Audierea minorului în cazul divorțului reprezintă una dintre cele mai sensibile ipoteze profesionale, în această procedură cunoștințele juridice trecând pe un plan secund. Pentru ca această întâlnire să nu reprezinte un factor suplimentar de stres pentru copii sau chiar pentru părinții acestora, notarul trebuie să dea dovadă de o bună cunoaștere și înțelegere a situației date, de tact și delicatețe, fără a uita însă că procedura are drept scop principal identificarea situațiilor în care înțelegerea părinților nu este în interesul copiilor.
Am stat de vorbă pe această temă cu doamna Mirela Horumbă, psiholog practicant autonom, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, cu o solidă pregătire, o largă experiență în legătură cu copiii și în relațiile acestora cu părinții lor, autor al unui mare număr de articole de specialitate și gazdă a numeroase emisiuni cu și despre copii și nevoile acestora1.
N.B.: Buna ziua, în primul rând vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră cu atât de mult interes. De ce credeți că este important acest dialog?
Bună ziua şi vă mulţumesc pentru posibilitatea de a vă prezenta aspecte importante şi mai puţin cunoscute despre ceea ce se întâmplă cu un copil care traversează experienţa divorţului părinţilor săi. De cele mai multe ori adulţii sunt atât de prinşi în propriile scenarii emoţionale, încât copiii rămân privind neputincioşi la această luptă și preiau chiar ei o suferinţă emoţională pe care părinții nu o văd. Deseori durerea este mult prea mare ca ei să o poată duce şi, uneori, o somatizează fie prin boală, fie la nivel comportamental. Corpul preia ceea ce limbajul emoţional nu poate exprima direct. Să nu credeţi că aceasta se face într-o manieră conştientă, însă bunele intenţii ale părinţilor nu sunt suficiente pentru o trăire adecvată a unei experienţe adesea copleşitoare pentru un copil. Şi iată cum trauma îşi face loc, cu implicaţii pe termen lung, pentru că despre acest aspect vorbim aici. În acest cadru consider că felul în care copilul găseşte în biroul notarului „o oază de confort psihologic” poate contribui semnificativ la sănătatea emoţională a copilului audiat.
N.B. Cum credeți că își prefigurează minorul viitoarea întâlnire cu notarul?
Aceasta este o întrebare al cărei răspuns poate constitui subiectul unei cărţi în sine. Am lucrat şi lucrez cu multe familii: unele se pregătesc de divorţ şi vor să ştie cum să reducă impactul suferinţei şi „cum să le spună copiilor” astfel încât să fie mai uşor de suportat, altele care sunt în plin proces de divorţ şi desigur unele care deja au trecut de separarea administrativă şi se străduiesc să gestioneze noua situaţie care ridică destul de multe provocări de natură emoţională.
Prefigurarea întâlnirii cu notarul depinde foarte mult de felul în care copiii sunt pregătiţi pentru ea. Adesea părinţii nu ştiu acest lucru şi îl trec cu vederea fără să ştie impactul emoţional asupra copilului, aspect pe care îl regăsesc acut când copilul este adus la consiliere. Vorbesc aici despre cei care reuşesc să ajungă la psiholog şi să integreze această experienţă dureroasă.
Copilul nu are resursele necesare „să îşi dea seama” singur ce urmează şi de aceea este atât de important să îi spunem pas cu pas ce se va întâmpla, el are nevoie de securizare emoţională şi predictibilitate.
Indiferent în ce stadiu se află, întâlnirea cu o autoritate care poate influența modul în care va arăta viaţa lui pe mai departe, constituie un factor de stres major. În majoritatea cazurilor copiii nu îşi doresc divorţul părinţilor.
N.B. Care ar putea fi așteptările minorului de la această întâlnire?
Divorţul sau separarea cuplurilor cu copii a ajuns la niveluri îngrijorător de mari în societatea actuală. Tulburarea profundă pe care o resimte adultul sau copilul confruntat cu această schimbare reprezintă în continuare o situaţie aparte. Faptul că ştim că sunt atât de frecvente aceste despărţiri nu ajută prea mult. Niciun părinte nu se simte complet pregătit în faţa unei asemenea situaţii destabilizatoare: cum să organizezi pentru copil o existenţă care este fragmentată brusc în două universuri? Cum să gestionezi tu rolul de „părinte” când tu eşti încă tributar rolului de „partener de cuplu” care până acum erau practicate în acelaşi cadru comun? Este foarte dificil să începi să trăieşti în această structură ambivalentă … iar copilul să fie fericit … Mulţi copii rămân cu credinţa că este „vina” lor că părinţii divorţează. Tematica aceasta este des întâlnită în consilierea adulţilor care stau în relaţii abuzive pentru că „eu ştiu ce înseamnă ca părinţii să divorţeze şi nu vreau să treacă şi copiii mei prin aşa ceva”.
