Press "Enter" to skip to content

Aplicabilitatea Regulamentului European privind succesiunile și relația cu statele terțe
Martie 2025 

Dr. Ana Luisa Chelaru, notar public

Dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, nu ne mai sunt străine. De câțiva ani, fiecare dintre noi a avut ocazia să îl aplice în practică și să aprofundeze implicațiile acestuia.

Atunci când ne confruntăm cu o succesiune care prezintă un element de extraneitate – fie că este vorba despre ultima reședință a defunctului, fie despre bunuri situate într-un stat membru – Regulamentul ne oferă un cadru clar de aplicare. Însă, în situațiile în care intervin state terțe, care nu sunt parte la Regulament, lucrurile devin mai complicate. Ne lovim adesea de întrebări precum: Există tratate bilaterale aplicabile? Ce dispoziții trebuie să prevaleze – cele din Regulament sau cele ale tratatelor internaționale?

Aceste probleme sunt din ce în ce mai actuale, mai ales având în vedere contextul geopolitic din ultimii ani și creșterea interacțiunii noastre cu cetățeni din afara Uniunii Europene, cum sunt cei ucraineni. Așadar, trebuie să fim pregătiți să aplicăm Regulamentul și să interpretăm corect tratatele bilaterale relevante, fie că avem de soluționat o succesiune a unei persoane care a avut ultima reședință într-un stat terț, fie că suntem solicitați să încheiem o convenție (testament) prin care să fie aleasă legea aplicabilă unei succesiuni. Putem sau nu putem face acest lucru? În ce măsură suntem competenți? Ce lege va prevala sau pe care o vom putea aplica într-o astfel de convenție (testament)?

Toate aceste aspecte au fost abordate în prezentarea susținută de Prof. Dr. Anatol Dutta, în cadrul conferinței internaționale „Viitorul succesiunilor: Bunuri digitale, implicații transfrontaliere și provocări fiscale”, ce a avut loc pe 7-8 Martie 2025 la București, organizata de Camera Notarilor Publici din București.

Profesorul Anatol Dutta este unul dintre cei mai apreciați specialiști în drept internațional privat, având o carieră academică remarcabilă. În prezent, este profesor la Universitatea Ludwig Maximilians din München și a fost cercetător la prestigiosul Institut Max Planck pentru Drept Comparat și Drept Internațional Privat din Hamburg. De-a lungul timpului, a fost invitat ca profesor și cercetător la universități de renume din întreaga lume, precum Cambridge, Edinburgh, New York, Viena, Fukuoka, Auckland, Ierusalim și Tokio. Este membru în mai multe comitete academice de profil și co-editor al unor reviste juridice de referință, precum FamRZ și ZEuP. Domeniul său de expertiză – dreptul familiei și al succesiunilor – este analizat printr-o perspectivă internațională și comparativă, fiind extrem de relevant pentru activitatea noastră notarială.

Cum se aplică Regulamentul în raport cu statele terțe?

Din prezentarea sa trebuie s>ă reținem, în primul rând, faptul că Regulamentul nu conține dispoziții explicite referitoare la aplicabilitatea sa în relația cu statele terțe, ci doar unele implicite.

În ceea ce privește competența internațională în materie succesorală, Capitolul II din Regulament stabilește că normele sale se vor aplica dacă:

  • defunctul a avut ultima reședință obișnuită într-un stat membru al UE (art. 4 din Regulament);

  • bunurile succesorale sunt situate într-un stat membru al UE (art. 10 din Regulament);

  • la momentul decesului, succesiunea are o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate (art. 11 din Regulament).

Referitor la tratatele bilaterale dintre statele membre și statele terțe, art. 75 alin. (1) din Regulament stabilește că dispozițiile acestuia nu afectează aplicarea convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre erau parte la data adoptării sale și care reglementează aspecte similare. Spre exemplu, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind condițiile de formă ale dispozițiilor testamentare continuă să fie aplicabilă în locul art. 27 din Regulament.

Ca excepție, alin. (2) al aceluiași articol prevede că, între statele membre, Regulamentul prevalează în raport cu convențiile încheiate exclusiv între acestea, în măsura în care acestea reglementează aceleași aspecte.

Totodată, în prezentarea sa, profesorul Dutta a făcut referire la o listă de tratate și convenții încheiate între statele membre și state terțe, listă analizată în detaliu în cartea sa intitulată Dreptul internațional privat european și tratatele statelor membre cu state terțe. Cazul Regulamentului European privind Succesiunile1.

Această lucrare, scrisă în colaborare cu profesorul Wolfgang Wurmnest, este o compilație extinsă a concluziilor formulate în urma unei conferințe de lucru desfășurate la Augsburg, în perioada 23-24 noiembrie 2017, sub egida Universităților din Augsburg și München. Cartea reunește toate tratatele examinate între anumite state membre și state terțe, incluzând și traducerile acestora în limba engleză, ceea ce o transformă într-un instrument extrem de util pentru a facilita accesul la aceste convenții. De asemenea, lucrarea cuprinde prezentările susținute de speakerii conferinței, precum și rezultatele cercetărilor acestora. Profesorul Anatol Dutta oferă o analiză detaliată a tratatelor din perspectiva Uniunii Europene, în timp ce profesorul Wolfgang Wurmnest realizează o abordare comparativă, concentrându-se asupra modului în care aceste tratate sunt aplicate din perspectiva politicilor publice.

Spețe relevante privind aplicabilitatea Regulamentului European privind succesiunile în raport cu statele terțe

În cadrul prezentării sale, profesorul Anatol Dutta a analizat trei spețe esențiale, cauze soluționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), ale căror concluzii oferă direcții importante de interpretare a articolelor din Regulament.

