dr. Ioana Olaru, Formator, Institutul Notarial Român
1. Introducere: un parcurs legislativ de durată în protecția internațională a adulților
Construcția progresivă a unui spațiu european de justiție civilă a dus în ultimele două decenii la adoptarea unor instrumente europene în aproape toate domeniile majore ale dreptului familiei și succesiunilor cu implicații transfrontaliere, în aplicarea dispozițiilor art. 81 TFUE. Succesiunile, obligațiile de întreținere, divorțul, răspunderea părintească, regimurile matrimoniale, beneficiază în prezent de reguli europene privind competența internațională, legea aplicabilă, circulația hotărârilor judecătorești și a actelor autentice.
Protecția adulților este însă un domeniu care a rămas, până în prezent, în afara acestui proces de unificare, deși dificultăți evidente au fost semnalate atunci când persoane ce au nevoie de protecție sau sprijin în exercitarea capacității juridice își schimbă reședința obișnuită, dețin bunuri în diferite state membre, sau și-au organizat anticipat protecția prin mandate de protecție viitoare sau alte mecanisme echivalente ce trebuie să își producă efectele într-un alt stat membru.
La nivel internațional, principalul instrument existent este Convenția de la Haga din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților (denumită în continuare Convenția Haga 2000) care reglementează competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor, legea aplicabilă puterilor de reprezentare și cooperarea dintre autoritățile statelor contractante. Această Convenție a fost semnată de România la data de 28.08.2024, dar nu a fost ratificată până la acest moment. Ea a intrat în vigoare pentru 16 state contractante: Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Monaco, Portugalia, Elveția și Regatul Unit.
Parlamentul European solicitase încă din 2008 intervenția Uniunii Europene în materia protecției juridice a adulților în context transfrontalier. O etapă importantă a fost Rezoluția Parlamentului European din 1 iunie 2017, prin care era solicitată Comisiei elaborarea unui regulament european, fiind evidențiate posibile soluții normative care să răspundă necesităților de a facilita recunoașterea și executarea măsurilor de protecție și elaborarea unui cadru de cooperare mai eficientă între autorități.
Cu toate acestea, răspunsul legislativ a venit abia la 31 mai 2023, când Comisia Europeană a prezentat propunerea de regulament privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea în materia protecției adulților ( COM(2023) 280 final). Acest text era însoțit de o propunere de decizie a Consiliului destinată să asigure participarea statelor membre la Convenția Haga 2000.
Se creionează în acest moment o arhitectură cu două niveluri normative: pe de o parte, ratificarea de către statele membre a Convenției Haga 2000, destinată să guverneze relațiile care implică un stat membre și un stat terț contractant; pe de altă parte, adoptarea unui instrument european integrat, aplicabil cu prioritate în relațiile dintre statele membre.
În cadrul procedurii legislative ordinare, propunerea a fost trimisă Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) a Parlamentului European în iulie 2023. Raportul asupra propunerii a fost adoptat in iunie 2025, moment care a marcat deschiderea negocierilor interinstituționale. Poziția Parlamentului European punea accentul pe dimensiunea drepturilor fundamentale, subliniind accesul la sprijin în exercitarea capacității juridice, posibilitatea reală și efectivă a adultului de a fi ascultat, respectarea voinței și preferințelor sale și trecerea de la mecanisme de substituire a deciziei către forme de suport a consimțământului.
În cadrul Consiliului Uniunii Europene, abordarea generală completă a fost adoptată la data de 6 martie 2026, în special cu privire la dispozițiile referitoare la plasarea adultului într-un alt stat membru, crearea unui certificat european și abandonarea proiectului Comisiei privind crearea și interconectarea registrelor naționale ale formelor de protecție.
În cadrul trilogului, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic provizoriu asupra propunerii de regulament, fiind publicat textul integral al documentului Consiliului ST 9764/26, la care ne vom raporta în cele ce urmează.
La data redactării prezentului studiu, procedura nu este formal încheiată, examinarea în plen în Parlamentul European, în primă lectură, fiind prevăzută pentru 19 octombrie 2026. Cu toate acestea, având în vedere acordul existent între instituții, examinarea textului disponibil este relevantă, aflându-se într-o etapă formală deosebit de avansată a procedurii legislative.