Aşadar, copilul mereu îşi vrea ambii părinţi într-un cadru familial afectuos, el de acest lucru are nevoie pentru dezvoltarea sa umană. Unii poate ar putea spera chiar într-un ajutor… Însă uneori viaţa te pune în situaţii pe care nu ţi le doreşti…mai ales când eşti copil! Este însă important ca notarul să prezinte minorului situația reală însă într-o manieră blândă, caldă, astfel încât acesta să știe pe de o parte că este informat corect dar pe de altă parte că ”instituțiile” sunt formate din oameni.
N.B. Cum ar trebui pregătită această întâlnire de către notar? Acest lucru ar trebui făcut împreună cu părinții?
La un nivel mai profund, chiar dacă nu li se spune explicit, la nivel verbal, copiii ştiu exact când ceva este în neregulă cu părinţii lor. Ideea că ei „sunt prea mici ca să înţeleagă” este o capcană frecvent întâlnită. Copiii rezonează emoţional cu părinţii lor şi de aceea această întâlnire la notar este indicat să fie atent pregătită. Ar ajuta mult notarul să poată observa personal cum relaţionează părinţii în interesul copilului atunci când s-ar pregăti această întâlnire. Şi apoi este mai simplu să îi spui copilului ce urmează când tu însuți eşti în cunoştinţă de cauză. Încrederea pe care o transmit părinţii ajută mult la reducerea stresului generat copilului de această audiere.
De asemenea, este fundamental ca părinţii să discute cu copilul despre modalităţile despărţirii lor şi de a sublinia că faptul că deşi adulţii divorţează, iubirea şi grija lor pentru copil va rămâne în continuare prezenta.
N.B. Cum ar trebui să decurgă această întâlnire astfel încât minorul să poată fi sincer?
Experienţa ne arată că un cuplu aflat într-o situaţie conflictuală nu se poate transforma subit într-un „duo parental” liniştit. Cel mai important instrument pe care notarul îl are la dispoziţie este propria sinceritate pentru a-l face pe copil să aibă încredere în el. Se va prezenta, se va aşeza lângă copil ca de la egal la egal, îi va spune cu ce se ocupă şi că misiunea lui este să înţeleagă ce este mai bine pentru copil în acesta situaţie de divorţ a părinţilor. După care îi va cere părerea punând întrebările cu impact emoţional potrivit … şi sinceritatea apare pur şi simplu.
N.B. Cât de important este pentru minor faptul că dreptul său ”de a fi ascultat” a fost respectat?
Copilul, deşi are dimensiuni şi responsabilităţi mai mici decât un adult, este o fiinţă umană. Dreptul său „de a fi ascultat” înseamnă să respecţi demnitatea copilului. Faptul că ai puterea să îi spui adevărul într-o formulă specifică vârstei, una pe care o poate înţelege îl ajută să descopere puterea interioară, rezilienţa care îl face să meargă mai departe cât mai bine echipat emoţional.
N.B. Am observat că acordați o atenție specială adolescenților, fiind chiar inițiatorul unui program denumit ”GPS emoţional ADOLESCENŢĂ 2.0”. Credeți că notarii ar trebui să acorde o atenție specială acestei categorii de copii?
Adolescenţa este una dintre cele mai importante etape din viaţa noastră. Este o perioadă dramatică pentru orice tânăr, la fel şi pentru părinţi. Schimbările interne care se produc îi afectează foarte mult: întrega lor fiinţă este pusă în discuţie, pentru că nu se mai simt nici copii nici adulţi, totul pare destabilizat. Vulnerabilitatea specifică, pericolul anturajului nedorit şi provocările specifice, destul de multe, ne determină ca atenţia aţintită asupra lor în cazul unui divorţ să fie şi mai mare. Cu ei este şi mai dificil să comunicăm însă poate tocmai acest aspect ne dă puterea să găsim soluţii care să funcţioneze pe termen lung.
N.B. Ce credeți că s-ar putea face mai mult sau mai bine, în general, în direcția sprijinirii minorilor care trec prin această experiență a divorțului părinților?
Separarea părinţilor nu reprezintă doar o sursă de suferinţă pentru copil, ci şi un risc real pentru dezvoltarea acestuia. Anxietatea şi depresia completează un tablou care, adesea, ar putea fi mai uşor depăşit dacă adulţii ar şti cum să vorbească despre aceste situaţii într-o manieră corectă. Asta ar însemna să trecem printr-un stagiu de inteligenţă emoţională şi comunicare asertivă. Ştiu că suntem abia la începutul perioadei în care psihoeducatia va face diferenţa de calitate a vieţii.
N.B. Vă mulțumim pentru informațiile valoroase și abia așteptăm să ne revedem.
Şi eu vă mulţumesc pentru tot ce faceţi ca, prin implicarea conştientă a notarilor, viaţa copiilor din România care trec prin divorţul părinţilor să fie mai echilibrată. Aşa cum se spune Francoise Dolto: „A spune şi a face – totul este limbaj, de unde apare importanţa cuvintelor adresate copiilor sau rostite în prezenţa lor” – să învăţăm să folosim doar cuvinte care repară inimi, aş adăuga eu.
1 Pentru mai multe detalii, puteți consulta pagina personală a invitatului nostru Acasă | Mirela Horumbă, antrenor de bună-stare (mirelahorumba.ro)