Irina Daniilescu, notar public
Există un cuvânt pe care îl rostim des, aproape reflex, când vorbim despre profesia noastră: libertate. Spunem, de asemenea, cu mândrie, că facem parte dintr-o „profesie liberală”. Dar ce înseamnă, cu adevărat, acest statut? Este doar libertatea de a ne exercita activitatea cu autonomie și responsabilitate? Sau e mai mult decât atât?
Muriel Fabre-Magnan, în volumul său „Instituția libertății”, propune o idee aparent paradoxală: libertatea nu este un dat natural, ci o construcție colectivă. Ea se instituie prin reguli, prin apartenență, prin participare. A fi liber nu înseamnă doar „a putea face”, ci și „a face parte din”, în mod conștient, asumat, deplin.
În această logică, o profesie liberală presupune nu doar un individ liber, ci și o organizație care funcționează în mod democratic, deschis și dinamic. Iar această organizație profesională este cu adevărat liberală doar atunci când fiecare membru are nu doar dreptul, ci și exercițiul de a alege, de a fi ales, de a participa la viața colectivă.
În această perioadă, profesia noastră, ca de altfel întreaga țară, se află în fața unui moment important: un moment de reflecție, de analiză, de evaluare și de alegere.
Alegerile pentru conducerea unei organizații nu sunt și nu trebuie să fie un simplu ritual administrativ. Ele trebuie să fie expresia modului în care înțelegem să ne asumăm viitorul. Pentru că nu alegem doar oameni, alegem direcții spre care vrem să ne îndreptăm, un mod de a funcționa, o viziune despre ce înseamnă să fim, în continuare, o profesie relevantă.
Desigur, e ușor să ne lăsăm purtați de pasivitate. În momentele de alegere, cel mai periculos sentiment nu este furia sau nemulțumirea, ci indiferența, a crede că „oricum nu se schimbă nimic”. Asta e cea mai sigură cale de a pierde tocmai ceea ce numim libertate profesională pentru că lăsăm altora frâiele destinului organizației noastre.
Este ușor de asemenea să mergem pe mâna celor pe care-i cunoaștem, care au condus cu rezultate, care au construit repere și au oferit stabilitate. Da, toate acestea sunt valori. Însă stabilitatea nu trebuie confundată cu imobilismul. Și recunoștința nu trebuie să excludă evaluarea și păstrarea opțiunii de a face o altă alegere.
Totodată, noutatea nu este, în sine, o garanție a progresului. A vota pentru cineva nou doar pentru că e nou poate fi la fel de riscant ca a alege din inerție.
Ceea ce contează cu adevărat, lucrul pentru care trebuie să luptăm, să îl căutăm este atitudinea liderilor noștri: deschiderea spre dialog, capacitatea de a construi și de a menține echipe, dorința sinceră de a pune în valoare vocile celorlalți. Avem nevoie de oameni care știu să asculte, să învețe, să inspire — oameni care nu se tem, nu se rușinează să își pună întrebări și care înțeleg că adevărul nu se deține, ci se descoperă împreună, prin schimb de idei și respect reciproc.
Acum, când lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză amețitoare, este esențial să avem lideri care pot înțelege și anticipa. Lideri conectați la realitate, la ritmul generațiilor care urmează. Nu neapărat mai tineri prin vârstă, ci oameni tineri prin gândire, deschidere și viziune.
Și, cel mai important, este să avem Liderii pe care ni-i dorim! Pentru că a alege înseamnă în primul rând a participa. A vota înseamnă a valida existența unei organizații vii. Ne place să vorbim despre autonomie, dar autonomia înseamnă și asumare. Înseamnă să nu rămânem spectatori. Să nu ne temem de schimbare atunci când ea poate deschide uși, nu doar închide cercuri.
O profesie liberală este vie atât timp cât fiecare dintre noi are un cuvânt de spus. Și îl rostește.
De aceea, vă invit, cu toată seriozitatea și încrederea: veniți la vot, în 5 aprilie. Nu pentru a fi de partea cuiva sau împotriva altcuiva, ci pentru a fi prezenți. Pentru a apăra ideea că libertatea profesională începe acolo unde începem să ne implicăm. Pentru că libertatea nu este un privilegiu; este o alegere.