Colegiul director al Camerei Notarilor Publici București
Luna noiembrie a acestui an a fost marcată de o serie de evenimente organizare de Uniunea Națională a Notarilor Publici și de Camera Notarilor Publici București, dedicate aniversării celor 25 de ani de notariat public în România. Suntem cu toții mândri să vedem unde a ajuns profesia noastră în acest sfert de veac dar trebuie să ne asigurăm că și următorii ani vor aduce cel puțin la fel de mult progres. Așa cum s-a demonstrat în timp, lumea este în continuă mișcare și transformare iar profesia noastră trebuie să se dezvolte în același ritm.
În acest context Camera Notarilor Publici București a lansat o provocare studenților Facultății de Drept din cadrul Universității București, de la care am vrut să aflăm cum văd ei viitorul profesiilor juridice, cu pregădere cea notarială, în era digitală. Tema concursului a inspirat și alegerea premiului I: 1 Ipad. Nu puteam însă să îi uităm pe cei care continuă să prefere cărțile tipărite așa că am oferit și două premii care să le permită cumpărarea lor din librăriile Cărturești: două vouchere de 400 și, respectiv, 300 de lei.
Numărul mare de participanți ne-a bucurat însă a făcut destul de dificilă misiunea celor trei colegi notari ce au făcut parte din comisia de verificare a eseurilor și acordare a premiilor. Efortul tuturor a fost răsplătit: ne-am bucurat de lectura unor lucrări extrem de interesante care ne-au demonstrant, din nou, că avem o generație de tineri străluciți, ancorați perfect în prezent dar cu o viziune extraordinară asupra viitorului.
Am remarcat că, deși încă pe băncile facultății, tinerii au înțeles că așteptarea beneficiarilor serviciilor notariale nu se rezumă la un timp scurt de răspuns; aceștia apelează la notari cu speranța că vor fi înțeleși și îndrumați spre soluția cea mai potrivită pentru satisfacerea nevoile lor. Iar aceasta nu se poate face introducând datele problemei și culegând un rezultat în litera legii dintr-un program de calculator. Așadar, concluzia celor mai multe eseuri a fost aceea că digitalizarea nu poate fi primită în profesiile juridice decât în măsura în care oferă soluții pentru un timp mai scurt de răspuns sau pentru acele etape ale unei proceduri juridice în care factorul uman nu este relevant.
În rest, în profesiile juridice este și va fi mereu nevoie de oameni care să poată cântări ”probele”, care să poată vedea și înțelege și dincolo de ceea ce este scris sau spus. Citind eseurile lor, am fost mândri să vedem că acești tineri au înțeles deja importanța pasiunii, dăruirii și omeniei în lipsa cărora nu poți să exerciți o profesie juridică.
Vă invităm să citiți la rubrica Digitalizare a ziarului nostru eseurile câștigătoare pentru locurile 1, 2, 3.