În mod tradițional, Ziarul Notar de București analizează, în cadrul unui articol, probleme de practică notarială ce preocupă colegii din Camera București. Urmărind întrebările dumneavoastră, încercăm să creionăm articolele astfel încât să ofere un răspuns sau, cel puțin, să expună opinii ale unor colegi care au cercetat și aprofundat tema dezbătută.
În acest număr, pornind de la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată la data de 1 iulie 2021, în cauza C-301-20 Vorarlber Landes und Hypotheken Banke, ne-am propus să ne aplecăm asupra câtorva probleme de practică notarială generate de competența de a emite un certificat european de moștenitor (CEM).
Pentru această temă, cel mai potrivit interlocutor este cu siguranță colega noastră Ioana Olaru, doctor în drept, formator la Institutul Notarial Român în domeniul dreptului internațional privat și al dreptului privat al Uniunii Europene, care, ca de obicei, a fost gata să răspundă câtorva dintre problemele ridicate.
O primă problemă ridicată a fost aceea dacă notarul public ar trebui sa pună din oficiu în discuția părților posibilitatea emiterii unui CEM atunci cand succesiunea prezintă elemente de extraneitate ce ar putea atrage aplicabilitatea Regulamentului.
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care notarul le are de stabilit atunci când este sesizat cu o cauză succesorală este caracterul internațional al succesiunii. Regulamentul (UE) nr. 650/2012 creează o adevărată succesiune europeană1, guvernată de reguli conflictuale, jurisdicționale și materiale particulare, ce ia naștere din momentul plasării situației de succesiune în domeniul său de aplicare materială și teritorială. Caracterul european al acestei succesiuni nu vine neapărat și exhaustiv din plasarea unor elemente esențiale ale acesteia pe teritoriul statelor membre și nici nu se poate face o distincție clară între succesiunile pur europene și cele care conțin și elemente de conexitate cu statele terțe. Succesiunile în care defunctul avea ultima reședință obișnuită pe teritoriul unui stat membru sunt tratate la fel cu cele în care ultima reședință a acestuia era într-un stat terț. În același fel, normele RES2 se aplică și atunci când legea succesorală este cea a unui stat membru, dar și atunci când legea succesorală este cea a unui stat terț. Punctul care leagă elementele diferite ale acestei succesiuni europene este competența internațională a autorităților dintr-un stat membru de a hotărî cu privire la succesiune în ansamblul său. Spre deosebire de art. 1 alin. (1) din Regulamentul Roma I, art. 1 alin. (1) din Regulamentul Roma II și art.1 alin.(1) din Regulamentul Roma III, care trimit explicit la existența unui conflict de legi, regulamentul european privind succesiunile nu impune explicit în corpul cu valoare normativă nici condiția ca succesiunea să aibă un caracter internațional, nici ca situația de succesiune să conducă la crearea unui conflict de legi. Însă, din redactarea considerentelor (1) și (7) RES3 rezultă că scopul acestei noi reglementări este de a înlătura dificultățile pe care le au resortisanții europeni în a-și exercita drepturile, în contextul unor succesiuni cu implicații transfrontaliere4. Am putea integra în acestea numai situațiile în care există sau ar putea să existe un conflict de legi, sau am putea adăuga toate ipotezele în care este prezent un element internațional. Elementul internațional ar putea să fie, la rândul său, mai strâns legat de succesiune, sau să indice o legătură mai slabă cu aceasta; ar putea să se refere la plasarea unor bunuri într-un alt stat decât cel în care se desfășoară procedura de succesiune, la reședința obișnuită a unuia dintre moștenitori, la locul unde a fost întocmită dispoziția pentru cauză de moarte sau la legea aleasă pentru a se aplica succesiunii în ansamblul său. Elementul ce generează implicațiile transfrontaliere ar putea să existe la data deschiderii succesiunii- cum ar fi ultima reședință obișnuită a celui decedat într-un alt stat decât cel unde se află bunurile, sau ar putea să nu mai existe la