Reprezentarea legală a persoanelor juridice în context internațional. Aspecte practice și noutăți legislative.
Iunie 2025 

Articolul analizează regimul juridic aplicabil persoanelor juridice străine în România, cu accent pe recunoaștere, determinarea naționalității și regulile de reprezentare legală, inclusiv în cazurile de insolvență. Deși Directiva (UE) 2017/1132 este în vigoare din 2017, transpunerea sa incompletă în legislația română continuă să genereze neclarități, mai ales privind opozabilitatea limitărilor statutare față de terți. Într-un context în care notarii se confruntă tot mai des cu acte încheiate de reprezentanți ai unor societăți străine, înțelegerea acestor subtilități devine esențială pentru evitarea unor riscuri majore de nulitate sau inopozabilitate. Sunt prezentate, totodată, noutățile aduse de Directiva (UE) 2025/25 privind Certificatul de societate din UE și Procura UE digitală, cu impact direct asupra simplificării verificării reprezentării în practică

Dr. Ioana Olaru, formator Institutul Notarial Român

1. Recunoașterea și reprezentarea legală a persoanelor juridice străine.

Statutul persoanelor juridice străine în România ridică o serie de probleme practice, atât în privința capacității lor de a avea calitatea de subiect de drept, cât și în ceea ce privește reprezentarea lor în diferite proceduri notariale.

Toate persoanele juridice străine cu scop lucrativ, constituite valabil în statul a cărui naționalitate o au, sunt recunoscute de plin drept în România, potrivit art. 2582 alin.(1) C.civ.. Verificarea valabilității constituirii unei societăți se poate face prin accesarea registrelor comerțului existente în statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Acest serviciu face parte din sistemul de interconectare a registrelor comerțului (Business Registers Interconnection System – BRIS), instituit în conformitate cu Directiva 2012/17/UE și cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/884 al Comisiei Europene. Registrele tuturor statelor participante sunt disponibile prin intermediul Portalului European de Justiție la adresa: https://e-justice.europa.eu/topics/registers-business-insolvency-land/business-registers-search-company-eu_ro. În general, persoanele interesate pot obține în această manieră informațiile pe care registrele le furnizează în mod gratuit, cum ar fi cele legate de statusul societății, situațiile financiare anuale, capitalul subscris sau reprezentanții juridici ai societății comerciale. În cazul unor informații extinse, cererea adresată registrului național în care este înscrisă societatea va fi supusă unui tarif determinat individual și va fi soluționată fie prin emiterea unui certificat disponibil prin descărcare imediată din browser, fie prin expedierea ulterioară a documentului, pe adresa de e-mail a solicitantului, în funcție de complexitatea verificărilor desfășurate.

În cazul persoanelor juridice străine fără scop lucrativ, legea impune parcurgerea unei proceduri de recunoaștere, care presupune obținerea unei hotărâri judecătorești înainte ca acestea să poată participa la raporturi juridice în România. În conformitate cu prevederile art. 2581 alin.(2) C. civ., recunoașterea se întemeiază pe aprobarea prealabilă a Guvernului, obținută dacă persoana juridică fără scop lucrativ îndeplinește condițiile privind constituirea sa în statul de naționalitate, în măsura în care scopurile sale statutare sunt conforme cu ordinea socială şi economică din România. Hotărârea de recunoaștere se publică în Monitorul Oficial al României şi într-un ziar central şi este supusă apelului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicări.

Persoanele juridice străine, recunoscute de plin drept sau prin procedură judiciară, beneficiază de toate drepturile care decurg din legea statutului lor organic, în afară de cele pe care statul care face recunoaşterea le refuză prin dispoziţiile sale legale, potrivit art. 2.583 C.civ.

