Plăcerea de a colecționa: o pasiune care transcende timpul și spațiul
Iunie 2024

„… ori de câte ori cineva m-a întrebat ce voi face cu lucrurile

pe care le acumulam, nu am putut să le răspund.

„Voi construi un muzeu…”

Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel, (2012)

Petru I (Petru cel Mare), Napoleon Bonaparte, Charles Darwin, Albert Einstein, Constantin Moisil sau Samuel von Brukenthal. Ce au aceste nume în comun? Pasiunea pentru a colecționa care le-a oferit în timpul vieții un amestec unic de emoție, cunoaștere și satisfacție personală. Fie că sunt tablouri, monede, jucării vechi, fotografii, manuscrise, medalii, timbre sau cărți rare, actul de a colecționa este un hobby atemporal, o activitate care unește generațiile și transcende granițele culturale. Dar ce anume face ca această „obsesie” să fie atât de captivantă, transformând un simplu interes într-o pasiune pe viață?

Motivele colecționării sunt diverse. Unii colecționari sunt motivați de pasiunea pentru istorie și dorința de a conserva fragmente din trecut. Alții sunt atrași de frumusețea estetică a obiectelor sau de potențialul lor de investiție. Pentru mulți, colecționarea este o activitate relaxantă și satisfăcătoare care le permite să-și exprime personalitatea și interesele.

Colecționarea nu este doar despre adunarea de obiecte materiale, este despre păstrarea istoriei, educație, conexiuni sociale și împlinire personală. Este o activitate care adaugă valoare vieții individuale și comunității în ansamblu, promovând în același timp învățarea continuă și aprecierea diversității culturale și artistice.

Emoția căutării

În centrul fiecărei colecții se află emoția căutării, explorarea continuă și învățarea. Fiecare articol adăugat la o colecție reprezintă o călătorie – uneori o descoperire întâmplătoare într-un târg, alteori culminarea unei căutări de ani de zile. Această urmărire, plină de anticipare și descoperire, injectează un sentiment de aventură în viața de zi cu zi. Colecționarii descriu adesea momentul în care găsesc un obiect râvnit ca fiind palpitant, un val de adrenalină pe care doar cei care împărtășesc acest hobby îl pot înțelege cu adevărat.

Adevărate oaze pentru cei pasionați de antichități, artă clasică, obiecte de artizanat tradiționale și multe altele, târgurile de vechituri sunt locul unde acești colecționari se adună pentru a explora, negocia și adăuga noi comori colecțiilor lor. Fiecare obiect expus are o poveste de spus, fie că este vorba de o carte veche, o ceramică rară sau un ceas de epocă. Pentru colecționari, târgurile de vechituri nu sunt doar o oportunitate de a achiziționa obiecte dorite, ci și de a întâlni alți entuziaști și de a împărtăși pasiunea pentru istorie și artă. În plus, aceste evenimente oferă o platformă importantă pentru educare și schimb de informații despre autenticitate, conservare și valoare culturală și contribuie activ la înțelegerea și salvarea moștenirii culturale.

Construirea unei povestiri personale

Fiecare colecție spune o poveste, nu doar despre obiectele pe care le conține, ci și despre colecționar. Prin alegerile pe care le fac, colecționarii țes o narațiune care reflectă interesele, valorile și experiențele lor. O colecție de cărți poștale vechi, de exemplu, ar putea dezvălui o fascinație pentru istorie și călătorii, în timp ce un raft plin de ediții de colecție ar putea vorbi despre o iubire profundă pentru literatură. Această conexiune personală dă fiecărui obiect o semnificație, transformând un simplu articol într-o piesă prețioasă a identității cuiva.

Un sentiment de comunitate

Deși colecționarea poate fi o activitate profund personală, ea favorizează și un sentiment de comunitate fiind o activitate socială, care aduce împreună oameni cu interese comune și pasiuni similare. Colecționarii se adună adesea la convenții, târguri și pe forumuri online, iar schimbul de informații, sfaturi și chiar obiecte între ei devine o modalitate de a construi legături durabile și de a spori bucuria și împlinirea în comunitate. Camaraderia găsită în cadrul acestor comunități poate fi la fel de valoroasă ca și colecțiile în sine, oferind un sentiment de apartenență și apreciere reciprocă.