data deschiderii succesiunii, dar să fi existat la un moment anterior, cu aptitudinea de a genera un conflict de legi5. Prezența unui element internațional sau aptitudinea situației de succesiune de a avea implicații transfrontaliere trebuie interpretată în concret, în raport de setul de norme a cărui aplicare este luată în considerare. Astfel, pentru a fi aplicabile dispozițiile capitolelor IV sau V din RES este suficient ca hotărârea judecătorească, actul autentic sau tranzacția judiciară să fie utilizate pentru a-și produce efectele într-un alt stat membru decât cel în care au fost pronunțate sau încheiate. Tot astfel, pentru a fi aplicabile dispozițiile privind Certificatul european de moștenitor este suficientă îndeplinirea condițiilor referitoare la scopul său determinat de art. 63 RES6. În cauza C-80/197, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost chemată să stabilească dacă o anumită succesiune este o succesiune cu elemente transfrontaliere în înțelesul RES, fiind necesar ca acest regulament să fie aplicat8. Curtea a învederat „că Regulamentul nr. 650/2012 a fost adoptat în temeiul articolului 81 alineatul (2) TFUE, care vizează numai materia civilă cu incidență transfrontalieră”. În hotărârea menționată, CJUE arată că succesiunea poate fi considerată ca fiind în domeniul de aplicare a RES fie datorită plasării ultimei reședințe obișnuite a defunctului într-un alt stat decât cel în care se deschide succesiunea (paragraful 36), fie prin incidența unui alt element referitor la aceasta, deoarece9 „Regulamentul nr. 650/2012 vizează, în mod neexhaustiv, alte împrejurări care pot demonstra existența unei succesiuni care implică mai multe state membre.” Având și argumentația Curții, afirmăm că, pentru aplicarea RES, gradul de internaționalitate cerut pentru a caracteriza succesiunea fluctuează în raport de norma invocată. Dispozițiile alineatelor (2) și (3) ale art. 62 RES ne determină să răspundem negativ la întrebarea adresată. În același sens poate fi invocat și considerentul (69), potrivit căruia persoanele în măsură să solicite emiterea certificatului european de moștenitor nu sunt obligate să facă acest lucru, având libertatea să folosească celelalte instrumente disponibile în temeiul regulamentului, cum ar fi hotărârile, actele autentice sau tranzacțiile judiciare. Chiar dacă notarul constată că este competent și că succesiunea prezintă elementele necesare pentru a cădea în domeniul de aplicare a RES, utilizarea certificatului european de moștenitor nu este obligatorie. Acesta nu înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare în statele membre, dar în același timp poate fi utilizat cu efectele prevăzute de articolul 69 RES atât în statul de destinație cât și în statul membru ale cărui autorități l-au eliberat.
O altă problemă ridicată a fost aceea a momentului și formei în care CEM se eliberează. Respectiv, dacă succesibilii nu solicită de la început eliberarea unui astfel de certificat, în ce condiții și formă ar putea fi el eliberat ulterior.
Procedura de emitere a certificatului european de moștenitor este impusă autorităților din statele membre de art. 63-art. 68 RES. Fiind un document distinct de certificatul de moștenitor emis în temeiul Legii nr. 36/1995, el nu poate fi privit nici ca o anexă a acestuia, nici ca un certificat suplimentar la certificatul național de moștenitor. Pornind de la calificarea certificatului european de moștenitor ca un document uniform sui generis, și adăugând la această tipologie distinctă efectele speciale prevăzute de art. 69 RES 10, distincte fundamental de efectele certificatului național de moștenitor, apreciez că emiterea unui certificat european de moștenitor nu se întemeiază pe dispozițiile art. 117 din Legea nr. 36/1995, ci pe dispozițiile art. 62 RES. Este adevărat că prevederile art. 3 din Legea nr. 216/201611 condiționează emiterea CEM de emiterea, în prealabil, a unui certificat național de moștenitor, dar aceasta prevedere nu poate avea ca rezultat modificarea naturii și efectelor certificatului european de moștenitor.
