Despre cooperarea consolidată privind Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 în domeniul competenţei, al legii aplicabile şi al recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materia regimurilor matrimoniale;
Septembrie 2023

Comparaţie cu normele aplicabile în dreptul internaţional român;

Implicaţii în activitatea notarială

Regulamentul (UE) 2016/1103 în domeniul competenţei, al legii aplicabile şi al recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materia regimurilor matrimoniale (denumit, în cele ce urmează, ”Regulamentul”), a fost adoptat la 24 iunie 2016 şi se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a crea un cadru juridic unitar privind cooperarea judiciară în materie civilă cu implicaţii transfrontaliere, menţinere şi dezvoltare a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în cadrul căruia este garantată libera circulaţie a persoanelor.

Încă din 2010, Comisia Europeană a anunţat adoptarea unei propuneri legislative privind facilitarea liberei circulaţii şi, în special, a eliminării dificultăţilor ce privesc regimul patrimonial al cuplurilor. În martie 2011, Comisia Europeană a prezentat două propuneri de regulamente către Consiliul Uniunii Europene, primul privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în domeniul regimurilor matrimoniale, şi al doilea privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Cooperarea consolidată

În decembrie 2015, Consiliul Uniunii a constatat imposibilitatea obţinerii unui consens unanim pentru a adopta propunerile susmenţionate, obiectivele de cooperare în acest domeniu neputând fi atinse într-un interval rezonabil la nivelul întregii Uniuni Europeane.

Astfel, Decizia (UE) 2016/954 a Consiliului, s-a instituit o cooperare consolidată între optsprezece state-membre ale Uniunii Europene în materia competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaţionale, incluzând atât regimurile matrimoniale cât şi efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. În prezent, cele 18 ţări din UE care participă la cooperarea consolidată în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaţionale sunt: Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda şi Suedia.

Menţionăm că procedura de cooperare consolidată, reprezintă o procedură prin care cel puţin nouă state membre ale UE instituie o integrare avansată într-un anumit domeniu, atunci când se constată că UE în ansamblu nu poate atinge obiectivele într-o perioadă rezonabilă.

Orice alte state membre sunt libere să se alăture în orice moment după adoptarea regulamentului, Estonia anunţându-şi, în acest sens, interesul¹.

Situaţia României

România nu participă la cooperarea extinsă şi, dealtfel, pentru a putea participa, aplicarea Regulamentului (UE) 2016/1103 trebuie acompaniată şi de aplicarea Regulamentului (UE) 2016/1104 (de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenţei, al legii aplicabile şi al recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate), astfel cum rezultă din conţinutul Deciziei (UE) 2016/954 a Consiliului European, fapt ce implică recunoaşterea de către dreptul românesc a instituţiei parteneriatului înregistrat.

În prezent, Codul Civil Român, interzice, conform Art. 277, echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria, căsătoria persoanelor de acelaşi sex, recunoaşterea unor astfel de căsătorii efectuate pe teritoriul altor state pe teritoriul nostru, precum şi recunoaşterea parteneriatelor civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate în străinătate.

Cu toate acestea, amintim că, prin Decizia nr. 534/2018 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil sunt constituţionale în măsura în care permit acordarea dreptului de şedere pe teritoriul statului român, în condiţiile stipulate de dreptul european, soţilor – cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetăţeni ai statelor terţe – din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

România, nefiind participant, până în acest moment, la cooperarea consolidată privind aspectele sus menţionate, este considerată stat terţ în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului Regulamentul (UE) 2016/1103 (cât şi a Regulamentului UE 2016/1104).

Cu toate acestea, considerăm că, spre deosebire de un stat non-membru UE, ţara noastră nu poate să rămână indiferentă acestor demersuri.

S-a subliniat dealtfel, în cadrul Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE) din 23 octombrie 2018, că, deşi statele membre UE care nu participă la procedura de cooperare consolidată sunt considerate state terţe, acestea nu au acelaşi statut ca statele membre non-UE, deoarece ele aplică Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, în prezent abrogat prin Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii (reformat)².

