Ce este și cum ne va ajuta în activitatea notarială
Ghidul practic privind certificatul european de moștenitor a fost conceput din dorința de a acompania notarii în meandrele dreptului privat european, materia succesiunilor internaționale fiind din ce în ce mai prezentă în activitatea curentă a birourilor notariale. Spre deosebire de lucrările tradiționale, ghidul este destinat unei utilizări sub forma documentului electronic, având conexiunea la Internet activă, pentru a permite accesul direct al cititorului la toate resursele externe inserate în conținut. Ghidul poate fi utilizat în toate situațiile de emitere a unui certificat european de moștenitor, inclusiv atunci când se certifică calitatea de executor testamentar și cea de administrator al succesiunii. O listă a autorităților competente să emită certificatul european de moștenitor în fiecare țară membră a Uniunii Europene este disponibilă pe pagina dedicată ( link activ aici ) a Portalului European de Justiție.
Lucrarea este structurată în trei titluri, care urmează cronologic procedura de emitere a certificatului european de moștenitor.
Titlul I este dedicat solicitării privind emiterea certificatului european de moștenitor. Acest titlu analizează în șapte secțiuni distincte chestiunile legate de aplicarea în timp și spațiu a Regulamentului (UE) nr. 650/2012 privind succesiunile, calitatea de solicitant, aspecte particulare privind cererea de emitere a unui certificat european de moștenitor, depunerea cererii prin reprezentant (inclusiv reprezentarea minorilor și a persoanelor vulnerabile în procedura succesorală) și documentele pe care solicitantul trebuie să le anexeze la cerere. O atenție deosebită este acordată obținerii certificatului din registrele de testamente, prin intermediul registrelor naționale, în conținutul ghidului fiind inserate legături directe la registrele de testamente conectate prin R.E.R.T și la formularele disponibile pentru depunerea cererilor de verificare a registrelor de testamente.
Titlul II este dedicat procedurii de emitere a certificatului european de moștenitor, fiind structurat în douăsprezece secțiuni. Având în vedere problematica actuală a procedurilor paralele, au fost analizate atât regulile de competență internațională la emiterea certificatului european de moștenitor, cât și posibilitatea emiterii unui certificat național de moștenitor când a fost emis un certificat european de moștenitor într-un alt stat, precum și utilizarea actelor autentice emise în materie succesorală și a certificatelor naționale de moștenitor în statele membre ale Uniunii Europene. Chestiuni dificile, cum ar fi stabilirea reședinței obișnuite a lui decuius, publicitatea emiterii certificatului european de moștenitor și încheierea de admitere, beneficiază în acest titlu de secțiuni distincte și indicii practice.
Titlul III este dedicat conținutului certificatului european de moștenitor, având șapte secțiuni: stabilirea legii aplicabile succesiunii, utilizarea unei declarații de acceptare, renunțare sau limitare a răspunderii încheiate în străinătate, particularitățile succesiunii testamentare și a pactelor succesorale autentificate în străinătate, regimul matrimonial al lui decuius, masa succesorală și valabilitatea copiilor certificatului european de moștenitor.
Pentru a elimina dificultățile de căutare și a minimiza timpul dedicat culegerii de date în cadrul unei succesiuni internaționale, în conținutul lucrării au fost create mai multe tipuri de legături active către resurse interne și externe. Printr-o simplă apăsare pe cuvântul de legătură, utilizatorul va fi redirecționat către sursa informației sau către site-ul instituției unde dorește să realizeze căutarea. De aceea, ghidul nu reproduce în note de subsol textele articolelor citate, ci sunt create link-uri către sursele web unde pot fi accesate acestea.
Conținutul integral al Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor este reprodus la finalul lucrării. În cuprinsul ghidului au fost create legături active cu textele citate ale regulamentului, marcate prin culoarea gri deschis. Ori de câte ori cititorul dorește să consulte și textul citat din regulament, o poate face prin apăsarea marcajului, fiind automat redirecționat la conținutul articolului.
În cuprinsul lucrării se regăsesc numeroase trimiteri la legi naționale, regulamente europene precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru a consulta in extenso resursele citate, utilizatorul poate apăsa pe legăturile create către informația sursă. Aceste legături sunt puse în evidență prin scrierea cu caractere cursive. La trecerea cursorului peste numărul articolului, al legii sau peste cuvintele cheie, va fi afișat un scurt text ce descrie trimiterea făcută.
Pe parcursul explicațiilor practice au fost incluse trimiteri directe la Portalul European de Justiție, ARERT, Rețeaua Notarială Europeană, Cuplurile din Europa, Succesiuni în Europa, Registrele naționale de testamente, Registrele naționale de publicitate imobiliară și Registrele de insolvență. Utilizatorul va fi redirecționat către sursele externe printr-un simplu click.
Ghidul este prima lucrare care cuprinde trimiteri și explicații pentru toate deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în materia succesiunilor, de interes pentru practica notarială. Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost încadrată în chenare albastre care conțin rezumatul dispozitivului deciziei citate. Prin accesarea legăturii active create la numărul dosarului, utilizatorul este redirecționat către conținutul integral al deciziei, disponibil în limba română.
Fiind o lucrare destinată utilizatorilor practicieni, ea are un conținut concentrat de soluții practice și răspunsuri concrete la cele mai frecvente dificultăți în materia succesiunile internaționale. Pentru a pune în evidență cele mai frecvente probleme întâlnite în practică, acestea au fost încadrate în conținutul ghidului în chenare de atenționare de culoare roșie.
Explicațiile oferite în fiecare secțiune au fost corelate cu conținutul formularelor din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1329/2014, pentru atenționarea cititorului fiind create chenare de culoare verde care cuprind indicații concrete de completare a formularelor care reprezintă cererea de emitere și certificatul european de moștenitor.
Ghidul permite notarilor să petreacă mult mai puțin timp în procedura de emitere a certificatului european de moștenitor, deoarece reunește într-un singur document resursele necesare și linkurile către acestea, corelează explicațiile cu doctrina și jurisprudența europeană, și acoperă cele mai frecvente dificultăți teoretice dintr-o perspectivă preponderent practică.
Dr. Ioana Olaru