Un al treilea aspect ce am considerat util a fi lămurit a fost acela dacă, pentru a obține înscrierea în cartea funciară a unui drept real în favoarea unor succesibili, certificatul de mostenitor emis de un notar dintr-un alt stat trebuie să îmbrace în mod obligatoriu forma unui certificat european. În practica birourilor de carte funciară din România a fost semnalată emiterea unor încheieri de intabulare a dreptului de proprietate în baza unor certificate de moștenitor emise de notari publici din alte state (NU CEM).
Art. 69 alin. 5) RES prevede că certificatul european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l).” Spre deosebire de acesta, documentele naționale emise în materie de succesiuni sunt acceptate în statul membru de destinație, în conformitate cu art.59 RES și circulă însoțite de atestatul prevăzut de anexa II din Regulamentul nr. 1329/2014. Însă, pentru a beneficia de acceptarea efectelor în statul de destinație, documentele naționale emise în materie de succesiuni într-un alt stat membru trebuie să îndeplinească condițiile pentru a fi calificate ca acte autentice, potrivit art. 3 alin.1) lit. i) RES12. Numai documentele autentice emise în cadrul unei succesiuni, pentru certificarea elementelor acesteia, vor produce efecte în statul de destinație, dar acestea nu vor putea depăși efectele pe care le-ar produce în statul de origine13. Deci, actele autentice în materie de succesiuni care nu constituie titluri valabile pentru înscrierea bunurilor în statul membru, nu vor putea să constituie titluri pentru înscrierea bunurilor în statul de destinație. Certificatul european de moștenitor nu trece însă prin această re-evaluare în statul de destinație, deoarece efectele lui sunt în mod uniform prevăzute de art. 69 RES. Pentru a califica documentul national ca fiind un act autentic, în cauza Cauza C-80/19, CJUE a analizat dispozițiile dreptului național al autorității emitente14 pentru a stabili dacă actul emis de notarul din Lituania este un act autentic, în special în raport de procedura, competența și puterile atribuite notarului pentru a efectua certificările solicitate. Este posibil ca notarul emitent să îndeplinească în statul membru de origine atribuții care să permită calificarea lui ca instanță judecătorească15 în procedura succesorală. În această situație, este posibil ca actul emis în procedura de succesiune să constituie o hotărâre judecătorească, aceasta fiind recunoscută fără să fie necesară o procedura specială în statul de destinație, potrivit art. 39 RES16.
O altă problemă ridicată a fost aceea dacă, pentru emiterea de către notarul român a unui CEM, este recomandabilă obținerea unui certificat de cutumă din partea unui notar din statul în care se află bunurile defunctului (altul decat statul român) ?
Certificatul european de moștenitor este emis de autoritățile din statul membru care și-au stabilit competența prin aplicarea dispozițiilor art. 4, 7, 10 sau 11 din RES. Cea mai mare frecvență o au în practică acele cazuri de succesiune în care notarul român este competent să emită certificatul european de moștenitor ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 4 RES, și anume atunci când ultima reședință obișnuită a defunctului a fost în România. Odată ce și-a stabilit competența, notarul român va determina și legea aplicabilă succesiunii. Dacă ultima reședință obișnuită a defunctului a fost în România, legea aplicabilă succesiunii va fi legea română. Dacă defunctul a făcut o professio juris ( art. 22 RES) sau când cauza de succesiune prezintă legături vădit mai strânse cu un alt stat ( clauza de excepție prevăzută de art. 21 alin.2 RES ), notarul român va aplica o lege străină. De asemenea, atunci când ultima reședință obișnuită a defunctului a fost într-un stat terț, competența de emitere a CEM ar putea reveni notarului român în temeiul art. 10 și art. 11 RES. Și în aceste din urmă cazuri este posibil ca legea aplicabilă succesiunii să fie o alta decât cea română, iar certificarea conținutului dreptului străin de către o autoritate sau un expert în domeniul dreptului civil din statul legii aplicabile devine o operațiune necesară. Atunci când în masa succesorală se află bunuri situate pe teritoriul altor state, certificatul european de moștenitor va fi emis cu respectarea legii aplicabile succesiunii, care reglementează întreaga succesiune, de la deschiderea acesteia până la transferul proprietății, conform respectivei legi17. Dar autoritatea care emite CEM ar trebui să aibă un rol activ, asigurându-se că acesta va putea fi înregistrat în statul membru unde se află bunurile imobile (considerentul (68) RES), printr-un schimb de informații cu autoritățile din statele membre unde sunt situate bunurile imobile. Trebuie subliniat însă că efectele probatorii ale certificatului nu privesc aspecte ce nu sunt reglementate prin RES, în special chestiunea de a stabili dacă acesta a aparținut sau nu defunctului. Atunci când lex rei sitae impune îndeplinirea unor condiții suplimentare pentru opozabilitate sau pentru ca drepturile reale dobândite prin succesiune să ia naștere18 ( efect constitutiv al înregistrărilor), notarul emitent ar trebui să se informeze cu privire la acestea, în raport de situarea bunurilor imobile.