Un argument în plus este dat de efectele ce vor urma Deciziei CEDO în cazul Buhuceanu şi alţii împotriva României, din data de 23.05.2023 (cererile nr. 20081/19, 20108/19, 20115/19, ş. a.), prin care Curtea a admis faptul că România a încălcat art. 8 din Conveţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în ceea ce priveşte dreptul persoanelor de acelaşi sex de a li se crea un cadru legal pentru recunoaşterea parteneriatelor dintre astfel de persoane³.

Astfel, observăm, atât la nivel monidal, cât şi la nivel european, o stare de efervescenţă socială şi politică, ce nu poate rămâne fără repercusiuni în sfera legislativă, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea drepturilor cuplurilor alcătuite din persoane de acelaşi sex, cât şi cu referire la cazuri mai banale, dar care apar din ce în ce mai des în practică, legate de situaţia patrimonială, regimul matrimonial şi circulaţia cuplurilor „internaţionale”.

Regulamentul de faţă nu se ocupă de situaţia parteneriatelor civile, ci strict de domeniul competenţei, al legii aplicabile şi al recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materia regimurilor matrimoniale. Dealtfel, definirea noţiunii de ”căsătorie” este lăsată la aprecierea fiecărui stat.

Regulamentul (UE) 2016/1103 elemente de drept comparat, incidenţă în activitatea notarială

Ne vom referi în cele ce urmează, în principal, la acele articole cu incidenţă în activitatea notarială, şi care, în cazul în care România (care, după cum am menţionat, nu participă, pentru moment, la cooperarea extinsă, şi, drept urmare nu i se aplică prevederile Regulamentului) va solicita participarea la Regulament, se vor aplica, înlocuind dispoziţiile Codului Civil Român în vigoare⁴.

Până la apariţia unei astfel de solicitări din partea României, sediul materiei rămân prevederile art. 2589-2595 Cod Civil Român, pe care am ales să le tratăm, pe scurt, pentru a sublinia elementele de drept comparat.

Menţionăm aici că, nu de puţine ori, am observat asemănări între normele conflictuale ale Codului Civil Român şi cele ale Regulamentului, existând însă şi numeroase deosebiri. Aceasta deoarece legiuitorul român s-a inspirat, în redactarea Codului, din prevederile europene existente la data respectivă, însă Proiectul actualului Regulament (UE) 2016/1103 a fost definitivat de Comisie pe data de 16 Martie 2011, deci, la mai mult de un an de la publicarea Codului civil, în data de 24 Iulie 2009⁵.

Astfel, în cele ce urmează vom aborda dispoziţiile Regulamentului, menţionând, acolo unde vom considera necesar, normele conflictuale din legea noastră, precum şi eventualele implicaţii în domeniul notarial şi în cadrul notariatului român, în mod particular.

Reglementări introductive ale Regulamentului; Câteva definiţii relevante

Regulamentul se aplică strict regimurilor matrimoniale. El nu se aplică, astfel cum menţionează Art. 1, în materie fiscală, vamală şi administrativă, fiind excluse totodată din domeniul de aplicare: capacitatea juridică a soţilor; existenţa, valabilitatea sau recunoaşterea unei căsătorii; obligaţiile de întreţinere dintre soţi; succesiunea; securitatea socială; transferul între soţi, în cazul divorţului, separării sau anulării căsătoriei, a drepturilor la pensia pentru limita de vârstă sau la pensia de invaliditate care au fost acumulate în timpul căsătoriei; natura drepturilor reale asupra unui bun şi orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerinţele legale pentru o astfel de înscriere, precum şi efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

Totodată, Art. 31 specifică expres faptul că, aplicarea poate fi refuzată doar dacă norma este în mod vădit incompatibilă cu ordinea publică. Articolul următor exclude retrimiterea, excluzând aplicarea normelor de drept internaţional privat ale statelor membre care participă la Regulament.

Regimul matrimonial este definit de Art. 1, lit. a, din acelaşi Regulament ca fiind un set de norme privind raporturile patrimoniale dintre soţi şi dintre soţi şi terţi, ca rezultat al căsătoriei sau al desfacerii acesteia.