Păstrarea istoriei

Colecționarea joacă un rol crucial în păstrarea și conservarea istoriei și culturii umane. Colecționarii adună și protejează obiecte care altfel ar putea fi uitate, pierdute sau distruse în timp și se asigură că aceste piese de patrimoniu cultural rămân intacte pentru generațiile viitoare, oferind o privire în trecutul nostru cultural și social. Colecționarii devin custozi ai istoriei, păstrând povești și amintiri care altfel ar dispărea.

Călătoria educațională

Colecționarea este în mod inerent educațională și un hobby stimulativ mental. Pentru a construi o colecție semnificativă, trebuie să te adâncești în istoria, producția și semnificația culturală a fiecărui obiect. Astfel, colecționarii nu sunt doar observatori pasivi ai istoriei, ci și cercetători activi. Prin studiul detaliat al colecțiilor lor, ei contribuie la dezvoltarea cunoștințelor istorice și la reinterpretarea evenimentelor din trecut. Descoperirile lor pot aduce lumină asupra aspectelor mai puțin cunoscute ale istoriei și pot schimba percepțiile noastre despre epoci trecute.

Provocările colecționarilor

Deși colecționarea poate fi o activitate extrem de plăcută, cei care sunt implicați într-un astfel de proces se confruntă și cu numeroase provocări. Acestea includ costurile ridicate de achiziție și întreținere, dificultatea de a autentifica obiectele și riscurile asociate cu depozitarea și conservarea lor. În plus, piața de falsuri și replici poate reprezenta o problemă majoră, necesitând cunoștințe aprofundate și vigilență din partea colecționarilor.

Pentru unii, pasiunea de a aduna obiecte poate deveni o obsesie copleșitoare, influențându-le viața personală, relațiile și sănătatea mentală și poate conduce la comportamente extreme, cum ar fi cheltuirea excesivă de bani, acumularea de obiecte în detrimentul spațiului de locuit și neglijarea altor aspecte importante ale vieții. Această obsesie poate transforma colecționarea dintr-o activitate recreativă într-una compulsivă, de nestăpânit, o dorință intensă și necontrolabilă de a aduna obiecte.

Împlinirea personală și bucuria

Frumusețea de a colecta depășește granițele obiectelor fizice și se transformă într-o călătorie interioară și spirituală. Este o modalitate de a adăuga valoare și înțelegere în viața cotidiană prin aprecierea și respectarea diversității culturale și estetice a lumii noastre. Indiferent de tipul de colecție sau de motivul care stă în spatele acesteia, pasiunea pentru colectare este o formă de exprimare a frumuseții și a profunzimii umane.

În cele din urmă, cea mai mare recompensă a colecționării este bucuria simplă pe care o aduce. Satisfacția de a completa un set, mândria de a expune o colecție și fericirea derivată din frumusețea și unicitatea obiectelor în sine – acestea sunt momentele care fac colecționarea demnă de efort. Acest sentiment de împlinire poate oferi o evadare binevenită din stresul vieții cotidiene, oferind o sursă de confort și mulțumire.

Colecționarii sunt gardienii tăcuți ai istoriei, păstrând și celebrând fragmente din trecut prin pasiunea și dedicarea lor. Fiecare colecție spune o poveste unică, reflectând interesele și valorile celui care o deține. Prin eforturile lor, colecționarii nu doar îmbogățesc cunoștințele noastre despre istorie și cultură, dar și oferă garanția că aceste comori vor continua să inspire și să educe generațiile viitoare.

Poate vă întrebați de ce această introducere. Pentru că articolul de azi este despre un Om care s-a alăturat comunității vibrante a colecționarilor care au găsit bucurie în arta de a aduna și păstra comorile lumii, a îmbrățișat emoția căutării și și-a construit propria poveste. Un hobby care nu doar că a adus bucurie lui Ion C. Rogojanu, dar a contribuit și la păstrarea unor bunuri de patrimoniu care astăzi, prin bunăvoința colegului nostru Octavian, sunt conservate în clădirea de arhivă a Camerei București.

Ion C. Rogojanu, colecționar în slujba istoriei

Nu îi pot uita privirea iscoditoare cu care mă fixa când mă întreba: „O vrei tu? Ți-o dau, dar nu acum. Mai lasă-mi-o puțin.” Era vorba despre o carte rară, alteori despre un document vechi care puteau fi integrate în Colecția „Notar Public Octavian Rogojanu” constituită încă din anul 2008 la Cameră. Dar până la a merita să primesc o astfel de întrebare a trebuit să câștig încrederea unui om pentru care cartea reprezintă „aerul și hrana omului”, și a dragului de Ursu, un câine mic, dar „nemilos”, care păzea cu devotament casa și stăpânul său.

