Cu prilejul primei Întâlniri de joi, am aflat că una dintre colegele noastre a decis să plece din profesie, îndreptându-se spre o carieră în comunicare.
Și alți colegi au făcut alegeri similare, lucru destul de surprinzător. Spunem că este surprinzător pentru că, în țara noastră, oamenii își schimbă profesia destul de rar, mai ales la vârsta adultă.
Astfel de schimbări sunt încurajate în alte state pentru că o schimbare profesională poate avea beneficii, atât la nivel individual cât și pentru întreaga societate. Uneori, la maturitate, oamenii pot descoperi ce își doresc să facă și se pot reorienta profesional, societatea câștigă angajați motivați și locurile de muncă vacante ar putea fi ocupate. În Danemarca, spre exemplu, printr-o reformă legislativă din anii 90, a fost introdus ”concediul educațional” pentru persoanele de peste 25 de ani care pot beneficia de cel mult 52 de săptămâni pentru studiu. Un astfel de concediu îți poate permite o reevaluare a profesiei pe care o exerciți, pregătire profesională și alegerea unui alt domeniu.1
Am vrut să aflăm cât de dificil este să faci o astfel de schimbare din profesia noastră, așa că am căutat-o pe doamna Mihaela Grigore, notar public cu o vechime de peste 20 de ani, care, în ultimii ani, s-a pregătit pentru o astfel de schimbare.
N.B. Bună ziua, Mihaela, ce te-a determinat să faci această schimbare?
Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă adresa colegilor mei notari și a împărtăși gânduri despre schimbarea pe care sufletul meu a ales să o facă pentru că pot să spun că schimbarea profesională a urmat în mod firesc după schimbarea și transformarea mea interioară.
În ultimii 15 ani am făcut multe schimbări și transformări în interiorul meu. Totul a început cu terapia mea personală pe care am început-o prin 2007/2008. Apoi, restul transformărilor au venit treptat, pas cu pas, s-au accelerat în ultimii 6-7 ani și au condus către această decizie de a mă suspenda din profesia de notar.
De fapt, cred că transformarea mea a început după nașterea fetiței mele pentru că am avut provocări la care nu am știut cum să mă raportez, pe care nu am știut cum să le gestionez. Am început apoi să fac diverse cursuri de parenting, de dezvoltare personală pentru a fi o mamă cât mai bună pentru fetița mea și pentru a regăsi liniștea și echilibrul interior.
Căutările mele au început în direcția terapiei și parentingului din dorința de a o „repara” pe fiica mea, pentru că mi se părea că nu mă mai înțeleg cu ea și sigur e ceva „greșit” la ea 😀… Nu știam pe atunci că, de fapt, copilul exprimă de fapt relația dintre mamă și tata… că atunci când te uiți la un copil și îi observi cu atenție atitudinea, comportamentele, poți să vezi foarte limpede care este relația dintre părinții lui.
Am realizat că, de fapt, fetița mea nu are nimic și că tot ce am de făcut este să lucrez eu cu mine, să îmi rezolv eu rănile proprii, să mă vindec eu și astfel relația cu ea și toate relațiile mele se vor așeza de la sine.
Și s-au așezat… ușor, ușor, pe măsură ce am început să mă cunosc eu pe mine, să îmi vindec rănile și să mă maturizez emoțional.
La puțin timp după ce am divorțat (în 2017) am realizat că vreau să fac o schimbare și în viața mea profesională așa că am hotărât să urmez și tot parcursul academic în această nouă direcție.
Am urmat cursurile Facultății de Psihologie pe care am terminat-o anul trecut, apoi m-am înscris și la un master in psihologie clinică pe care îl voi termina anul viitor și totodată am început anul trecut și formarea în psihoterapie sistemică de cuplu și familie centrată pe emoții, o formare care este excepțională și unde învăț cum ar trebui să arate o relaționare sănătoasă într-o familie, atât între parteneri cât și între părinți și copii, și, totodată, cum (din fericire) se pot „remedia”, cum se pot „repara” relațiile care nu mai sunt funcționale, nu mai sunt satisfăcătoare pentru parteneri.