2. Elemente esențiale ale propunerii de Regulament privind protecția adulților în situații internaționale
Una dintre premisele fundamentale ale intervenției legislative europene în această materie este asigurarea securității raporturilor juridice, prin introducerea unor norme comune, în lipsa cărora dreptul la autonomie, accesul la justiție, dreptul de proprietate și chiar libera circulație a adultului ar fi afectate. Principiul încrederii reciproce ce caracterizează spațiul judiciar european include de asemenea, armonizarea, pe cât posibil, a interpretării viitorului regulament și a Convenției Haga 2000, aplicabilă deja între treisprezece state membre ale Uniunii.
Coordonarea dintre viitorul regulament și Convenția Haga 2000 reprezintă una dintre dificultățile centrale ale noului cadru normativ. Doctrina a semnalat, în raport de versiunile anterioare ale propunerii legislative, necesitatea unei clauze de deconectare suficient de precise, care să permită delimitarea facilă a situațiilor în care se aplică regulamentul european de cele care continuă să fie guvernate de convenție. Textul de compromis răspunde acestei preocupări prin art. 59, consacrat în mod expres raportului cu Convenția de la Haga din 2000. Potrivit acestui articol, regulamentul va prevala în relațiile dintre statele membre, fără a afecta aplicarea Convenției în raporturile cu statele terțe contractante în care regulamentul nu se aplică. Regulamentul va fi aplicabil atunci când adultul are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru, sub rezerva regulilor speciale privind cetățenia unui stat terț contractant, transferul de competență și măsurile luate într-un asemenea stat. Se conturează astfel o delimitare întemeiată nu doar pe caracterul intraeuropean al raportului, ci și pe localizarea reședinței obișnuite a adultului și pe legăturile situației cu state terțe contractante. Aplicarea art. 59 poate necesita însă o atenție particulară în situațiile mobile, mai ales atunci când adultul, după alegerea instanței unui stat membru, își mută reședința obișnuită într-un stat terț contractant al Convenției.
O a doua direcție de reflecție privește terminologia utilizată în materia protecției adulților care, ca urmare a unei alterări sau insuficiențe a facultăților personale, nu își pot proteja interesele într-o situație internațională. Este astfel respinsă concepția paternalistă asupra incapacității, accentul fiind deplasat către voința și preferințele adultului, sprijinul acordat acestuia și garantarea autonomiei sale.
Această vizibilă evoluție conceptuală a textului întărește importanța art.12 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD). De altfel, considerentul 10a, nou introdus, face o referire expresă la UNCRPD și la dreptul persoanei de a beneficia de capacitate juridică în condiții de egalitate cu ceilalți. Corelativ, art. 3 alin. (1) pct.(1a) din textul propus definește protecția, ca fiind instituția ce include reprezentarea, suportul sau orice altă măsură care permite unui adult să își exercite capacitatea juridică prin luarea asistată a deciziilor, codecizie sau reprezentare, ori care este destinată protejării persoanei sau bunurilor adultului. La rândul său, noțiunea de reprezentant, definită de art. 3 alin. (1) pct. (7), include atât persoanele fizice, cât și pe persoanele juridice numite de o instanță judecătorească, desemnate de adult sau autorizate ex lege, să îl reprezinte ori să îl sprijine în protejarea intereselor sale.
Trebuie subliniat însă că regulamentul va constitui un instrument de drept internațional privat, destinat extinderii și consolidării protecției drepturilor fundamentale ale adulților, iar nu o normă de armonizare a dreptului material al incapacității. El nu va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un anumit tip de măsură de protecție și nici nu uniformizează instituțiile naționale ale tutelei, curatelei, asistenței sau reprezentării. Însă, influența UNCRPD poate fi constatată în modul în care vor fi interpretate și aplicate regulile de competență, recunoaștere și cooperare, fără a transforma viitorul regulament într-un cod european al protecției adulților.
Așa cum am arătat, raportul viitorului Regulament cu Convenția Haga 2000 este unul de complementaritate, începând cu regulile de competență internațională, care se articulează printr-o simplă trimitere la capitolul II al Convenției. Elementul de noutate este reprezentat de posibilitatea adultului de a alege instanțele unui stat membru, în limitele prevăzute de regulament, cu condiția existenței unei legături obiective cu statul forului ales. Această conexitate poate rezulta din cetățenia sau reședința obișnuită a adultului la data exprimării alegerii forului, din reședința obișnuită a unei persoane apropiate dispuse să îi asigure protecția sau din situarea bunurilor sale în statul respectiv.
