Drepturile succesorale la confluența cu regimurile matrimoniale și parteneriatele civile
Martie 2025 

Andreea Georgiana Duican, notar public

Conturând o tradiție a Camerei Notarilor Publici București, conferința internațională organizată la debutul acestui an, cu tema ”Viitorul Succesiunilor: Bunuri Digitale, Implicații Transfrontaliere, Provocări Fiscale”, marchează, la un deceniu de la adoptarea Regulamentului european al succesiunilor,¹ o reală ”primăvară europeană”, o schimbare de paradigmă a modului în care practicianul național, fie el judecător, avocat sau notar public, identifică și implementează soluții juridice unitare într-un context transnațional.

Deși Regulamentul a fost adoptat cu scopul de a simplifica problematica privind dezbaterea succesiunilor cu elemente de extraneitate, totuși complexitatea situațiilor care intră sub incidența sa, dar mai ales interacțiunea cu normele juridice din materia regimurilor matrimoniale, coroborat cu optarea României de a nu participa la mecanismul de cooperare consolidată prin care s-a adoptat Regulamentul 2016/1103 în materia regimurilor matrimoniale², face ca aplicarea normei comunitare să devină o chestiune de artă juridică.

În acest păienjeniș normativ și conflict de legi, notarul public se regăsește în linia întâi a practicienilor chemați să răspundă la cele mai complexe întrebări, privind:

• determinarea masei succesorale în cazul parteneriatelor civile încheiate într-un alt stat:

• calificarea actului de lichidare a regimului matrimonial în cadrul procedurii succesorale (act de dispoziție sau act de administrare?)

• implicațiile aplicării unei legi diferite în privința lichidării regimului matrimonial de cea aplicabilă succesiunii.

Redată în rezumat și comentată în rândurile ce urmează, prelegerea doamnei profesor Cristina Nicolescu, prezentă și la această ediție a conferinței, ne oferă busola juridică necesară în identificarea răspunsurilor la aceste întrebări.

• Drepturile succesorale izvorâte dintr-un parteneriat civil

Dreptul intern, respectiv art.277 alin. (1) și (2) Cod Civil, statuează că statul român nu recunoaște căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, precum nici parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex.

Deși în anul 2018, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.534/2018 a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.277 alin. (2) și (4) Cod Civil, stabilind că acestea ”sunt constituţionale în măsura în care permit acordarea dreptului de şedere pe teritoriul statului român, în condiţiile stipulate de dreptul european, soţilor – cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetăţeni ai statelor terţe – din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.”³, statul român, până în prezent, nu și-a modificat legislația și nu a adoptat un cadrul legal care să protejeze cuplurile de același sex sau care să recunoască parteneriatele civile dintre persoane de același sex sau de sex opus⁴. Astfel, România, rămâne, alături de alte patru state, Bulgaria, Lituania, Polonia și Slovenia, unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, care refuză să recunoască și să ofere protecție juridică parteneriatelor civile fără a face distincție după cum privesc cuplurile de sex opus sau de același sex.⁵

Pe cale de consecință, în anul 2023, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza ”Buhuceanu și alții împotriva României” a constatat că România a încălcat art.8 din Convenţia pentru drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale – dreptul la respectarea vieţii private şi de familie⁶ ca urmare a refuzului statului român de a crea cadrul juridic necesar protecției cuplurilor de același sex, pentru ca aceștia să poată beneficia de drepturile recunoscute cuplurilor căsătorite⁷.

Conform art. 2567 Cod Civil ”Drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat român.”

În lumina acestui text legal, se ridică întrebarea în ce măsură se poate aplica efectul atenuat al ordinii publice de drept internațional privat pentru recunoașterea drepturilor succesorale ale partenerului⁸. Cu alte cuvinte, are vocație succesorală partenerul supraviețuitor?

