de Gabor Maté
Probabil că sună ciudat… cum poate să spună ceva corpul, când toate întrebările și răspunsurile se află în capul nostru, în minte? Gabor Maté, medic canadian de origine maghiară, laureat al Premiului Hubert Evans1 pentru nonficțiune, tratează acest subiect în bestsellerul internațional ”Când corpul spune nu – costul stresului ascuns”. Studiul său se bazează pe o colecție de cazuri reprezentative, din experiența sa, dar și din bibliografia medicală, încercând să ne învețe să ne ascultăm corpul și să îl respectăm dacă vrem să fim sănătoși. Citind, am înțeles că gândurile și emoțiile ne influențează sistemul imunitar, destabilizându-l când natura lor este negativă. Iar de aici e doar un pas până să primim un răspuns negativ, tot de la corpul nostru. Sunt legături greu de imaginat dar care există totuși între furie, exprimarea sentimentelor și tulburări reumatice, diabet, scleroză multiplă, boli ale pielii sau chiar Alzheimer.
Intuitiv, oamenii au înțeles dintotdeauna că mintea și corpul nu pot fi separate, conducându-se după dictonul Mens sana in corpore sano. Am regăsit în carte pasaje care confirmă această conexiune din dialogurile lui Platon sau scrierile lui Socrate. Acesta din urmă invocă criticile unui medic trac la adresa medicilor greci ”Asta e cauza faptului că la greci, medicilor le scapă cele mai multe boli – ei neglijează întregul de care ar trebui să se îngrijească. Or, când întregul nu-i în stare bună, e imposibil ca partea să fie în stare bună.” Socrate concluziona așadar, cu aproape două milenii și jumătate în urmă că nu putem separa mintea de corp.
Aproape un capitol este dedicat de autor lui Stephen Hawking care, la 20 de ani, a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, primind pronosticul care îi mai dădea cel mult doi ani de trăit. Marea majoritate a celor diagnosticați cu această boală mor în decurs de zece ani de la diagnostic, mulți mult mai devreme. Stephen Hawking nu numai că a trăit atât de mult timp dar a continuat să lucreze și să predea la un nivel foarte înalt. Longevitatea sa a fost pusă în primul rând pe seama hotărârii sale de a nu permite bolii să îl înfrângă. După ce a fost diagnosticat, a început să lucreze asiduu făcând ceva ce îl pasiona cu adevărat ”Cineva a spus odată că oamenii de știință și prostituatele sunt plătiți pentru că fac ce le place”2. Un alt factor important a fost sprijinul emoțional necondiționat și grija unei persoane dragi, soția lui. Așadar, o viață personală echilibrată, într-un mediu plin de iubire și susținere și posibilitatea de face o muncă ce îți aduce multiple satisfacții, pot contribui la învingerea unei boli, chiar foarte grave. În schimb, abandonarea celui bolnav în depresie și cufundarea în gânduri negative care îi ocupă tot timpul și mintea pot atrage agravarea bolii.
Autorul ne explică modul în care acționează mai muți factori împreună ”Fumatul nu determină apariția cancerului la plămâni, așa cum nici căderea în apă adâncă nu provoacă înecul.” Așadar, ne spune acesta, ”este necesară o combinație de factori pentru a cauza înecul. La fel se întâmplă și în cazul cancerului pulmonar.” Evident, acesta nu este un îndemn la a îmbrățișa acest viciu, este doar unul dintre exemplele multiple date de autor pentru a susține aceeași idee de bază: un cumul de factori negativi este întotdeauna nociv. Hormonii din glandele endocrine și substanțele produse de celulele sistemului imunitar afectează activitatea creierului. Un grup de substanțe chimice induce stările menite să ne convingă să luăm o pauza (febra, oboseală, lipsa poftei de mâncare, nevoie acută de somn), economisind astfel energia și depășind boala. Dacă nu le ascultăm, vom avea de suferit.
Analizând teoria generală potrivit căreia apariția cancerului rezultă din deteriorarea ADN-ului unei celule de către o substanță nocivă, autorul ne arată că susținătorii ei nu ne pot explica de ce unii fumători dezvoltă forme de cancer, pe când alții nu, chiar dacă tipul de tutun și cantitatea inhalată sunt aceleași.
