Zece ani de aplicare a Regulamentului (UE) Nr. 650/2012 privind succesiunile internaționale
Martie 2025

dr. Ioana Olaru

formator, Institutul Notarial Român

Intrarea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor a reprezentat un moment extrem de important pentru cetățeni și pentru practicienii dreptului din Europa. Pentru prima oară a fost adoptat un act normativ complex, care realizează unificarea regulilor de competență internațională și a normelor conflictuale în materia succesiunilor internaționale, creând totodată un document inovator destinat să simplifice exercitarea drepturilor succesorale – Certificatul European de Moștenitor.

Această temă a fost abordată în deschiderea Conferinței Internaționale a Camerei Notarilor Publici București „Viitorul succesiunilor: Bunuri digitale, implicații transfrontaliere, provocări fiscale” de renumitul profesor univ. dr. Patrick Wautelet. Având o experiență de peste 20 de ani în predarea științelor juridice și activitatea de cercetare în domeniul dreptului privat european, dl. prof. dr. Patrick Wautelet este recunoscut ca un autor de o importanță majoră, care contribuie la dezvoltarea permanentă a dreptului cu o listă impresionantă de publicații. Având ca domeniu de interes situațiile transfrontaliere, relațiile de familie, dreptul cetățeniei și dreptul migrației în Uniunea Europeană, domnul profesor este coautor al tratatului „Le droit européen des successions. Commentaire du Règlement nø 650/2012 du 04 juillet 2012”, un comentariu pe articole al Regulamentului european privind succesiunile, o lucrare de referință pentru practicieni și studenți deopotrivă.

Se poate considera că Regulamentul european privind succesiunile este un adevărat succes legislativ, acum, în momentul său aniversar? Aceasta a fost întrebarea la care am fost provocați să răspundem pe parcursul întregii expuneri din deschiderea primei zile a conferinței.

Începând cu data de 17.08.2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat un număr de 18 decizii privind interpretarea prevederilor Regulamentului, iar instanțele naționale le-au aplicat într-un număr semnificativ de cauze, recenzia anuală a acestora fiind publicată în The Yearbook of Private International Law¹. Temele abordate de instanțele europene și naționale în hotărârile pronunțate pot fi grupate în cinci mari categorii: domeniul de aplicare a Regulamentului², noțiunea de instanță judecătorească, legea aplicabilă succesiunii, noțiunea de reședință obișnuită și prevederile tranzitorii referitoare la validitatea unor acte încheiate anterior intrării în vigoare a Regulamentului.

Două decizii fundamentale ale Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost explorate pe larg în prezentarea susținută în cadrul conferinței, dovedind relevanța lor și efectul modelator al acestora asupra activității notarilor români și europeni în eliberarea certificatelor naționale de succesiune.

Astfel, Curtea a fost solicitată în cauza WB (2019)³ și EE (2020)⁴ să răspundă la chestiunea fundamentală a calificării notarilor ca instanță judecătorească în cadrul desfășurării procedurilor de succesiune. În argumentarea celor două hotărâri, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat procedurile concrete prevăzute de legislația notarială în vigoare în Polonia, respectiv în Lituania, precum și puterea decizională ce ar putea să fie eventual exercitată de un notar sesizat cu emiterea unui certificat național de moștenitor. Ca urmare a analizei concrete, de caz, Curtea a concluzionat că notarul nu beneficiază în aceste proceduri de autoritatea de a impune o decizie de succesiune în lipsa acordului părților și că acest element conduce la respingerea calificării atât a notarilor polonezi, cât și a celor lituanieni ca instanță judecătorească, în înțelesul definiției date de art. 2 (2)⁵ din Regulamentul (UE) 650/2012. Mai mult, în decizia EE(2020), Curtea a decis că : „un notar dintr‑un stat membru, care nu este calificat drept „instanță judecătorească” în sensul acestui regulament, poate, fără a aplica normele generale privind competența prevăzute de regulamentul menționat, să elibereze certificatele naționale de moștenitor.”

Cu privire la noțiunea de reședință obișnuită în contextul succesiunilor internaționale, prezentarea a subliniat rolul definitoriu al autorității care se ocupă de succesiune în evaluarea tuturor circumstanțelor vieții celui decedat în ultimii săi ani de viață. Această analiză devine și mai complexă în cazul succesiunilor cu diaspora, care pot releva tensiuni între două sau mai multe state membre, dar care nu pot fi soluționate decât prin determinarea unei singure reședințe obișnuite a lui de cuius, într-un singur stat⁶.

În finalul intervenției sale, domnul profesor Wautelet a ținut să prezinte notarilor concluziile proiectului MAPE, un proiect de monitorizare și evaluare a aplicării Regulamentului (UE) nr. 650/2012 de către notarii din Uniunea Europeană, proiect pe care l-a coordonat și al cărui raport final este disponibil pe pagina oficială a Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană⁷. După intervievarea unui număr impresionat de peste 2.000 de notari, proiectul MAPE a identificat principalele dificultăți cu care notarii din întreaga Uniune Europeană se confruntă în desfășurarea curentă a atribuțiilor ce le revin în procedurile succesorale internaționale și a formulat un număr de șaptesprezece recomandări. Acestea vor fi puse în discuție în cadrul procesului de reevaluare condus de Comisia Europeană începând cu data de 18 august 2025, în conformitate cu prevederile art. 82⁸ din Regulamentul (UE) 650/2012 privind succesiunile.

În asentimentul întregii audiențe, aș dori să redau aici prima recomandare a proiectului MAPE, care sintetizează intervenția remarcabilă a profesorului Wautelet⁹:

„UE, Statele Membre și organizațiile profesionale notariale ar trebui să continue să sprijine și/sau să organizeze activități de formare pentru notari, viitorii notari și toate persoanele care activează în domeniul notarial, în scopul îmbunătățirii expertizei în materie de succesiuni transfrontaliere, aplicării Regulamentului și utilizării tuturor instrumentelor disponibile pentru notari, inclusiv Rețeaua Notarială Europeană și Rețeaua Europeană a Registrelor de Testamente.

Noile activități de formare ar trebui să se concentreze pe facilitarea schimbului de experiență între notari, în special între notarii din Statele Membre vecine.

Profesia notarială ar trebui să analizeze oportunitatea și posibilitatea introducerii, în strânsă cooperare cu toate instituțiile implicate, a unui modul obligatoriu privind succesiunile transfrontaliere în cadrul formării tuturor viitorilor notari.

Aceste activități de formare ar trebui să asigure faptul că profesia notarială adoptă pe deplin diversele inovații ale Regulamentului privind succesiunile, în special posibilitatea oferită tuturor cetățenilor de a alege legea aplicabilă succesiunii lor și posibilitatea de a emite un Certificat European de Moștenitor.”

---