Soluția reținută în ceea ce privește alegerea forului se îndepărtează, în acest punct, de propunerea mai fermă avansată în 2021 de raportul ELI privind protecția internațională a adulților. Acesta sugera ca alegerea instanței să fie legată exclusiv de legea aplicabilă mandatului de ocrotire, tocmai pentru a asigura convergența dintre forul competent și legea care guvernează fondul puterilor de reprezentare. Raportul motiva această soluție printr-o referire directă la art. 12 UNCRPD, care recunoaște persoanelor cu dizabilități dreptul de a beneficia de capacitate juridică în condiții de egalitate cu ceilalți. Legiuitorul european estimează o soluție mai flexibilă, cu mai multe criterii de legătură obiectivă posibile, ceea ce extinde autonomia adultului, dar poate să dilueze predictibilitatea pe care o asigură convergența dintre for și legea aplicabilă.
În ceea ce privește competența internațională, propunerea de regulament preconizează o normă de coordonare cu Regulamentul (UE) 650/2012 privind succesiunile, atunci când rezultatul unei proceduri succesorale desfășurate într-un stat membru depinde de determinarea, cu caracter incidental, a chestiunilor ce privesc reprezentarea adulților. Astfel, instanța în fața căreia se desfășoară procedura succesorală, devine competentă – fără ca această competență să fie exclusivă – și cu privire la reprezentarea adultului, chiar dacă nu deține competența internațională în temeiul normelor specifice din viitorul regulament privind protecția adulților. Mai mult, dacă validitatea unui act juridic în care adultul este sau urmează să fie parte, într-o procedură succesorală, necesită încuviințarea sau autorizarea unei instanțe judecătorești, instanța competentă în procedura succesorală poate decide să încuviințeze sau să autorizeze acel act, chiar în lipsa competenței internaționale cu privire la această chestiune.
În concret, art. 7a din noul text propus creează un for de concentrare a competenței cu privire la chestiunile incidentale ce derivă din protecția adultului, în măsura în care acestea sunt necesare soluționării unei proceduri succesorale desfășurate într-un stat membru ce deține competența internațională în temeiul Regulamentului (UE) 650/2012. Considerentul 22c precizează că pot intra aici, spre exemplu, acceptarea sau renunțarea la moștenire și convenția privind partajul ori distribuirea succesiunii. Soluția preconizată evită blocarea procedurilor succesorale prin necesitatea inițierii, într-un alt stat membru, a unei proceduri distincte numai pentru desemnarea unui reprezentant ad litem ori pentru autorizarea unui act cu caracter succesoral. Efectele deciziei astfel luate vor rămâne, în mod justificat, limitate la procedura pentru care măsura sau interpretarea au fost adoptate.
În determinarea legii aplicabile, viitorul regulament face referire directă la dispozițiile capitolului III al Convenției Haga 2000, adăugându-se norme tehnice care vizează statele cu mai multe unități teritoriale cu legislație regională sau cu sisteme juridice aplicabile diferitelor categorii de persoane.
Materiile în care proiectul de regulament se distinge cel mai puternic de Convenția Haga 2000 sunt circulația măsurilor adoptate în statele membre, eliminarea exequatur-ului și consolidarea dreptului adultului de a fi ascultat. Spațiul european de justiție este consolidat prin recunoașterea de plin drept a măsurilor luate de instanțele judecătorești ale unui stat membru, fără desfășurarea unei proceduri speciale. Motivele de refuz sunt limitate, și includ, inter alia, încălcarea manifestă a ordinii publice din statul unde măsura este invocată, incompatibilitatea cu o măsură ulterioară care îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sau constatarea că adultului nu i-a fost oferită o posibilitate reală și efectivă de a fi ascultat.
