Interviu cu Maia Morgenstern
Luminile s-au stins, cortina a căzut, sălile de spectacol altădată scăldate în aplauze au devenit pustii, iar actorii se pregăteau să ” stea acasă”. Cum aţi resimţit acest surghiun neaşteptat, această rupere bruscă de ritm din viaţa Dumneavoastră, dar şi a societăţii ?
A consemnat Raluca Elena Ciubotaru, notar public
Ultima mea apariţie în public a fost pe 8 martie 2020 şi îmi făceam planuri, gânduri, îmi împărţeam timpul, îmi drămuiam energia, în fiecare zi urma un alt eveniment. Pe 2 aprilie urma să am o premieră, un prim spectacol cu gândurile mele, cu poveștile mele, cele pe care le scriu în mediul online și cu amintirile mele. Mă pregăteam intens cu imagini și fotografii, cu ajutorul colegilor mei, știam că vor urma întâlniri cu publicul, evenimente, înregistrări radio, filmări, spectacole în toată țara, urma să am o prezentare a filmului Balanța în Statele Unite ale Americii. Și de astăzi pe mâine nu s-a mai putut !!! În primele momente am luat situația ușor și cu umor, poate neînțelegând, poate nevrând să accept dimensiunea timpului, a întâmplărilor prin care aveam să trecem cu toții cu încredere și spunându-ne că o sa fie bine. Am înțeles apoi, timp de 2 luni și ceva, cum toată activitatea, toată viața mea, toată percepția, totul a fost anulat, dat peste cap!
După câteva zile care au lăsat să cadă lumina asupra evenimentelor, perioadă în care v-au lipsit publicul, întâlnirile și repetițiile de la teatru, spectacolele din diferite orașe din toată țara, hotărând că teatrul și proiectele sale nu trebuie să moară, ați regândit existența artistică.
Am înțeles, am învățat și m-am ambiționat să îmi organizez existența artistică în alt fel. Știm cu toții: teatrul înseamnă actul artistic, înseamnă actorul și toți cei care contribuie la realizarea actului artistic: regizori, scenografi, muzicieni, tehnicieni, maeștri de sunet, de lumină și, evident, înseamnă întâlnirea cu publicul. Vorbim atâta și bine facem că am vorbit și vorbim în continuare despre schimbul de energie, dialogul, chiar dacă nu este un dialog vorbit cu întrebări și răspunsuri, dar energia, emoția, reacția de la un hohot de râs până la un suspin, pe care îl aștepți, pe care contezi în timpul unui spectacol viu, o pauză încărcată de emoție, o tăcere încărcată de suspans, au valoarea lor și publicul respiră sau speri să respire odată cu tine. Ei bine, toate lucrurile astea dintr-o dată s-au suspendat. Desigur că sper și mi-am spus și mă pregătesc să treacă și să ne reîntâlnim. Cred în lucrul ăsta, cred că publicul ne așteaptă și își dorește să ne revadă în spectacole. O să treacă și această perioadă încărcată de întrebări, de frustrări, de dureri, de emoții nu întotdeauna pozitive și te pregătești pentru reîntâlnire. Am fost și în postura de conducător al unei instituții publice de cultură, Teatrul Evreiesc de Stat. Ne-am făcut planuri, am făcut proiecte, chiar în perioada asta ar fi urmat să aibă loc Festivalul Internațional de Teatru Idiş TES FEST cu oaspeți de peste mări și țări, cu invitați, cu proiecte, cu workshop-uri, cu concerte, cu spectacole pe cât de diverse pe atât de interesante. Anul acesta ne-am adaptat și începând din 25 mai va avea loc cea de-a cincea ediție a acestui festival, The Best of TES FEST, adică o retrospectivă on-line. Scopul, menirea teatrului nostru este actul artistic, dar și promovarea, cultivarea, prezervarea culturii, limbii, tradiției idiș. Sper că se realizează și prin intermediul serialelor, filmelor, pieselor foarte interesante care stârnesc curiozitatea și apetitul publicului. Limba idiș, tradiția idiș, cultura idiș, umorul idiș sunt din ce în ce mai prezente în atenția publicului. Teatrul Evreiesc de Stat, cu o tradiție de peste 140 de ani și cu 72 de ani de la înființare, își face o onoare din a promova și teatrul idiș. Aveam și în această privință proiecte pe termen scurt, mediu și lung.
