Bogdan Oprea este cadru universitar la Universitatea din București, doctor în științele comunicării și specialist în studiul dezinformării. Este autorul volumului „Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet” (2021/2022, Editura Polirom, Iași). Are 25 de ani de experiență în jurnalism și comunicare în administrație publică. A profesat, în ultimii ani, printre altele, ca purtător de cuvânt al președintelui României și șef al Departamentului de Comunicare Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, precum și consilier de rang înalt al Uniunii Europene pentru comunicare și vizibilitate a asistenței UE și impactului reformelor pe lângă Guvernul Republicii Moldova. De-a lungul timpului, a avut peste 60 de prelegeri, conferințe și participări, ca vorbitor, la simpozioane, dezbateri și mese rotunde din Statele Unite ale Americii (SUA), Canada, Franța, Belgia, Irak, Republica Moldova și România. Este alumni al unor burse oferite de Departamentul de Stat al SUA și Uniunea Europeană, iar cursurile și activitatea sa didactică a fost premiată de Senatul Universității din București și de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) din România.
Buna ziua, domnule Bogdan Oprea,
În primul rând, dorim să vă felicităm pentru publicarea celei de-a doua ediții a cărții ”Fake news şi dezinformare online: recunoaşte şi verifică: manual pentru toți utilizatorii de internet” (2022, Editura Polirom, Iași) și să vă mulțumim că ați răspuns invitației noastre de a răspunde câtorva întrebări. Credem că notarii publici, la fel ca ceilalți oameni de bună credință își doresc să înțeleagă cum se pot proteja de știrile false, cum se pot asigura că informațiile care ajung la ei sunt reale.
N.B. Definiți cartea dumneavoastră ca pe un manual pentru toți utilizatorii de internet. Așadar, aceasta se adresează creatorilor de conținut din online și beneficiarilor acestor servicii, în egală măsură?
B.O. În primul rând, vă mulțumesc pentru interesul manifestat de publicația „Notar de București” și de comunitatea notarilor din CNPB pentru lucrarea mea, am apreciat nespus participarea unor notari inclusiv la evenimentul de lansarea care s-a desfășurat la finalul lunii februarie la Librăria „Humanitas” de la Cișmigiu. Acest lucru mi-a dovedit din nou interesul constant al notarilor publici pentru problemele cu care societatea noastră se confruntă și pentru înțelegerea modului în care cu toții putem fi parte din soluțiile pentru rezolvarea lor. Revenind la întrebarea dumneavoastră, da, volumul meu, deși poartă un nume care poate speria publicul larg, acela de „manual”, cu trimitere la băncile școlii și la lecțiile ținute la tablă, nu este deloc așa, ci este construit pentru a folosi ca ghid pentru fiecare dintre noi, mai pricepuți sau mai puțini pricepuți în tainele internetului, nativi sau nu în epoca acestei tehnologii care, fără urmă de îndoială, reprezintă o turnură în dezvoltarea umanității. Așadar, îndemn publicul larg consumator de internet să răsfoiască acest volum deoarece îi poate servi ca util ghid în înțelegerea modului în care se propagă dezinformarea și manipularea pe internet, a motivațiilor psihologice care ne fac pe noi, oamenii, vulnerabili în fața capcanelor acestui mediu de propagare a informațiilor și, mai ales, despre ce putem face ca să reducem din această vulnerabilitate și să ne protejăm împotriva capcanelor dezinformării.
