Nu cred că toate lucrurile în viață vin, stau ce stau și apoi pleacă! Da, multe pleacă! Unele așa sunt orânduite, să vina și să plece! Altele pleacă pentru că le alungăm, iar unele pentru că le pierdem printre degetele răsfirate. Altele sunt chemate în altă parte, iar unele sunt de prisos … și pleacă!
Nu aștept cu nerăbdare primăvara după iarnă, ori toamna după vară sau vara după primavară, ori iarna după toamnă. Ele sunt și pleacă și iar sunt! Nicio spaimă! Se întorc, pe rând, iar și iară…
E iarăși primăvară! Din nou, undeva, în mine, niste resorturi se resetează. Ca într-o mașinărie care a mers silențios, acum niște rotițe se mișcă mai cu zgomot, din ce în ce mai acordat, schimbând amplitudinea, ca într-o melodie.
Aud mai clar bătăile inimii și simt de undeva o lumină care mă cuprinde. Lumina nu vine de sus, ci simt cum urcă din pământ prin mine! Lumina vine din pământ! Probabil, de asta iubesc să merg cu picioarele goale!
Cred că în mijlocului Pământului e un Soare! Primăvara renaște și eu odată cu el! Și totul din jurul meu! E o explozie de speranță, visele de peste iarnă le putem scoate din paranteze!
Iubesc ghioceii! Cel mai mult! Acel clinchet al lor inconfundabil și mirosul, ah mirosul ghioceilor… ce poate fi mai special: “Verde crud, verde crud… /Mugur alb, și roz si pur, “!
Se simte din nou rumoarea albinelor reîncarnate!
Sufletele strămoșilor noștri întruchipate în berze se întorc la noi profețindu-ne fertilitate și belșug! Cu penajele lor alb – negru, berzele „întruchipează principiul uranian și solar” și mă rog să își facă cuib la cât mai multe case și la casa mea! Să vină norocul și veselia și răul să plece pe pustii!
“Soarele se arată în plină frumusețe”, iar vântul mă ridică de la pământ pe un covor zburător desupra Pădurii de argint și “Pare că și trunchii vecinici poarta suflete sub coajă/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajăa”, până la marea cea albastră: “Ne vedem mai rar, să nu crezi că nu-mi pasă/N-am să las niciodată destinul să ne descoasă”!
Și ploile! Ploile primăvara mă cheamă să recit în șoapta Descântec de ploaie:
“Iubesc ploile, Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…” Mă rog pentru mine și pentru noi toți și vă transmit: “Înc-o dată, iar și iară/ A iubi e primăvară”!!!
Ioana Vlăsceanu, notar public