Sunt lucruri pe care nu am avut de unde să le învățam, nu ne-a învățat nimeni cum să relaționăm sănătos, armonios într-o familie (poate doar dacă am avut norocul să trăim într-o astfel de familie), cum să ne exprimam nevoile, emoțiile, cum să ne vulnerabilizăm și să nu mai purtăm atâtea măști, care sunt de fapt mecanismele de apărare și protecție pe care ni le-am format în copilărie și care au fost extraordinare atunci, pentru că așa am putut să supraviețuim, dar care nu ne mai sunt de folos la maturitate, ci, dimpotrivă, nu numai că nu ne mai ajută, dar nu fac decât să ne saboteze, sa ne rănim continuu reciproc, pentru că acționăm din rănile copilului interior, nu din adultul sănătos și echilibrat emoțional.
Poate că pare ciudat pentru unii, însă, deși avem 30-40-60-80 de ani în buletin, din punct de vedere emoțional majoritatea oamenilor nu au depășit vârsta de 3-4 anișori pentru că încă sunt cu rănile nevindecate și „reacționează” din copilul interior rănit.
Pe lângă această formare academică în direcția psihologiei, psihoterapiei, am făcut multe alte cursuri și formări unde am învățat care este legătura între psihicul nostru, gândurile și emoțiile noastre și corpul nostru fizic și în final viața noastră.
Dintre aceste cursuri și formări multiple, cred că cea mai mare contribuție în transformarea și devenirea mea au avut-o cursurile de Noua Medicină Germanică și Recall healing.
De ce spun asta?
Dintotdeauna am fost atrasă de legătura dintre planul „invizibil” „nevăzut” – psihicul nostru, gândurile și emoțiile, trăirile noastre și problemele din planul fizic, vizibil – afecțiunile corpului fizic, bolile pe care le experimentăm, sau, mai bine zis, ceea ce medicina convențională numește „boli”, pentru că de fapt sunt niște programe biologice de adaptare și supraviețuire cu sens, care au un extraordinar sens pe care îl descoperim însă abia după ce învățăm cum funcționează „Bio logicul ” nostru.
Învățăm atâtea lucruri despre munți și oceane, despre alte planete sau galaxii dar despre cum funcționează biologicul nostru nu prea știm mare lucru…Pentru mine este fascinant, cu cat învăț mai mult cu atât realizez cat este de genial este corpul nostru și cum totul are un sens și o logică, nimic nu este la voia întâmplării.
Faptul că prin gândurile noastre ne creeam realitatea nu mai reprezintă de mult un mister și cercetările în domeniul neuroștiințelor au aratat că un om normal rulează între 12.000 și 60.000 gânduri pe zi, uneori poate 80.000 sau chiar 100.000 de gânduri într-o zi. Din aceste gânduri nu numai că 80 % sunt negative, dar aproximativ 95% se repetă!
De cele mai multe ori, mintea noastră se comportă ca un pilot automat care ne conduce viața pentru că, așa cum au arătat cercetările în acest domeniu, mintea conștientă o folosim în mai puțin de 10 % din acțiunile zilnice.
Așa că, nu degeaba, Carl Jung spunea că „Până nu vom aduce subconștientul la nivel conștient el ne va conduce viața și noi o să-l numim destin”..