În ceea ce privește actele autentice întocmite într-un stat membru, viziunea introdusă de Regulamentul (UE) 650/2012 este continuată și în materia protecției internaționale a adulților. Astfel, art. 16 din textul propus vizează acceptarea actelor autentice, care vor produce într-un stat membru efectele probatorii pe care le au în statul de origine, sau, cele mai apropiate efecte, în măsura în care acestea nu sunt în mod manifest contrare ordinii publice din statul membru unde actul autentic este prezentat. Pentru a facilita utilizarea acestor acte într-un alt stat membru, persoana care dorește să îl utilizeze poate solicita autorității emitente să elibereze o atestare privind efectele probatorii ale acestuia, după un formular standard inclus în actul normativ.
3. Notarul în arhitectura viitorului regulament: între „instanță judecătorească” și „autoritate competentă”. Certificatul european de sprijin și reprezentare.
Una dintre clarificările cele mai relevante ale textului actual privește locul notarului în aplicarea regulamentului. Soluția este cu atât mai importantă cu cât propunerea inițială a Comisiei opera în principal cu noțiuni generale de „autoritate” sau „autoritate competentă”, fără să analizeze expres situația profesiilor juridice care pot exercita funcții diferite potrivit dreptului statelor membre.
Textul aflat în prezent în dezbatere consacră o abordare funcțională a noțiunii de „instanță judecătorească”, deja familiară altor instrumente europene de drept internațional privat din materia succesiunilor și dreptului familiei. Potrivit art. 3 alin. (2), aceasta include orice autoritate judiciară, precum și orice altă autoritate a unui stat membru, competentă să ia măsuri privind protecția persoanei sau a bunurilor adultului ori să decidă asupra recunoașterii sau nerecunoașterii unei măsuri luate într-un alt stat membru. Considerentul (17) confirmă caracterul larg al noțiunii, precizând că aceasta poate include și notarii, atunci când acționează ca instanțe și iau măsuri de protecție în sensul regulamentului. În această ipostază, notarii vor fi supuși normelor de competență internațională atunci când iau direct măsuri de ocrotire sau suport, iar măsurile adoptate vor circula în celelalte state membre potrivit dispozițiilor privind recunoașterea și executarea.
Nu este clar, la acest moment, dacă includerea unei autorități în noțiunea de instanță judecătorească va depinde sau nu de caracterul sau efectele măsurii adoptate, de controlul exercitat asupra fondului chestiunii sau de exercitarea propriu-zisă a unor atribuții jurisdicționale.
Trebuie însă remarcat că definiția cuprinsă în art. 3 alin. (2) oferă un criteriu funcțional de calificare a funcției notariale, iar aplicarea sa concretă diferitelor atribuții reglementate de dreptul statelor membre va ridica unele dificultăți. Calificarea notarului drept „instanță judecătorească” nu va depinde de apartenența sa instituțională la sistemul judiciar, ci de natura funcției exercitate în procedura concretă, în special, de competența sa de a lua o măsură privind protecția persoanei sau a bunurilor adultului.
În sens invers, considerentul 17a prevede că, atunci când notarii nu iau ei înșiși măsuri de protecție, dar exercită potrivit dreptului național alte atribuții în materia protecției adulților, ei trebuie considerați ca fiind „autoritate competentă”. Textul oferă ca exemple: întocmirea și confirmarea puterilor de reprezentare, întocmirea actelor autentice sau punerea în aplicare a unor măsuri de protecție. Va fi astfel necesară identificarea, în cadrul fiecărui sistem național, a atribuțiilor notariale care îndeplinesc aceste criterii și determinarea procedurilor concrete în care un notarul acționează ca o instanță judecătorească sau ca o autoritate competentă.
În același timp, textul în dezbatere acordă o importanță particulară actului autentic, a cărui definiție este prevăzută la art. 3 alin.(1), pct. (5), cu menținerea concepției clasice derivate din Hotărârea Curții de Justiție din 17 iunie 1999, Unibank, C-260/97, ECLI:EU:C:1999:312. Potrivit acestei dispoziții, constituie un act autentic în materia protecției unui adult, documentul care a fost întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate privește atât semnătura, cât și conținutul actului, fiind stabilită de o autoritate publică sau de o altă altă autoritate abilitată în acest scop de statul membru de origine.
