Laura-Mihaela Ivanovici, notar public
Situat la aproximativ 40 de kilometri de București, în comuna Ciolpani, satul Piscu, Muzeul‑Atelier „Școala de la Piscu” reprezintă un exemplu remarcabil de integrare a patrimoniului cultural rural în discursul contemporan al educației și arhitecturii. Proiectul, dedicat conservării memoriei comunității de olari din zonă, are ca obiectiv principal prezentarea și valorificarea ceramicii țărănești locale, într‑un cadru muzeal modern, adaptat nevoilor actuale de interpretare culturală.
Clădirea muzeului constituie ea însăși un obiect de studiu, fiind rezultatul unei colaborări interdisciplinare între sculptorul Virgil Scripcariu, istoricul de artă Adriana Scripcariu și o echipă de arhitecți și parteneri instituționali. Construcția îmbină materiale naturale cu soluții arhitecturale contemporane, generând un spațiu cultural coerent, în care tradiția locală este reinterpretată prin mijloace moderne. Valoarea proiectului a fost recunoscută la nivel european prin acordarea Premiului European pentru Patrimoniu „European Heritage Awards – Europa Nostra 2022”, precum și a Premiului Anualei de Arhitectură 2021, secțiunea „Arhitectură publică”.
Virgil Scripcariu este unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români contemporani, format la Universitatea Națională de Arte din București, sub îndrumarea maestrului Vasile Gorduz. Artistul se distinge prin capacitatea de a integra teme tradiționale, biblice sau mitologice în limbajul sculptural modern. Lucrările sale, realizate în materiale naturale precum lemnul, bronzul sau piatra, explorează teme precum familia, natura sau relația dintre sacru și profan. Prezența sa în spațiul public – de la „Maternitate” în București la „Columna lui Ivan” în Tulcea – confirmă relevanța operei sale în peisajul cultural actual. Sculptorul a produs o mare varietate de lucrări aflate astăzi în spații de largă respirație culturală în Iași, Timișoara și Brașov. Participarea la expoziții internaționale și la Bienala de Arhitectură de la Veneția (2008) consolidează profilul său artistic. Nu putem lăsa la o parte una dintre operele remarcabile ale artistului, sculptura ”Triumful binelui” expusă pentru un de zile la centrul cultural de la Mănăstirea Batalha în Portugalia, site aflat în patrimoniul UNESCO.
Viziunea artistică a lui Scripcariu, potrivit căreia arta trebuie integrată în comunitate, explică în mod firesc apariția muzeului de la Piscu. Până la mijlocul secolului al XX‑lea, satul Piscu era un important centru de producție ceramică, specializat în obiecte utilitare precum străchini, căni, borcane sau oale pentru păstrarea alimentelor. Muzeul revalorifică această tradiție printr‑o colecție de peste o mie de piese de ceramică țărănească, expuse într‑un spațiu generos la parterul clădirii, alături de o sală dedicată artei contemporane. În plus, muzeul funcționează ca un centru cultural activ, găzduind periodic concerte, expoziții și evenimente artistice.
Componenta educațională reprezintă un element definitoriu al proiectului. Atelierele de meșteșuguri – olărit, pictură, linogravură – sunt concepute pentru a oferi copiilor și adulților experiențe directe de lucru cu materialele tradiționale. Programul „Școala din Muzeu”, inițiat de soții Scripcariu, constituie un model de educație non‑formală bazat pe observarea patrimoniului cultural și natural al satului. Activitatea se sprijină pe colecția muzeală și pe cercetarea artefactelor locale începută în 2007, facilitând o înțelegere contextualizată a tradițiilor rurale.
Cei care ajung în satul de olari și se integrează în proiectul de învățare a meșteșugurilor oferă copiilor un moment de bucurie autentică – aceștia învață să lucreze cu mâinile, ascultă povești noi, modelează obiecte tradiționale, mici animale sau figurine de lut cu forme neobișnuite, cu iz de poveste.
Proiectul de la Piscu contribuie la revitalizarea identității comunității de olari, oferind o schemă educațională inedită, în care patrimoniul este conectat cu tehnologia contemporană, inclusiv prin intermediul unei camere multimedia. Experiența vizitării muzeului devine astfel una imersivă, în care dimensiunea intelectuală se îmbină cu cea senzorială, iar tradiția este percepută nu ca rezultatul contemplării unor exponate, ci ca un ecosistem cultural viu.
Pentru a ilustra impactul emoțional al acestui spațiu, redăm recenzia unui vizitator entuziast:
”Muzeul de la Piscu – clădirea pe care am văzut-o ivindu-se mândră în mijlocul amiezii, m-a impresionat pentru că am pătruns într-o lume care mă atrage și mă conține în același timp, un spațiu de liniște densă, aproape palpabilă – senzația de început de lume, hieratic ca un templu păgân, profund uman și integrat cu natura și spațiul înconjurător. Găsim oare aici o nouă expresie a panteismului în combinația dintre tradiție și modernism, etnic și metafizic, teluric și esoteric?
Am simțit smerenie și venerație în spațiul acela plin de lumină și culoare pentru că sacrul nu este dincolo de lume, ci este prezent în tot ceea ce există înăuntrul său – în marginea fiecărei oale smălțuite, în iscusința așezării lor de-a lungul pereților, în mirosul de pământ ars, în cărămizile și țiglele încrustate.
Dincolo de existența lor materială am sentimentul că fiecare obiect din muzeu are o viață proprie, că trăiește încă prin afirmarea funcționalității sale și că, prin prezența lor, obiectele expuse ne integrează într-un spațiu de civilizație etnică cu respirație arhaică – ne oferă un moment de bucurie – o clipă în care pur și simplu nu mai suntem separați de lume, ci suntem identici cu ea.”
Comentariile sunt închise.