Trebuie să fim conștienți că datele științifice indică un consum de internet în creștere la nivel mondial în statele dezvoltate. Poate suntem conștienți sau nu, dar un român, arată rapoartele Datareportal.com, a petrecut, în anul 2021, ultimele date disponbile, 7 ore și 9 minute pe internet. Acest lucru înseamnă aproape jumătate de timpul în care suntem în stare de veghe, activi, dacă luăm în considerare 8 ore statistice de somn de pe noapte, ne rămân cam 16 ore de stare de veghe, or, iată, petrecem aproape jumătate, 7 ore și 9 minute din tot acest timp online, pe internet. Și aici intervine o întrebare firească: suntem pregătiți să facem față tipului de interacțiuni pe care internetul le prilejuiește?, ne pregătesc sistemul de educație, educația în familie, autoeducația pentru ce înseamnă aceste interacțiuni și cum ne putem feri de pericolele în care unii interlocutori ne pot atrage? Cred că răspunsul firesc este că nu, și aici nu vorbim despre vinovați, în fond, dezvoltarea internetului și a noilor tehnologii s-au făcut cu o viteză fantastică și suprapuse peste contexte istorice complexe pentru umanitate. Vă dau un exemplu, la școală, basmul „Capra cu trei iezi” ne învață, copii fiind, să nu deschidem ușa unor persoane străine. Dar ne învață cineva sau ceva să nu deschidem e-mailuri care par să ne fie trimise de banca noastră sau de autorități ale statului și să nu dăm clic pe link-urile pe care le conțin înainte de a verifica autenticitatea expeditorului, aceasta dacă vrem să nu dăm acces la informațiile noastre personale, chiar date bancare, unor răufăcători? Ne învață cineva cum identificăm un cont fals de rețele de socializare?… În condițiile în care, vă dau doar un exemplu, Facebook a raportat oficial identificarea și ștergerea, în ultimii 5 ani, octombrie 2017 – septembrie 2022, a aproape 26 de miliarde de conturi false, subliniez, 26 de miliarde; acest lucru înseamnă de trei ori populația globală a planetei și de 9 ori numărul de utilizatori activi ai platformei, așa ca mine și ca dumneavoastră. Deci ponderea de conturi false în rețelele de socializare este extrem de mare, dar suntem noi capabili să le identificăm și să nu ne lăsăm manipulați de ele? Este nevoie, deci, de o educație media, din punctul meu de vedere, de la vârste tot mai fragede și o educație instituționalizată, făcută în școli, pentru că generațiile tinere vor continua să trăiască în lumea aceasta care abundă de informații nelimitate pe care, iată, internetul a creat-o. Aici, în eforturile acestea de educație media, până ea va deveni una instituționalizată, cu adresare directă către toate categoriile de cetățeni, vine manualul meu, care urmărește să le ofere cititorilor sfaturi utile care să-i ajute să-și petreacă timpul pe internet într-un mod mai sigur pentru ei.
N.B. Credeți că fake news-ul este unul dintre efectele nedorite și neașteptate ale dezvoltării mediului online?
B.O. Da și nu. În primul rând, să lămurim ce sunt știrile false. Ele sunt dezinformări împachetate, prezentate, sub forma de știri, de conținut jurnalistic. Arată ca o știre, dacă este una scrisă, are titlu, fotografii sau suport video, dar și alte elemente, intertitluri, semnătura autorului, conține declarații, citează surse ș.a.m.d. Și aici intervine ticăloșenia, dacă-mi permiteți termenul direct, a celor care intrumentalizează structura știrilor pentru a ne dezinforma și manipula. Știrile reale, cele produse de surse media autentice și prestigioase, folosesc niște reguli și practici jurnalistice pe care le aplică informațiilor înainte de a le transforma în știri, verifică informația, încrucișează surse ș.a.m.d. pentru că nu toate informațiile sunt știri sau pot deveni știri. Și acest lucru îl fac profesioniștii, jurnaliștii, a căror rol social este acela de a ne furniza nouă, membrilor societății, informații adevărate, care au acuratețe și care să ne ajute pe noi în viața pe care o desfășurăm în cadrul comunităților noastre. Și jurnaliștii au rolul lor social întocmai cum pantofarii ne produc încălțăminte, constructorii ne contruiesc locuințe, medicii ne vindecă, iar dumneavoastră, notarii, ne oferiți suportul de autentificare a unor acte fără de care am trăi un haos juridic de neimaginat. La fel facem și noi, jurnaliștii. Doar că, și aici intervin rău-voitorii care vor să ne dezinformeze, să ne dea informații false și care se folosesc pentru aceasta de rolul jurnaliștilor în societate și de produsul muncii lor, știrea. Creează știri false, fake news, în termenul foarte popular în zilele noastre, care, în aparență, au toate elementele unei știri veritabile, arată ca una, au titlul, fotografie și toate celelalte elemente despre care am vorbit mai sus, dar cărora, în schimb, le lipsește acuratețea informației, informația adevărată, reală. Este, dacă vreți, „un lup