Atât în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ, cât și în cazul celor fără scop lucrativ, reprezentarea prin intermediul organelor proprii, precum și modul de desemnare, competențele și funcționarea acestora sunt reglementate de legea națională aplicabilă persoanei juridice (lex societatis), în conformitate cu dispozițiile art. 2.581 lit. d) și e) din Codul civil. Codul civil român consacră, pentru determinarea naționalității persoanei juridice, un criteriu care, deși tradițional, este tot mai puțin utilizat în dreptul european contemporan¹ – criteriul sediului social statutar. Potrivit art. 2.571 alin. (1) C. civ., persoana juridică dobândește naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, conform actului constitutiv, sediul social. Această opțiune legislativă reflectă o abordare formalistă, în contrast cu tendințele recente din unele jurisdicții europene care acordă relevanță sporită locului efectiv de conducere sau sediului real al activității.

Având în vedere mobilitatea ridicată a societăților la nivel european, precum și posibilitatea acestora de a opta, în temeiul legislației unionale, pentru aplicarea unor seturi diferite de norme privind funcționarea lor, alin.(2) al art. 2571 C.civ. introduce criteriul sediului real pentru determinarea naționalității unei persoane juridice care are sedii în mai multe state. Prin sediu real se înţelege locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar și în situația în care hotărârile organului respectiv sunt adoptate în conformitate cu directivele transmise de acţionari sau asociaţi din alte state.

De asemenea, art. 2571 alin.(4) C.Civ. consacră și criteriul incorporării persoanei juridice, utilizat pentru determinarea naționalității acesteia într-un context specific- acela al retrimiterii de gradul doi. Astfel, atunci când legea străină desemnată prin aplicarea criteriilor sediului social sau real retrimite, la rândul său, la legea statului în conformitate cu care persoana juridică a fost constituită, se va aplica această din urmă lege. În această situație, persoana juridică este considerată că are naționalitatea statului în conformitate cu a cărei legislație s-a constituit, indiferent de sediul social, fiindu-i aplicabile dispozițiile materiale ale acestui sistem juridic.

Din prevederile art. 2581 C.civ. se poate deduce principiul unității regimului juridic societar², în sensul că o singură lege statală guvernează toate aspectele legate de existența și funcționarea persoanei juridice. Atât aspectele interne, referitoare la relațiile dintre organele societare, cât și cele externe, privind capacitatea și răspunderea societății, sunt supuse unei singure legi aplicabile. Această lege, lex societatis, stabilește competențele organelor societății, competențele ce le pot fi atribuite suplimentar prin actele constitutive, precum și limitele acestor competențe, ori posibilitatea restrângerii competențelor legale prin intermediul aceluiași instrument.

La nivel european, Articolul 9³ din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale (codificare) stabilește că limitele competențelor conferite organelor societății prin statut sau decizii luate de organele societare competente, nu sunt opozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

Cu toate acestea, în cazul societăților având naționalitatea română, vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, care nu transpun complet Directiva (UE) 2017/1132.

    •  Art. 51 din Legea nr. 31/1990 prevede că „Terții sunt întotdeauna în măsură să invoce actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicității le lipsește de efecte.” Această prevedere sugerează că actele publicate (inclusiv limitările) sunt întotdeauna opozabile, ceea ce contravine Art. 9 alin.(2) din Directivă.

    • Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabilește că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv. Acest articol nu precizează, spre deosebire de art. 9 din Directivă, că limitările interne nu afectează valabilitatea față de terți a actelor încheiate, nici că societatea este ținută chiar și atunci când actul încheiat de reprezentant depășește obiectul de activitate al acesteia.

