Joi, 20 octombrie 2022, sub președinția asigurată de reprezentantul notariatului român, a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al ARERT (Asociația Rețelei Europene de Registre Testamentare) la București. Au participat notari din Romania, Franța, Belgia, Ungaria și Slovenia. Ședința a avut loc in Sala Comisiei Juridice a Senatului Romaniei și s-a bucurat de sprijinul organizatoric al Camerei Notarilor Publici București.
Pe ordinea de zi s-au aflat dezbateri privind modificări statutare ale Asociației, relațiile cu membrii săi, precum și diferite acțiuni pe care Asociația le poate întreprinde în beneficiul membrilor săi.
De exemplu, din analiza diferitelor activități a rezultat gradul tot mai mare de utilizare a Certificatelor Europene de Moștenitor (CEM) pentru soluționarea succesiunilor transfrontaliere. Dar, lipsa unui registru obligatoriu al CEM-urilor face dificilă estimarea volumului și evoluției acestora. În plus, anumite Notariate au invocat necesitatea punctării momentului deschiderii unei succesiuni. Într-adevăr, deși Regulamentul privind succesiunile transfrontaliere reglementează acest lucru, există încă situații de dublă deschidere. Astfel, ARERT, prin platforma sa de interconectare a diferitelor registre naționale a CEM poate permite unui notar să afle dacă pentru o anumită succesiune cu element transfrontalier s-a mai eliberat un Certificat European de Moștenitor, evitând astfel o dublare a procedurii.
ARERT impulsionează notariatele care încă nu au înființat un Registru al Certificatelor Europene de Moștenitor să purceadă la înființarea lui, pentru a aduce un plus de certitudine activității notarilor din aceste țări. Deocamdată, acest lucru este posibil doar pentru notarii din Franța, Olanda și Luxemburg.
Reamintim ca, prin Rețeaua sa care cuprinde 14 registre testamentare interconectate, colegii notari pot afla dacă un defunct a lăsat un testament într-o altă țară. Desigur că o astfel de interogare nu este necesară pentru fiecare caz succesoral în parte, ci, la cererea succesorilor, această interogare va fi făcută în cazul în care este cert că defunctul a avut legături și cu un alt stat-membru și, astfel, ar fi putut testa în fața unui notar din acel stat. Lista completă a membrilor Rețelei poate fi accesată la www.arert.eu.
Vineri, 21 octombrie, membrii Consiliului de Administrație al ARERT au efectuat o vizită la biroul colegei noastre Anca Sinescu, unde li s-a prezentat modul în care un notar român lucrează cu registrele administrate de către Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale – CNARNN – Infonot. Vizita a avut loc într-o atmosferă degajată, deschisă, colegii străini exprimându-și satisfacția pentru schimbul de informații și mulțumind pentru primirea călduroasă de care au beneficiat din partea colegei noastre.
Octavian Rogojanu, notar public, Președinte ARERT