SULTA ca mijloc de egalizare a loturilor – Mecanism compensatoriu sau transfer de bunuri?
Septembrie 2025 

Sara Vlad, Notar Stagiar

I. Introducere

1. Potrivit dicționarului român sulta este o „sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori între valoarea părții ce i se cuvine unei persoane dintr-o moștenire și valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărțelii”¹.

În dicționarul juridic sulta este definită ca fiind un „termen utilizat în practică pentru a desemna suma de bani ce trebuie plătită pentru compensarea inegalităţii de valoare a loturilor în cazul partajului judiciar sau notarial. Sulta are caracter complementar şi este admisibilă numai în caz de imposibilitate a formării de loturi egale în valoare, pentru întregirea drepturilor coindivizarilor defavorizaţi. În cazul în care nu este posibilă împărţeala în natură a unui bun, instanţa poate să-l atribuie în întregime unuia dintre coindivizari, urmând ca ceilalţi să primească sulta corespunzătoare cotelor la care au dreptul. Coindivizarii cu privire la care s-a hotărât să primească echivalentul în bani al cotei lor au dreptul să urmărească numai încasarea sumelor ce le-au fost acordate prin hotărârea de partaj, fără a mai putea invoca vreun drept asupra bunurilor atribuite celorlalţi coindivizari. Când sulta este datorată de mai mulţi foşti coindivizari, fiecare nu o datorează decât proporţional cu partea din masa indiviză la care a fost chemat şi poate fi urmărit pentru plata ei de către oricare dintre ceilalţi coindivizari cu privire la care s-a hotărât să-şi primească echivalentul cotei lor în bani”².

Atât dreptul român cât și dreptul francez³ merg în aceeași direcție: sulta este o sumă de bani care trebuie plătită de către cel care, cu ocazia partajului unei indiviziuni, primește un lot de o valoare mai ridicată decât cota sa. Este aplicabilă și în cazul schimbului, daca bunurile schimbate au valori diferite ⁴.

2. Domeniul de aplicare al sultei nu este unul extrem de vast, acest termen fiind întâlnit cu precădere în cadrul partajului (încadrat în instituția drepturilor reale-al proprietății comune, atunci când discutăm de partaj succesoral sau în urma divorțului) și în cadrul contractului de schimb.

3. Importanța

În practică, noțiunea de sultă este în anumite spețe înțeleasă greșit sau utilizată imprecis. Uneori este denaturată însăși esența noțiunii de sultă, prin interpretarea extinsă că aceasta ar putea consta inclusiv într-un bun, interpretare care duce la consecințe juridice si fiscale diferite.

Această confuzie poate genera chiar erori de raționament și redactări defectuoase ale actelor, până la interpretări fiscale incorecte. De aceea, clarificarea naturii juridice a sultei devine o condiție necesară pentru siguranța circuitului civil și fiscal.

II. Natura juridică a sultei

1. Aspecte teoretice

Problema sultei a fost ridicată în numeroase studii doctrinare în special în cadrul partajului, profesorul Valeriu Stoica susținând că partajul se poate realiza prin „atribuirea bunului către unul sau mai mulți coproprietari, la cererea acestora, cu obligarea lor la plata unei sume de bani, numite sulte, reprezentând contravaloarea cotelor-părți din drept ale celorlalți coproprietari.⁵

În codul civil comentat „coproprietarul sau coproprietarii cărora bunul le va fi atribuit vor trebui să îi despăgubească pe ceilalți, plătindu-le o sumă de bani egală cu mărimea cotei-părți care îi revine fiecăruia si care poartă denumirea de sultă”.⁶

Profesorul Corneliu Bîrsan menționează că „împărțeala în natură este numai una dintre modalități, se poate finaliza (partajul) și prin atribuirea întregului bun unuia dintre coproprietari, cu plata contravalorii în bani a cotelor părți către ceilalți coproprietari”⁷, „când bunul nu este comod partajabil în natură (…) b) bunul va putea fi atribuit în întregul său în schimbul unei sume de bani numită sultă …”⁸.

Problema sultei a fost analizată și în contextul contractului de schimb. Astfel, profesorul Dan Chirică arată că, atunci „când între bunurile schimbate nu există echivalență valorică, părțile pot conveni compensarea diferenței prin plata unei sume de bani, numită sultă, de către partea al cărei bun are o valoare mai mică”⁹.

Mai mult, în cadrul contractului de schimb, creditorul beneficiază de aceeași garanție de plată a prețului ca și vânzătorul, aspect deloc neglijabil atunci când discutăm despre natura juridică a sultei. Dacă în materia vânzării prețul constituie element esențial al contractului și nu poate consta decât într-o sumă de bani, nu într-un alt bun, atunci, prin analogie, și sulta, supusă acelorași reguli, nu poate fi decât o compensație bănească.