În legătură cu declarațiile de opțiune succesorală, s-a pus întrebarea dacă acestea pot îmbrăca altă formă decât cea prevăzută în dreptul nostru, respectiv forma în care sunt recunoscute în statul respectiv (din spațiul european sau din afara acestuia).
Răspunsul la această întrebare trebuie să pornească în primul rând de la faptul că Regulamentul european de succesiuni urmărește simplificarea procedurilor pe care trebuie să le îndeplinească în străinătate moștenitorii și legatarii care își au reședința obișnuită într-un alt stat membru decât acela în care se soluționează sau se va soluționa succesiunea (considerentul (32)). Acest considerent creionează un domeniu restrâns de aplicare a articolului 28 RES19 ce reglementează forma declarațiilor privind acceptarea sau renunțarea la succesiuni. Și anume, doar moștenitorii sau legatarii care au reședința obișnuită într-un stat membru vor putea să facă declarații privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale privind renunțarea la acestea sau privind limitarea răspunderii pentru datorii în cadrul succesiunii, sub forma prevăzută în legea statului membru în care persoana își are reședința obișnuită. Articolul 28 RES declară valabile din punct de vedere al formei nu numai declarațiile făcute în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii, dar și cele care respectă forma prevăzută de legea statului de reședință obișnuită a celui îndreptățit în temeiul legii aplicabile succesiunii să dea o asemenea declarație. Acest articol nu poate fi aplicat și interpretat în afara contextului general al Regulamentului European de Succesiuni, în particular în afara dispozițiilor art. 13 RES20. Acesta permite instanțelor judecătorești din statul membru în care persoana îndreptățită are reședința obișnuită să primească asemenea declarații care urmează să fie utilizate în fața autorității sau instanței judecătorești din statul membru care se ocupă de procedura de succesiune.
Dr. Ioana Olaru, notar public
1 I. Olaru, Pactele asupra unei succesiuni viitoare – 150 de ani de singurătate, în volumul Despre (r)evoluții în drept – studii dedicate centenarului profesorului Vladimir Hanga, p.750-786, disponibil on-line la adresa https://law.ubbcluj.ro/ojs/index.php/iurisprudentia/issue/view/63/8
2 RES – abreviere utilizată pentru a desemna Regulamentul (UE) nr. 650/2012
3 Considerentul (1) RES: „Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestuia, Uniunea urmează să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.”
Considerentul (7) RES: „Funcționarea corespunzătoare a pieței interne ar trebui facilitată prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor care se confruntă în prezent cu dificultăți în exercitarea propriilor drepturi în contextul unei succesiuni cu elemente de extraneitate. În spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea. Trebuie garantate într-un mod eficient drepturile moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii.”
4 În varianta în limba engleză este utilizată sintagma: having cross-border implications.
5 Alfonso-Luis Calvo Caravaca, Angelo Davì and Heinz-Peter Mansel, The EU Succession Regulation, A Comentary, Cambridge University Press, 2016 p. 27
6 Art. 63 RES: ” 1) Certificatul este destinat utilizării de către moștenitori, de către legatari cu drepturi directe la succesiune și de către executori testamentari sau administratori ai patrimoniului succesoral care trebuie să își dovedească într-un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor sau legatar și/sau atribuțiile de executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral.