De la pașii mărunți, dar iuți ați hotărât să treceți la pașii mari, importanți și să reajungeți, spre bucuria publicului, în mintea și în casele sale. Tehnologia modernă, condiție sine qua non a prezenței actorului în fața publicului în situația izolării, privează ambele părți de relația și comunicarea directă care se stabilesc într-o sală de spectacol. Totuși, așa a existat o continuitate…
E un lucru pe care aș vrea să îl subliniez: teatrul nu și-a întrerupt niciodată activitatea, am lucrat în tot timpul ăsta chiar dacă nu au mai avut loc întâlnirile cu publicul nostru, cu publicul fidel, publicul țintă cum ne învață pe la școlile de management. Am câștigat și alte soiuri de public, am fost văzuți, am fost prezenți ( din numărul de vizualizări ne putem da seama) am fost în atenția publicului prin felul nostru de a lucra, de a înregistra, care mai bine, care mai perfectibil ca sa spun așa, cu multă autoironie, am învățat să facem filmări, ne-am străduit să căutăm în repertoriul clasic, să descoperim lucruri noi și să le postăm în mediul online. Sigur că discuțiile sunt multe și serioase și de ce să nu dăm de lucru și criticilor să își spună punctul de vedere? Iar gândirea critică e un lucru foarte sănătos. Teatrul online mai este teatru? Legătura directă despre care vorbim atât, emoția se instalează pentru că ești acolo, este împărtășită, este adevărată și se poate petrece numai în comunitatea spectatorilor pe viu la un spectacol. Ei, acum ne-am aflat în mediul online. Cu avantaje și dezavantaje, cu discuții pro și contra, cu argumente, cu încredere mai mare sau mai mică, fără feedback-ul dorit. E adevărat însă că nu ne-am întrerupt activitatea, mai mult ca oricând acum a funcționat concret conceptul de „munca actorului cu sine însuși”. Desigur că suntem interpreți și așa ne-am obișnuit să lucrăm în echipă, să primim indicațiile regizorului și răspunsul direct, ochi în ochi al partenerului. Ei, acum nu mai este așa și a trebuit să compensăm, să studiem în alte direcții. Dacă a fost bine sau a fost rău, o să vedem mai încolo. Dar ceea ce e cel mai important este strădania, efortul de a nu ne lăsa copleșiți. Tot timpul se face ceva, studiul actorului nu se termină niciodată. Învățăm a cerceta de la mijloace de expresie nemaîncercate până la diversificarea repertoriului pe mai multe paliere, fie că vorbim de poezie sau de încercări de dramatizare. Am exersat fiecare cum am putut, ne-am exersat condeiul în a pune pe hârtie, pe ecran, pe tastatură gândurile noastre, am abordat într-un fel sau altul o formă de a capta atenția celor mici, copiilor; că o fi educație, că o fi divertisment, a fost și asta o diversificare a mijloacelor interpretative încercate până acum. Am învățat să nu îmi mai fie frică de uneltele astea care ne ajută să ne înregistrăm, am învățat să folosim platformele astea de comunicare și să îmbinăm lectura cu interpretarea.
Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit o frescă a spiritului, a stărilor sufletești, a dorințelor profesionale ale actorului, din păcate într-o perioada dificilă, vă mulțumim pentru eforturile dumneavoastră de a menține teatrul viu și așteptăm ridicarea cortinei.
Una peste alta nu m-aș repezi să dau verdicte, să trag concluzii că a fost bine sau a fost rău, în orice caz a fost o experiență extrem de intensă și o dată în plus și în mod concret am înțeles cât suntem de vulnerabili și de fragili. Din dialogurile pe care le-am avut cu oameni mai apropiați sau din solicitările de a participa la videoconferințe, din întâlnirile virtuale cu oameni foarte tineri sau nu chiar atât de tineri, am înțeles că suntem așteptați, prețuiți, doriți, atât noi, actorii cât și actul artistic pe viu, teatrul. Mulțumesc!