Director Direcția Arhivă Cosmin MIHAILOVICI
În această perioadă de urgență sanitară provocată de pandemia COVID-19, în care știrile despre lupta medicilor români cu virusul nu contenesc să apară, un spital mi-a atras atenția în mod special – Spitalul Dr. Eugen Nicoară din Reghin. Pe parcursul cercetărilor mele legate de istoria notariatului public din perioada interbelică întâlnisem numele medicului reghinean dr. Eugen Nicoară[1] și mi-am amintit că existența spitalului, care astăzi îi poartă numele, se datorează unui gest filantropic care a îmbrăcat forma unui act notarial public[2] instrumentat de o altă figură emblematică a Reghinului, notarul public dr. Eugen Truția.Înainte de a vă prezenta câteva date biografice despre cel care va deveni președintele Camerei Notarilor Publici Târgu-Mureș, vom lăsa documentul să vorbească:
Act notarial public.
Noi subsemnatul Dr. Eugen Truția, notar public în Reghin, la cererea Domnului Dr. Eugen Nicoară, medic primar, director de Spital, ne-am transportat la locuința sa aflătoare în comuna urbană Reghin, Str. Averescu, unde fiind prezenți numitul Domn Dr. Eugen Nicoară și soția sa născută Dr. Manglitz Maria precum și reprezentarea Episcopiei ortodoxe române a Clujului, Vadului și Feleacului, cu sediul în Cluj, Str. Iuliu Maniu Nr. 36-38, P. Sf. Sa Episcopul Nicolae Ivan[3] și subst. secretarului Eparhial Laurențiu Curea, domnul cassar al Consistoriului Ioan Cioara, și unde Domnul Dr. Eugen Nicoară a cerut ca să instrumentăm în act notarial public, următoarele sale:
LITERE FUNDAȚIONALE
Art. I.
Eu Dr. Eugen Nicoară, după ce – cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu – am izbutit, prin numeroase greutăți și prin enorme sacrificii, să zidesc prin munca mea și prin cheltuiala mea un spital în Reghin, realizând astfel o operă de patriotism pentru populațiunea covârșitor românească din acest ținut de care sunt legat prin origine și sânge, dar o operă și de umanitarism pentru alinarea suferințelor celor loviți de soartă – îmi îndrept primul meu gând de adâncă recunoștință spre Sfânta noastră Biserică strămoșească, care a fost scut și apărare nu numai părinților și bunicilor mei preoți, dar a fost și sprijinitoarea mea, ajutându-mă la terminarea studiilor mele universitare prin acordarea burselor din fundațiunile Gojdu și Trandafil, și drept prinos de recunoștință memoriei, acelora care m-au ajutat în marea mea nevoie să fac medicina, am hotărât definitiv și prin aceste litere declar că:
Spitalul ridicat de mine în Orașul Reghin, județul Mureș, cuprins în cartea funduară a comunei Reghin [cf. Nr. 2877, cu Nr. ord. A-1, cu Nr. topogr. 347 cu 1 jugh. 1570 stj. pătr, cu semnarea nouă topogr. 347/2, cu toate clădirile, supra edificate (edificiul principal, pavilionul de izolare, edificiul administrației de la intrare, grajdurile și celelalte supra edificate de gospodărie), cu instalațiunile de încălzire centrală, de apeduct și electricitate, îl donez Episcopiei Ortodoxe a Clujului, Vadului și Feleacului, constituind o fundațiune de binefacere sub denumirea regretatului meu părinte „Fundațiunea Preot Grigoriu Nicoară“.
Art. II.
Administrația și reprezentarea acestei fundațiuni se face cu pline puteri de către organele Episcopiei: Episcopul și Consiliul Eparhial din toate timpurile, care este obligat ca din venitul curat al fundațiunii, până sunt eu în viață, din 30% la sută, să dea anual câteva burse elevilor și studenților ortodocși și anume cu preferință descendenților harnici și vrednici moralicește și intelectualicește ai regretatului meu părinte Grigoriu Nicoară, și în al doilea rând și studenților vrednici ortodocși români, originari din protopopiatul Reghinului, iar dacă nu ar fi astfel de solicitanți, să dea burse școlarilor din județul Mureș și din Eparhia noastră. Cât timp voi fi eu în viață voi face parte de drept din comisiunea care va adjudeca aceste burse, iar după moartea mea protopopul ort. din toate timpurile a protopopiatului Reghinului va face parte din comisiune.