Casa unui Colecționar: un sanctuar al pasiunii și istoriei

Într-o zi de vară a anului 2018, la recomandarea fiului său, am avut privilegiul să pășesc pragul apartamentului de 3 camere din blocul de pe Calea Moșilor. De îndată ce ușa s-a deschis, am fost absorbit într-un univers de obiecte de artă, cărți rare, fotografii și documente vechi, o lume aparte, unde fiecare colț îți șoptea povești și cunoștințe adunate de-a lungul timpului. Am înțeles imediat că mă aflu într-un loc special, unde dragostea pentru cărți și cunoaștere este omniprezentă.

Holul era plin cu decoruri variate, creând o atmosferă de muzeu privat. În sufragerie, dulapurile erau înțesate cu cărți, multe dintre ele stivuite direct pe podea, făcând orice mișcare dificilă și necesitând mare atenție pentru a evita deteriorarea acestora. Pereții erau acoperiți de tablouri, rafturile gemeau de obiecte iar fiecare colț era un mic muzeu în sine care părea să spună o poveste aparte. Mobilierul venea în completarea estetică a acestei prezentări, fiind la rândul său, piesă de colecție. Fiecare artefact colecționat nu era doar un obiect material, ci o fereastră către o lume dispărută, oferind indicii prețioase despre tradiții, tehnici, gusturi și aspirații trecute. Casa colecționarului Rogojanu era diferită de orice altă locuință vizitată, un sanctuar al pasiunii și istoriei, un spațiu care inspiră și invită la descoperire, din care transpare personalitatea și pasiunile proprietarului său.

Întâlnirea cu domnul Rogojanu mi-a dezvăluit și o personalitate complexă. Începutul discuției a fost marcat de o lungă poveste despre viața personală și profesională a acestuia. De la contabil la economist, apoi șef de hotel, redactor și director de publicație, drumul său l-a transformat într-un bibliofil respectat și cel mai mare colecționar de opere eminesciene din țară. Fiecare detaliu al existenței sale era o parte din puzzle-ul unei pasiuni care a devenit în final viața sa. Discuțiile s-au transformat într-o incursiune în lumea fascinantă a colecționarului primind detalii despre fiecare aspect al colecției sale. Fiecare obiect venea cu propria sa poveste, adesea la fel de fascinantă ca și piesa în sine. Mi-a relatat istoria fiecărui artefact prezentat: de unde a fost achiziționat, din ce perioadă datează și care este semnificația sa. Îmi răspundea la întrebări cu un zâmbet cald, oferind informații ample și surprinzătoare uneori, mereu cu o rezervă, semn al eternului căutător de adevăruri ascunse.

După o cafea într-o bucătărie plină de ustensile vechi de bucătărie – un alt sanctuar al rarităților și obiectelor fermecătoare, am fost interogat despre profesia mea. Eram din ce în ce mai uimit să constat că domnul Rogojanu era și un arhivist pasionat.

Momentul de rămas-bun a avut loc în holul unde tronau sigla hotelului Victoria, distrus la cutremurul din 1977, și o diplomă de apreciere – Tribute of Appreciation oferită de Departamentul de Stat al SUA pentru găzduirea delegației americane la Congresul Mondial al Populației de la București, în 1974, în Hotelul Modern, mărturie a ospitalității și recunoașterii internaționale a șefului de hotel transformat într-un renumit bibliofil și devenit peste ani prim-vicepreședinte al Asociației Române de Bibliofilie și Ex-libris.

Această vizită a reprezentat pentru mine deschiderea portalului către Muzeul Rogojanu. La următoarele întrevederi mă străduiam să aduc gazdei cadou o carte de istorie (o adevărată provocare, recunosc, fiindu-mi teamă că o are deja!) și care, fără excepție, până la următoarea întâlnire era citită. Pentru mine, aceste întâlniri nu erau doar simple vizite, ci o călătorie într-o lume de poveste a memoriei și culturii românești, alături de un om ale cărui pasiuni și cunoștințe păreau a nu avea margini. Domnul Rogojanu mi-a confirmat că istoria nu este doar o succesiune de evenimente, ci o moștenire vie pe care fiecare dintre noi o purtăm în sufletul nostru.

