“Deștepții învață din greșelile altora, oamenii obișnuiți din ale lor, iar proștii nu învață nici din greșelile lor, deoarece consideră că nu au greșit niciodată”
Acum câteva săptămâni am dat peste o carte al cărei titlu nu îmi spunea mai nimic “Iepurarul și laboratorul de anatomie” … apoi am văzut numele autorului, Niculae Manolache, așa că am pornit lectura fericită, înțelegând că este vorba despre domnul Manolache, colegul nostru. Am constatat, așadar, că numărul notarilor din Camera Notarilor București (îl menționez doar pe Filip Palaghia, fără să nedreptățesc pe cineva, dar ținând cont de faptul că limitele impuse de spațiul tipografic ne obligă la o exprimare comprimată) dar și din țară, cu preocupări literare, este tot mai mare.
În cartea sa, colegul nostru a abordat un gen care mie îmi place mult și anume cel memorialistic care m-a purtat în timp, la vremuri pe care le cunoșteam în parte din propriile experiențe sau din povești de familie.
Autorul reușește să ne transpună într-o perioadă aparte a epocii comuniste și anume aceea a anilor 70. Considerată în istoriografia română o epocă de deschidere a regimului comunist român constatăm că, de fapt, această epocă era caracterizată de aceleași tare ale sistemului, care spre sfârșitul lui au devenit endemice: samavolnicie – până la brutalitate-, domnia neroziei (de multe ori într-o cârdășie strânsă cu samavolnicia), hoție și minciună, printre care răsare, sfios, precum un ghiocel firav la început de primăvară, câte o rază de omenie, semn că mai există speranță.
Citind această carte te bucuri poate că te-ai născut în alte timpuri dar nu poți să nu remarci că un caracter puternic este, fără îndoaială, rezultatul unei vieți în care a trebuit să lupți din greu pentru orice mică victorie.
Este minunat dar nu surprinzător aș spune, cunoscându-l pe autor, că asistăm în această carte la un exercițiu de sinceritate neuzual, cunoscut fiind că majoritatea celor care își expun trecutul tind să cosmetizeze etapele vieții care nu-i avantajează sau, altfel spus, pe care ar prefera să le țină mai degrabă într-un con de umbră.
Recomand inimos lectura acestei cărți atât celor care au trăit acele vremuri, cât și celor mai tineri, născuți în preajma lui Decembrie 1989, pentru a rememora sau înțelege o parte a istoriei (atât pentru cei mai vârstnici, cât și pentru cei mai tineri) și spre luare aminte pentru a evita greșelile trecutului (mai ales pentru cei mai tineri).
La final se cuvine să dăm Autorului ce este al său: Felicitări, domnule Niculae Manolache ! Vă mulțumim că ne-ați împărtășit aceste amintiri valoroase !
Laura Badiu, Președintele Colegiului Director