Pentru a răspunde la această întrebare deschisă, doamna profesor Cristina Nicolescu, ne îndeamnă să reflectăm asupra paradoxului privind recunoașterea efectelor patrimoniale ale căsătoriei poligame încheiată într-un alt stat dar nu și în cazul paterneriatului civil, cu motivarea că dispozițiile art.277 Cod Civil nu permit o atare recunoaștere. Bunăoară, se încheie în mod valabil o căsătorie poligamă într-un alt stat, familia respectivă se stabilește într-un stat care nu recunoște o astfel de căsătorie (cum este și cazul României), iar în cazul decesului soțului, se va recunoaște vocație succesorală tuturor soțiilor, pe când se refuză recunoașterea efectelor patrimoniale în ceea ce-l privește pe partenerul supraviețuitor, indiferent că este vorba de partener de același sex sau de sex opus, invocându-se ordinea publică. Or, o atare extrapolare, fără a se face o analiză secvențială, asupra modului în care efectele patrimoniale, fie chiar și ale unui parteneriat civil încheiat între persoane de sex opus, ar putea afecta ordinea publică, conduce, în opinia doamnei profesor, la soluții vădit inechitabile, care până la abrogarea art. 277 Cod Civil, nu vor putea fi evitate decât prin artificii juridice care, este adevărat, deși amplu dezbătute în doctrina de specialitate, din păcăte sunt lipsite de un suport legal în plan practic.

• Calificarea actului de lichidare a regimului matrimonial

Cu titlul preliminar, subliniez faptul că, actualul Cod Civil a introdus actul de lichidare a regimului matrimonial ca element de noutate față de vechea reglementare, având drept scop tranșarea raporturilor patrimoniale dintre soți, atunci când intervine o cauză de încetare sau de modificare a regimului matrimonial. În acest sens, se impune a se observa distincția între cauzele de încetare a regimului matrimonial (art.319 Cod Civil ) și încetarea comunității de bunuri (art.357 Cod Civil)⁹, aceasta din urmă cuprinzând o serie de operațiuni care se subscriu noțiunii de ”lichidare”¹⁰, și care se completează/finalizează cu partajul bunurilor comune (art.669 – art.686 Cod Civil). Altfel spus, lichidarea celor două mase patrimoniale ale soților, prin stabilirea cotelor de participare la dobândirea bunurilor comune și datoriilor acestora, facilitează, prin partaj, trecerea de la o formă de proprietate la alta, respectiv de la proprietatea devălmașă la cea exclusivă.

Ținând seama de criteriul tradițional de clasificare a actelor juridice, după importanța/gravitatea actului de lichidare, în literatura de specialitate dar și în jurisprudență s-a ridicat problema stabilirii naturii juridice a acestui act ca fiind unul de dispoziție sau de administrare. În această privință, opinia doamnei profesor Nicolescu, în acord cu opinia majoritară din literatura de specialitate¹¹, este aceea de calificare, în toate cazurile, a actului de lichidare ca fiind un act de dispoziție, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta natură juridică.

De asemenea, jurisprudența națională este unitară sub acest aspect, decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.85/2024¹² privind acceptarea expresă a moștenirii de către minorul lipsit de capacitate de exercițiu, aducând repere pentru calificarea actului de dispoziție, argumentele fiind judicioase în acest sens, dar și practica instanțelor inferioare fiind lipsită de echivoc¹³ sub acest aspect.

În același timp, în literatura de specialitate, s-a exprimat și opinia potrivit căreia actul de lichidare a regimului matrimonial ar putea fi calificat drept act de administrare în ipoteza prevăzută de art.357 alin.2 Cod Civil, respectiv ”atunci când părțile sale nu derogă de la prezumția legală conform căreia soții au avut contribuții egale la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, astfel încât nu intervin cerințele de asistare sau autorizare și nici potențialul conflictelor de interese”¹⁴. Asupra acestei abordări, doamna profesor ne îndeamnă să o privim cu precauție pentru simplul motiv că declarația părților privind cotele de contribuție egale ale soților nu reflectă întotdeauna realitatea iar in ipoteza în care actul de lichidare se încheie între soțul supraviețuitor și minor, importanța stabilirii cotelor de contribuție devine crucială, fiind astfel necesară autorizarea instanței de tutelă.