Generos pentru cei apropiați, avea mereu ceva nou de arătat. În jurul lui s-a format, de-a lungul anilor, o adevărată comunitate de pasionați. De la studenți, profesori universitari, colecționari și până la simpli cititori, toți au găsit la Ion nu doar o sursă de cărți rare, ci și un loc unde puteau discuta despre pasiunea lor comună.

Ion C. Rogojanu s-a născut la Cotesti, în județul Vrancea, pe 3 noiembrie 1939. Tatăl său, Constantin Rogojanu, originar din Gorj, absolvise Școala de Comerț din Craiova și era administrator al moșiei generalului Oprescu în comuna Goleștii de Sus în perioada 1938-1939. După nașterea lui Ion, singurul băiat din cei trei copii, familia s-a mutat la București, în cartierul Tei. Mi-a vorbit cu respect despre copilăria sa în București într-o comunitate diversă, dar armonioasă. Își amintea cu drag de cartier și de existența zilnică din acea vreme, unde fiecare zi era o lecție de viață. Această educație în spiritul bunului-simț și al respectului pentru diversitatea umană i-a influențat profund viziunea asupra lumii și valorilor pe care le-a promovat în decursul vieții.

Crescut într-o familie unde lectura era încurajată încă din copilărie, tânărul Ion și-a descoperit dragostea pentru cărți de la o vârstă fragedă. După cum afirma, singura avere transmisă de tatăl său a fost un cufăr mare plin cu aproximativ 150 de cărți. Primele sale cărți, „Gruia lui Novac” de Petre Dulfu și „Povestea neamului nostru” ilustrată de Ary Murnu, i-au stârnit apetitul pentru literatură și pentru frumusețea ilustrațiilor. Încă din copilărie practica trocul încercând să „cumpere” cărți prin schimburi.

După absolvirea școlii din cartier, Ion C. Rogojanu a urmat Liceul Comercial Crețulescu din București, o instituție care, împreună cu Școala Comercială postliceală, era o pepinieră pentru mulți dintre viitorii economiști. Modelată după sistemul german, nu numai că pregătea elevii în domeniul comerțului, dar îi iniția și în cultura generală, combinând sportul cu studiul limbii germane. Sub îndrumarea unor profesori remarcabili cum ar fi Gerda Barbilian (profesoară de germană), Romulus Spirescu (critic muzical și animator sportiv), Constantin Purcărete (tatăl viitorului regizor) și Odor (renumit filatelist), Ion și-a dezvoltat interesul pentru colecționarea de cărți și timbre, simultan cu practicarea sportului, în special volei și handbal, unde a ajuns la performanțe notabile. La vârsta de 18 ani, s-a legitimat ca voleibalist la Tânărul Dinamovist, după ce evoluase anterior și la clubul Spartac. În timpul liceului a început să își construiască propria bibliotecă, devenind prieten apropiat al anticariatelor și târgurilor de vechituri​​. Colecția sa a crescut semnificativ, ajungând să includă peste 30.000 de cărți și 20.000 de fotografii vechi.

În vacanțele petrecute la bunicii materni în Focșani, între anii 1955-1956, Ion C. Rogojanu a început să scrie și întrețină o corespondență constantă cu redacția publicației „Scânteia Tineretului”, câștigând porecla și reputația de Niculiță Reporterul.

Pasiunea lui pentru sport i-a facilitat obținerea primului său serviciu permanent la vârsta de 18 ani, la Româno-Export, datorită susținerii unui suporter care deținea funcția de ministru adjunct al comerțului. A urmat o carieră ascendentă în domeniul comercial. Lucrează în diverse locuri, inclusiv ca organizator de evenimente la Teatrul Giulești, apoi intră în domeniul hotelier. Între 1970 și 1972, a urmat cursurile hoteliere la școala postliceală de lângă actualul Colegiu Economic „Viilor”, iar în 1974, primul curs de formare pentru instructori de hotel, susținut de specialiști UNESCO.

Inițierea începe în Mangalia (la Hotelurile Zenit si Zefir), iar desăvârșirea profesională se produce la Bucureşti, unde va conduce hoteluri prestigioase precum Cișmigiu, Victoria și Modern. Premiile și aprecierile obținute au reflectat profesionalismul și dedicarea sa în acest domeniu exigent. Printre realizările sale se numără și fondarea Asociației Hotelierilor din România, al cărei președinte este ales în 1990, și a Asociației Ospeția din România – Tradiție și Evoluție, demersuri care reflectă nu doar devotamentul său față de profesie, ci și implicarea activă în promovarea ospitalității românești ca valoare fundamentală a identității culturale naționale.