Având însă în vedere, că din căsătoria mea nu s-a născut nici un copil, și țin de prezent sub creșterea mea băiatul prietenului meu decedat Dr. Traian Chirileanu cu numele Traian Chirileanu de religie ortodoxă, doresc ca în caz dacă aș muri înainte de a-și fi terminat toate studiile, să fie luat în considerare din partea Administrației și reprezentarea acestei fundațiuni, spesele survenite cu terminarea studiilor acestui copil.
Iar restul de 70%, al venitului curat, deocamdată stă la dispozițiunea mea și va servi spre acoperirea datoriilor mele, pe care le-am contractat în timpul edificării spitalului și spre asigurarea existenței mele, nemaiavând altă avere cu venite suficiente. Iar dacă aș muri eu întâi, soția mea va primi, din cota de 70% a venitului curat, un ajutor lunar, care să fie egal cu plata unui medic primar de spital, care ajutor însă nu poate trece peste cota de 70% a venitului net realizat din fundațiune.
Venitul curat va rezulta după scăderea din venitul general impozitelor și taxelor. Întreținerea în completă și continuă bună stare a edificiilor, a dependințelor, a tuturor instalațiunilor și a îngrădirilor va fi executată de chiriaș – pe cheltuiala sa, fiind obligat prin contract la executarea reparațiunilor an de an (altfel cheltuielile fiind extrem de minimale), făcându-se riguros controlul cel puțin de 2 ori la an. Acest control va fi încredințat mie până sunt în viață, iar după aceea protopopului ortodox din Reghin și supravegheat de un delegat al Consiliului eparhial.
Întrucât după moartea mea, soția mea s-ar mărita din nou, renta ei viageră i se va reduce la jumătate.
După moartea mea și a soției mele și cota de 70%, a venitului fundațiunei va sta la dispozițiunea Consiliului Eparhial cu scopul de a da an de an, atâtea burse, după normele amintite mai sus școlarilor vrednici de orice grad, câte vor putea suporta veniturile fundațiunei prin o înțeleaptă și bine chibzuită chiverniseală și întrebuințare, după ce se va face un ajutor de 10% anual din venitul net pe seama bisericii ort. din Reghin și a protopopului acestui tract.
Episcopia donatară este totuși îndreptățită, ca la un timp oportun și dacă crede de avantagios, judecat astfel de Consiliul Eparhial eventual, să vândă spitalul, cumpărând în Cluj (ori aiurea) un imobil necesar acolo, dar și în acest caz se vor menține condițiunile de mai sus cu privire la distribuirea venitului fundațiunii.
Art. III.
Până sunt în viață îmi rezerv dreptul de a putea face pe acest imobil pe spesele mele bineînțeles, orice edificări, cari ar fi necesare eventual, în viitor chiar în interesul spitalului. Iar în grădina spitalului să-mi construiesc un mormânt[4] modest pentru vecinica odihnă a mea și a soției mele, aici aproape lângă altarul muncii noastre neobosite de zi și de noapte, luptând cu vrăjmașii credinței și a fericirii omenești.
Art. IV.
Fundatorul Dr. Eugen Nicoară se învoiește, ca dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise mai sus – fără altă întrebare a sa și pe cheltuiala sa, să se intabuleze în favoarea Episcopiei ortodoxe Române a Clujului-Vadului-Feleacului, cu titlu de donațiune, făcându-se despre instalațiunile spitalului un inventar separat, prin care se predau donatoarei.
Art. V.
Episcopia ort. romană a Clujului este legată de a supraveghea și existența acestui spital, care servește necesitățile vitale a unui ținut românesc, și a interveni în toate timpurile la forurile competente, ca la conducerea spitalului sa fie numiți medici români și buni creștini, și eventual și atunci să rămână în mână românească conducerea, când s-ar schimba destinațiunea clădirii.
Art. VI.
Fundatorul Dr. Eugen Nicoară având o convențiune reciprocă în sensul celor de mai sus cu soția sa Maria Nicoară, pentru evitarea oricăror inconveniente, soția Dr. Maria Nicoară declară, că este în deplin acord cu cele cuprinse în acest act, ceea ce adeverește prin semnarea proprie.
Art. VII.
Episcopia donatară primește aceasta donațiune și se obligă a respecta pentru totdeauna voința întemeietorului acestei fundațiuni, intrând în drepturile sale cu data de 1 Ianuarie 1935, respectând contractul cu județul Mureș, care expiră la 1 Mai 1935, când va încheia un nou contract după normele indicate de donator prin formularul prezentat.
Drept care subsemnatul notar public, am dresat acest act notarial, pe care l-am cetit și interpretat părților, pe care părțile, fiind conform întocmai cu voința lor, l-au aprobat și iscălit în prezența noastră.
Reghin, la 16 (șaisprezece) August 1934 (Una mie nouă sute treizeci și patru).