în blană de oaie”, pare o informație veritabilă credibilă, dar, de fapt, este falsă și nu ne ajută, ci ne face rău. Astfel că, în mediul acesta supraîncărcat cu informații în care trăim, în principal, grație internetului, oamenii ajung să le confunde, să nu mai știe care este știrea adevărată și care este șirea falsă. Și aici intervine necesitatea educației media pentru publicul larg, pentru toți cetățenii, despre care am vorbit adineauri. Altfel, trebuie să mai spun că fenomenul de fake news nu este unul născut odată cu internetul. Mass-media și umanitatea, în sens larg, s-au mai confruntat cu acest fenomen și la sfârșitul secolului XIX, când presa americană și britanică abunda în știri false, vorbim, desigur, despre presa tipărită. Era ceea ce, în domeniul media, este cunoscut ca „yellow journalism”, știri false, interviuri inventate, ilustrații contrafăcute. Dar epoca aceea s-a încheiat cu apariția odată cu primelor coduri deontologice ale profesiei de jurnalist. Primul, cel elaborat în 1910 de Kansas Editorial Association, are chiar o subsecțiune care se numește „Fake news”. Dar, vedeți, odată cu apariția normelor deontologice, presa a făcut marele salt de la ziarele și revistele pline de fake news, la presa despre care se vorbește în prezent în termeni de „a patra putere într-un stat democratic”, „câinele de pază al democrației”, adică o presă respectată și esențială pentru funcționarea unei societăți deschise. Faptul că astăzi vorbim din nou despre un fenomen răspândit de fake news ține de apariția internetului și de bulversarea pe care acesta a creat-o întregii societății și, inclusiv, modului în care poate fi accesată și răspândită informația. Bulversate au fost și modelele de presă tradiționale, iar rău-voitorii care au dorit să profite de tot acest context au speculat vulnerabilitatea acestor ani. Fiecare revoluție industrială vine cu schimbări dramatice, ultima, a 4-a revoluție, s-a și petrecut într-un timp extrem de scurt comparat la scara istoriei și, atunci, societățile nu au fost pregătite, oamenii nu au fost suficient de bine echipați pentru a face față tuturor acestor schimbări. Dar vedem, și eu sunt optimist în această privință, că există un real interes în societate pentru educația media și chiar educația digitală și pentru înțelegerea fenomenului dezinformării online prin învățarea tehnicilor de identificare și, astfel, de combatere a lui.
N.B. Așa cum subliniați și dumneavoastră în carte, mintea umană poate fi extrem de vulnerabilă și putem fi ușor afectați de informații false distribuite necontrolat. Suntem mai vulnerabili decât credem că suntem? Cât de ușor putem fi manipulați?
B.O. Din păcate, suntem extrem de vulnerabili. Fără a intra în detalii, nu este nici posibil, modul în care funcționează mintea umană rămâne, în continuare, un mister, deși este obiect de studiu pentru mai multe științe, trebuie să știm că ea, mintea noastră, ne pune adesea în fața unor capcane. Dau doar exemplul unui studiu realizat în 2006 de o echipă de cercetători americani, care arată că oamenii sunt capabili să discearcă raportul minciună – adevăr doar în proporție de 54%, adică unul din două. Așa suntem noi, ca oameni, și avem multiple alte bias-uri, cum sunt ele denumite, care ne fac vulnerabili, cu toate acestea, avem și leacul educației, care ne ajută să ne întărim imunitatea împotriva dezinformării și a manipulării pentru că despre ele vorbim acum. Nu voi răpi curiozitatea lecturii, intrând în detalii, celor care doresc să citească volumul meu, așa că mă voi opri aici și nu voi vorbi despre alte vulnerabilități cognitive, dar ele sunt consistent descrise în paginile lucrării mele.
N.B. Cum ne putem proteja pe noi și copiii noștri de acest fenomen? Credeți că școlile ar trebui să facă mai mult în această privință? Liderii de opinie sau liderii politici ar trebui să facă ceva în acest sens?
B.O. Cu toții trebuie să facem mai mult. Pentru noi și pentru ceilalți. Educație este un act care ne privește pe toți și pe fiecare în parte, inclusiv autoeducația. Uitați, de exemplu, faptul că noi purtăm această discuție astăzi pe acest subiect și că membri ai comunității notarilor publici parcurg aceste rânduri este dovada că deja reacționăm ca societate împotriva acestui fenomen, ne preocupă, nu discutăm altă temă, vorbim despre dezinformare și cum o putem combate. Este un lucru care, din nou, mă face optimist. Dar da, educația media trebuie să fie o disciplină de studiu încă din școala generală, autoritățile statului, și nu doar cele comunitare europene, trebuie să lanseze și finanțeze mult mai intens programe de educație și pentru cetățenii care nu mai sunt de vârsta școlii, așa, ca noi, dar care trebuie să beneficieze de sprijinul statului pentru a-i proteja ca cetățeni, inclusiv în fața flagelului dezinformării.