Convenţia matrimonială reprezintă, conform Regulamentului, ”un acord privind bunurile soţilor, a cărui admisibilitate şi acceptare variază în rândul statelor membre.”

În ceea ce priveşte notarii, Regulamentul specifică faptul că, aceştia intră sub incidenţa normelor de compentenţă în măsura în care pot fi incluşi în definiţiatermenului „instanţă judecătorească”, respectiv orice autoritate judiciară şi toţi ceilalţi profesionişti şi autorităţi din domeniul juridic care au competenţă în materia regimurilor matrimoniale (…).

Atunci când notarii nu exercită atribuţii judiciare, nu intră sub incidenţa normelor în materie de competenţă, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament privind actele autentice. Astfel, notarii români se circumscriu celui de-al doilea caz, referitor la actele autentice şi circulaţia acestora.

Considerăm relevant, de asemenea, Art. 29 din Regulament, referitor la Adaptarea drepturilor reale, pentru situaţia în care se invocă un astfel de drept în temeiul legii aplicabile regimului matrimonial, dar acesta nu există în legea statului membru unde este invocat dreptul respectiv.

Soluţia propusă de Regulament este cea a adaptării acestui drept ”la cel mai apropiat drept echivalent în temeiul legii statului respectiv, luând în considerare obiectivele şi interesele urmărite de dreptul real specific şi efectele acestuia.”

Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial

Art. 27 din Regulament se ocupă de sfera domeniului legii de aplicare a regimului matrimonial, care se întinde, ”printre altele”, asupra: (a) clasificării bunurilor aflate în proprietatea fiecăruia dintre soţi sau a ambilor soţi în diferite categorii în cursul căsătoriei şi după căsătorie; (b) transferului bunurilor aflate în proprietatea soţilor dintr-o categorie în alta; (c) responsabilităţii unui soţ pentru pasivele şi datoriile celuilalt soţ; (d) prerogativelor, drepturilor şi obligaţiilor fiecăruia dintre soţi sau ale ambilor soţi cu privire la bunuri; (e) încetării regimului matrimonial şi împărţirii, distribuirii sau lichidării bunurilor; (f) efectelor regimului matrimonial asupra raportului juridic dintre un soţ şi terţi; şi (g) condiţiilor de fond ale convenţiei matrimoniale.

Conform Codului civil, Art. 2593, legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează: ”a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia capacităţii; b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii; c) limitele alegerii regimului matrimonial; d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări; e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soţilor; f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind împărţeala bunurilor comune.”Alin. 2 dispune şi o excepţie, în ceea ce priveşte formarea loturilor, precum şi atribuirea lor, care uremează lex rei sitae.

S-a observat în doctrină că, pe fond, reglementările Regulamentului şi cele ale Codului civil român, sunt destul de asemănătoare în ceea ce priveşte aspectele ce ţin de bunurile şi datoriile soţilor, gestionarea acestora, încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, efectele asupra raporturilor juridice ale soţilor cu terţii şi condiţiile de fond ale convenţiei matrimoniale. Este omisă de Regulament numai schimbarea regimului matrimonial⁶. Pe de altă parte, această schimbare este stipulată expres la art. 22 din Regulament, astfel încât, ea nu constituie o excepţie.

Din punctul nostru de vedere, considerăm că apare o diferenţă majoră, în cazul alin. 2 din art. 2593 al Codului, care instituie aplicarea lex rei sitae în cazul partajului, spre deosebire de Regulament, conform căruia, acesta ar urma legii aplicabile regimului matrimonial.

În rest, aşa cum s-a specificat în doctrină, cu toate că, aparent, cele două articole comparate au un conţinut diferit, pe fond, dispoziţiile pot fi aşezate astfel încât să fie incluse şi raportate în mod asemănător unele cu altele, cu excepţia celor referitoare la partaj⁷.

Câteva aspecte legate de competenţa instanţelor de judecată

Capitolul al doilea din Regulament vorbeşte despre competenţa instanţelor de judecată. Vom menţiona în cele ce urmează, foarte pe scurt, câteva aspecte relevante în activitatea notarială.

Instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată în materia succesiunii unui soţ în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012 (privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor), e competentă să se pronunţe cu privire la aspectele privind regimurile matrimoniale care au legătură cu respectiva cauză succesorală.

Lucrurile sunt similare, spune Regulamentul, în situaţia cererilor de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 (privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, în prezent abrogat, fiind în vigoare Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii (reformare)).

Aici, după cum s-a spus în doctrină⁸, notarul public va ţine seama de noul regulament, ce se aplică ”numai procedurilor judiciare iniţiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal şi acordurilor înregistrate la 1 august 2022 sau după această dată. Vechiul Regulament (CE) nr. 2201/2003 (…) continuă să se aplice hotărârilor pronunţate în procedurile judiciare iniţiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal şi acordurilor care au devenit executorii în statul membru în care au fost încheiate înainte de 1 august 2022 şi care intră în domeniul de aplicare al regulamentului menţionat.”

Cele două regulamententări menţionate, cu incidenţă majoră în materie notarială, nu fac obiectul prezentului articol, fiind tratate pe larg, în cadrul unor articole dedicate⁹.

Legea aplicabilă

Un capitol de foarte mare interes în activitatea notarială este Capitolul III din Regulament, care se referă la Legea aplicabilă.

Conform Art. 20 şi 21, din momentul aderării la Regulament, aplicarea sa este universală şi unitară în statele membre, respectiv prevederile sale se aplică indiferent dacă sunt sau nu cuprinse în legea acelui stat şi referitor la toate bunurile care se încadrează în respectivul regim, indiferent de locul unde sunt situate acestea.

O diferenţă importantă faţă de Codul civil român, care dispune aplicarea, pentru locuinţa familiei, a lex rei sitae (2589 alin. 3 Cod civil), în vreme ce, toate celelalte bunuri ale soţilor, vor urma Art. 2590 şi 2592 Cod civil.

Conform art. 22 din Regulament, soţii sau viitorii soţi pot opta sau schimba legea aplicabilă regimului matrimonial, având posibilitate de a alege între : legea statului în care ambii sau unul dintre ei îşi au (are) reşedinţa obişnuită în momentul încheierii acordului, respectiv legea unui stat a cărui cetăţenie este deţinută de către oricare dintre ei în momentul încheierii acordului.

Cu toate că, în principiu, dacă nu se convine în alt mod, schimbarea legii aplicabile, realizată în timpul căsătoriei produce efecte numai pentru viitor, părţile pot acorda efect retroactiv opţiunii lor, cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor terţilor.

Dispoziţiile sunt asemănătoare, în mare, celor din Codul civil român, pentru care, regula este, de asemenea, alegerea regimului matrimonial, soţii putând opta însă între: legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii/ legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii/ legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei. (Art. 2590). În cazul în care soţii nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta va fi supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei, conform art. 2592 Cod civil.

Aşadar, actuala reglementare pe care notarii publici români sunt obligaţi să o urmeze, respectiv cea a codului, permite o opţiune în plus referitoare la: ”legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei”, părţilor beneficiind astfel de o opţiune adesea necesară, în vremurile actuale, în condiţiile circulaţiei intense a persoanelor dintr-o ţară în alta. Observăm aici, ceea ce considerăm a fi, o manifestare mai ”modernă”, a codului nostru.

Posibilitatea alegerii efectelor retroactive a opţiunii menţionate la art. 22 din Regulament, este un beneficiu care apare şi în art. 2591 alin 3 din Codul Civil, care dispune că soţii ”pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial (…)”; Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soţii nu au dispus altfel, şi nu poate prejudicia, în niciun caz, drepturile terţilor.

Soluţia Regulamentului este mai complexă decât cea din dreptul român, pentru situaţia în care soţii nu au făcut o alegere expresă. Astfel, conform art. 26, legea aplicabilă în absenţa alegerii este: cea a statului unde se află prima reşedinţa obişnuită comună după încheierea căsătoriei; sau, în lipsă; a cărui cetăţenie comună este deţinută de soţi în momentul încheierii căsătoriei; sau, în lipsă; cu care soţii au împreună legătura cea mai strânsă în momentul încheierii căsătoriei.