(2) Certificatul poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele:
(a)statutul și/sau drepturile fiecărui moștenitor sau, după caz, ale fiecărui legatar menționat în certificat și cotele-părți respective din patrimoniul succesoral;
(b)atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral moștenitorului/moștenitorilor sau, după caz, legatarului menționat (legatarilor menționați) în certificat;
(c)atribuțiile persoanei menționate în certificat ca executor testamentar sau ca administrator al patrimoniului succesoral. „
8 „În aceste condiții, Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Trebuie să se considere că, într‑o situație precum cea din speță – în care un resortisant lituanian, a cărui reședință obișnuită la data decesului său se afla eventual în alt stat membru, dar care, în orice caz, nu a rupt niciodată legăturile sale cu țara natală și care, printre altele, a făcut anterior decesului un testament în Lituania și a lăsat toate bunurile moștenitorului său, cetățean lituanian, iar la momentul deschiderii succesiunii s‑a stabilit că întregul patrimoniu succesoral este format dintr‑un bun imobil situat în Lituania, și un resortisant al celuilalt stat membru în cauză, soțul supraviețuitor, și‑a exprimat în mod clar intenția de a renunța la toate drepturile asupra patrimoniului succesoral, nu a participat la procedura judiciară inițiată în Lituania și a fost de acord cu competența instanțelor lituaniene și cu aplicarea dreptului lituanian –, succesiunea pentru cauză de moarte are elemente de extraneitate în sensul Regulamentului nr. 650/2012 și este necesar să i se aplice acest regulament? „, disponibil la adresa: shorturl.at/pqtDX
9 Paragrafele 42 și 43 din Hotărârea CJUE în cauza C-80/19.
10 Articolul 69 RES: „ Efectele certificatului
(1) Certificatul produce efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială.
(2) Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor, legatar, executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat.
(3) Se consideră că orice persoană care, acționând pe baza informațiilor atestate în certificat, efectuează plăți sau transmite bunuri unei persoane menționate în certificat drept persoană autorizată să accepte plăți sau bunuri a încheiat tranzacții cu o persoană autorizată să accepte plăți sau bunuri, cu excepția cazului în care această persoană știe că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei neglijențe grave.
(4) În cazul în care o persoană menționată într-un certificat drept persoană autorizată să dispună de bunurile succesorale dispune de aceste bunuri în favoarea unei alte persoane, dacă acționează pe baza informațiilor atestate în certificat, se consideră că acea persoană devine parte într-o tranzacție cu o persoană autorizată să dispună de bunurile vizate, cu excepția cazului în care această persoană știe că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei neglijențe grave.
(5) Certificatul constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l). „
11 Art. 3 din Legea nr. 216/2016: ” (1) Certificatul european de moştenitor se eliberează, în conformitate cu prevederile capitolului VI din Regulamentul nr. 650/2012, la cererea oricăreia dintre persoanele prevăzute la art. 63 alin. (1) din regulament, de către notarul public care a eliberat sau în arhiva căruia se păstrează certificatul de moştenitor. În situaţia în care arhiva notarului public emitent al certificatului de moştenitor în conformitate cu legea română este păstrată de Camera Notarilor Publici, certificatul european de moştenitor va fi eliberat de notarul public desemnat în acest scop de preşedintele Colegiului director al Camerei. „
(2) În cazul în care calitatea de moştenitor, întinderea masei succesorale şi/sau întinderea drepturilor şi obligaţiilor succesorale ale moştenitorilor au fost stabilite prin hotărâre judecătorească, certificatul european de moştenitor se eliberează de către instanţa care a pronunţat acea hotărâre. Hotărârea judecătorească şi certificatul european de moştenitor se comunică, din oficiu, Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale (CNARNN), în vederea înregistrării în registrul special de evidenţă a certificatelor europene de moştenitor, înfiinţat în condiţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, denumit în continuare «registrul special». Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(3) Notarul public care a eliberat certificatul european de moştenitor are obligaţia de a solicita înregistrarea acestuia în registrul special de evidenţă a certificatelor europene de moştenitor. (s.n.) „
12 Art. 3 alin. 1) lit. (i) RES: ” „act autentic” înseamnă un document în materie de succesiuni întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:
(i) se referă la semnătura și conținutul actului autentic; și
(ii) a fost întocmit de către o autoritate publică sau orice autoritate abilitată în acest sens de către statul membru de origine. „
13 Articolul 59 RES:„(1) Un act autentic întocmit într‑un stat membru are aceleași efecte probatorii în alt stat membru pe care le are în statul membru de origine sau efectele cele mai apropiate, cu condiția să nu contravină în mod vădit ordinii publice din statul membru în cauză.
