A consemnat Carmen Dima, notar public,
7 februarie 2026, București
L-am întâlnit pe domnul Bernard Blistène, curator de expoziții internaționale, fost director al Centrului Georges Pompidou din Paris, în prezent director onorific al Centrului Georges Pompidou, personalitate de referință în lumea artei contemporane, cu ocazia unui tur ghidat al expoziției „Ștefan Bertalan – În ritmul lumii”, organizată începând cu data de 6 februarie la MARe/Muzeul de Artă Recentă din București.
Cu această ocazie, având în vedere că ne aflăm în anul omagial Brâncuși 150, legăturile marelui sculptor cu Franța și faptul că Centrul cultural Georges Pompidou promovează cu succes opera marelui sculptor prin expozițiile pe care le organizează periodic și care se bucură de un real succes, l-am rugat să răspundă, pentru notarii Camerei Notarilor Publici București, câtorva întrebări prin care să aducem în atenția noastră, în preajma zilei de 19 februarie (ziua de naștere, acum 150 de ani, a marelui Constantin Brâncuși), Demiurgul care a schimbat perspectivele sculpturii clasice.
Creator de geniu, Brâncuși a sculptat în piatră, în lemn sau în metal așa cum alții nu o mai făcuseră.
Dintr-un anumit punct de vedere, acela al spiritului creator, misiunea sa este asemănătoare celei a notarului, care făurește acte.
Întrebările adresate au privit atât personalitatea marelui Brâncuși, dar și părerea despre orașul în care trăim, sau legătura între Brâncuși și Bertalan, un alt creator inedit de artă contemporană.
Domnule Bernard Blistène, sunteți curatorul expoziției Ștefan Bertalan, organizată la Muzeul De Artă Recentă/MARe din București, începând cu 6 februarie; este pentru prima dată când veniți la București? Cum ați găsit orașul nostru, supranumit cândva „Micul Paris”?
Am venit de mai multe ori la București în ultimii 15 ani. Orașul dumneavoastră s-a schimbat mult și de fiecare dată am regăsit o atmosferă foarte plăcută. În ciuda stării generale a lumii în care trăim și a amenințărilor care vin din toate părțile, bucureștenii și cei din alte părți cu care am avut de-a face mi s-au părut încrezători în viitor. Este o lecție care nouă, francezilor, trebuie să ne dea de gândit!
Vă simțiți puțin ca acasă, la noi, dat fiind că bunicul dumneavoastră s-a născut în România în secolul al XIX-lea?
Bunicul meu a părăsit România în 1900! Nu s-a mai întors niciodată. Mă simt fericit în lume, peste tot unde mă simt binevenit. Românii sunt oameni calzi; cum să nu fii sensibil la asta?
Sunteți directorul onorific al Centrului Georges Pompidou – Muzeul Național de Artă Modernă din Paris, care a găzduit expoziția Brâncuși, inclusiv o reconstituire a atelierului celebrului sculptor român. Cum văd francezii opera sa, după părerea dumneavoastră?
Brâncuși a creat mare parte din opera sa în Franța. El a lăsat moștenire atelierul și întregul conținut al acestuia Franței. Este cel mai mare sculptor al secolului al XX-lea. Francezii sunt conștienți de acest lucru și îi dedicăm, cum este și normal, numeroase expoziții în Franța și în lumea întreagă. Pe de altă parte, Doina Lemny, mare specialistă în opera lui Brâncuși, era o personalitate eminentă a echipei noastre și astfel, în mod cu totul natural, i-a revenit sarcina expoziției și a cărții pe care am realizat-o pentru Timișoara, acum deja cinci ani.
2026 este anul Brâncuși, anul în care sărbătorim 150 de ani de la nașterea sa (pe 19 februarie 1876). Credeți că generațiile viitoare vor mai fi interesate de operele sale, la fel de mult cum au fost generația dumneavoastră și generația mea?
Cum să ignori importanța considerabilă a operei sale și aportul său la arta modernă ? Brâncuși este fundamental, încât opera sa rămâne și va rămâne jalonul primordial al artei moderne, astfel că nu vom înceta să o studiem și să o privim dintr-o perspectivă mai largă, în contextul subiectelor importante care marchează arta și istoria sa.
Există ceva specific românesc pe care îl regăsiți atât în operele lui Brâncuși, cât și în cele ale lui Bertalan sau este vorba de limbajul artistic, care nu are naționalitate sau frontiere?
Orice operă se ancorează în cultura sa. Brâncuși nu face excepție, iar Bertalan, cu atât mai mult! Avem față de noi înșine datoria să înțelegem contextul inițial în care și-au elaborat ei operele; bineînțeles, cu particularitățile lor, dar și în semnificația lor universală. Brâncuși și Bertalan s-au născut români, dar ei sunt, de asemenea, după părerea mea, cetățeni ai lumii. Unul dintre ei a reușit să vină pentru a-și desăvârși opera acolo unde voia, la Paris, care era la acea vreme punctul de întâlnire al artiștilor și al intelectualilor. Celălalt a trăit în teroarea istoriei, a încercat să se exileze în Germania, unde nu a găsit înțelegerea și sprijinul sperate. Apoi a revenit la Timișoara, fără îndoială mai încrezător ca niciodată în opera sa și în singularitatea demersului său, un demers în care omul căuta o osmoză cu natura, chiar cu universul.
Să nu uităm viețile lor, a unuia și a altuia, dar și crezul care îi anima!
Comentariile sunt închise.