Katia Alexandrescu, notar stagiar
Cea de-a doua ediție a Conferințelor Camerei Notarilor Publici București, ce s-a desfășurat în perioada 7-8 martie 2025 a reprezentat pentru noi, notarii stagiari, o oportunitate valoroasă de a ne familiariza cu provocările și tendințele actuale din domeniul succesiunilor, în special în contextul digitalizării și globalizării. Tema – „Viitorul succesiunilor: Bunuri digitale, implicații transfrontaliere, provocări fiscale” – a pus în lumină schimbările prin care profesia noastră trece și ne-a încurajat să privim dincolo de tradiția procedurilor notariale.
În același timp, a deschis un dialog interesant cu privire la viitorul profesiei de notar în contextul evoluției tehnologiei. Evenimentul a reunit un număr impresionant de invitați internaționali, precum Patrick Wautelet, Anatol Dutta, Daniele Muritano, Francesco Paolo Patti și mulți alții, care au adus perspective noi asupra practicii notariale. Astfel, conferința a marcat un deceniu de la implementarea Regulamentului european al succesiunilor, oferind un moment de reflecție asupra modului în care activitatea notarială a integrat soluțiile propuse de acesta.
În ciuda progreselor făcute, provocările continuă să apară în contextul dinamicii sociale actuale. Bunurile digitale, prin caracterul lor transfrontalier, opiniile contrare în materie de parteneriate civile, precum și regimurile fiscale diferite ale statelor membre evidențiază inevitabilitatea schimbărilor.
Solemnitatea dreptului și a procedurilor trebuie respectate, dar este crucial să luăm în considerare realitatea dinamică a societății contemporane. Evoluțiile rapide în tehnologie și mobilitate impun adaptarea legislației, astfel încât dreptul să nu devină o povară, ci să sprijine viața de zi cu zi. În acest context, aceasta conferință a subliniat necesitatea evoluției continue a dreptului, pentru a ne asigura că acesta rămâne relevant și eficient în fața provocărilor actuale.
Organizarea Conferinței: O Lecție de Colaborare
Pentru noi, conferința nu a reprezentat doar o oportunitate de învățare, ci și o platformă de interacțiune cu colegii din întreaga țară. La început poate părea intimidant să pășim într-un spațiu dominat de profesioniști consacrați, dar deschiderea și naturalețea conversațiilor ne-au arătat că facem parte dintr-o comunitate dornică să ne sprijine în dezvoltarea noastră.
Această experiență ne-a învățat atât despre logistica unei conferințe, cât și despre importanța colaborării și a muncii în echipă. Astfel, am fost încurajați să ne exprimăm opiniile și să venim cu idei noi, iar alegerea membrilor organizatori de a ne implica a fost un exemplu perfect de cum putem lucra împreună pentru a construi un mediu profesional incluziv.
Îmbrățișarea Tehnologiei
Un subiect central al conferinței a fost adaptarea la noile tehnologii. Cu siguranță, generația noastră urmează să se confrunte cu provocarea de a integra tehnologia în practica notarială. Speakerii au subliniat importanța de a rămâne deschiși la schimbare și de a învăța să utilizăm instrumentele tehnologice care ne pot ușura activitatea profesională. Este esențial ca noi, cei din generațiile mai tinere să îmbrățișăm aceste schimbări, având susținerea colegilor din generațiile cu mai multă experiență. Împreună, putem construi un viitor care să îmbine tradiția cu inovația, asigurând o practică notarială mai eficientă.
Învățare continuă
Pe parcursul conferinței, am avut ocazia să participăm la sesiuni informative care au acoperit atât aspecte teoretice, cât și aspecte practice ale profesiei noastre. Cu toate că am parcurs o pregătire teoretică riguroasă pentru examenul de admitere, practica ne demonstrează zilnic că acest domeniu este dinamic, necesitând adaptare și învățare continuă. Discuțiile au subliniat că nu suntem administratori de formulare tipizate, ci creatori de conținut juridic adaptat nevoilor societății, ceea ce impune o evoluție constantă a abilităților noastre. Prezentările invitaților ne-au inspirat să ne continuăm dezvoltarea competențelor și să ne menținem curiozitatea intelectuală. În acest context, integrarea teoriei cu practica devine esențială: teoria ne oferă instrumentele necesare pentru a rezolva probleme complexe, iar practica ne învață să evităm capcana unei filosofări abstracte, fără aplicabilitate concretă.
Încheiere
Așadar, Conferințele Camerei Notarilor Publici București nu sunt simple evenimente formale, ci o chemare la acțiune: ele ne arată că dialogul nu este un capriciu, ci o necesitate pentru evoluția activității notariale.
Pentru noi, stagiarii, participarea la conferință a fost un pas important în evoluția profesională și personală. Ne-a arătat că, indiferent de experiență, cu toții facem parte din același efort colectiv de a modela profesia notarială în conformitate cu nevoile unei societăți în continuă transformare. Cu acest prilej, dorim să ne exprimăm recunoștința față de membrii organizatori pentru că au transformat această întâlnire într-un spațiu deschis și inspirațional care ne-a permis să descoperim profesia dincolo de redactarea actelor – de la implicarea în comunitate la inovația juridică.
Cu entuziasm și încredere, așteptăm edițiile viitoare și ne dorim ca astfel de inițiative să devină o tradiție pentru întărirea coeziunii profesionale și promovarea excelenței în domeniul notarial.