O cronică plină de umor și căldură a primei ediții a Cupei notarilor la tenis. Dincolo de meciuri, scoruri și finale, textul transmite energia, entuziasmul și spiritul de echipă care au animat competiția. O poveste despre sport, fair-play și apartenență.
Răzvan Georgescu, Notar public, Camera Notarilor Publici București
Dați-mi voie să încep acest articol, de la definiția dată de dicționarul explicativ al limbii române, a termenului ce caracterizează acest sport, respectiv tenis, care este descris, ca fiind un joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă. Absolut de acord cu această definiție, însă aceasta, nu este suficient de cuprinzătoare pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat la turneul de tenis de la București, organizat in zilele de 30 si 31 mai, anul curent, de Asociația AcvilaNot în colaborare cu Fundația Notar 2006. Aș încerca sa descriu acest eveniment în câteva cuvinte, însă cele pe care le voi enumera nu știu dacă sunt suficient de sugestive: coeziune, colegialitate, încredere, aparteneță, însă cel mai frumos și puternic…. prietenie.
În săptămâna dinaintea evenimentului, vremea se anunța extrem de capricioasă și aș zice, chiar malițioasă, cu ploi dese si temperaturi comparabile sezonului de toamnă. În acest moment, când incertitudinea se instala, am decis să-i sun pe toți cei 32 de participanți pentru a stabili ultimele detalii și pentru a obține confirmarea acestora dacă vor fi prezenți la turneu. Să fiu sincer, credeam că prognoza meteo îi va face pe colegii mei să se răzgândească, în special pe cei ce urmau să vină de la depărtare, dar am fost extrem de încântat și optimist, când toți aceștia și-au exprimat dorința de a ne vedea la turneu. Cu puțin noroc, am reușit să schimbăm locul desfășurării evenimentului și să beneficiem de terenuri acoperite ce ne-au ferit de capricile vremii.
Ziua de vineri a adus la start cele 16 echipe de dublu concurente, împărțite in patru grupe, fiecare echipă câștigatoare a grupei urmându-și drumul către semifinală, apoi către finala mică, respectiv finala mare.
După o scurtă interacțiune și încălzire a sosit momentul să inceapă meciurile. Pe toate terenurile, loviturile de rachetă și-au facut simțită prezența, urmate îndeaproape de deciziile arbitrilor care au impărțit punctele și au făcut dreptate. Din când în când, pe câte un teren se auzea, as, în urma unui serviciu năpraznic, out, în urma unei lovituri nereușite, egal, in urma unei reveniri dramatice, avantaj, pentru echipa care reușea să se impună, ghem, set și meci pentru învingători, toate acestea stârnind zâmbete, bucurii, cât si ușoare sentimente de frustrare din partea concurenților. Deși scorul a fost ținut în mod tradițional, aș fi acordat puncte în plus și pentru acele ratări spectaculoase sau pentru acele reușite accidentale. Deși misiunea colegilor-arbitri nu a fost una imposibilă, mărturisec faptul că aveam o teamă in ceea ce privește posibile solicitări din partea concurenților-juriști, care, nefiind mulțumiți de deciziile luate, să ceară certificări sau chiar expertize în acest sens, însă cu ajutorul ce a venit întotdeauna rapid și puternic de pe margine, din partea colegilor-spectatori, acei veritabili martori-asistenți ai faptelor petrecute, printr-o încheiere de ședință scorul a fost stabilit, în mod definitv și irevocabil. Publicitatea rezultatelor, acea autentică opozabilitate față de terți, a fost asigurată de registrele electronice ale aplicației Winner.
Dintre toate grupele, s-a remarcat grupa C, unde toate meciurile au fost extrem de disputate și spectaculoase, în același timp echilibrate și tactice, aducând în acest fel un număr disproporționat de spectatori.
În final, victoria a aparținut celor care au demonstrat acea combinație de îndemânare, noroc și știință a jocului.
Ziua de sâmbătă, a adus față în față, cele patru echipe câștigătoare ale grupelor, care și-au disputat semifinale, finala mică și desigur finala turneului.
Finala mare, a fost jucată de echipele formate din Laura Cîrligeanu (Suceava) și Mihai Bălan (Brașov) pe o parte și, George Sarca și Irinel Dimitriu, din Oradea, de cealaltă parte, ultimii reușind să se impună și să câștige primul turneu de tenis al notarilor.
Finala mică, a revenit echipelor formate din Iuliana Popa-Teiușanu și Florentina Rembas, pe o parte și domnii, Mihnea Angheni și Răzvan Georgescu, cei din urmă adjudecându-și locul al treilea.
Pe tot parcursul evenimentului, m-am bucurat să văd un nivel înalt de entuziasm și bună dispoziție, atât din partea participanților cât și din partea spectatorilor.
Spectatorilor ce au asistat la turneu, aș dori să le mulțumesc în mod special pentru energia și imaginația de care au dat dovadă, pentru comentariile și caracterizările spumoase, cât și pentru vigilența acestora în raport cu cele întâmplate, acționând ca un adevărat garant al împarțialității și al caracterului necontencios al meciurilor disputate.
Evenimentul a fost urmat de petrecerea caritabilă organizată de Fundația Notar 2006, ce s-a desfășurat la Clubul Diplomatic din capitală, în cadrul căreia câștigătorii primei ediții a cupei notarilor la tenis de camp, au fost premiați de către președintele AcvilaNot, Eduard Lambert, în aplauzele întregii asistențe. Cu această ocazie, câștigătorii turneului, prin vocea colegului nostru, Irinel Dimitriu, au anunțat organizarea celei de-a doua ediții a cupei notarilor la tenis de camp, care va avea loc la Oradea.
În esență, turneul de tenis de la București, organizat in această primăvară, de Asociația AcvilaNot în colaborare cu Fundația Notar 2006, a fost o celebrare a sportului, a fair-play-ului, a colegialității și a vieții. A fost un weekend în care ne-am amuzat, am fost rivali, dar în final, pot spune cu toată convingerea, că toți, am fost câștigatori în această frumoasă călătorie.
Tenisul ne ajută să ne depășim limitele, să cunoaștem oameni, să fim alături de colegii noștri, să creăm relații mai puternice, să ne bucurăm și să râdem, iar la sfârșitul fiecarei partide, să ne dorim să revenim pe teren cât mai curând.
,,C-așa-i în tenis”(Toma Caragiu)







Comments are closed.