N.B. Și personal, dar și profesional putem fi afectați direct de acest fenomen. Oricare dintre noi ar putea fi victima unei campanii online negative. Ne putem proteja împotriva unei asemenea acțiuni?
B.O. Desigur, și unii dintre noi o facem deja, în diferite grade, în mod instinctiv. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să nu mai consumăm știri decât acolo unde ele sunt difuzate sau publicate de către instituțiile media. Aceasta înseamnă pe platformele lor online, la televizor, la radio, în ziare și reviste. Și, desigur, în agregatoarele de știri, cele care adună informații din mai multe surse. Prin opoziție, platformele rețelelor de socializare, Facebook, Twitter, TikTok etc., nu sunt surse media, la fel nici aplicațiile de mesagerie online, WhatsApp, Messenger-ul de la Facebook, Telegram, nu sunt nici ele surse de știri. Pe aceste platforme, rău-voitorii pot oricând insera știri false și dezinformări pe modelul „lupul în blană de oaie”, despre care am mai pomenit, care par informații veritabile, ce ne-ar fi utile, ne-ar putea ajuta, dar, de fapt, sunt false și ne fac rău. Deci, primul lucru pe care trebuie să-l facem ca să ne protejăm este să credem doar știrile furnizate pe canalele veritabile de știri. Să folosim Facebook-ul pentru distrație și mesageriile de tipul WhatsApp, nu pentru știri, ci pentru a comunica între noi deoarece acesta este scopul lor, nu altul! Apoi, al doilea lucru, să ne facem o listă de surse media care, de-a lungul timpului, ne-au câștigat încrederea prin informațiile corecte pe care ni le-au furnizat, iar, aici, trebuie să fim foarte critici, să aplicăm o analiză critică riguroasă când facem această selecție. Atenție, nu vorbim despre politici editorial diferite, despre orientări și preferințe politice pe care le avem fiecare, este normal să gândim diferit, să fim diferiți, dar, atunci când se prezintă adevărul și, astfel, o informație corectă, nu există diferențe, adevărul faptic este și trebuie să fie unul singur. Informația este una, interpretarea ei poate fi diferită, dar și aici nu trebuie să nu omitem că interpretarea, opiniile, trebuie să se sprijine pe argumente. Din fericire, sunt suficiente astfel de surse și în România, redacții și jurnaliști care au făcut proba profesionalismului lor la cele mai înalte cote. Haideți să-i urmărim pe aceștia, haideți să urmărim instituțiile media în care ei lucrează atunci când vrem să ne informăm. Pe de o parte, astfel, ne facem un serviciu nouă, vom consuma informații corecte, neviciate de orice alt factor extern, deci vom fi mai bine pregătiți să înfruntăm realitatea în viața de zi cu zi, pe de altă parte, vom sprijini sursele media credibile și, astfel, vom face un serviciu societății în care trăim deoarece cu cât vor fi mai multe surse credibile, cu atât și ceilalți din jurul nostru vor avea o mai mare șansă să primească informații corecte factual, iar ei, la rândul lor, vor fi tot mai puțin victime ale dezinformării. În al treilea rând, dacă informația pe care o consumați nu vine, așa cum am văzut mai sus, din surse media veritabile și credibile, care ne-au câștigat încrederea în timp, deci din surse pe care nu le cunoaștem, dar vrem, totuși, să verificăm dacă informația este adevărată sau nu, putem face și acest lucru. O dată căutăm informația în surse cunoscute și credibile, iar, dacă nu o găsim difuzată sau publicată și acolo, pur și simplu nu trebuie să o credem, o informație importantă este preluată de toate sursele media mari, dacă acestea nu o difuzează, este o problemă cu acea informație, deci nu trebuie să o credem. În același timp, haideți să verificăm și cine este acestă nouă sursă media care nu ne este cunoscută. Facem acest lucru, în cazul website-urilor, verificând secțiunile „Despre noi”, „Caseta redacției” urmărind să vedem cât de transparente sunt redacțiile în ceea ce privește compania editoare și sursele de finanțare, echipa redacțională, sunt redactori, reporteri, editori ș.a.m.d. specificați clar cu nume și prenume, uneori, cu fotografia fiecăruia, CV-ul, date de contact și conturi de rețele de socializare, există acele persoane și în viața reală, urmărim, apoi, dacă redacția are un cod deontologic la care subscrie, chiar și un ghid de stil. Cu cât sunt mai complexe și transparente aceste informații, cu atât redacția respectivă este una care poate fi credibilă chiar dacă nu am mai auzit de ea până atunci. Website-urile de știri false nu au toate aceste informații, în defintiv ele sunt create să-i înșele pe cei creduli, care nu caută niciodată să afle cine este sursa media și, astfel, nu ajunge niciodată conștient în aceste secțiuni. Apoi, priviți dacă publicația are un istoric, dacă sunt articole în arhivă, ani buni de