2. Aspecte practice

Încă din anii 1970-1980 găsim spețe ce amintesc de acest termen. În anul 1980 au existat numeroase Decizii ale instanțelor din țară care afirmau că sulta este echivalentul bănesc/ suma de bani ce trebuie achitată pentru egalizarea loturilor în cazul partajului sau schimbului.¹⁰ În niciuna dintre aceste hotărâri sulta nu a fost considerată un bun distinct, exterior masei partajabile. Acest lucru este firesc, părțile nu pot include în masa partajabilă alte bunuri din exterior pentru a egaliza loturile, pentru ca această acțiune, în realitate, este un un contract de schimb care este supus impozitării, astfel ajungându-se la eludarea normelor fiscale și erori de raționament juridic în ceea ce privește situația juridică reală dintre părți.

Nici soluția de a recurge la o donație a cotei din masa partajabilă, urmată de o nouă donație prin care donatarul transmite, la rândul său, un bun din patrimoniul propriu către cel dintâi donator, nu este firească în această speță. O asemenea construcție juridică echivalează, în realitate, cu un contract de schimb, supus regulilor și impozitării specifice acestuia, spre deosebire de donația încheiată între rude și afini până la gradul al treilea inclusiv, care beneficiază de un regim fiscal mai favorabil.

Inclusiv în materia partajului succesoral, unde dispozițiile art. 1144 alin. (1) C. civ. prezintă o formulare discutabilă, principiul se menține neschimbat: sulta are natura unei compensații bănești destinate egalizării loturilor. Practica judiciară confirmă constant această interpretare. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1030/2023 din 7 iunie 2023, Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că sulta se stabilește și se execută în bani, în temeiul regulilor generale aplicabile partajului. În același sens, instanțele de fond și de apel au consolidat aceeași orientare: Hotărârea nr. 10404/2025 din 10 septembrie 2025 a Judecătoriei Sectorului 3 București, Hotărârea nr. 2281/2025 din 29 august 2025 a Tribunalului Mureș și Hotărârea nr. 12138/2025 din 8 septembrie 2025 a Judecătoriei Sectorului 2 București au aplicat aceleași reguli, statuând că atribuirea unui bun unui coindivizar presupune, în mod necesar, obligarea acestuia la plata unei sulte în bani, corespunzătoare cotei-părți cuvenite celorlalți moștenitori. Această linie jurisprudențială confirmă, așadar, că, în ciuda unor neclarități de redactare legislativă, sulta nu se transformă într-un bun, ci rămâne un mecanism financiar de echilibrare a valorii loturilor atribuite.

Dincolo de argumentele doctrinare, care definesc sulta în mod unanim ca o compensație bănească, practica instanțelor vine să confirme cu consecvență această realitate juridică. Hotărârile recente, fie că provin de la Înalta Curte, fie de la instanțele de fond, demonstrează că soluțiile sunt aliniate și nu lasă loc interpretării potrivit căreia sulta ar putea consta într-un bun. În acest sens, chiar și în materia partajului succesoral, unde art. 1144 alin. (1) C. civ. ar putea genera ambiguități prin formularea sa, instanțele aplică regulile generale ale partajului și statuează că atribuirea unui bun unuia dintre coindivizari se face cu obligația acestuia de a achita sulta în bani, corespunzătoare cotei celorlalți.

Această concordanță între doctrină și jurisprudență nu este doar o chestiune de teorie, ci are implicații practice majore. În lipsa unei delimitări clare, riscul ar fi ca sulta să fie tratată ca un instrument de transfer de bunuri, cu toate consecințele fiscale și juridice ce decurg de aici: calificări greșite ale raporturilor dintre părți, acte de partaj redactate defectuos, interpretări fiscale eronate și chiar tendințe de eludare a normelor de impozitare. Practica arată însă că instanțele nu acceptă asemenea derapaje și rămân fidele naturii bănești a sultei.

III. Concluzie

Tocmai această unitate între teorie și practică asigură stabilitatea instituției. Doctrina oferă fundamentele conceptuale, iar jurisprudența vine să le valideze prin soluții concrete, care dau coerență circuitului civil. Din această perspectivă, sulta nu poate fi privită decât ca un mecanism compensatoriu strict bănesc, indispensabil pentru egalizarea loturilor și pentru respectarea principiului proporționalității în materia partajului. Orice încercare de a extinde această noțiune dincolo de cadrul său natural ar duce inevitabil la distorsionarea raporturilor juridice și la afectarea siguranței circuitului civil și fiscal.

Prin urmare, răspunsul la întrebarea din titlu este unul clar:

Sulta nu poate fi asimilată unui transfer de bunuri, ci reprezintă exclusiv o compensație bănească. Rămâne totuși necesar ca atât practicienii, cât și teoreticienii dreptului să continue să clarifice și să aplice riguros această instituție, pentru a evita orice derapaje de interpretare și pentru a garanta coerența regimului juridic al sultei.

---