Dr. Eugen Nicoară, medic primar s.s. Maria Dr. Nicoară s.s.
Nicolae Ivan, Episcopul Clujului s.s., Ioan Cioara, secretar subst. s.s.
(L.S.) s.s. Dr. Eugen Truția, notar public.”
Dr. Eugen Truția (n. 12 august 1879, Reghinul Săsesc – d. 12 aprilie 1968, Reghin)
S-a născut la 12 august 1879, tatăl său, Dumitru Truția, fiind judecător, iar mama sa, Valeria Truția, președinta asociației „Reuniunii «Cununa Sf. Marii» a femeilor române din Reghin”. Urmează cursurile primare în localitatea natală, apoi Gimnaziul greco-catolic din Blaj. Între 1901-1904 a studiat la Facultatea de Drept și Științe politice din cadrul Universității „Ferenc József” Budapesta, beneficiind de o bursă din partea Fundației „Alexandru Șterca Șuluțiu”.[5]
După o practică de 3 ani în avocatură susține în 1907 lucrarea de doctorat în științe juridice la Cluj-Napoca. Doi ani mai târziu, își deschide biroul avocațial în localitatea natală. Se căsătorește cu Silvia Șipoș, fiica singurului maistru tăbăcar de cordovan roșu din zona Reghinului, Iosif Șipos, curator al bisericii române unite, distins cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler. Din acest mariaj nu s-a născut niciun copil[6].
Din 1911 devine membru ordinar al Despărțământului Reghin al Astrei. Se implică în viața urbei, participă la strângerea de fonduri pentru înființarea asociațiilor culturale și a bibliotecilor din zona natală[7].
Asemenea altor transilvăneni, din 1915, este înregimentat în armata austro-ungară. Participă la Primul Război Mondial având gradul de căpitan[8]. A făcut parte din Regimentul 22 Honvezi din Târgu Mureș cantonat în Győr unde îl cunoaște pe dr. Eugen Nicoară. Medicul va afirma mai târziu: „că nici bănuiam atunci că în curând ne vom înrudi și vom fi cei mai buni prieteni pe viața întreagă”[9].
La încheierea războiului, se implică activ în lupta pentru desăvârșirea unității naționale. Participă la înființarea Secției Consiliului Național Român și a Gărzii civile din Reghin pe care o va conduce până la intrarea Armatei Române în oraș[10]. În noiembrie 1918, „Reuniunea «Cununa Sf. Maria» a femeilor române din Reghin” îl deleagă pentru a participa la Alba-Iulia, devenind astfel unul din cei 1228 de delegați care au semnat actul Marii Uniri[11].
După decembrie 1918, Eugen Truția se va alătura eforturilor Consiliului Dirigent pentru păstrarea independenței și suveranității României Mari. În 1919 este numit prim-pretor la Pretura Reghinul de Jos[12] iar în 1922, pentru o scurtă perioadă de timp, ajunge prefect al județului Târnava-Mare. Participă la alegerile județene din 1926 și devine consilier în județul Mureș, apoi vicepreședinte al Consiliului Județean[13], funcție pe care a deținut-o până în 1930, când, pentru o perioadă de 6 luni, ocupă din nou funcția de prefect al județului Târnava Mare.[14]
Face parte din consiliile de administrație ale unor firme locale: „Fabrica de piele – Norbert Schonauer din Reghin SA”, „Deda Bistra SA pentru comerțul de lemn” și „Casa de Păstrare și Credit din Reghin și jur SA”[15]. Începând cu 1923, a fost ales membru în comitetul de conducere al Astrei reghinene sub președinția lui Eugen Nicoară[16]. Pentru eforturile și realizările în domeniul politic, public și social, Eugen Truția a fost distins cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer.[17]
A fost un vânător pasionat și un apropiat al Casei Regale. Argetoianu îl portretiza astfel pe Truția, „notar public și vânător de seamă. Deși notar public, dl. Truția purta zi și noapte jambiere de piele, haine verzi cu nasturi ciopliți din os de cerb și pană la pălărie. Tovarăș al tuturor vânătorilor Regelui Ferdinand în masivul Gurghiului, era atât de siderat de cinstea prieteniei Suveranului pe care îl socotea drept urmașul legitim al « împăratului», încât se căznea să-i semene vorbind sacadat, îngânând «da, da, da» la fiecare întrebare, umblând lăsat pe vine și tunzându-și barba după regalul său model. Casa lui era plină de coame de cerb, de cocoși împăiați și de tot felul de lighioane «naturalizate». Politicește adept al lui Maniu, ca toată lumea în acea regiune, găzduia pe Șef și pe Vaida care conduceau alegerea din biroul său.”[18]
Pe plan profesional, Eugen Truția a îmbrățișat funcția de notar public într-o perioadă confuză pentru acest corp profesional necunoscut în Vechiul Regat[19]. A fost președintele Camerei Notarilor Publici Târgu-Mureș, calitate în care se va alătura eforturilor Uniunii Generale a Notarilor Publici din România pentru recunoașterea la nivel național a profesiei notariale. Din 1937, face parte din comitetul de redacție al periodicului Uniunii: „Notariatul Public. Revistă de drept, doctrină și jurisprudență”. Peste 3 ani, Camera Notarilor Publici Târgu-Mureș își înceta activitatea în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940). Reghinul a intrat în zona de ocupație maghiară și, începând cu anul 1941, notarii publici reghineni vor fi incluși în nou înființată Cameră a Notarilor Publici Cluj.