În cazul în care soţii au mai mult de o cetăţenie comună în momentul încheierii căsătoriei, se aplică legea statului unde se află prima reşedinţa obişnuită comună după încheierea căsătoriei; sau, în lipsă, cea a statului cu care soţii au împreună legătura cea mai strânsă în momentul încheierii căsătoriei.

Excepţional, autoritatea judiciară competentă poate decide şi aplicarea unei alte legi, dacă, în mod cumulativ, soţii au avut ultima lor reşedinţă obişnuită comună în celălalt stat o perioadă semnificativ mai lungă şi ambii soţi s-au bazat pe legea respectivului alt stat la stabilirea sau planificarea raporturilor lor patrimoniale.

Astfel, considerăm că, având în vedere complexitatea Regulamentului în ceea ce priveşte situaţiile în care lipseşte alegerea legii aplicabile regimului matrimonial, este bine ca, în toate situaţiile, această alegere să fie prevăzută, în mod expres. Dealtfel, convenţiile matrimoniale redactate în cadrul notariatului român, cuprind, în mod foarte inspirat, această alegere.

Condiţiile de formă

În privinţa condiţiilor de formă ale acordului privind alegerea legii aplicabile regimului matrimonial, între Reglementarea europeană aplicabilă statelor membre ale cooperării consolidate şi cele ale legislaţiei române, găsim unele diferenţe substanţiale.

Astfel, conform Regulamentului, acesta trebuie să respecte cel puţin forma scrisă, datată şi semnată de ambii soţi, comunicarea electronică fiind asmiliată formei scrise (şi acceptată de acest act normativ).

În cazul în care legea statului în care ambii soţi îşi au reşedinţa obişnuită în momentul încheierii acordului prevede condiţii de formă suplimentare, acestea vor trebui respectate. Prin urmare, se vor respecta condiţiile de formă cerute de oricare dintre legi, în cazul în care soţii îşi au reşedinţa în state diferite, respectiv a legii statului membru, în cazul în care doar unul dintre state este membru.

În dreptul român internaţional, condiţiile de formă ale convenţiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenţiei (Art. 2591 Cod civil).

Ea trebuie să fie expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de soţi sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenţii matrimoniale.

Observăm aici, faptul că Regulamentul aduce o soluţie mai ”modernă”, în comparaţie cu dreptul român, introducând date referitoare la acceptarea validităţii acordului dat prin mijloace electronice.

Evident, atunci când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigenţele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenţiei matrimoniale, respectiv forma autentică (art. 330 Cod civil).

Valabilitate

Conform Regulamentului, existenţa şi valabilitatea acordului privind alegerea legii urmeaza legii aplicabile acestuia. Ca excepţie,”pentru a se stabili faptul că nu şi-a dat consimţământul, unul dintre soţi poate să invoce legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită la data sesizării instanţei judecătoreşti, dacă din împrejurările cauzei reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menţionată” anterior.(Art. 24, alin 2).

Art. 2593 Codul civil menţionează că legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează atât condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile, cu excepţia capacităţii (alin. 1, lit. a), cât şi admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii (alin. 1, lit. b).

Aşadar, o diferenţă importantă observăm în cazul excepţiei date de alin. 2 al Art. 24 din Regulament, care oferă posibilitatea instanţei sesizate să admită o cerere prin care partea invocă legii ţării în care aceasta îşi are reşedinţa obişnuită, în cazul în care, condiţiile cerute sunt îndeplinite.

Atât Regulamentul, cât şi codul, conţin reglementări similare în ceea ce priveşte faptul că legea aplicabilă acordului privind alegerea acesteia, urmează legii aplicabilă acestui acord. Excepţia legată de capacitatea juridică a soţilor este cuprinsă atât în domeniul de aplicare a Regulamentului, cât şi în mod expres în Art. 2593 Cod civil, care stabileşte reglementări legate de acest aspect în cadrul unui alt capitol (art. 2572 şi urm. Cod Civil).