Atunci când se analizează reprezentarea unei societăți având o naționalitate străină, a unui stat membru UE sau al SEE, se impune atât consultarea dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei (UE) 2017/1132, cât și a prevederilor actului constitutiv al societății, în special pentru a determina dacă:

• există limitări ale puterilor organelor sociale adoptate prin statut sau decizii ulterioare ale organelor competente;

• lex societatis interzice sau nu, în mod expres, opozabilitatea limitărilor statutare față de terți, astfel cum este prevăzut de art. 9 alin. (2) din Directivă;

• lex societatis protejează sau nu terții de depășirea obiectului de activitate la încheierea unui act de către organele sociale, astfel cum impune art. 9 alin. (1) din Directivă;

• lex societatis reglementează sau nu opozabilitatea dispozițiilor statutare privind reprezentarea generală, conform art. 9 alin. (3) din Directivă.

2. Aspecte legate de societățile aflate în proceduri transfrontaliere de insolvență –Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare)

Reprezentarea legală a societăților aflate în proceduri internaționale de insolvență prezintă particularități importante, în special atunci când procedura de insolvență este deschisă într-un stat diferit de cel al naționalității persoanei juridice. În astfel de situații, reprezentarea legală a persoanei juridice aflate în insolvență nu mai este guvernată de lex societatis, ci de lex concursus. Legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, conform art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 2015/848. Această lege determină atât atribuțiile debitorului pe durata procedurii, cât și prerogativele practicianului în insolvență.

Normativul european definește „practicianul în insolvență” ca fiind orice persoană sau organism a cărui funcție, inclusiv provizorie, este de a:(i)verifica și de a admite creanțele înaintate în cadrul procedurii de insolvență;(ii) reprezenta interesul colectiv al creditorilor;(iii) administra, fie integral sau parțial, activele debitorului care au fost indisponibilizate;(iv)lichida activele menționate la punctul (iii); sau (v) supraveghea administrarea activității debitorului.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 din Regulamentul (UE) 2015/848⁴, practicianul în insolvență poate exercita pe teritoriul statului membru unde sunt situate bunurile toate atribuțiile conferite de legislația statului de deschidere a procedurii ( lex concursus), cu condiția să fi fost desemnat de o instanță competentă. Cu toate acestea, practicianul este obligat să respecte legea statului pe teritoriul căruia acționează, în special în ceea ce privește procedurile de valorificare a bunurilor. Desemnarea practicianului în insolvență se dovedește printr-o copie certificată a originalului hotărârii de desemnare sau printr-un alt act doveditor eliberat de instanța competentă, fără a fi necesară legalizarea sau îndeplinirea altor formalități similare.

Toate statele membre ale Uniunii Europene dispun de registre de insolvență și de faliment, care pot fi consultate pentru obținerea informațiilor referitoare la existența unei proceduri de insolvență privind o anumită societate. Acestea conțin totodată rezumate ale dispozițiilor naționale incidente în materia insolvenței și lista persoanelor desemnate ca practician în insolvență în cadrul unei proceduri specifice. Informații detaliate privind procedurile naționale de insolvență pot fi accesate prin fișelor dedicate fiecărui stat membru, disponibile în Portalul European de Justiție, la adresa:https://e-justice.europa.eu/topics/money-monetary-claims/insolvency-bankruptcy_ro? clang=ro. Totodată, pentru a verificarea stării de insolvență a unei societăți, registrele de insolvență ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene pot fi consultate prin intermediul Portalului European de Justiție, la următorul link : https://e-justice.europa.eu/topics/registers-business-insolvency-land/bankruptcy-and-insolvency-registers_ro?clang=ro.

3. Directiva (UE) 25/2025 – noutăți privind Certificatul de societate din Uniunea Europeană și Procura UE digitală.

Directiva (UE) 2025/25 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 Decembrie 2024 de modificare a Directivelor 2009/102/CE și (UE) 2017/1132 în ceea ce privește extinderea și îmbunătățirea suplimentară a utilizării instrumentelor și proceselor digitale în domeniul dreptului societăților (Text cu relevanță pentru SEE) a fost publicată în Jurnalul Oficial din 10.01.2025, statele membre având termen de transpunere până la data de 31 iulie 2027.