Mai bine de 60 de notari publici transilvăneni se refugiau din teritoriul ocupat de statul maghiar rămânând, temporar, fără cancelarii notariale[20]. La București se hotăra suplimentarea numărului posturilor existente în România pentru a veni în sprijinul refugiaților.Eugen Truția primește un post la Mediaș dar, din „Monitorul Oficial”, aflăm că la 12 mai 1941 era considerat demisionat din funcție „neprezentându-se la post în termenul legal prevăzut de art. 8 din Lege”[21].
Informațiile existente atestă că acesta nu a părăsit vreodată Reghinul. Potrivit unui decret al ministerului Justiției maghiar din 1940, alături de alți juriști români, Eugen Truția era inclus în Baroul Avocaților Marosvásárhely (Târgu-Mureș).Acest aspect apare și într-un raport al Secției K din cadrul Poliției Maghiare din Reghin care raporta la Budapesta, la 8 august 1943, că avocatul face parte din mișcarea națională românească din zonă. Rezistența va primi o grea lovitură la 10 noiembrie 1943 când mai mulți reghineni, printre care, se pare și Eugen Truția, sunt arestați de autoritățile horthyste, acuzați de spionaj în favoarea României[22].
În ianuarie 1945, guvernul Ungariei semna Convenția de armistițiu cu Națiunile Unite. Instaurarea administrației românești începea la 9 martie 1945 și, implicit, Camera Notarilor Publici Cluj din Ungaria își înceta activitatea. Se reînființau instanțele judecătorești iar notarii publici titulari la 30 august 1940 în Transilvania de Nord, arondați pentru următorii ani Camerei Notariale din Sibiu, își reluau activitatea în posturile în care fuseseră numiți[23]. Eliberat, Eugen Truția alege să rămână în funcție la Reghin unde participă activ la reinstaurarea administrației românești. Dar bucuria a fost de scurtă durată în contextul în care regimul comunist instalat și-a impus propria politică în toate domeniile, forțând și impunând încetarea activității notariatului public[24]. Consolidarea regimului comunist nu a însemnat doar dispariția unor profesii, ci a marcat și începerea „luptei de clasă” împotriva celor care proveneau din vechiul regim. Potrivit cercetărilor jurnalistului Matei Robert Mihai, Truția era supravegheat de autoritățile comuniste și, la vârsta de 73 de ani, a fost arestat[25]. Fiind bolnav, a fost eliberat în 1951, dar cu domiciliul forțat în comuna Apalina. A mai trăit 17 ani alături de soția sa[26], marginalizat și urmărit în permanență de organele Securității. Se stinge din viață la 12 aprilie 1968 fiind înmormântat în Cimitirul Bisericii ,,Sfânta Treime” în apropierea mormintelor iluștrilor săi contemporani: avocat Alexandru Ceușianu și și doctor Eugen Nicoară.
- https://viselenuautermenlimita.roviselenuautermenlimita-ro-confirma-faptul-ca-avocatul-jurist-dr-trutia-eugen-fost-prefect-de-sighisoara-si-vicepresedinte-al-cj-mures-a-fost-detinut-politic
- “Carpaţii. Vânătoare-Pescuit şi Chinologie”, nr. 11, 1937, p.295 la http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/carpatii/1937/BCUCLUJ_FP_279437_1937_005_011.pdf.
- https://glasulvailor.ro/2015/07/09/30-de-ani-fara-eugen-nicoara-doctorul-ancestronic/
[1] Eugen Nicoară (1893-1985) a fost un chirurg eminent, președinte al Despărțământului „Astrei” Reghin. În semn de recunoaștere, Spitalul Municipal, Școala Postliceală Sanitară, Casa de Cultură și Liceul din Reghin îi poartă numele. Informații despre activitatea și viața sa în: Robert Mihai Matei, Eugen Nicoară – Doctorul Ancestronic din Loja Regelui Carol al -II-lea (Povestea omului care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946, care a construit un spital din banii proprii si apoi l-a donat bisericii ortodoxe care i-a plătit studiile), Editura Petru Maior, 2017.