Opozabilitatea faţă de terţi

În baza Art. 28 din Regulament, se consideră că un terţ cunoaşte legea aplicabilă regimului matrimonial dacă aceasta este: legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacţiei dintre un soţ şi terţ/ legea statului pe teritoriul căruia soţul contractant şi terţul îşi au reşedinţa obişnuită/ ori, în situaţiile în care sunt implicate bunuri imobile, legea statului unde se situează bunul, sau oricare dintre soţi a îndeplinit cerinţele aplicabile privind publicitatea sau înregistrarea regimului matrimonial prevăzute de legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacţiei dintre un soţ şi terţ/ legea statului pe teritoriul căruia soţul contractant şi terţul îşi au reşedinţa obişnuită/ ori, în situaţiile în care sunt implicate bunuri imobile, legea statului unde se situează bunul.

Dacă legea aplicabilă regimului matrimonial dintre soţi nu poate fi invocată de un soţ împotriva unui terţ, opozabilitatea va fi reglementată de: ”legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacţiei dintre un soţ şi terţ/ în situaţiile în care sunt implicate bunuri imobile sau bunuri ori drepturi înregistrate, de legea statului în care sunt situate bunurile sau în care sunt înregistrate bunurile ori drepturile” (art. 28, alin.3).

Art. 2595 Cod civil, pe de altă parte, prevede că publicitatea şi opozabilitatea regimului matrimonial sunt supuse legii aplicabile acestui regim, instituind astfel o regulă ce nu se găseşte în Regulament.

În cadrul codului, excepţiile sunt reprezentate de situaţia în care, la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ, aceştia aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat, caz în care se va aplica legea acelui stat. Şi aici, codul prevede trei excepţii, mai exact situaţiile în care: au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial/ terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat; au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.

S-a concluzionat astfel în doctrină, pe bună dreptate, că, în legislaţia română, opozabilitatea şi publicitatea regimului matrimonial sunt ca regulă supuse legii care guvernează regimul matrimonial, în vreme ce în temeiul Regulamentului, acestea sunt cârmuite numai excepţional de aceasta¹⁰.

Recunoaşterea, forţa executorie şi executarea hotărârilor

Capitolul patru din Regulament se ocupă de aspectele ce privesc recunoaşterea, forţa executorie şi executarea hotărârilor. Principiul este acela că hotărârile pronunţate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială (art. 36).

Nu vom intra în detalii aici, fiind vorba de proceduri ce ţin strict de sfera judiciară, însă considerăm că este important să amintim câteva principii specificate, precum: respectarea drepturilor fundamentale şi a principiilor recunoscute în Cartă, în special la art. 21 din aceasta, privind principiul nediscriminării; interzicerea verificării competenţei instanţei judecătoreşti de origine; interzicerea revizuirii pe fond a unei hotărâri pronunţate într-un stat membru; hotărârile pronunţate într-un stat membru şi executorii în acel stat au forţă executorie într-un alt stat membru; în cadrul acţiunii introduse pentru încuviinţarea executării hotărârii, în statul membru de executare nu pot fi percepute niciun fel de taxe calculate proporţional cu valoarea litigiului.

Actele autentice conform Regulamentului

Capitolul V din Regulament, vorbeşte desprea acceptarea actelor autentice şi forţa lor executorie. Conform Art. 58, un act autentic întocmit într-un stat membru are aceeaşi forţă probantă în alt stat (sau forţa cea mai apropiată).

Se menţine, şi este specificată totodată expres, condiţia ca acest act să nu contravină în mod vădit ordinii publice din statul unde se cere a fi recunoscut.

Persoana care doreşte să utilizeze un act autentic într-un alt stat membru are la dispoziţie formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la art. 67 alin. (2) din acelaşi Regulament.

Contestarea caracterului autentic al unui act autentic se face în faţa instanţelor judecătoreşti din statul membru de origine şi se soluţionează în temeiul legii statului respectiv.

Contestarea actelor juridice sau a rapoartelor juridice înregistrate într-un act autentic se face în faţa instanţelor judecătoreşti competente în temeiul Regulamentului.

