Press "Enter" to skip to content

Reglementări aplicabile în divorțurile internaționale
Octombrie 2022

Incepând cu data de 01 august 2022 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii.

Acest nou regulament se aplică numai procedurilor judiciare inițiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal și acordurilor înregistrate la 1 august 2022 sau după această dată. Vechiul Regulament (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, pe care Regulamentul (UE) 2019/111 îl modifică, continuă să se aplice hotărârilor pronunțate în procedurile judiciare inițiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal și acordurilor care au devenit executorii în statul membru în care au fost încheiate înainte de 1 august 2022 și care intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

Regulile privind competența de fond a notarilor în procedura divorțului internațional nu suferă modificări față de reglementarea anterioară, art. 3 din noul Regulament (UE) 2019/1111 conținând dispoziții echivalente cu cele ale art. 3 din vechiul Regulament (CE) 2201/2003:

Articolul 3 Competență de fond

Sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei instanțele din statul membru:

a) pe teritoriul căruia se află: (i) reședința obișnuită a soților; (ii) ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo; (iii) reședința obișnuită a pârâtului; (iv) în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți; (v) reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii; sau (vi) reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii și este resortisant al statului membru respectiv; sau

b) de cetățenie a celor doi soți.

Soții nu pot încheia o convenție de alegere a forului cu privire la cererea de divorț.

O noutate a Regulamentului (UE) 2019/1111 este posibilitatea soților de a alege forul competent să decidă cu privire la răspunderea părintească, cu respectarea condițiilor impuse de art. 10 din Regulamentul (UE) 2019/1111:

Articolul 10 Alegerea forului

(1) Instanțele dintr-un stat membru sunt competente în materia autorității părintești atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului că: (i) cel puțin unul dintre titularii răspunderii părintești își are reședința obișnuită în respectivul stat membru;(ii) în acest stat membru se află fosta reședință obișnuită a copilului; sau (iii) copilul este resortisant al acestui stat membru;

b) părțile, precum și orice alt titular al răspunderii părintești: (i) au convenit în mod liber asupra competenței, cel târziu la data sesizării instanței; sau (ii) au acceptat competența în mod expres în cursul procedurii, iar instanța s-a asigurat că toate părțile sunt informate cu privire la dreptul lor de a nu accepta competența; și

c) exercitarea competenței este în interesul superior al copilului.

(2) Acordul de alegere a forului în temeiul alineatului (1) litera (b) se încheie în scris, se datează și se semnează de părțile în cauză sau se consemnează în actele instanței, în conformitate cu dreptul și procedurile naționale. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată ca reprezentând o formă scrisă.

Persoanele care devin părți la procedură după sesizarea instanței își pot exprima acordul după sesizarea instanței. În lipsa opunerii din partea acestora, acordul lor se consideră ca fiind implicit.

Atât convenția cu privire la exercitarea autorității părintești, care este executorie într-un stat membru, cât și certificatul de divorț, care are efecte juridice obligatorii într-un stat membru, sunt asimilate hotărârilor judecătorești, în ceea ce privește aplicarea regulilor de recunoaștere într-un alt stat membru (Considerentul 70).

Circulația certificatului de divorț și a acordului parental urmează regulile impuse de art. 36 din Regulamentul (UE) 2019/1111; fiecare stat membru va notifica Comisiei care sunt autoritățile competente să emită certificatele care vor însoți aceste documente, pentru ca acestea să producă efecte într-un alt stat membru decât cel de origine, potrivit modelului care figurează în Anexa II, respectiv Anexa III din noul regulament.

Având în vedere responsabilitatea notarilor în divorțurile internaționale, semnalăm că pentru procedurile inițiate după 1 august 2022 sunt aplicabile următoarele reglementări:

Potrivit art. 3 din Regulamentul 2019/1111, în situația cererii comune de divorț, competența este stabilită în favoarea autorităților din statul de reședință obișnuită a unuia dintre soți sau în favoarea statului de cetățenie comună a celor doi soți.

Potrivit art. 6 din Regulamentul 2019/1111, competența întemeiată pe regulile naționale de competență, altele decât cele de mai sus, nu poate fi stabilită decât cu titlu de excepție, atunci când nicio autoritate dintr-un alt stat membru nu este competentă în temeiul regulamentului cu privire la cererea respectivă.

Art. 10 din Regulamentul 2019/1111 stabilește competența în materia autorității părintești și lasă posibilitatea soților să aleagă forul competent care să decidă cu privire la răspunderea părintească, dacă acest for prezintă o legătură strânsă cu copilul minor, exprimată prin cetățenia acestuia sau prin fosta reședință a acestuia sau reședința obișnuită a unuia dintre părinții lui.

  • Determinarea reședinței obișnuite a soților și a copiilor lor minori, dacă este cazul, se face ținând cont de jurisprudența europeană, în special cauzele C.J.U.E. C-523/07, C-497/10 și C-512/17, în lipsa unei definiții privind reședința obișnuită, noțiune pe care se întemeiază atât competența notarului, cât și determinarea legii aplicabile divorțului.

  • Alegerea legii aplicabile divorțului și determinarea legii aplicabile divorțului, în lipsa unei alegeri făcute de soți, urmează dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1259/2010.

  • Determinarea legii aplicabile răspunderii părintești se face în conformitate cu Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007.

  • Determinarea legii aplicabile obligațiilor de întreținere, dacă este cazul, este supusă dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 4/2009.

Dr. Ioana Olaru, notar public