Superficialitatea vremurilor noastre a dus la depășirea clișeelor aplicate femeii: mamă, soție, soră, iubită, profesionistă, aceasta asumându-și cu curaj și tărie de caracter propria devenire și cea a familiei sale, manifestându-se deplin în toate zonele vieții sociale, cu o imensă dragoste de viață și o puternică încredere în triumful ei.
Fără a se mai bucura de aprecierea publică a bărbaților care în misoginismul lor îi acordă prețuire în tăcere, speriați parcă să nu piardă beneficiile virtuților și eforturilor ei, femeia este gata în orice moment, cu încredere în sine, știind exact cum își dorește să trăiască, primind de fiecare dată în suflet pe cei pe care îi poate face mai buni, să sacrifice ceea ce este, pentru ceea ce ar putea deveni.
Dumnezeu a creat femeia pentru a-i ține tovărășie lui Adam (din coasta lui, deci dintru început îndatorată acestuia pentru că există), ceea ce nu a împiedicat-o să lupte și să iubească neîntrerupt, să-și asume singură viitorul drept protagonistă pe scena vieții.
Femeia, sufletul bărbatului, încearcă astăzi domesticirea acestuia, prin desăvârșirea iubirii, îl vrea supus, împrumutând vârtos din genetica masculină, printr-un veritabil transfer de personalitate.
Astăzi, când a spera înseamnă aproape a trăi, și când este din ce în ce mai greu drumul spre împlinirea fericirii, femeia se angajează necondiționat, se dăruiește în totalitate, fără speranța de a trezi iubire în persoana iubită.
Femei care întrec în speranțele lor, de cele mai multe ori, eforturile bărbaților, disponibilitatea ponderată a acestora, care nu pot oferi femeilor decât fericiri de moment, așteptând întotdeauna răsplată înzecită.
Femeile ne iubesc în ciuda defectelor și vulnerabilităților noastre, atunci când merităm cel mai puțin, dar avem cea mai mare nevoie de iubire, iubirea lor fiind o forță, cauza devenirii noastre, a bărbaților.
Femeile nu sunt egale cu bărbații, sunt de departe superioare și întotdeauna au fost, înmulțind și sporind tot ce li se oferă, femei puternice care merg senine înainte și care reușesc să ascundă, de multe ori, dureri profunde, în spatele unor simple zâmbete.
Totul prin răbdare și credință, pentru că cine îngenunchează în fata lui Dumnezeu, reușește să stea în picioare înaintea oricui: ,,Pot totul în Hristos, care mă întărește‘’ (Filipeni, 4:13)
Parafrazându-l pe Sai Baba care spunea că ,,mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă’’, femeile sunt capabile să ridice și să întocmească pe alții, trăind curajos, tandru și aprig, cu o voință ireproșabilă, noi, bărbații făcându-le adesea să pară complicate.
Femeia, suficient de puternică pentru a purta un copil, nu stă deoparte atunci când trebuie să câștige o luptă, fiind suficient de puternică pentru a purta o sabie.
Întotdeauna gata de a-și urma visele, dornică de a rămâne tânără, în ciuda, uneori a lacrimilor din ochii ei.
Lumea noastră este întotdeauna cu și despre femeia puternică.
,,Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferință, de umilință, credință și cunoaștere’’ – Mahatma Gandhi.
Întocmai cum Sfânta Fecioară, prin iubirea de oameni a Tatălui Ceresc, l-a dat pe Fiul Său, care prin și cu iubire îmbrățișează Pământul, femeia menită să fie iubită, creează întotdeauna din și prin iubire, dăruind totul, sacrificând totul, fără speranță de răsplată.
,,Toate raționamentele bărbaților nu valorează nici măcar cât un sentiment al femeilor’’ – Voltaire.
Femeile puternice nu uită de conștientizarea de sine, cel mai important lucru pe drumul către succes, fac lumea mai sigură pentru bărbați, în timp ce bărbații puternici o fac nesigură pentru femei. „În spatele unui bărbat fericit stă o femeie iubitoare.” – Loran Soares Szasz.
Flacăra femeii puternice te poate încălzi, dacă faci totul bine sau te poate arde, atunci când greșești.
Pentru femeile puternice este dificil să trăiască în lumea comună; ele își construiesc propriile lumi, ori o redefinesc pe cea comună, atrăgând oameni vrednici, cu care să-și împărtășească convingerile. Provocările vieții le-au sporit mintea și simțirea.
Femeile puternice învață din greșelile altora, nu renunță atunci când nu pot merge înainte, dau ocol.
Când o femeie puternică cade, se ridică și mai tare; poate spune cine este ea, fără să fie nevoie să vorbească.
Femeia puternică ține capul sus și are standarde înalte, chiar și atunci când oamenii și circumstanțele încearcă să o tragă în jos.
Femeile puternice creează istorii noi, modele pentru fiicele lor și femei ideale pentru fiii lor.
Femeile puternice sunt amestecul dintre practic și spiritual, simt profund și iubesc cu înverșunare; căsătoria pentru o femeie puternică este o afacere pe care nu vrea să o lase să eșueze; nu bărbații sunt de vină pentru dereglările dragostei ci speranțele pe care femeile și le pun în bărbați, din dorința de a construi și păstra o familie.
Femeia este perdanta secolului XX, prizoniera singurătății pentru că a luat asupra sa responsabilitățile bărbatului, poate din dragoste, poate din orgoliu sau din dorința de afirmare.
Indiferent ce ar visa, o femeie nu va fi respectată de nimeni – fie ei bărbați sau femei – dacă nu se va respecta, bine și evident, ea pe ea însăși.
În România se află multe femei care visează dar… singure. Singurătatea, dacă e tranzitorie este benefică, având timp pentru a se reculege din eșecurile trecute, făcându-și curaj de a merge mai departe. Femeia singură va găsi o groază de alibiuri pentru singurătatea ei – programul de la serviciu, prostia bărbaților, răutatea lumii sau blestemul care face ca toți bărbații de treabă să fie deja luați de altele – nici una dintre aceste scuze nefiind valabilă sută la sută – încercând să se încurajeze și să caute motive pentru a merge înainte.
În lumea asta, toate lucrurile încep de la relația dintre un bărbat și o femeie.
Dragostea rămâne cea mai importantă; un om care iubește și este iubit nu poate fi un om rău sau care să facă un rău altcuiva.
Dragostea este tot ce dăruim iar în final este tot ce am avut.
Pentru Tolstoi, femeia întruchipează finețea și puterea într-o singură ființă, ea este acea persoană și acel sceptru care conduce lumea din spatele bărbatului. Femeia este unica ființă iubitoare în care se zbat două inimi. Singura care poate da naștere și singura care poate sa conducă acest pământ mare.
Pentru Eminescu, femeia era idealul creațiunii („Madona Dumnezeie”) iar pentru Cehov, femeile inteligente sunt, în general, complicate. Cu cele naive este mai simplu de trăit.
Cu o femeie deșteaptă și frumoasă viața bărbatului este o poezie, altfel este o proză plină de platitudini.
În semn de recunoștință și prețuire, un dar din lirica regretatului poet Adrian Păunescu ,, Cântec femeiesc’’:
Așa e mama și a fost bunica,
Așa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște „ele” ce slujesc pe „ei”.
Ei neglijenți, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi și ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu – atâția pași ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede,
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Şi tot ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi,
Ce greu cu noi, femeile, în viață,
Dar e și imposibil fără noi…
Notar public, Dan Tătaru