arhivă online sunt garanția unei publicații care nu este un website de știri false folosit ca instrument într-un anumit context sau altul, ci al unei redacții care a rezistat în timp. Un alt indicator bun este și natura subiectelor acelui website, dacă toate subiectele sunt scrise pe o singură temă sau într-un singur registru, doar teme conspirative, sau despre un anumit partid politic într-o cheie laudativă sau critică…, de exemplu, ei bine, este clar că nu este website-ul unei publicații realizate după reguli jurnalistice, ci un instrument de dezinformare sau propagandă. Realitatea este complexă, un partid, un politician sau o organizație nu este în totalitatea ei bună sau rea, nu face numai fapte bune sau rele, viața este mult mai nuanțată de atât, iar jurnalismul de calitate surprinde și prezintă această realitate, chiar dacă o face mereu într-o necesară cheie critică la adresa puterii. Gramatica precară a textelor, calitatea slabă a imaginilor, lipsa semnăturilor pentru autorii de texte și fotografii, abundența de fotografii generice, care nu sunt de la fața locului sau cu persoanele despre care vorbesc informațiile, toate acestea sunt, de asemenea, buni indicatori ai unui website de știri false sau, cel puțin, al unui jurnalism de proastă calitate, care nu merită încrederea noastră. Mai rămâne să vedem ce facem cum conturile de rețele de socializare și cu informațiile pe care le publică. Revin la primul sfat, cel mai bine este să nu credem ce spun, mai ales dacă nu cunoaștem titularul contului și în viața de zi cu zi și nu avem deplină în credere în el sau ea, dar și în calitățile de verificare a informațiilor, căci și ei pot cădea ușor victime dezinformărilor de toate felurile. Dacă vorbim despre conturi de rețele de socializare care postează diferite informații, în primul rând, trebuie, așadar, să fim conștienți că acele nu sunt surse de informare, că nu sunt, cel mai probabil, jurnaliști, dar că, chiar și în cazul conturilor sau paginilor de jurnaliști, acel spațiu nu este unul eminamente jurnalistic, ci un spațiu în care se pot emite păreri personale, care nu sunt procesate și filtrate jurnalistic, ci nu neapărat știri. Altfel, oricine poate scrie orice pe contul său, iar acest lucru nu trebuie să fie verificat folosind regulile și normele jurnalistice, nu o cer nici rețele de socializare căci nu este modelul lor de business, și nu o cer nici regulile societății. Apoi, dacă insistăm în a ne forma o părere despre acel cont, este bine să citim secțiunea „Despre”, cu cât aceasta este mai completă și are date congruente unele cu altele, cu atât contul are șanse să fie unul autentic. Trebui să știm că standardele rețelelor de socializare sunt destul de riguroare, cer utilizatorilor să folosească numele real, fotografia de profil reală, deci dacă întâlniți, de exemplu, conturi care au nume nefirești și fotografii de profil generice, pur și simplu, ignorați-le; chiar dacă este un om real în spatele lor, faptul că-și ascunde identitatea este un prim semn de nesinceritate și nu avem niciun motiv să credităm pe cineva care se ascunde. Apoi, ne putem uita și în cronologia contului, ce postări a publicat de-a lungul timpului. Dacă nu are nicio postare publicată, este un bun indicator că avem de-a face cu un cont neautentic, cineva care folosește contul doar ca să vadă ce postează alții și nu are niciun fel de angajament în comunitatea de prieteni virtuali trebuie evitat. Îl puteți bloca, raporta către Facebook sau, pur și simplu, șterge din lista de prieteni. La fel, dacă în cronologie sunt postări doar despre un anumit subiect de pe agenda publică sau un partid ori un personaj din spațiul public sau este o cronologie care nu are conținut propriu, ci doar distribuie conținut de pe alte conturi sau pagini, toate acestea reprezintă alte semnale de neautenticitate deoarece utilizatorii obișnuiți postează și fapte din viața lor, momente cu familia, cu prietenii, cu colegii, mai scriu revizii la restaurante, locuri pe care le-au vizitat, filme sau echipe sportive pe care le plac ș.a.m.d. Altfel spus, orice element care nu probează un comportament autentic este un bun indicator care trebuie să ne trezească suspiciunea și, deci, informațiile de pe contul sau pagina respectivă nu merită să aibă parte de încrederea noastră. Pare complicat, dar sunt procese care se fac în decurs de câteva zeci de secunde, mai ales după ce le vom folosi instinctiv, dar rezultatul lor este unul care merită această investiție de timp deoarece ne ține departe de capcanele de dezinformare care ne sunt puse în calea digitală de rău-voitori și deoarece, cel puțin în prezent, este singura modalitate care ne poate asigura că trăim într-un mediu mai puțin poluat informațional.
