Press "Enter" to skip to content

Quo vadis, tu, notarius (europaea)?
Iunie 2023

COM, PE, CJUE, OCDE

CNUE, ARERT, MAPE, iar înșiruirea de acronime ar putea continua, dar nu vrem să fim obositori încă de la început.

Ce înseamnă acestea pentru fiecare dintre noi? Cum se răsfrâng asupra noastră? Putem să le ignorăm, bazându-ne pe convingerea (falsă, de altfel), că printr-o astfel de atitudine nu vom fi afectați?

Să luăm primul rând: COM, PE, CJUE, OECD.

COM este echivalentul pentru Comisia Europeană, gardianul Tratatelor și inițiatorul tuturor proiectelor legislative ale Uniunii Europene. Cele cu incidență asupra activității noastre sunt multiple, iar dacă ar fi să enumerăm doar câteva, atunci putem să ne uităm la Regulamentul privind succesiunile transfrontaliere care conferă notarilor, în funcție de statul-membru, posibilitatea de a elibera un Certificat European de Moștenitor (cu multiple efecte, dintre care și intabularea în cartea funciară a drepturilor de proprietate pe care le constată). Sau să menționăm proiectul de regulament privind adulții vulnerabili, văzuți ca fiind cei care, din cauza unei deficiențe sau a insuficienței capacităților personale, nu sunt în măsură să își protejeze propriile interese. O să vă întrebați dacă ne afectează pe noi, ca notari. Vă las singur să apreciați, doar vă menționez că este posibil ca aceste persoane sau reprezentanții lor să trebuiască să gestioneze active sau bunuri imobiliare în altă țară, să solicite asistență medicală în străinătate sau să se mute în altă țară din UE. Nu în ultimul rând, se prevede introducerea unui Certificat European de Reprezentare, care le va permite reprezentanților legali să își dovedească statutul în alt stat membru, cu efecte similare celor ale Certificatului European de Moștenitor.

Aceste proiecte trec prin Parlamentul European (PE), pentru ca apoi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să se pronunțe asupra amendării acestora. Evantaiul competențelor fiecăreia dintre aceste instituții se deschide foarte larg și vom menționa doar una dintre ele, aceea a întrebărilor preliminare, prin care o instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziţii de drept al Uniunii, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale de procedură.

La momentul actual, pentru notarii europeni, cea mai brizantă acțiune este aceea conținută în Cauza C-128/21 privind decizia Autorității Concurenței din Lituania de a sancționa Consiliul Notarilor și notarii din conducere în raport cu criteriile de calcul al onorariilor pentru anumite servicii. Astfel, au fost readuse în atenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, atât modul de stabilire a tarifelor de către o asociație profesională, cât și respectarea regulilor privind libera concurență stabilite prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Decizia Curții este așteptată pentru anul acesta.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE): această organizație are un Sistem de indicatori de evaluare a reglementării pieţei produselor (PMR). Evaluarea are loc periodic, iar în planul său de anul acesta, organizația vrea să arate că, în continuare, are loc o limitare a concurenței dintre notari din diferitele state-membre, din cauza unor reglementări naționale prea stricte. În demersul său, CNUE (Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană), prin actuala Președinție germană, și-a exprimat îngrijorarea că, totuși, PMR nu ia în considerare faptul că reglementările garantează, printre altele, servicii publice de înaltă calitate, protecția adecvată a intereselor private și publice și imparțialitatea și independența notarilor.

Discuțiile sunt în curs, iar într-un număr viitor vom reveni cu detalii, atât despre această evoluție, cât și despre explicarea celorlalte acronime.

Octavian Rogojanu, notar public