Din 1986, Ion C. Rogojanu a devenit administrator la publicația „Tribuna României” și ulterior (din 1990) redactor. Înregistrează multiple colaborări în presa scrisă: la fostul săptămânal SLAST avea rubrica Ex Libris, la „Manuscriptum – România Pitorească, redactor senior al revistei lunare „Vacanțe la țară” și la radio: pentru o lungă perioadă, în cadrul emisiunii „Clubul curioșilor”, a avut o rubrică numită – cum altfel decât „Viața documentelor” „Din lume adunate și iarăși la lume date”), fiind invitat și în alte emisiuni culturale. A editat, timp de 2 ani, revista „Hotel”. A încheiat cariera ca jurnalist cultural la publicația „Curierul Național”.

Ion C. Rogojanu, o viață dedicată înțelegerii și păstrării valorilor trecutului

În lumea fascinantă a colecționarilor, există oameni pasionați care au transformat dragostea lor pentru obiecte în adevărate comori culturale iar Ion C. Rogojanu este una dintre cele mai respectate figuri din România. Recunoscut pentru pasiunea sa neîntreruptă, el a investit timp, bani și efort în adunarea și păstrarea unor obiecte valoroase și, astfel, a asigurat supraviețuirea unor piese de istorie care altfel poate ar fi rămas nedescoperite sau, mai grav, s-ar fi pierdut. Colecțiile sale reflectă nu doar un interes personal profund, ci și o contribuție semnificativă la păstrarea și promovarea patrimoniului românesc.

Fascinat de poveștile ascunse în spatele fiecărui artefact, a început să colecționeze inițial monede și timbre, obiecte care îi ofereau o conexiune directă cu perioade istorice diverse. De-a lungul anilor, colecția sa s-a extins considerabil, incluzând o varietate impresionantă: documente istorice rare, fotografii, medalii, insigne, cărți și chiar obiecte de uz cotidian din diferite epoci. Fiecare piesă a fost aleasă cu grijă, atât pentru valoarea sa istorică, cât și pentru relevanța culturală¹, sau poate doar pentru calități estetice deosebite. Redăm mai jos o selecție a acestora deoarece o prezentare exhaustivă ne este imposibilă.

• Documente și manuscrise rare: a adunat numeroase documente și manuscrise care oferă o perspectivă unică asupra istoriei României. Acestea includ scrisori, acte oficiale și alte texte de importanță istorică precum: Statutele breslei țesătorilor din Birthälm (Biertan, Sibiu) [1541, germană, pergament], cel mai vechi document aflat în custodia Camerei București; actul de întărire a unei siliști și a morii de vânt de pe apa Jijiei dat de Constantin Duca Mânăstirii lui Aron Vodă cu hramul „Sf. Niculae” [1701 iulie 15], cel mai vechi document scris în limba română cu alfabet chirilic aflat în colecție; cererea notarului Dr. Gustav Lindner către Tribunalul Magistratului Sibiu [1869 ianuarie 30, Hermannstadt (Sibiu), germană, sigiliul notarului aplicat în ceară roșie]; notă de informare adresată de Consiliul Camerei Aulice Regale Maghiare Administraţiei Camerale Cezaro-Crăieşti a comitatului Timiş [1783 iulie 27, Pojon, latină, sigiliu timbrat]; jurnalul Judecătoriei Ținutului Putna [1838 octombrie 28, română (alfabet chirilic), sigiliu în fum].