N.B. Considerați că este necesară o anumită reglementare a online-ului? Cine ar putea sau ar trebui să facă acest lucru?
B.O. Consider că, acolo unde nu există reguli, există și excese, astfel că sunt printre cei care susțin că anumite segmente ale online-ului, cum sunt rețelele de socializare, trebuie guvernate de reguli fie prin reglementare, fie prin co-reglementare. Este necesar acest lucru pentru sănătatea societăților democratice, zguduite, trebuie să recunoaștem, puternic, în al doilea deceniu al anilor 2000, de campanii de dezinformare, manipulare și chiar propagandă derulate în mediul online și, mai ales, prin rețelele de socializare. Au fost orchestrate campanii cu impact electoral, mișcări de stradă, chiar tentative de lovituri de stat în țări-etalon al democrațiilor tradiționale, vezi doar alegerile prezindențiale din Statele Unite din 2016 și scandalul „Cambridge Analytica”, referendumul pentru „Brexit” din Regatul Unit din 2016, atacul asupra Capitoliului Statelor Unite din ianuarie 2021. Toate acestea au folosit rețelele de socializare ca instrumente. Și nu poți spune în toate aceste situații, așa cum o face managementul companiilor care dețin rețelele de socializare, că nu este nevoie de reglementări. Ele au devenit un mediu propice de răspândire a știrilor, înlocuind canalele tradiționale, permițând, practic, oricui să publice orice fără a avea responsabilitatea pentru conținutul publicat, desigur, mai nou, cu excepția conținuturilor care pot constitui fapte de gravitate penală, dar, și în aceste cazuri, este greu de prins făptașii care se pot afla în orice colț al lumii. Iar, atunci când vine vorba despre conținutul pe care-l difuzează aceste rețele de socializare, managementul lor declină orice responsabilitate, spunând că nu sunt platforme de știri și că nu trebuie să fie guvernate de regulile jurnalistice. Pe de o parte, se poartă ca niște agregatoare de știri și, mai mult, beneficiază gratuit de munca jurnaliștilor din întreaga lume, distrugând modelele tradiționale de difuzare a informațiilor, iar, pe de altă parte, declină orice responsabilitate, dar fac profit de pe urma muncii jurnaliștilor. Sesizați ruptura logică a managementului platformelor, care are, desigur, o justificare de business. Cine ar trebui să se ocupe de reglementare, mă întrebați. În opinia mea, în primul rând, cred că se poate avansa un model de co-reglementare, autorități executive ale statului, în parteneriat cu industria, și aici avem, consider eu, modelul de succes, al Codului de Bune Practici privind Dezinformarea lansat de Comisia Europeană în 2018 și care a fost semnat voluntar și asumat de mari platforme digitale din lume, de la Facebook/Meta, Twitter, TikTok și până la Microsoft, Google și Adobe, în total, 34 de semnatari din industrie. Chiar exemplul pe care-l prezentasem mai sus legat de numărul de conturi false identificate și șterse de Facebook are legătură cu acest cod de bune practici, dacă el nu ar fi fost propus de Comisia Europeană, Facebook nu ar fi realizat, cel mai probabil, niciodată, și, oricum, nu la o asemenea amploare, activitatea de identificare și de închidere a conturilor false. Deci consider că modele dintr-acestea de co-reglementare, în care industria este implicată direct alături de instituții ale statului, trebuie încercate mai întâi pentru a se păstra caracterul deschis al internetului, iar, dacă ele se dovedesc, ineficiente, se poate apela și la reglementare și la crearea de instituții independente de factorul politic care să aibă rol de control și sancționare asupra unor anumite zone ale activităților de pe internet, desigur, cele cu risc asupra societății.
N.B. Vă mulțumim pentru această discuție extrem de interesantă și utilă.
B.O. Și eu vă mulțumesc pentru interesul arătat față de volumul meu și sper ca notarii din Camera București și nu numai să găsească lucrarea mea drept o lectură plăcută și utilă.