Press "Enter" to skip to content

Future Law 2025 – Conferința care a deschis perspectivele dreptului în era Inteligenței Artificiale
Iunie 2025

Relatarea participării la una dintre cele mai avansate conferințe de legal tech din Europa, desfășurată în Estonia. Autoarea surprinde cu claritate modul în care AI-ul poate fi integrat în profesia notarială și aduce în discuție modele concrete de transformare digitală, fără a ignora riscurile și rezistențele locale.

Șerbănescu Simona, notar public, Camera Notarilor Publici București

Inteligența artificială rămâne, în România, un subiect sensibil. Tendința noastră, mai curând înrădăcinată în precauție sau scepticism, pare să alunece adesea în zona teoriilor conspirației, mai degrabă decât în direcția unei viziuni optimiste. Schimbările sunt lente, iar implementarea lor – și mai anevoioasă. În profesiile juridice, cu atât mai mult în notariat, rigoarea profesională și exigențele privind protecția datelor ne determină, de cele mai multe ori, să spunem „nu încă”, în loc de „ce-ar fi dacă”, chiar și când vine vorba despre simple cercetări exploratorii.

În acest context, participarea mea la conferința Future Law 2025, desfășurată între 29–30 mai la Tallinn, Estonia, a adus o schimbare de perspectivă. Am înțeles că inteligența artificială nu doar că poate fi integrată în activitatea notarială, ci ar putea deveni o soluție așteptată – și necesară – pentru simplificarea procedurilor, în beneficiul ambelor părți implicate: notari și clienți.

Future Law este, în prezent, cel mai important eveniment din nordul Europei dedicat inovației în domeniul juridic. Iar locul de desfășurare – Estonia – nu putea fi mai potrivit: o țară care a introdus identificarea digitală încă din 2001 și a implementat sistemul de vot electronic (I-voting) încă din 2005. Când am discutat cu mai mulți estonieni despre votul digital, răspunsurile lor m-au surprins prin naturalețea cu care au încorporat această tehnologie: „Vot digital? Nici nu-mi mai amintesc cum era altfel…”

Prima ediție a conferinței Future Law a avut loc în 2023, inițiată de doi tineri vizionari, Valentin Feklistov și Alexander Bitskov. Dorința lor a fost clară: să creeze un eveniment dedicat inovației juridice, la nivelul excepționalului ecosistem digital estonian. Într-un interviu acordat în preambulul ediției de anul acesta, cei doi fondatori au oferit perspective valoroase despre motivația și munca din spatele acestui proiect.

Valentin Feklistov: „Lucrez de peste 16 ani în domeniul juridic, iar pasiunea mea pentru îmbunătățirea accesului la justiție m-a determinat să caut soluții care să perturbe lanțul tradițional de furnizare a serviciilor juridice. Așa s-au născut atât conferința FutureLaw, cât și platforma LEGID, care permite avocaților să practice global, să învețe și să creeze conexiuni reale, într-un ritm adaptat epocii digitale.”

Alexander Bitskov: „Tehnologia m-a pasionat dintotdeauna. Am creat prima mea aplicație educațională pentru copii pe când eram student. De atunci, am lucrat în ed-tech, legal-tech și Web3. Evenimentul W3N, organizat în decembrie 2022, a fost scânteia de la care s-a aprins ideea FutureLaw.”

Istoria conferinței este, de altfel, una poetică. Într-o iarnă estoniană cu ninsori neobișnuite, Valentin a primit un telefon de la Holger, membru al consiliului ELTA, cu propunerea de a organiza o conferință locală despre legal tech. Cu sprijinul prof. Tanel Kerikmäe, directorul Facultății de Drept TalTech, și al unor speakeri de prestigiu entuziasmați de idee, printre care și prof. Helena Haapio, Anna Hurmerinta-Haanpää și alții, proiectul a prins contur. Echipa – formată din doar patru persoane: Valentin, Alex, Georgi și Maria – a pus în mișcare o inițiativă care avea să influențeze profund ecosistemul juridic.

Ediția din 2025 a avut loc într-un spațiu spectaculos, în portul de croazieră din Tallinn, cu vedere către Marea Baltică. Locația –beneficiind și de un rooftop neconvențional (restaurantul numindu-se, deloc neașteptat, „Ocean 11”), – a adunat peste 500 de participanți din peste 20 de țări. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu LEGID, Visit Estonia și TalTech Law School, având alături sponsori precum LexisNexis, Legora, Edilex, SingleDraft, Libra și ClauseBase.

Conferința a fost mai mult decât un simplu eveniment de networking: a fost o platformă educațională pentru o integrare atentă și eficientă a inteligenței artificiale în practica juridică. Speakerii – de la procurorul general al Estoniei, Astrid Asi, vicepreședintele Consiliului Barourilor și Societăților de Avocatură din Europa și respectiv președintele al Asociației Barourilor din Estonia Imbi Jurgen, până la fondatorul LegalZoom, Brian Liu, judecătorul european Pēteris Zilgalvis, avocatul de renume internațional Dan Shefet (cunoscut în special pentru cauza câștigată împotriva Google și pentru susținerea „dreptului de a fi uitat” ca parte a protecției utilizatorului în mediul online) și expertul în contracte Helena Haapio – au abordat teme relevante, din unghiuri diverse, cu luciditate și asumare.

Toți au împărtășit o viziune echilibrată: AI nu mai este o noutate, ci o tehnologie matură, cu limite și riscuri, dar și cu un potențial enorm, atâta timp cât este înțeleasă și folosită corect.

Din perspectiva notarială, am găsit deosebit de relevante platformele prezentate de Lucie TvaruzkovaSingleDraft și SingleCase – exemple promițătoare de automatizare a redactării contractelor și organizare a dosarelor, cu acces integrat la registre publice și funcționalități de completare în timp real. De asemenea, discuția purtată cu prof. Helena Haapio despre simplificarea contractelor și aplicabilitatea acestei abordări în activitatea notarială a fost revelatoare. Această tehnologie poate genera rapid tabele, rezumate și vizualizări care pot ajuta la clarificarea unor contracte complexe, contribuind la o mai bună înțelegere a actului juridic de către părțile implicate – inclusiv cele fără experiență juridică.

Am avut onoarea de a realiza un scurt interviu pe această temă cu prof. Haapio, pe care îl voi publica integral în următoarea ediție a revistei Notar de București.

Concluzia? Inteligența artificială devine cu adevărat valoroasă doar atunci când este asistată de… inteligență umană. Aptitudinile noastre de a înțelege nevoile profesiei, de a formula cerințe clare și de a lucra în colaborare cu specialiștii IT devin cruciale. Nu trebuie să devenim programatori peste noapte, ci profesioniști adaptabili, capabili să navigheze cu discernământ între inovație și rigoare. 40% dintre participanții la FutureLaw au fost dezvoltatori sau specialiști IT – un semn clar că tehnologia este aici pentru a colabora cu noi, nu pentru a ne înlocui.

Provocarea reală adusă de inteligența artificială nu este tehnologia în sine, ci felul în care ne vom reinventa profesional: mai adaptabili, mai conștienți, mai profunzi în gândire. Integrarea cu succes a AI în activitatea notarială va depinde, în cele din urmă, de capacitatea noastră de a înțelege nu doar tehnologia, ci și pe noi înșine.

Comments are closed.