Ioana Vlăsceanu, Notar public
Un lider îți stabilește obiectivele și își planifică etapizat acțiunile care urmează a le întreprinde, deci gândește strategic. Pentru că este eficient, el își cunoaște foarte bine atât punctele tari cât și slăbiciunile. Întotdeauna în acțiunile sale, liderul îți pune întrebarea: „ce?” și „de ce ?” Și astfel, în toate acțiunile sale, punctului lui central de interes sunt oamenii, pe care acesta îi vede ca oameni și nu ca surse bune de a fi valorificate la un moment dat.
De la Pittacos din Mytilene, din sec. al VI-lea î.Hr., ne-a rămas o zicere confirmată constant „Vrei să cunoști un om? Investește-l cu o mare putere!”. Liderii nu trebuie să fie intoxicați de putere, acest „agent patogen”, cum spunea David Owen, care poate fascina pe cei care o exercită. Liderul nu este o persoană generatoare de conflicte, el aplanează conflictele, acționând cu echilibru și moderație. El nu confundă punctul său de vedere cu cel al echipei și nu ignoră sfaturile și criticile celorlalți. El vede potențialul fiecărui om cu care lucrează, nu consideră că este singurul care are dreptate, își dorește și poate să învețe și să asculte având capabilitatea de a ieși din zona sa confort.
Blaise Pascal, om de știință, filosof și teolog din sec. al XVII-lea, în scrierile sale, referindu-se la cei care conduc, la cei care dețin puterea, liderii de azi, observă că, uneori, aroganța acestora se naște din faptul că nu știu ce și cum sunt!
Așadar, esențial mi se pare pentru un lider a fi total lipsit de trufie. Nicolae Basarab, zicea așa de frumos „Și precum viermele și volbura se înfățoară pe pom și-l usucă și nu face rod, așa fiul meu, și trufia strică rodul cel bun”.
Întotdeauna am admirat pe acel comandant militar care și în vreme de pace, dar mai ales în vreme de război și-a ascultat generalii și apoi a luat decizii, care în luptă nu și-a privit oastea de undeva de departe, protejat și ferit de pericole, ci care a stat primul, în fața oștii, dârz, privind adversarul în ochi, asumându-și toate riscurile și care a inspirat astfel pe ostașii săi și le-a dat curaj.
Știu că poate părea un ideal ceea ce am descris a fi un lider, și totuși, uitându-mă în istorie, găsesc multe figuri remarcabile care au cunoscut și au trecut de departe testul ”Abecedarului unui lider”. Important, în prezent, mi se pare a fi să îi recunoaștem ca atare și să le fim alături.
Închei aceste gânduri cu un îndemn ce vine din urmă cu peste un veac, de la Titu Maiorescu, personalitate remarcabilă a culturii românești: „Să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuiesc descurajate de la viața publică a unui popor. (…) Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este bun pentru toți și pentru totdeauna!”