Un proiect de suflet, care îmbină cultura, memoria urbană și colegialitatea. Prima ieșire i-a dus pe notari pe aleile Cimitirului Bellu, într-o incursiune ghidată de poveștile unui ghid pasionat printre monumentele care păstrează vie amintirea unor epoci și oameni care au marcat istoria noastră națională. Un mod diferit de a întări legătura profesională, prin pași comuni în afara biroului.
Andreea-Maria Niculescu, notar public, Camera Notarilor Publici București
Pe lângă atribuțiile statutare, pentru mine Fundația Notar 2006 reprezintă acel laborator de idei, în care colegi voluntari și inimoși, cu mult entuziasm, pun în creuzetul acestuia, pasiune pentru cunoaștere, inițiativă, dorința de a face bine în comunitatea lor, precum și în societate, iar din alchimia amalgamului de idei se nasc proiecte precum cel mai recent: Plimbările de sâmbătă.
Astfel, la recomandarea unuia dintre colegii noștri, am ales să facem prima plimbare printre comorile ascunse ale Bucureștiului, alături de Ovidiu Neacșu, ghid turistic și explorator urban, fondator al platformei Bucureștiul povestit. Pasionat de artă și istorie, Ovidiu promovează prin proiectul său patrimoniul cultural si arhitectural al orașului nostru, îndreptând privirea vizitatorilor către monumente adesea pe nedrept neglijate sau uitate și oferind participanților la tururile sale o incursiune în poveștile de altă dată ale urbei.
Inspirați de masa rotundă organizată de Camera Notarilor Publici București, la care am avut onoarea să participe dl. prof. univ. dr. Traian Briciu și mai vechiul nostru prieten, dl. Bogdan Dumitrache, la care s-au dezbătut probleme de practică succesorală, și atât de obișnuiți în birourile noastre cu moștenirile și includerea în cadrul acestora a locurilor de veci, ne-am gândit să facem o vizită de lucru în teritoriu și să cunoaștem mai multe despre monumentele funerare din Cimitirul Bellu și să auzim povestea Crematoriului Cenușa.
Și, uite așa, a plecat la drum cea din urmă inițiativă a Fundației, în dimineața zilei de sâmbătă, 24 mai, când aproximativ 40 de notari, unii dintre ei însoțiți de cei dragi, nu s-au lăsat amenințați de capriciile unei zile ce se anunța a fi ploioasă sau de povești cu spirite rele și fantome, și mânați de curiozitate și dornici de a-și îmbogăți cunoștințele, au trecut porțile Cimitirului Șerban Vodă, cunoscut publicului larg drept Cimitirul Bellu, după numele baronului Barbu Bellu, care a donat mare parte din terenul așezământului, la solicitarea primarului C.A. Rosetti.
Aflăm de la ghidul nostru că lucrările de amenajare ale cimitirului încep în anul 1855, ca urmare a interdicției de a se mai face înmormântări în jurul bisericilor aflate în interiorul orașului, dar data de la care acesta funcționează efectiv este abia în anul 1858, primii doi concesionari din Cimitirul Bellu fiind chiar C.A. Rosetti (acesta concesionează un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena și, ulterior, un altul, pentru fiul său, Anton) și Cezar Bolliac (pentru înmormântarea soției sale, Aristița, în aprilie 1860). Ulterior Bellu devine loc de odihnă pentru personalități marcante din cultură, știință și politică, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Marin Preda, Nicolae Iorga, Lascăr Catargiu, Pache Protopopescu, Theodor Aman, monseniorul Vladimir Ghika, Radu Beligan, Maria Tănase, Toma Caragiu (enumerarea poate continua pe pagini întregi), precum și pentru familii întregi care au modelat istoria României, cum ar fi Cantacuzino, Ghica, Bibescu, Brâncoveanu, Șuțu, etc.