În cazul în care rezultatul unor proceduri într-o instanţă judecătorească a unui stat membru depinde de soluţionarea unei chestiuni legate de un act autentic în materia regimurilor matrimoniale, instanţa judecătorească respectivă este competentă şi în acea chestiune.

Totodată, conform art. 59, ”executarea unui act autentic care este executoriu în statul membru de origine se încuviinţează în alt stat membru la cererea oricărei părţi interesate în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 44-57.”

Aşadar, Regulamentul oferă un cadru legal pentru libera circulaţie a actelor emise de statele membre, care sunt recunoscute pe teritorul tuturor statelor membre ale cooperării consolidate, fără nicio altă formalitate, pentru documentele eliberate într-un stat membru nefiind necesară legalizarea sau vreo altă formalitate (art. 61).

La răscruce de drumuri

Cu toate eforturile legiuitorului, de a se inspira, în redactarea Noul Cod Civil Român din normele europene, sub presiunea noilor vremuri, a mişcărilor trans-frontaliere şi trans-gender, Europa pare a se schimba într-un ritm alert, care se reflectă în legislaţia adoptată.

Fără a intra în subiectele delicate, ne întrebăm oare, cât tradiţional e prea tradiţional pentru noi şi cât de modern e prea modern pentru societatea românească? Suntem oare pregătiţi, ca întreg, să acceptăm propunerile care vin din partea Uniunii Europene? Cum este bine să privim ”modernul” altora, şi când şi cum este potrivit să fie şi al nostru?

În lumina cooperării consolidate, privind către Europa, ne râmâne doar să urmărim ce va hotărî legiuitorul nostru, care se află la o răscruce dificilă de drumuri.

Până atunci, nouă, notarilor, adesea deveniţi actori principali pe scena europeană, nu ne rămâne decât să fim cât se poate de activi, de informaţi şi astfel, pregatiţi pentru timpurile ce vor veni, sperăm, întotdeauna, mai bune.

Iulia Ştefan, notar public

---

Bibliografie

Blidar, L. (2019). Dreptul Familiei: Efectele Patrimoniale ale Regimurilor Matrimoniale şi Parteneriatelor Înregistrate, publicat în Buletinul Notarilor Publici, Anul XXII, nr. 3, data 18 Februarie 2019, disponibil la adresa web: https://buletinulnotarilor.ro/dreptul-familiei-efectele-patrimoniale-ale-regimurilor-matrimoniale-si-parteneriatelor-inregistrate/ (accesat pe 8 Septembrie 2023)

Crăciunescu, C.-M. (2016). Familia în Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Departamentul de Drept Privat ”Traian Ionaşcu”, M. Uliescu (coordonator), Noul Cod Civil: studii şi comentarii, Vol. al IV-lea: Cartea a VI-a, Prescripţia extinctivă, Cartea a VII-a, Dispoziţii de drept International privat (art. 2500-2664), Editura Universul Juridic, Bucureşti .

Dariescu, C. (2018). Impactul Regulamentului UE 2016/1103 asupra normelor conflictuale româneşti privind regimul matrimonial, Analele Ştiinţifiice ale Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza ” din Iaşi, Știinţe Juridice, Tomul LXIV, , nr. I.

Olaru, I.(2022). Reglementări aplicabile în divorţurile internaţionale, Publicaţia Notar de Bucureşti, Octombrie 2022, disponibil la adresa web: https://notardebucuresti.ro/2022/10/01/reglementari-aplicabile-in-divorturile-internationaleoctombrie-2022/ (vizualizat la 9 Septembrie 2023).

Olaru, I. (2021). Certificatul de moştenitor european, Publicaţia Notar de Bucureşti, anul XVII, nr. 82, Septembrie 2021, disponibil la adresa web: https://notardebucuresti.ro/2021/09/23/certificatul-european-de-mostenitorseptembrie-2021/ (vizualizat la 9 Septembrie 2023)

adresa web: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=LEGISSUM:4353120 (accesat pe 7 Septembrie 2023)

adresa web: https://hudoc.echr.coe.int/fre#{%22itemid%22:[%22001-224774%22]} (accesat pe 8 Septembrie 2023)

---