În egală măsură, actul de lichidare poate fi calificat și drept tranzacție, în sensul dispozițiilor ar.2271 Cod Civil, conform deciziei Curții de Apel Cluj nr.208/1/2021 rămasă definitivă prin decizia ÎCCJ nr.2530/2022, raționamentul acestei calificări fiind întemeiat pe dispozițiile art.320 Cod Civil, conform cărora lichidarea regimului matrimonial, poate avea loc amiabil, pe calea actului autentic notarial, câtă vreme acesta îmbracă concesiile reciproce ale soților, menite să preîntâmpine declanșarea unui proces având ca obiect lichidarea regimului matrimonial¹⁵.

• Interferențe matrimoniale și succesorale în context transfrontalier

Juxtapunerea aspectelor patrimoniale ale regimului matrimonial cu patrimoniul succesoral al defunctului, dobândește noi valențe în context transfrontalier, multiplicând dilemele notarului public național investit să dezbată o atare succesiune, cu atât mai mult cu cât România a optat a nu participa la mecanismul de cooperare consolidată prin care s-a adoptat Regulamentul 2016/1103 în materia regimurilor matrimoniale, devenind astfel aplicabile normele conflictuale din Codul civil.

Prin urmare, în privința legii aplicabile regimului matrimonial, se vor aplica regulile de localizare prevăzute în cascadă art.2589 Cod Civil (legea reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legea cetăţeniei comune a soţilor sau în lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată), exceptând ipoteza în care, conform principiului autonomiei de voință, soții au ales legea aplicabilă regimului matrimonial conform art.2590 C.civ.¹⁶

În ceea ce privește dimensiunea succesorală, având în vedere că cele două Regulamente se exclud reciproc din sfera de aplicare, posibile complicații teoretice si practice, apar în diverse situații, cum ar fi în ipoteza în care de cuius era căsătorit la data decesului, iar pentru stabilirea masei succesoarele se impune lichidarea regimului matrimonial. În această ipoteză, doamna profesor Nicolescu, ne ghidează, arătând că la lichidarea regimului matrimonial, notarul public poate constata, nu doar faptul că o lege străină guvernează regimul matrimonial al soților, ci și existența mai multe regimuri matrimoniale subsecvente, ca urmare a schimbării de mai multe ori a reședinței obișnuite în diferite state, context în care elementul surpriză va fi cel al aplicării mecanismului de mutabilitate automată. În virtutea acestui mecanism automat, se impune a se reține că legea noii reședințe obișnuite comune va guverna regimul matrimonial, schimbând astfel regimul matrimonial pentru care aceștia au optat inițial (fără ca, anterior, să fi fost lichidate regimurile matrimoniale ce s-au succedat).

O altă complicație apare atunci când legea aplicabilă succesiunii este diferită de cea aplicabilă regimului matrimonial,¹⁷ ipoteză întâlnită în jurisprudența Curții Europene de Justiție (cauza Mahnkopf) prin care au fost evidențiate probleme de calificare ale normelor naționale, generate de localizarea lor în plan matrimonial sau succesoral, instanța europeană s-a pronunțat în sensul că o normă de drept național precum cea din speță se raportează la domeniul succesoral în înțelesul Regulamentului nr. 650/2012, fiind astfel impus efectul util al certificatului european de moștenitor.  Pentru a evita astfel de situații complicate, doamna profesor, ne oferă ca soluție să îi sfătuim pe clienți să desemneze legea care le va guverna atât regimul matrimonial cât și succesiunea.

• În loc de concluzii, o scurtă impresie

Reperele primite de la distinși experți la nivel internațional și național, în abordarea viitorului succesiunilor transnaționale, ne-au arătat că reziliența acestei profesii în revoluția digitală pe care o trăim, trebuie să vină din interesul permanent al membrilor, indiferent de vârstă (și subliniez acest aspect), de a se adapta la cerințele actualei societăți. În acest context, personal, în cele două zile ale conferinței, nu am auzit pe vreun coleg să spună că este prea în vârstă să își schimbe perspectiva tradițională de abordare a profesiei, sau prea tânăr să fie preocupat de identificarea unor soluții care sa faciliteze această etapă de tranziție. În final, pot afirma că această provocare ne consolidează unitatea și ne aduce speranța că tot împreună putem inova nobila profesie de notar pentru a trece testul timpului.

---

1 Regulamentul (UE) nr.650/2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor