Un nou proiect care duce mai departe povestea Clubului de lectură și teatru
al Camerei Notarilor Publici București
Ioana Vlăsceanu, Notar public
Am primit, pentru un an, bucuria și responsabilitatea de a coordona Clubul de lectură și teatru al Camerei Notarilor Publici București.
Spun „bucuria” înainte de „responsabilitatea” pentru că, pentru mine, acest Club înseamnă mult. Iubesc cărțile, teatrul, muzica, arta, locurile care păstrează urmele celor care au trecut prin ele, tradițiile care duc ceva din noi mai departe. Dar, poate mai mult decât toate acestea luate separat, iubesc întâlnirile pe care ele le fac posibile între oameni.
Îi mulțumesc doamnei notar Mihaela Durnescu, președintele Camerei Notarilor Publici București, precum și tuturor celor care s-au gândit la mine pentru a coordona activitatea Clubului și mi-au încredințat acest mandat pentru o perioadă de un an. M-a bucurat încrederea lor și, în egală măsură, m-a făcut să mă întreb ce aș putea aduce eu acestui proiect.
Clubul nu începe însă odată cu acest mandat și simt nevoia să spun acest lucru. De la înființarea sa și până astăzi, aici s-a construit ceva frumos, prin pasiunea și implicarea celor care i-au fost alături și, în mod deosebit, prin grija cu care colega noastră Micki Manolache l-a coordonat și l-a crescut. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut și pentru ceea ce ne lasă să ducem mai departe. Totodată, cred că ceea ce s-a construit până acum ne aparține, într-un fel, tuturor. Celor care au propus cărți, celor care au pregătit întâlniri, celor care au adus invitați, celor care au vorbit și celor care au ascultat, celor care au venit de fiecare dată și celor care ni s-au alăturat pe parcurs. Acest Club suntem noi toți. Pentru noi, el a însemnat deja mai mult decât întâlnirea în jurul unei cărți. A însemnat conversații pe care poate nu le-am fi avut niciodată în viața profesională de fiecare zi, emoții împărtășite, descoperiri și bucuria de a ne cunoaște dincolo de profesie. Iar ceea ce îmi propun acum nu este să încep ceva de la zero, ci să duc mai departe, împreună cu voi, ceea ce s-a construit frumos și să deschidem împreună câteva drumuri noi.
Răspunsul a venit aproape firesc. Am gândit pentru perioada acestui mandat un proiect în care cartea să rămână în centrul întâlnirilor noastre, dar în jurul ei să se poată deschide o lume întreagă. Pentru că o carte nu rămâne întotdeauna între copertele ei. Uneori ne trimite spre un tablou, alteori spre o muzică, spre un spectacol, spre o casă, un loc, o epocă, o tradiție sau spre povestea unui om. Uneori ne întoarce spre noi înșine. Alteori ne apropie de ceilalți.
De aici pornește proiectul pe care îl propun Clubului pentru acest an. Cred într-un lucru la care mă întorc adesea: nu toți cei care privesc văd. Putem trece pe lângă o carte, un om, un tablou, o clădire, un loc încărcat de istorie, o tradiție și să rămânem numai la suprafața lor. A vedea înseamnă, poate, să te oprești. Să fii curios. Să cauți povestea din spatele lucrurilor, să descoperi un detaliu pe lângă care altfel ai fi trecut, să înțelegi și să simți. Mi-aș dori ca acest Club să ne dea asemenea răgazuri. Să ne facă să privim mai atent lumea din jurul nostru, să ne vedem mai bine unii pe alții și, poate, să ne descoperim mai bine pe noi înșine.
Întâlnirile de lectură vor rămâne inima Clubului. Vom continua să ne întâlnim lunar în jurul unei cărți și al întrebărilor pe care aceasta ni le pune. Nu mi-aș dori însă ca întâlnirile noastre să fie exerciții de analiză literară. Mi-aș dori să vorbim despre ceea ce o carte a mișcat în fiecare dintre noi, despre personajele care ne-au urmărit după ce am închis-o, despre alegeri pe care le-am înțeles sau nu, despre o frază la care ne-am întors, despre lucrurile pe care doi oameni le pot găsi, atât de diferit, în aceleași pagini. Tot aici se află un proiect la care țin foarte mult, „Cărți-punte”. Mi-aș dori să găsim cărți care să îi aducă la aceeași masă pe colegii mai tineri și pe cei mai puțin tineri, pe cei pasionați de lectură și pe cei mai puțin pasionați. Cărți cu valoare literară, dar care au și puterea unei povești. Cărți care nu ridică ziduri, ci deschid uși. Pentru că o carte adevărată nu ne întreabă câți ani avem și nici câte alte cărți am citit înaintea ei. Ne cere doar să intrăm.
Apoi, aș vrea să ieșim dintre paginile cărților. Am numit această parte a proiectului „Sâmbetele culturale”. Teatru, Operă, Ateneu, balet, concerte, expoziții, muzee, tururi tematice prin București. Uneori poate un spectacol care să ne tulbure, alteori o comedie la care, pur și simplu, să râdem împreună. Mi-ar plăcea să privim un tablou și să descoperim că fiecare dintre noi vede altceva. Să ascultăm aceeași muzică și să ne emoționeze pe fiecare în felul său. Să ieșim de la un spectacol și să continuăm să vorbim despre el mult după ce luminile scenei s-au stins. Pentru mine, și aceasta este o formă de a ne cunoaște.
Aș vrea apoi să plecăm împreună în căutarea locurilor cu poveste. Am propus ieșiri culturale în afara Bucureștiului, spre case memoriale, palate, conace, biserici, mănăstiri, sate, locuri în care literatura, istoria, arta și memoria se întâlnesc. Dar nu mi-aș dori să fim doar vizitatori. Mi-ar plăcea ca unul dintre noi să citească înainte despre locul în care mergem, altcineva să descopere povestea unei familii, a unei case sau a unui personaj, altcineva să pregătească o scurtă prezentare ori, poate, un articol. Să ajungem la Ipotești știind mai mult despre lumea lui Eminescu, la Tescani căutând urmele lui George Enescu și ale Marucăi Cantacuzino, la Câmpina cunoscând extraordinara poveste a Iuliei Hasdeu, la Florica vorbind despre Brătieni sau în satele săsești încercând să înțelegem lumea care a ridicat bisericile fortificate ale Transilvaniei. Cred că un loc devine cu adevărat al nostru abia după ce îi aflăm povestea.
Un alt punct al proiectului este reprezentat de întâlniri cu oamenii care dau viață culturii. Scriitori, poeți, actori, regizori, muzicieni, artiști. Oameni pe care, de cele mai multe ori, îi cunoaștem prin ceea ce au creat, dar pe care poate am vrea să îi întrebăm ce se află înaintea unei cărți, în spatele unui rol, la începutul unei idei. Mă fascinează întotdeauna această parte nevăzută a creației. Îndoiala, căutarea, întâmplarea, întâlnirea care schimbă un drum, lucrurile care nu se văd atunci când avem în față opera terminată. Și mi-ar plăcea să îi ascultăm povestindu-ne tocmai despre ele.