[2] Primul Mecenat al Eparhiei Clujului în „Renașterea” nr. 37 (1934), Cluj, pp. 1-2.
[3] Nicolae Ivan (1855-1936) a fost membru de onoare al Academiei Române și, din 1921, membru de drept în Senatul României, primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În cei 15 ani de arhierie a ridicat Catedrala eparhială din Cluj, a întemeiat Academia Teologică Ortodoxă, a ctitorit Biserica „Sf. Nicolae” din Cluj.
[4] Din păcate, această dorință nu i s-a împlinit, găsindu-și odihna veșnică în cimitirul bisericii cu hramul „Sf. Treime” din Reghin.
[5] Ana Todea, Portrete mureșene. Dicționar biobibliografic, Biblioteca Județeană Mureș, Târgu-Mureș, 2013, p. 471. Potrivit lui Robert Mihai a frecventat cursurile juridice în cadrul Universității „Eötvös Lorand” din Budapesta la Robert Mihai, Viselenuautermenlimita.ro confirmă faptul că juristul Truța Eugen fost prefect și vicepreședinte al CJ Mureș a fost deținut politic, la http://viselenuautermenlimita.ro/viselenuautermenlimita-ro-confirma-faptul-ca-juristul-truta-eugen-fost-prefect-si-presedinte-al-cj-mures-a-fost-detinut-politic, accesat la 30.10.2020.
[6] Robert Matei, op. cit..
[7] Ana Todea, op. cit., p. 471.
[8] Virgil Pană, Românii mureşeni pe fronturile Marelui Război. Documente, Editura Ardealul, Tîrgu-Mureș, 2018, p. 905.
[9] Apud Robert Matei, op. cit.. Fratele său Aurel Truţia a fost căsătorit cu Eleonora Nicoară, sora doctorului Nicoară.
[10] Robert Matei, op. cit.
[11] Gazeta Oficială, nr.9, Sibiu, Tiparul Tipografiei arhidiecezane, 1919, p.46.
[12] Robert Matei, op. cit.
[13] Areopolisz Történelmi és társadalomtudományi tanulmányok XIV, Areopolisz Egyesület, Odorheiu Secuiesc, 2015, p. 206.
[14] Ana Todea, op. cit., p.471.
[15] Ibidem.
[16] Marin Șara, 125 ani de la înființarea Despărțământului Reghin al Astrei, în „Astra Reghineană”, Reghin, 1999, p. 37.
[17] Ana Todea, op. cit., p.471.
[18] Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, volumul VlI, partea Vl (1923—1926), Editura Machiavelli, 1996, p.164.
[19] Rămas vacant, după abandonul titularului Paska Simon, postul va fi ocupat de Albu Corneliu și, ulterior, de Eugen Truția. După 1934, la Reghin se înființarea un alt post de notar public ocupat de Horga Vasile.
[20]Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Ministerul Justiției. Direcția judiciară. Arhivă II. Corespondență. Țara Românească și Moldova, ds. 65/1941, f. 74.
[21] „Monitorul Oficial”, Partea 1, nr. 112 (14 mai 1941), p. 2602.
[22] G.A. Petea, Anul 1943-Germania a pierdut războiul, în „Gazeta Reghinului” nr. 11, Reghin, 1997.
[23]„Monitorul Oficial”,nr. 183 (14 august 1945).
[24] Prin decizia Ministerului Justiției nr.4512/30 decembrie 1951, la data de 1 ianuarie 1952 înceta activitatea notarilor publici. Documentele atestă că Eugen Truția enunță la calitatea de notar public în anul 1950 în Fonduri și colecții date în cercetare Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale, p.14 la http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/06/Lista-fondurilor-%C5%9Fi-colec%C5%A3iilor-date-%C3%AEn-cercetare-de-c%C4%83tre-serviciul-jude%C5%A3ean-Mure%C8%99.pdf, accesat la 30.10.2020.
[25] Potrivit fișei ,,Deținut Politic” cu Ordinul nr.13465 și a deciziei din 6 septembrie 1952 a fost întemnițat, fără judecată, în Penitenciarul Târgu-Mureș în Robert Matei, op. cit.
[26] Silvia Truţia, după 14 ani de văduvie şi o viață mizeră, a decedat la 94 de ani într-un azil de bătrâni în Robert Matei, op. cit.