• Colecția de cărți a lui Ion C. Rogojanu este vastă (am putea spune inepuizabilă) și diversificată, incluzând volume din diferite perioade istorice și din diverse domenii de cunoaștere, ediții princeps (primele ediții ale unor opere literare semnificative, adesea semnate de autori celebri), cărți cu ilustrații rare (volume ilustrate cu gravuri, litografii sau xilogravuri) care adaugă o dimensiune artistică colecției, volume cu dedicații și adnotări (cărți care poartă dedicații personale de la autori sau cititori celebri, precum și adnotări manuscrise care oferă perspective unice asupra modului în care au fost citite și apreciate) dintre care amintim: Îndreptarea legii (Pravila lui Matei Basarab) [Târgoviște, 1652]; Biblia lui Martin Luther [Nürnberg, Christoph und Paul Endtern, 1662]; Corpus Iuris Civilis [Codificarea lui Iustinian 527–565], Colonia Munatiana [Basel, 1756]; Regulamentul Organic al Țerei Romănesti [București, 1832]; Règlement organique de la principauté de Moldavie (Regulamentul Organic al Moldovei), [New York, 1833]; Condica Criminală cu procedura ei întărită la 1850 de Domnitorul Țării Românești Barbu Dimitrie Știrbei [București, 1851]; Legiuiri din Transilvania, Buletinul guvernului provincial pentru Marele Principat Transilvania [1856]; Ordo judiciarius pro omnibus tribunalibus et foris judiciariis M. Transilvaniae Principatus partiumque eidem adnexarum praescriptus (Procedurile sistemului judiciar al instanţelor din Transilvania) [Viena, 1786]; Manualul Administrativ al Principatului Moldovei [Iaşi, 1856]; Buletinulu Hotărâriloru Curții de Cassațiune date în materie civile [București, 1872]; Boerescu, B., Codicile Române seu Collecţiune de toate Legile României coprindendu: Codicile Civilu, (…)[a doua ediţie, Bucureşti, 1873]; Calvo, Charles, Dictionnaire de Droit International Public et Prive [Berlin, 1885]. Din categoria periodice amintim: Steoa Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu, [Iași, 1860]; Monitorul. Diar oficial al Ţerei Romănesci [București, 1861]; Monitorul Oficialu al Moldovei [Iași, 1861]; Monitorul Oficial al României, [București, 1875]; Gazeta Municipală: Organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară [București, 1932-1938].

• Fotografii și imagini istorice: imagini rare ale unor momente istorice esențiale și ale unor personalități marcante din istoria României.

• Medalii și insigne: reflexii ale diverselor perioade istorice și evenimente importante, fiind atât de interes pentru istoricii militari, cât și pentru colecționarii de artefacte.

• Obiecte de Artă și Antichități: piese artistice, mobilier de epocă și alte antichități care ilustrează rafinamentul și cultura diferitelor perioade din istoria României.

Prezentarea acestor elemente ale colecției realizate de Ion Rogojanu nu este concludentă sau suficientă pentru a înțelege modul de a gândi sau trăi al autorului. Trebuie să recunoaștem că întreaga sa viață este o demonstrație vie a devotamentului față de cultura română și în special față de viața și opera lui Mihai Eminescu. Decenii de-a rândul el a strâns o colecție completă a edițiilor eminesciene, îngrijite de importanți editori și cercetători literari ai vremii, cum ar fi Titu Maiorescu și Perpessicius. Colecția sa includea nu doar celebrele ediții de „Poesii” îngrijite de Maiorescu, dar și alte volume rare și manuscrise ale poetului, multe dintre ele achiziționate din anticariate sau de la persoane particulare care nu le mai doreau: «Am asistat, în anii ’60, la distrugerea si risipirea unor biblioteci particulare aparținând unor mari personalități si nu m-am putut abține să nu cumpăr ce credeam eu că este mai important. Astfel, am cumpărat cărţi si documente provenind din biblioteci ale unor corifei, precum Perpessicius, Torouţiu sau Papiu Ilarian, dar si așa-zisele „dublete”, găsite în anticariatele de stat, dar și la târgurile de vechituri. Practic, am intrat în posesia lor vremelnică, după cum spunea unul dintre oamenii dragi mie, academicianul Virgil Cândea, care m-a onorat cu prietenia sa. Am început cu seria de Poesii, ediţia Maiorescu. Menţionez că au fost 11 ediţii, dar Perpessicius nu avea cunoştinţă decât de 6. Consider și azi că a fost o şansă rară a vieţii mele să-mi exersez pasiunea de bibliofil cu colecţionarea operei lui Mihai Eminescu. Desigur, poţi colecţiona orice, de la cutii de chibrituri, la timbre sau căni de porţelan, dar dragostea de carte rămâne».

În anul 1989, Ion C. Rogojanu a început să doneze Bibliotecii Județene din Botoșani o mare parte din colecția sa. Peste 10.000 de cărți formează ceea ce acum este cunoscut ca „Fondul documentar Mihai Eminescu”, un tezaur cultural inestimabil pentru comunitatea din Botoșani și pentru toți iubitorii de cultură românească.