O direcție nouă a proiectului este teatrul. Ideea formării unei echipe de teatru a Clubului are și ea o poveste și trebuie să mărturisesc că s-a născut într-un fel la care nu m-aș fi așteptat. La prima ediție a evenimentului „Notarii au talent”, din 2026, am fost, la început, destul de circumspectă. Nu știam foarte bine la ce să mă aștept. Apoi a început spectacolul și, pe măsură ce colegii noștri au urcat pe scenă, ceva s-a schimbat. I-am văzut recitând poezie, cântând, dansând, având curajul și bucuria de a ne arăta o parte din ei pe care profesia noastră nu ne lasă întotdeauna să o vedem. M-a impresionat extraordinar. Și nu numai talentul lor. M-a impresionat bucuria din sală, emoția, felul în care îi priveam parcă pentru prima dată pe oameni pe care îi cunoșteam de ani de zile. Pentru câteva ore nu mai eram doar colegi întâlniți în contexte profesionale. Descopeream sensibilități, pasiuni, curaj, umor, lucruri nebănuite despre cei de lângă noi. Uneori este nevoie doar de o împrejurare diferită pentru a vedea într-un om ceva ce fusese acolo dintotdeauna. Am plecat de la acel spectacol cu un gând foarte limpede: la ediția din 2027 mi-aș dori să fim și noi acolo, cei din Club, cu o scenetă. Așa s-a născut această nouă direcție a proiectului: formarea și organizarea unei echipe de teatru a Clubului. Nu pentru că vrem să devenim actori și nici pentru că ne propunem performanțe artistice. Ci pentru experiența de a construi ceva împreună. Să alegem un text, să împărțim rolurile, să repetăm, să greșim, să o luăm de la capăt, să ne încurajăm și, mai ales, să râdem împreună, iar rezultatul să fie împărtășit tuturor colegilor noștri. Astfel, mi-ar plăcea ca pregătirea unei scenete să fie ea însăși o poveste a Clubului. Una în care, pentru câteva ore, lăsăm deoparte rigoarea profesiei noastre și avem libertatea de a ne juca, de a încerca, de a fi altcineva pe scenă și, poate tocmai prin asta, de a ne descoperi puțin mai mult pe noi înșine și unii pe ceilalți. Obiectivul nostru va fi să prezentăm sceneta la „Notarii au talent 2027”. Dar, dacă am învățat ceva chiar de la prima ediție, este că ceea ce rămâne nu este numai ceea ce se întâmplă pe scenă. De aceea, am sentimentul că spectacolul va fi important, dar drumul până la el va fi cel puțin la fel de frumos.
Aș vrea ca toate aceste întâmplări să nu rămână numai ale celor care au fost acolo. De aceea, o altă direcție a proiectului este vizibilitatea Clubului. Vom continua să povestim despre întâlnirile noastre, să le anunțăm colegilor și să scriem despre ele în „Notar de București”, pe grupul nostru de Facebook al Camerei Notarilor Publici București și nu numai. Nu doar ca să consemnăm că un eveniment a avut loc. Ci pentru a păstra ceva din el. O idee. O emoție. O fotografie. O poveste. Poate un gând care îl va face pe un coleg care nu a venit niciodată la Club să spună, într-o zi: „Data viitoare vin și eu.” Profesia noastră ne cere enorm. Rigoare, atenție, responsabilitate, timp. Trăim multe dintre zilele noastre între acte, termene, oameni și probleme care trebuie rezolvate. Poate tocmai de aceea cred că avem nevoie și de un loc în care să ne întâlnim altfel. Nu numai ca notari. Ci ca oameni care au citit o pagină și au simțit ceva. Care s-au oprit în fața unui tablou. Care au fost tulburați de un spectacol. Care iubesc o poezie, o casă veche, o muzică, o poveste, o tradiție. Sau care poate nu știu încă faptul că le-ar putea iubi. Îmi place enorm gândul acesta: să ne descoperim unii pe alții și altfel și chiar pe noi înșine. Poate că, de fapt, acesta este proiectul meu pentru Club.
Nu știu cum va arăta el la sfârșitul acestui mandat de un an. Și îmi place că nu știu, pentru că nu vreau să fie numai proiectul meu. Mi-aș dori să îl construim împreună, carte cu carte, spectacol cu spectacol, drum cu drum, idee cu idee. Știu doar ce mi-aș dori să ne rămână. Nu numărul cărților citite. Nu numărul spectacolelor văzute. Nu numărul locurilor în care am ajuns. Ci o idee. O emoție. O prietenie. O întrebare. O amintire. Și, poate, dorința de a mai rămâne puțin împreună după ce ultima pagină a fost întoarsă.