Gabor Maté ne explică și rezultatul unor studii amănunțite cu privire la pacienții care au fost supuși experimentului efectului placebo în studii clinice ale unor medicamente pentru boli intestinale, pentru controlul durerii dar și în cazul unor medicamente antidepresive. Efectul placebo ne spune el, este unul fiziologic, activitatea proceselor neurologice și chimice din corp ducând la reducerea simptomelor sau accelerarea vindecării.
Alzheimer, o altă boală gravă, descrisă ca fiind coșmarul generației ”Baby Boomerilor”3, a afectat foarte mulți oameni, printre care și fostul președinte al SUA, Ronald Reagan. Acesta a suferit traume în copilărie, cu un tată alcoolic și o mamă prea absorbită de sine și copleșită de stresul căsătoriei cu un soț afemeiat și alcoolic. Autorul susține că există o legătură puternică a acestei boli cu experiența de viață timpurie, reprimarea emoțională și stresul de pe parcursul vieții. Calitatea relațiilor timpurii a fost considerată crucială în dezvoltarea ulterioară și a demenței.
Relațiile emoționale și sociale au așadar influențe biologice foarte importante, iar interacțiunile sociale joacă și ele un rol important în reglarea de zi cu zi a sistemelor biologice interne, pe tot parcursul vieții. Așa cum remarca autorul ”Ca specie, nu am evoluat ca ființe solitare, ci ca animale sociale, a căror supraviețuire era condiționată de legături emoționale puternice cu familia și tribul. Legăturile sociale și emoționale sunt o parte integrantă a structurii noastre neurologice și chimice.” Interacțiunea, contactul emoțional cât și cel fizic influențează decisiv dezvoltarea creierului, acestea reglează activitatea și dezvoltarea sistemului psiho-neuro-imuno-endocrin, din momentul nașterii.
Modul în care tratăm stresul psihic și fizic sunt stabilite încă în primii ani de viață. Trei sferturi din creșterea creierului și aproape 90% din dezvoltarea acestuia au loc după naștere, în principal în primii trei ani de viață. Autorul invocă în sprijinul teoriilor sale și un studiu al neurocercetătorilor de la Harvard cu privire la nivelul foarte mare de cortizol, hormon eliberat ca răspuns la stres, la orfanii crescuți în orfelinatele ”ceaușiste” unde raportul îngrijitor-copil era de 1 la 20.
Finalul, așa cum era de așteptat, cuprinde câteva sfaturi pentru a ne dezvolta capacitatea de a controla emoțiile negative, respectiv cei șapte ”A” ai vindecării: Acceptarea – recunoașterea și acceptarea lucrurilor așa cum sunt, o relație de compasiune cu tine însuți; Acuitatea – recunoașterea emoțională a adevărului; Amărăciunea – reprimarea supărării care predispune la boală, eliberarea ei accelerând vindecarea; Autonomia – corpul cedează când ne sunt puse în pericol integritatea psihică și libertatea; Atașamentul – persoanele singure sunt mai expuse la boală; Aserțiunea – verbalizarea față de noi și ceilalți că ”suntem și că suntem cine suntem”; Afirmarea – ascultarea propriilor dorințe și acceptarea legăturii noastre cu tot ceea ce ne înconjoară.
Sper că am reușit să vă trezesc interesul pentru această carte dar și pentru alte cercetări pe această temă. Profesia noastră impune implicare emoțională. Deseori însă aceasta este mult pea mare și plecăm cu problemele clienților acasă permițând acestora să ne afecteze și pe noi, chiar dacă nu ne privesc direct. De aceea cred că este important să învățăm cum să controlăm aceste emoții pentru că numai așa vom putea să avem o viață lungă, inclusiv profesională, de calitate și echilibrată.
Claudiu Prăjanu, notar public
1 Premiul non-ficțiune Hubert Evans este un premiu literar canadian care a fost introdus în 1985. Se acordă anual celei mai bune cărți de non-ficțiune scrise de un rezident din Columbia Britanică – sursa: Wikipedia
2 Stephen Hawking citat de autor
3 Potrivit wikipedia, Baby Boomers (de multe ori prescurtat ”Boomers”) reprezintă grupa demografică după Generația Silent și precede Generația X. Generația este definită în general ca fiind formată din persoanele născute între 1946 și 1964, în timpul boom-ului de după cel de-al Doilea Război Mondial. Baby boomers – Wikipedia