Press "Enter" to skip to content

CROSUL NOTARILOR
Octombrie 2022

În aprilie 2016 când Camera București a organizat prima ediție a Crosului Notarilor scriam că ne dorim ca acest eveniment să fie primul din multe altele dedicate sportului, activităților în natură și mișcării.

De-a lungul celor șase ediții, sute de colegi împreună cu familia și mai ales cu copiii au participat, s-au bucurat, au socializat și, nu în ultimul rând, au alergat în parcul Alexandru Ioan Cuza care a devenit între timp un loc de tradiție pentru atletismul notarial.

Evenimentul este împărțit în trei categorii: cursa copiiilor ce însumează circa 700 de metri pe un traseu cu ușoare diferențe de nivel, precum și cele două trasee dedicate adulților: cel de 3,2 kilometri ceea ce implică o tură de lac și cel de 10 kilometri (de fapt un pic mai puțin dar îi spunem așa ca sa sune mai oficial), respectiv trei ture de lac.

Prima cursă care este invariabil și cea mai animată, este întotdeauna cea a copiiilor, atât pentru că ne așteptăm să fie cei mai nerăbdători cât și pentru a le da parinților posibilitatea să îi incurajeze sau să alerge împreună cu ei fără oboseala acumulată în celelalte probe.

Cei mici se adună la start și ascultă cu atentie “sedința tehnică”. După cum s-a vazut și pe parcursul competițiilor, și-au însușit principiul fair-play întrucât, deși în ochii fiecaruia se vede spiritul competițional, atmosfera curselor este una cat se poate de prietenească.

Imediat ce se dă startul, toți copiii depun maximul de efort și fiecăruia i se poate citi pe chip determinarea de a da tot pentru cursă. Urmează linia de finiș, felicitările, fotografiile și mult asteptata limonadă sau înghețată.

Apoi vine rândul adulților să ia startul. Fiecare își stabilește propriul ritm, unii iau competiția foarte în serios, alții se bucură de o alergare lejeră sau de o plimbare în jurul lacului în tovărășia unui coleg.

Fiecare dintre participanți este așteptat la final cu aplauze și o binemeritată medalie. De-a lungul celor șase ediții am avut onoarea de a primi diplomele de participare și medaliile din mâna unor campioane ale atletismului românesc precum Paula Ivan sau Constantina Diță.

Finalul cursei implică întotdeauna un schimb de impresii și fotografia ce imortalizează o zi de care toti participanții, atât concurenți cât și voluntari sau spectatori, își vor aminti cu plăcere.

Și, pentru că un astfel de efort trebuie sărbatorit pe măsură, toți sportivii continuă evenimentul la o bere sau limonadă unde toată lumea se relaxează, se leagă prietenii, se discută eventual spețe sau alte lucruri din viața de notar.

Mă bucur că în profesia noastră activitatea sportivă a devenit o tradiție și sper să apuc să citesc în revista noastră articolul despre ediția 50 a Crosului Notarilor.

Paul Manole, notar public