Donația a fost primită cu entuziasm de comunitatea literară și de instituțiile culturale din România. Reprezentanții au subliniat importanța acestei contribuții pentru patrimoniul cultural național, evidențiind efortul și dedicarea lui Ion C. Rogojanu în conservarea și promovarea operei lui Eminescu. De asemenea, gestul său a fost apreciat ca un exemplu de generozitate și de responsabilitate culturală, inspirând alte inițiative similare. În recunoașterea contribuției sale, în 1993, Ion C. Rogojanu a devenit primul cetățean de onoare al orașului Botoșani, iar în anul 2000 a primit Diploma și medalia Eminescu de la Președintele României, Emil Constantinescu. În Chișinău, în 1990, au fost puse în circulație două cărți poștale: una reprezentându-l pe Victor Crăciun, „cercetător al operei lui Eminescu” și președinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, care a organizat Congresul Spiritualității Românești, și cealaltă cu imaginea lui Ion C. Rogojanu, „bibliofil eminescian”.

În plus față de activitatea sa ca bibliofil și donator, Ion C. Rogojanu a fost și un susținător activ al educației și culturii. El a colaborat cu diverse instituții pentru a promova patrimoniul cultural și pentru a înființa noi instituții muzeale, cum ar fi proiectul său fondator al primului muzeu al pașapoartelor și documentelor de călătorie din Europa de Est, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne. Printre inițiativele sale s-a numărat și Muzeul Ospitalității, pentru care și-a anunțat disponibilitatea de a-l echipa cu piese reprezentative domeniului, dar pentru care, din păcate, nici Ministerul Turismului, nici o altă entitate nu a oferit spațiul de expunere necesar și astfel inițiativa a rămas la stadiul de concept. Colecțiile sale au fost adesea puse la dispoziția publicului prin expoziții și colaborări cu muzee și instituții culturale. Pe lângă cele menționate anterior, amintim și participarea în 2009 la organizarea expoziției „Simfonia meniului” coordonată de Muzeul Național Cotroceni. Cu această ocazie a fost reconstituit prânzul servit la impunătoarea recepție a Încoronării Regale de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922. Prin toate aceste demersuri, Ion Rogojanu a contribuit la educarea și sensibilizarea publicului față de importanța conservării patrimoniului cultural.

Cunoscut pentru devotamentul manifestat pentru ceea ce reprezintă identitatea culturală a României, a criticat dur gestionarea bibliotecilor naționale și a altor instituții publice în privința conservării și păstrării documentelor istorice și a operelor literare valoroase: «Din păcate, răspunsul este unul singur: atât de la Biblioteca Academiei, de la Naţională, ca și de la fosta Bibliotecă Regală s-a furat enorm. Nenorocirea nu-i de ieri, de azi, ci din 1945, când multe volume aflate în colecţiile Academiei Române au fost clasate, pe motiv că Biblioteca mai deţine si alte exemplare. S-au găsit atunci nenumărați „salvatori”, cum s-au autointitulat, care să scoată aceste exemplare pe piaţa neagră, fie în anticariatele ce funcţionau oficial, fie direct, prin ofertă clandestină. Explicaţia sau, mai bine zis, justificarea acestor negustori erau banii». Deseori a subliniat necesitatea unei abordări mai responsabile și mai respectuoase a moștenirii culturale, inclusiv printr-o mai bună gestionare a colecțiilor și donațiilor private.

A fost activ și în comunitatea bibliofilă, participând la conferințe, seminarii și evenimente dedicate cărților și colecționarilor. A împărtășit cu generozitate cunoștințele și experiențele sale, inspirând alți colecționari și pasionați de cărți. Articolele și studiile sale despre bibliofilie au fost publicate în diverse reviste și jurnale, contribuind la îmbogățirea literaturii de specialitate.

Ion C. Rogojanu este un exemplu remarcabil de colecționar care a reușit să transforme o pasiune personală într-o contribuție semnificativă la conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc. Prin eforturile sale, a demonstrat că adevărata valoare a colecționării constă nu doar în acumularea de obiecte, ci și în împărtășirea și educarea publicului despre importanța acestor comori inestimabile.

Ion C. Rogojanu rămâne un model de admirație pentru toți cei care își dedică viața înțelegerii și păstrării bogăției culturale a unei națiuni și a demonstrat că a fi bibliofil înseamnă mult mai mult decât o a avea o colecție de cărți – este o devotare profundă (uneori până la epuizare personală sau de resurse financiare) față de patrimoniul cultural și o investiție în educația și identitatea națională. Viziunea sa a fost aceea de a păstra și de a împărtăși comorile trecutului cu generațiile viitoare. Prin eforturile sale neobosite, a reușit să creeze o punte între trecut și prezent, oferind oamenilor de astăzi oportunitatea de a înțelege și de a aprecia istoria.