Este extrem de interesant când descoperim cum ne „îmbolnăvim” pentru că emoțiile, gândurile și trăirile noastre ne îmbolnăvesc, dar este extraordinar că tot noi ne putem însănătoși, autovindeca, după ce identificăm conflictul care a declanșat programul biologic numit „boală”… Este mult de spus în acest sens, nu este cazul și nici locul… deși eu as putea vorbi și povesti zile în șir despre aceste subiecte, despre cazuri pe care le știu, despre oameni care s-au vindecat de tot felul de boli sau afecțiuni – de la psoriazis și până la cancere de tot felul, de la alergii și până la boli autoimune, de la copii cu dislexie sau extrem de agitați sau care au probleme cu calculele și până la motivul alegerii unei anumite profesii sau existența unui anumit pattern…
Totul dar absolut tot ce se întâmplă în viața noastră nu e deloc „întâmplător” iar când știm asta și putem să aducem lumina conștienței în viața noastră, totul se schimbă și capătă sens ca prin magie … Și asta este exact ceea ce cred și eu: că viața este magie și bagheta este în mâinile noastre doar că nu suntem prea conștienți de asta.
Nu încă, dar suntem pe cale să învățăm și chiar vreau sa spun cât de binecuvântată mă simt și cât sunt de recunoscătoare că toată această cunoaștere a ajuns la mine și mă bucur când pot să împărtășesc și să o dau mai departe, așa că, dacă sunt colegi care ar vrea sa exploreze, să identifice care sunt cauzele unor probleme, boli, afecțiuni sau comportamente ale lor sau ale copiilor lor și să le identificăm împreună lucrând pe linia vieții, programul de pornire, arborele genealogic, pentru a le conștientiza si deprograma, m-aș bucura să le fiu alaturi în această călătorie.
Am realizat că procesul acesta de autocunoaștere și de transformare va continua pentru toată viața ceea ce nu mă sperie ba, dimpotrivă, mă bucură, pentru că ceea ce-mi doresc este să devenim din ce mai conștienți de cine suntem cu adevărat și de faptul că suntem creatorii vieții noastre…
Ce îmi doresc este să pot să dau mai departe ce am învățat în acești ani celor care doresc să pășească pe acest drum de autocunoaștere și dezvoltare personala, pentru că este mult mai ușor „împreună” cu cineva.
Noi, oamenii, suntem făcuți să ne coreglăm emoțional unii cu alții, iar dacă nu am avut macar o persoană de atașament în copilărie (mama, tata, o bunică, învățătoarea…) cu care să învățăm să ne coreglăm emoțional (adică să simțim că este sprijinul nostru, că ne vede, ne ascultă cu adevărat, că ne putem deschide sufletul în fața ei) nu am avut de la cine să învățăm un mecanism sănătos de coreglare emoțională și astfel nu am învățat nici să ne autoreglam sănătos la vârsta adultă …
Vestea bună este că niciodată nu este târziu să învățăm acest lucru și putem sa facem asta cu un prieten echilibrat sau cu partenerul nostru dacă el este matur emoțional sau cu un terapeut care să ne ofere un model sănătos de interacțiune, de relaționare pe care apoi putem să îl replicăm în viața noastră în toate celelalte relații.
N.B. A fost o decizie dificilă să te desprinzi de notariat ?
Schimbarea a fost și grea și ușoară… A fost grea pentru că după mai bine de 20 de ani de notariat am investit atât suflet și atâta energie în biroul meu… încât ajunsesem aproape să mă identific cu acest „rol” de notar … am clienți de care m-am apropiat, cu care purtam discuții de suflet când veneau să facă acte la mine la birou, clienți care și acum îmi spun că mă vor înapoi la notariat… m-am apropiat de mulți clienți iar pe unii pot să îi numesc prieteni, și, chiar dacă nu vorbim neapărat des, atunci când ne întâlnim sau vorbim la telefon este o bucurie și pentru mine și pentru ei.
Totodată pot să spun că a fost ușor pentru că a venit natural, așa cum am zis, odată cu transformarea mea interioară …
În profesia de notar cel mai mult mi-a plăcut să ofer consultații juridice, să vorbesc cu oamenii și nu am realizat multă vreme că de fapt eu făceam și în notariat tot un fel de terapie, atât cu angajații biroului, – cu care am avut întotdeauna relații foarte bune, apropiate, de suflet- cât și cu clienții biroului. Am primit de multe ori feedback în acest sens, au fost clienți care mi-au spus că după ce vorbeau cu mine se simteau ca după o sesiune de psihoterapie…
N.B. Cum crezi că îți va schimba viața această reorientare profesională?