Persoana care dorește să utilizeze un act autentic într‑un alt stat membru poate solicita autorității care întocmește actul autentic în statul membru de origine să completeze formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 81 alineatul (2) care descrie efectele probatorii pe care actul autentic le produce în statul membru de origine. „
14 Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 iulie 2020:
„ (75) În speță, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 87 din concluziile sale, certificatul de moștenitor este un act autentic potrivit dreptului național și, astfel cum reiese din articolul 26 din Legea privind notariatul, notarii sunt competenți să elibereze certificate referitoare la o succesiune, care conțin elemente ce sunt considerate ca fiind stabilite.
(76) Prin urmare, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, un certificat național de moștenitor precum cel în discuție în litigiul principal pare să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul nr. 650/2012. „
15 Art. 3 alin. (2) RES: „În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” include orice autoritate judiciară și toate celelalte autorități și profesioniști din domeniul juridic competenți în materie de succesiuni, care exercită atribuții judiciare sau acționează în baza delegării de competențe de către o autoritate judiciară sau acționează sub controlul unei autorități judiciare, cu condiția ca aceste autorități și profesioniști din domeniul juridic să ofere garanții în ceea ce privește imparțialitatea și dreptul tuturor părților de a fi audiate și cu condiția ca hotărârile pronunțate de aceștia în temeiul legii statului membru în care își exercită activitatea:
(a) să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și
(b) să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte. „
16 Articolul 39 RES: „Recunoașterea (1) Hotărârile pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială.
(2) În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 45-58, ca hotărârea să fie recunoscută.
(3) Dacă recunoașterea este invocată pe cale accesorie înaintea unei instanțe a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie. „
17Considerentul (42) RES: „Legea stabilită drept lege aplicabilă succesiunii ar trebui să reglementeze succesiunea de la deschiderea acesteia până la transferul proprietății asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral către beneficiari, astfel cum stabilește legea respectivă. Legea ar trebui să includă chestiuni referitoare la administrarea patrimoniului succesoral și la răspunderea pentru datorii în cadrul succesiunii. Plata datoriilor în cadrul succesiunii poate include luarea în considerare a rangului specific al creditorilor, îndeosebi în funcție de legea aplicabilă succesiunii. „
18 I. Olaru, Cross-border effects of the European Certificate of Succession (ECS): recording heirs from abroad in National Property Registers , Rivista Famiglia 5/2021, p. 175-188
19 Articolul 28 RES: „Condițiile de formă ale unei declarații privind acceptarea sau renunțarea la succesiune
O declarație privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale sau renunțarea la acestea sau o declarație concepută să limiteze răspunderea declarantului este valabilă, în ceea ce privește forma, dacă respectă cerințele impuse de:
(a) legea aplicabilă succesiunii în temeiul articolelor 21 sau 22; sau
(b) legea statului în care declarantul își are reședința obișnuită. „
20 Articolul 13 RES: „Acceptarea sau renunțarea la succesiune, la legat sau la rezerva succesorală
Pe lângă instanța judecătorească competentă să hotărască cu privire la succesiune în temeiul prezentului regulament, instanțele statului membru în care își are reședința obișnuită orice persoană care, în temeiul legii aplicabile succesiunii, poate face, în fața unei instanțe judecătorești, o declarație de acceptare sau de renunțare la succesiune, la un legat sau la rezerva succesorală sau o declarație care limitează răspunderea persoanei în cauză cu privire la sarcinile succesiunii sunt competente să primească astfel de declarații în cazul care, în temeiul legii respectivului stat membru, acestea pot fi făcute în fața unei instanțe judecătorești. „