Acest act normativ introduce Certificatul de societate din Uniunea Europeană, care va fi eliberat de registrele din toate statele membre și va reprezenta în toate aceste state dovada suficientă, la data eliberării, a constituirii societății respective și a informațiilor care sunt deținute de registrul în care societatea este înscrisă.

Printre informațiile esențiale procedurilor notariale, conținute de Certificatul de societate din UE, figurează:

(i) statutul societății, de exemplu dacă este închisă, radiată din registru, lichidată, dizolvată, aflată în procedură de insolvență, activă sau inactivă din punct de vedere economic, astfel cum se definește în dreptul intern și dacă aceste informații sunt înregistrate în registrul național;

(ii) prenumele, numele de familie și data nașterii, sau informații echivalente ale oricărei persoane care, fie în calitate de organ constituit, fie de membri ai unui astfel de organ, sunt autorizate de societate să o reprezinte în relațiile cu terții și în procedurile judiciare și precizarea faptului dacă aceste persoane pot reprezenta societatea individual sau trebuie să o reprezinte solidar;

(iii) în cazul în care persoanele menționate la litera (j) sunt persoane juridice, denumirea societății, forma juridică, EUID sau, în cazul în care EUID nu este aplicabil, numărul de înregistrare;

Certificatul de societate din UE va putea fi obținut de la fiecare registru național în urma depunerii unei cereri pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice. În cazul în care solicitantul optează pentru versiunea electronică a certificatului de societate din UE, aceasta va putea fi obținută și prin intermediul sistemului de interconectare a registrelor. Societățile din statele membre ale Uniunii Europene și din Spațiul Economic European vor putea obține în mod gratuit certificatul de societate din UE în format electronic, cel puțin o dată pe an calendaristic.

Procura digitală europeană este introdusă de articolul 16c din Directiva 25/2025, fiind utilizată atunci când se dorește autorizarea unei persoane să reprezinte societatea într-un alt stat membru în proceduri de constituire a societăților, înregistrare sau închidere a sucursalelor, transformări, fuziuni și divizări transfrontaliere. Cerințele naționale pentru întocmirea, modificarea sau revocarea procurii UE digitale includ cel puțin verificarea de o instanță judecătorească, de un notar sau de alte autorități competente a identității, a capacității juridice și a împuternicirii de a reprezenta societatea în cazul persoanei care acordă, modifică sau revocă procura.

Statele membre se vor asigura că procura UE digitală este autentificată prin intermediul serviciilor de încredere menționate în Regulamentul (UE) nr.910/2014 și că acordarea, modificarea sau revocarea acesteia este compatibilă pentru utilizarea cu portofelul european pentru identitatea digitală astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2024/1183.

Procura UE digitală va reprezenta în toate statele membre dovada dreptului persoanei autorizate de a reprezenta societatea, pentru operațiunile specificate în cuprinsul acesteia.

Regulile de formă pentru valabilitatea procurilor în materiile vizate de Directiva 25/2025 rămân neschimbate. Statele membre vor putea impune ca procura UE digitală, modificările și revocarea acesteia să fie depuse la un registru administrat la nivel național.

Procura UE digitală va fi redactată pe baza unui model stabilit și publicat de Comisia Europeană, prin intermediul actelor de punere în aplicare a Directivei 25/2025, care va conține ca elemente minimale câmpuri de date privind întinderea mandatului de reprezentare, persoana autorizată să reprezinte societatea și forma de reprezentare.

Atât Certificatul de societate din Uniunea Europeană, cât și Procura digitală UE, inclusiv traducerile autorizate ale acestor documente, vor fi scutite de toate formele de legalizare și de orice formalități similare. În ceea ce privește verificarea originii sau autenticității documentelor emise în domeniul de aplicare al Directivei 25/2025, se prefigurează un mecanism asemănător celui utilizat la verificarea documentelor oficiale în contextul Regulamentului (UE) 2016/1191 privind libera circulație a unor documente oficiale.

---