Carismatic și cu voce pătrunzătoare, Ovidiu ne poartă în plimbarea noastră printr-un labirint de sculpturi, capele și cripte, ne oferă explicații arhitectonice amănunțite și deapănă pe îndelete istorioare despre oamenii vremii. Nu ratăm nimic! Unul dintre primele popasuri le facem la mormântul familiei Poroineanu, unde ni se taie răsuflarea în fața impresionantului monument funerar, opera sculptorului italian Rafaello Romanelli, și ascultăm legenda iubirii fraților Poroineanu. Nu prididim să admirăm, ici colo, în traseul nostru frumoasele sculpturi realizate de către Karl și Frederic Storck, Milița Petrașcu sau bine-cunoscutul Dimitrie Paciurea. Ascultăm explicații despre monumente funerare create de arhitecții Ion Berindey și Ion Mincu și trecem pe rând pe la cel al fraților Gheorghieff – eroi naționali ai Bulgariei – edificiu a cărui valoare este sporită de cele 4 statui reprezentându-i pe evangheliștii Ioan, Luca, Marcu și Matei, realizate de Frederic Storck, apoi pe la cel al familiei Ghica, iar în final Ovidiu păstrează o ultimă surpriză pentru noi, când, după ce ne povestește despre mausoleul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis și Nababul, scoate cheile, deschide porțile acestuia și ne lasă să pășim în interior pentru a îi admira frumusețea detaliilor care îl alcătuiesc.
După atâtea lucruri vizitate, o concluzie se strecoară în mințile noastre: când iei la pas aleile sale cu monumente, înțelegi că Bellu nu este doar despre suferință, pierdere, destin sau fatalitate, ci este în primul rând o radiografie a unei epoci în care societatea era orientată către artă, cultură și frumos și în care bunul gust era la loc de cinste.
Părăsim cimitirul și facem agale câțiva pași până la Crematoriul Cenușa. Cu o arhitectură inspirată de monumentul familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu, Crematoriul Cenușa începe să fie construit în anul 1925, la inițiativa Societății Cenușa (Societatea Română de Incinerare) și cu sprijinul primăriei capitalei, inaugurat în anul 1928. România a fost la acel moment singura națiune din Europa de Est, în afară de Uniunea Sovietică, care a avut un crematoriu operațional înainte cel de-al doilea război mondial. În anul 2002, crematoriul pune lacătul pe uşă pentru că încălca legislaţia de mediu, prin lipsa unor filtre şi a unor instalaţii moderne, iar în iulie 2011 cele două edificii – crematoriul şi columbarul – sunt clasate ca monumente istorice. Actualmente, în stadiu avansat de degradare, ambele clădiri așteaptă cuminți vremuri mai bune și mai bogate în care autoritățile sau investitorii privați își vor întoarce atenția și grija către acestea pentru a le reda circuitului cultural și turistic.
Lăsăm în spate trecutul funerar al Bucureștiului și traversăm către Parcul Carol, unde, ca pe niște copii care au fost cuminți și și-au făcut lecțiile, soarele decide să ne răsfețe cu razele sale. Ovidiu ne mai povestește despre inițiativa de amenajare a parcului, cu ocazia Expoziției Generale Române, organizată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol, despre schimbările importante suferite de acesta în perioada regimului comunist și monumentele sale demolate sau mutate, precum și despre mausoleul dedicat eroilor necunoscuți.
Încheiem plimbarea cu un brunch la minunatul Palat Suter, mulțumiți de a fi împărtășit o astfel de experiență împreună prieteni și colegi, unde, la un pahar de prosecco, discutăm încântați de cele văzute și auzite, și suntem bucuroși că, într-o societate ale cărei valori par tot mai volatile, Fundația Notar 2006 lansează acest proiect care aspiră să devină un manifest pentru cultură în cadrul comunității noastre.
P.S. Dacă v-au plăcut cele povestite și vreți să luați parte la următorul tur, Fundația organizează sâmbătă, 14 iunie, o nouă plimbare prin Bucureștiul interbelic, pentru a explora arhitectura art-deco. Și dacă nu ați făcut-o până în prezent, dați un like paginilor de Facebook sau de Instagram ale Fundației Notar 2006, pentru a vedea poze și mai multe detalii despre evenimente.
Facebook – Fundatia Notar 2006
Instagram – Fundatia Notar 2006
Comments are closed.