Reluarea definiției actului autentic și crearea unor prevederi speciale referitoare la acceptarea acestuia între statele membre produce consecințe practice importante pentru mandatele de ocrotire, care nu beneficiază, sub imperiul Convenției Haga 2000, de un mecanism uniform de acceptare și circulație comparabil cu cel prevăzut de viitorul regulament. Printre actele autentice relevante în materia protecției adulților sunt luate în considerare nu numai mandatele de reprezentare, ci și instrucțiunile anticipate referitoare la îngrijirea persoanei, sănătate ori bunăstare și numirea unui reprezentant de către o autoritate competentă. Notarul este astfel chemat să îndeplinească un rol important în planificarea anticipată a protecției adulților, domeniu în care autonomia adultului dobândește, în noul text, o importanță centrală.
Rolul notarului poate deveni relevant și în materia Certificatului european de sprijin și reprezentare. Articolul 36 permite statelor membre să desemneze drept autorități emitente atât instanțele, cât și autoritățile competente care au luat măsura sau au confirmat puterile de reprezentare, cât și alte instanțe ori autorități competente care au acces la informațiile respective. Textul de compromis nu desemnează notarul ca autoritate emitentă, această opțiune revenind dreptului național, însă cadrul european permite o asemenea soluție atunci când organizarea internă a competențelor o justifică și există un acces direct la informațiile referitoare la protecția adultului.
Una dintre inovațiile cele mai importante ale propunerii Comisiei din 2023 era crearea unui certificat european de reprezentare, inspirat, într-o anumită măsură, de tehnica certificatului european de moștenitor, dar destinat să permită reprezentantului unui adult să dovedească rapid, într-un alt stat membru, existența și întinderea puterilor sale. Propunerea actuală a schimbat nu doar denumirea certificatului, ci și concepția asupra instrumentului, care trebuie să servească atât persoanei care se substituie adultului în încheierea unui act, cât și celei care este autorizată să îl sprijine în exercitarea propriei capacități juridice. Consiliul Uniunii Europene a prezentat explicit această extindere ca una dintre modificările aduse propunerii inițiale a Comisiei.
Utilizarea certificatului european de sprijin și reprezentare nu va fi obligatorie și nu va înlocui documentele interne folosite în scopuri similare. Odată emis pentru utilizare într-un alt stat membru, certificatul va produce efectele prevăzute de regulament în toate statele membre, fără nicio procedură specială. Emiterea sa va putea fi solicitată atât de reprezentant, cât și de adultul vizat, iar certificatul va trebui să indice materiile în care reprezentantul este autorizat să reprezinte sau să sprijine persoana, întinderea puterilor sale și eventualele limitări sau condițiile de exercitare. Certificatul va crea o prezumție relativă privind exactitatea acestor informații și va proteja terțul care se întemeiază pe ele, cu excepția situației în care terțul cunoștea inexactitatea lor ori nu o cunoștea din culpă gravă. Certificatul nu va constitui, prin el însuși, un titlu executoriu și va avea o valabilitate limitată în timp, stabilită, ca regulă, la un an.
Din perspectivă practică, certificatul european de sprijin și reprezentare poate deveni un instrument centrale ale regulamentului. Un reprezentant care trebuie să administreze un imobil, să intervină într-o procedură succesorală ori să solicite eliberarea unor fonduri de la o instituție bancară într-un alt stat membru nu ar mai trebui să demonstreze de fiecare dată, prin reconstituirea întregului mecanism juridic străin, întinderea puterilor sale.
O modificare majoră față de propunerea inițială a Comisiei este renunțarea la registrele europene interconectate, care trebuiau create de statele membre pentru înscrierea informațiilor relevante privind măsurile de protecție și puterile de reprezentare confirmate. Deși Consiliul a eliminat sistemul obligatoriu de registre din textul actual, oportunitatea instituirii unor asemenea registre după punerea în aplicare a regulamentului va face obiectul unei reevaluări .
Eliminarea sistemului obligatoriu de registre este însoțită, pe un plan distinct, de integrarea regulamentului privind protecția adulților în cadrul general creat între timp prin Regulamentul (UE) 2023/2844 privind digitalizarea cooperării judiciare. Infrastructura digitală facilitează comunicarea și transmiterea documentelor, fără a îndeplini însă aceeași funcție de publicitate și de verificare actualizată a situației juridice pe care ar fi avut-o registrele interconectate.
