S-au scris și se vor mai scrie multe povești din arhivă. Dar ce va mai însemna ”arhiva” atunci când lumea noastră va fi construită din lucruri mai puțin palpabile…vor mai avea același farmec poveștile din arhiva digitală?
Dacă mesajul electronic nu poate transmite emoția ce vine dintr-o scrisoare (poate chiar parfumată, așa cum scrie Carmen Dima), va avea oare arhiva digitală la fel de multă poveste ca cea din mapele cu acte scrise?
Poate că diferența dintre lumea noastră, reală și metaverse este tocmai o refacere a „lumilor” lui Platon, dar într-o viziune actualizată: lumea reală și lumea IDEILOR, o lume virtuală, accesibilă numai visătorilor, cutezătorilor…
Unii dintre noi acceptă cu greu schimbările, alții le făuresc, alții li se supun, prinși în tăvălugul vieții. Suntem toți parte a lumii reale, sensibile, dar mai ales suntem diferiți. Fără să observăm însă, elemente ideatice s-au furișat pe nesimțite în lumea sensibilă și au schimbat iremediabil o realitate puternic ancorată în corporalitate.
Suntem nedespărțiți de telefoane, am aderat la rețele de socializare așa cum altădată mergeam la șezătoare sau la cercuri, la cenacluri, pentru a socializa și a învăța lucruri, avem prieteni virtuali de care suntem atașați cu ființa reală, deși nu i-am văzut vreodată (nici măcar nu avem siguranța că există fizic!), avem carduri bancare (materializate sau dematerializate) cu care facem plăți în magazinele reale sau în cele virtuale, cumpărăm bunuri corporale sau bunuri incorporale, pe care le stăpânim în egală măsură (posesie vs. quasi-possessio), nu mai scriem epistole pe hârtie (eventual parfumată), trimitem mesaje electronice, comunicăm diferit; avem iată, o viață reală și una virtuală, o identitate corporală și una necorporală, impropriu spus, un patrimoniu corporal și unul necorporal, ambele însă subsumate acelui patrimoniu unic perpetuat de la Aubry și Rau.
Patrimoniul nostru cuprinde deci și o masa patrimonială a bunurilor digitale (bunuri care sunt de multe ori oglinda virtuală a bunurilor corporale – vezi apariția inclusiv a fondului de comerț electronic), care se va transmite moștenitorilor noștri. După ce reguli se va face devoluțiunea ? Oare regulile lumii „profane” se aplică în sens de extrateritorialitate și lumii digitale?
Va fi metaverse o lume complet nouă, care va avea propriile reguli, inclusiv propriul sistem de drept ? Fiind o lume universală, a-statală, va fi oare aceasta cauza sau ocazia de a instaura un jus commune reinterpretat, universalizat?
Încet-încet, ne-am construit fără să ne dăm seama un avatar ideatic, care poate avea șansa sau neșansa să se îmbarce într-o călătorie inițiatică, în lumea metaverse. Aș spune că dualitatea ”șansă-neșansă” vine din dualitatea însăși a ființei umane: emoția unui proiect nou, a pionieratului, a primilor colonizatori ai unui tărâm virtual, care scriu o istorie virtuală, dar și sentimentul de neliniște, acela de a fi deschis cutia Pandorei către neant. Urmează Edenul sau Infernul? Calea parcursă în lumea reală a fost Purgatoriul și urmează o lume nouă? Reedităm parcursul inițiatic al lui Columb sau alegem calea Persefonei, fiica zeiței Demetra, care a fost răpită de Hades și care până la urmă a fost lăsată să trăiască în(tre) cele două lumi? Nu știm ce va fi, cum va fi, explorăm mai întâi cu mintea noastră o idee, o abstractizare, o poveste…
”Ubi Homo, ibi societas. Ubi societas, ibi jus”, spunea Aristotel. Parafrazându-l, vom conchide că dacă s-a creat o societate virtuală, aceasta trebuie normată juridic prin crearea unui sistem virtual care să reunească tot ce e mai bun din sistemele juridice existente. Va trebui să fie o lume mai bună, mai pragmatică, o lume a Ideilor, care să se răsfrângă și asupra lumii reale printr-o influență pozitivă. Poate că este momentul ca utopica lume a Ideilor să interacționeze cu lumea concretă…
Regulile trebuie stabilite de oameni și pentru oameni, iar interacțiunea celor două realități (palpabilă și virtuală) trebuie să se facă în beneficiul ființei umane, pentru care etapa ”metaverse” trebuie să fie un pas înainte în evoluție, o remodelare și o reinventare.
Misiunea stabilirii acelui sistem juridic ideal și universal este una de anvergură, iar avantajul este că resetarea care se produce amintește oarecum de ”omul sălbatic” (avatarul), care respiră numai liniște și libertate, într-o stare naturală de care vorbea Rousseau în ”Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni” (1755), înainte de ”ireversibila cădere a omului în istorie și în starea socială”.
Va fi creatorul metaverse un Prometeu înlănțuit sau un Benjamin Franklin?
Sunt întrebări la care vom afla răspunsul și pentru care merită să ne îmbarcăm metaforic în expediția vieții, asemenea argonauților mitologici conduși de Iason, în vehiculul propriului nostru avatar. În fond, ce este viața decât o permanentă căutare și redescoperire de sine ?!…
Personal, ca un învățăcel (actualmente doctorand în lumea concretă) ce descifrează tainele unei instituții milenare, cea a uzufructului, voi pleda pentru un META-UZUFRUCT…
Carmen Dima, notar public