Viața mea deja s-a schimbat, este în continuă schimbare… E adevărat că viața tuturor oamenilor este într-o continuă schimbare, schimbarea fiind de altfel singura constantă a vieții …
Trebuie să observăm însă dacă schimbarile le facem conștient și ne aduc bucurie sau suntem ca niște frunze în bătaia vântului și schimbările vieții ne iau prin surprindere, ne traumatizează și ne aduc stres și dezechilibru.
Pot să spun că mă aștept la lucruri extraordinare pentru că mi-am găsit propria cale, iar atunci când ești pe calea ta simți că viața ta are sens iar succesul vine de la sine.
Îmi doresc să contribui la crearea unei lumi mai bune prin contribuția pe care cred că o pot aduce în schimbarea calității vieții celor care simt și doresc să interacționeze cu mine, să lucreze cu mine în terapie, în sesiunile de terapie individuală sau de grup… și îmi doresc să contribui la creșterea nivelului de conștiență al oamenilor pentru că așa cum am spus mai devreme noi ne trăim viața pe pilot automat și rulăm programele pe care le avem în subconștientul nostru, programe pe care le-am „primit în dar” de la părinții noștri care la rândul lor le-au primit de la părinții lor și uite așa aceste programe care s-au transmis transgenerational și de care nu suntem conștienți ne conduc viața și, de cele mai multe ori, ne limitează potențialul.
Consider că toți oamenii sunt minunați și au potențialul de a trăi vieți extraordinare și împlinitoare. Asta nu înseamnă neapărat că toți trebuie să facem fapte mărețe sau eroice, nu, ci că, fiecare zi, fiecare eveniment din viața noastră, oricât de mărunt sau oricât de important ar fi, îl putem trăi inconștient, rulând programele limitative preluate de la părinți, bunici, profesori, fie într-un mod conștient care să ne aducă bucurie, pentru că viața este un dar și putem să alegem cum să o trăim.
Chiar dacă nu avem cum să alegem ce evenimente sau ce întâmplări să trăim în viață (deși e discutabil chiar și acest aspect), cu siguranță ceea ce putem alege este atitudinea pe care o avem față de evenimentele, întâmplarile, situațiile pe care le experimentăm.
Iar ceea ce determină calitatea vieții noastre nu sunt întâmplările și evenimentele din viață ci atitudinea pe care o avem față de acestea … Pentru că așa cum spunea Jean Poul Sartre „Nu contează ce a făcut istoria din noi, contează ceea ce facem noi cu ce a făcut istoria din noi”.
N.B. Ai ceva de transmis celor care, poate visează să își schimbe profesia, dar nu au curaj să o facă?
Cred că nu sunt în măsură să dau vreun sfat. Ceea ce pot să spun din experiența mea și din ceea ce cred eu în acest moment al vieții mele și, ceea ce am încercat să o învăț și pe fiica mea, este că nu este niciodată târziu sa o iei de la capăt, nu este niciodată târziu să-ți urmezi visul, nu este niciodată târziu să mergi pe drumul tău atunci când îl găsești! Vreau să vă povestesc despre o doamnă de 84 de ani care, într-o tabără de dezvoltare personală, după prima zi, a spus: „Astăzi e prima zi din noua mea viață” iar în următoarea zi a spus: ”Astăzi este a doua zi din noua mea viață”!
Așa că zic și eu: „Acestea sunt primele zile din noua mea viață”
Sunt încă bebeluș dar mă cresc eu mare, cu răbdare și iubire, pentru că acum știu că pot să aleg sa fiu un părinte bun și iubitor pentru bebelușul care sunt. Și toți putem sa facem asta.
N.B. Mulțumim, Mihaela Grigore, pentru că ne-ai împărtășit aceste gânduri și îți dorim succes în ceea ce vei face!