1. Cauza XA (C-645/20) – Competența instanțelor în materie de succesiuni2

Această speță a vizat o cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea art. 10 alin. 1 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012. Litigiul a avut loc între copiii defunctului XA și soția acestuia, având ca obiect desemnarea unui mandatar succesoral pentru administrarea întregii succesiuni.

Defunctul, cetățean francez, locuia de mult timp în Regatul Unit, însă deținea bunuri în Franța. După decesul său, copiii au susținut că instanțele franceze sunt competente să soluționeze succesiunea, deoarece acesta avea cetățenie franceză și bunuri situate în Franța, în conformitate cu art. 4 din Regulament. În schimb, Curtea de Apel din Versailles a considerat că reședința obișnuită a defunctului era în continuare în Regatul Unit, ceea ce excludea competența instanțelor franceze conform regulii generale. Reclamanții au argumentat însă că instanțele franceze trebuiau să analizeze și competența subsidiară prevăzută de art. 10 din Regulament, întrucât defunctul avea cetățenie franceză și bunuri în Franța.

Problema juridică ridicată a fost dacă instanțele unui stat membru sunt obligate să analizeze din oficiu această competență subsidiară, chiar dacă părțile nu o invocă. CJUE a stabilit că instanțele unui stat membru trebuie să analizeze din oficiu toate criteriile de competență prevăzute de Regulament, inclusiv cele referitoare la competența subsidiară din art. 10 alin. 1 lit. a). Astfel, chiar dacă defunctul avea reședința obișnuită într-un stat terț, instanțele unui stat membru pot fi competente dacă acesta avea cetățenia acelui stat și deținea bunuri acolo.

Pentru noi, practicienii, această decizie este extrem de relevantă, deoarece ne evidențiază că, în cazul unei succesiuni internaționale, nu putem respinge automat un dosar doar pentru că defunctul nu avea reședința obișnuită într-un stat membru. Dacă există cetățenie și bunuri într-un stat membru, trebuie să verificăm din oficiu dacă suntem competenti sau instantele respectivului stat stat au competență subsidiară, chiar dacă moștenitorii nu ridică problema competentei subsidiare.

2. Cauza C-387/20 – Inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară3

Această speță a fost generată de o sesizare formulată de un notar polonez, care refuzase întocmirea unui testament (convenție de alegere a legii aplicabile) prin care o doamnă, cetățean ucrainean dorea să aleagă dreptul ucrainean ca fiind aplicabil pentru succesiunea sa. Notarul a solicitat clarificări cu privire la articolele 22 și 75 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012.

CJUE a respins cererea ca fiind inadmisibilă, argumentând că notarul nu poate fi considerat „instanță” în sensul articolului 267 TFUE, deoarece nu soluționează un litigiu și nu pronunță decizii jurisdicționale.

3. Cauza C-21/22 – Alegerea legii aplicabile4

Această speță a avut ca obiect o cerere de decizie preliminară privind interpretarea articolelor 22 și 75 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012.

Litigiul s-a desfășurat între OP, o doamnă cetățean ucrainean cu reședința în Polonia, și un notar polonez care a refuzat întocmirea unui testament autentic (convenție de alegere a legii aplicabile) prin care OP dorea să stabilească dreptul ucrainean ca lege aplicabilă succesiunii sale.

Notarul a refuzat autentificarea testamentului invocând două argumente principale:

– Articolul 22 din Regulament permite alegerea legii aplicabile doar cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, iar OP, fiind cetățean ucrainean, nu ar fi avut acest drept.

– Un acord bilateral între Polonia și Ucraina stabilea că bunurile imobile sunt supuse legii statului în care sunt situate, respectiv dreptului polonez.

Tribunalul Regional din Opole, sesizat cu această cauză, a ridicat problema dacă un cetățean al unui stat terț poate opta pentru aplicarea legii naționale în temeiul articolului 22 din Regulament și, de asemenea, dacă un acord bilateral între un stat membru și un stat terț poate limita această alegere.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat următoarele aspecte:

  • Orice persoană, indiferent de cetățenie, poate alege legea statului al cărui cetățean este ca lege aplicabilă succesiunii sale, fără a fi necesar să fie cetățean al unui stat membru al Uniunii.

  • Dacă un stat membru a încheiat cu un stat terț un acord bilateral înainte de adoptarea Regulamentului, iar acel acord stabilește clar legea aplicabilă succesiunii, fără a menționa posibilitatea unei alegeri, acordul bilateral poate prevala asupra Regulamentului.

Aplicabilitatea Regulamentului (UE) nr. 650/2012 în raport cu statele terțe ridică provocări semnificative pentru practica notarială, impunând o analiză atentă a competenței internaționale și a normelor aplicabile în fiecare speță. În acest context, interpretarea corectă a Regulamentului, coroborată cu existența tratatelor bilaterale și jurisprudența CJUE, este esențială pentru soluționarea succesiunilor cu elemente de extraneitate într-un mod conform normelor europene și internaționale.

Prezentarea profesorului Anatol Dutta a fost extrem de relevantă pentru noi, notarii, deoarece a oferit clarificări esențiale privind modul în care Regulamentul (UE) nr. 650/2012 interacționează cu statele terțe, un aspect cu care ne confruntăm tot mai des în practică. Expunerea sa a adus răspunsuri concrete la problemele legate de competența internațională în materie de succesiuni, prevalența tratatelor bilaterale și interpretarea corectă a Regulamentului, oferindu-ne instrumentele necesare pentru o aplicare riguroasă și fundamentată juridic a normelor europene în cauzele transfrontaliere.