Comunicările dintre instanțe, autorități competente și autorități centrale urmează să se realizeze, ca regulă, printr-un sistem informatic descentralizat sigur și fiabil. Punctul european de acces electronic disponibil prin portalul european e-Justice va putea fi utilizat și de persoanele fizice sau juridice pentru anumite cereri, inclusiv pentru obținerea atestatelor și pentru procedurile privind certificatul european. Sunt prevăzute, de asemenea, utilizarea semnăturilor și sigiliilor electronice calificate și recunoașterea efectelor documentelor electronice. Se configurează astfel o soluție mai puțin centralizată decât cea propusă în 2023: nu va exista, cel puțin pentru moment, un mecanism european de consultare a registrelor privind statutul persoanei, dar va exista o infrastructură digitală pentru circulația informațiilor, a formularelor, a atestatelor și a certificatului european de sprijin și reprezentare.
4. Concluzii
În ansamblu, textul de compromis configurează un cadru european coerent, construit în complementaritate cu Convenția Haga 2000 și orientat către facilitarea exercitării transfrontaliere a drepturilor adultului. Alegerea limitată a forului, competența asupra chestiunilor incidentale ridicate în procedurile succesorale, circulația actelor autentice și Certificatul european de sprijin și reprezentare sunt principalele sale contribuții practice.
Pentru profesia notarială, aplicarea viitorului regulament va presupune delimitarea între atribuțiile exercitate în calitate de „instanță judecătorească” și cele îndeplinite în calitate de „autoritate competentă”.
În același timp, raportul cu Convenția Haga 2000, reglementat de art. 59, precum și consecințele renunțării la registrele obligatorii interconectate vor fi susceptibile să ridice unele dificultăți practice la aplicarea concretă a noului instrument.
Surse legislative și bibliografie
Convenția de la Haga din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților, https://www.hcch.net/en/instruments/conventions/full-text/?cid=71
Convenția ONU din 13 decembrie 2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD), https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/123948
Rezoluția Parlamentului European din 18 decembrie 2008 conținând recomandări adresate Comisiei privind implicațiile transfrontaliere ale protecției juridice a adulților, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52008IP0638
Raport conținând recomandări adresate Comisiei privind protecția adulților vulnerabili, Comisia JURI, 3 aprilie 2017, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2017-0152_EN.html
Rezoluția Parlamentului European din 1 iunie 2017 conținând recomandări adresate Comisiei privind protecția adulților vulnerabili, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-8-2017-0235_EN.html
Concluziile Consiliului Uniunii Europene privind protecția adulților vulnerabili în Uniunea Europeană (2021), JO C 330I, 8.9.2021
European Law Institute, Report on the Protection of Adults in International Situations, https://www.europeanlawinstitute.eu/fileadmin/user_upload/p_eli/Publications/ELI_Protection_of_Adults_in_International_Situations.pdf
European Law Institute, Response of the European Law Institute, 2022, https://www.europeanlawinstitute.eu/fileadmin/user_upload/p_eli/Publications/ELI_Response_Protection_of_Adults.pdf
Comisia Europeană, Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea în materie de protecție a adulților, COM(2023) 280 final, 31 mai 2023, https://www.europarl.europa.eu/RegData/docs_autres_institutions/commission_europeenne/com/2023/0280/COM_COM(2023)0280_EN.pdf
Consiliul Uniunii Europene, document ST 9260/25, 23 mai 2025, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9260-2025-INIT/en/pdf
J. Toom (raportoare), Raportul Comisiei JURI, A10-0128/2025, 1 iulie 2025, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-10-2025-0128_EN.html
Consiliul Uniunii Europene, document ST 6236/26 COR 1, 3 martie 2026, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-6236-2026-COR-1/en/pdf
Consiliul Uniunii Europene, document ST 9764/26 din 27 mai 2026, https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9764-2026-INIT/en/pdf
Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind digitalizarea cooperării judiciare și a accesului la justiție în materie civilă, comercială și penală transfrontalieră, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX%3A32023R2844
Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32012R0650
P. Franzina, C. González Beilfuss, J. von Hein, K. Karjalainen, T. Kruger, Cross-border protection of adults: what could the EU do better?, Journal of Private International Law, vol. 21, 2025, pp. 1-29, https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/17441048.2025.2479264
X. Kramer, S. Voet, A. Dori (eds.), European Civil Procedure, De Gruyter Brill, 2026