Cosmin Mihailovici, Directorul Direcției Arhivă a CNPB

_____________________________________________________________________

Surse generale:

In Honorem Ion C. Rogojanu. Cu prilejul împlinirii a 75 de ani, Liber Amicorum, Ediție bibliofilă, București, 2014.

Constantin, Letiția, Chiriță, Tabita, România și șansa bibliofiliei ‒ convorbiri cu Ion C. Rogojanu, prim-vicepreședinte al Asociației Române de Bibliofilie și Ex-libris (interviu), în „Revista Bibliotecii Naționale a României”, nr. 2/2002, pp. 30-35.

Constantin, Letiția, Chiriță, Tabita, Semne ale regalității într-o arhivă particulară din România. Dialog cu bibliofilul Ion C. Rogojanu (interviu), în „Salonul literar”, nr. 64, 2008, pp. 2-5.

Constantinescu, I., Donația unui tezaur, în „Catalogul Fondului documentar Eminescu. Donația Ion C. Rogojanu”, Editura „Clusium”, Cluj-Napoca, 2000, p. I.

Dicu, Andrei, Barna, Adrian, Adevăruri târzii despre Poetul Naţional. Ion C. Rogojanu: „Nu cred că la noi există un interes sincer faţă de Eminescu” disponibil la https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/mozaic/19193-adevaruri-tarzii-despre-poetul-national-ion-c-rogojanu-nu-cred-ca-la-noi-exista-un-interes-sincer-fata-de-eminescu-nr795-sapt20-26-aug-2020.

Dima, P., Ion Rogojanu: „Fiecare om, cunoscător al limbii române, (…) este și un posibil (…) eminescofil” (interviu), în „Revista noastră”, nr. 119-121, aprilie-iunie 1986, Focșani, pp. 2222-2231.

Dima, P., Ion Rogojanu: „L-aș fi putut înțelege pe Eminescu și opera sa fără să înțeleg lumea în care a trăit și a gândit?” (interviu), în „Revista noastră”, nr. 122-124, octombrie-decembrie 1986, Focșani, pp. 2306-2319.

Golea, Manuela, Omul care i-a dat cotă de piaţă lui Eminescu, disponibil la https://romanialibera.ro/special/omul-care-i-a-dat-cota-de-piata-lui-eminescu-224432/.

Lupu, N., La aniversarea unui mare bibliofil, în „Vacanțe la țară”, nr. 132, decembrie 2014, pp. 34-35.

Lupu, Nicolae, Nica, Ana-Maria, Living Heritage of Tourism. Case study; The Bibliophile Ion C. Rogojanu în „Dimitrie Cantemir” Christian University Knowledge Horizons – Economics, Vol. 7, No. 3, pp. 140–143.

Lupu, Nicolae, Rogojanu, Ion C., Contribuţii la istoria ilustrată a turismului dintr-o arhivă de hotelier: à propos de Calea Victoriei a „Micului Paris”, catalog-album al expoziţiei organizate în cadrul Târgului de Turism al României, ediţia februarie 2016, la standul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Editura A.S.E, 2016.

Nencescu, Marian, Seniori ai culturii. Ion C. Rogojanu; Un eminescofil generos, în „Curtea de la Argeș”, anul VI, Nr. 1 (50), ianuarie 2015, pp. 15-16.

Rogojanu, Ion C., Mihai Eminescu. O bibliografie, Editura Geea, 1995.

Rogojanu, I.C., Pledoarie pentru un muzeu și o bibliotecă, în „Hotel”, nr. 1/1994, p. 3.

Rogojanu, I.C., Povestea unui sigiliu, în „Studii Eminescologice” (coord. Viorica S. Constantinescu, Cornelia Viziteu), nr. 5, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003, pp. 265-266.

Rogojanu, I. C., Povestea unui sigiliu, în „Familia română, Revistă trimestrială de cultură și credință românească”, an 5, nr. 3-4 (18-19), decembrie 2003 (coperta II), Oradea.

Rogojanu, Ion, Un document inedit privind urmaşii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în „Danubius”, nr. 23, 2005, pp. 199-204;

---