Eseul câștigător al premiului III al concursului de eseuri ”Profesia notarială in era digitala” organizat de Camera Notarilor Publici București pentru studenții Facultății de Drept din Universitatea București
Dima Vlad, student anul II
Digitalizarea, un fenomen din ce în ce mai des viețile noastre. Bineînțeles, nici profesiile juridice nu sunt exceptate de la acest proces. Aici e dilema: cum se adaptează notarii, avocații, magistrații etc. la progresul tehnic și cum reușesc ei să-l integreze în desfășurarea profesiei? Este o criză? Ei bine, da și nu! Criză e pentru cei care se opun schimbării și se agață de vechile practici juridice. Pentru juriștii adaptabili și inovatori este o oportunitate chiar mare! Digitalizarea poate fi soluția pentru a combate birocrația, ceva ce este deseori asociat cu sistemul juridic din România. Cu toate acestea, trebuie pusă întrebarea dacă avansul tehnologic nu cumva denaturează esența profesiilor juridice și dacă da, cât de acceptabilă e denaturarea. Așadar, voi analiza beneficiile și dezavantajele pe care tehnologia le are asupra mai multor profesii juridice: notarii, avocații, procurorii și judecătorii.
Onorabila profesie de notar este una dintre cele mai apreciate și respectate, nu doar în domeniul juridic românesc, ci și în societatea românească. Originea meseriei este chiar de pe vremea Imperiului Roman, când primul notar a fost scribul, care la început doar nota. De aici și numele „Notas”, de unde evident își are originea actuala denumire1. Pe parcurs, este clar că profesia a evoluat mult, în prezent notarul fiind un artizan al dreptului. Fără exagerare, notarul este judecătorul de pace, mediator și avocat al ambelor părți, pe care le consiliază in egală măsură. Tocmai datorită acestor aspecte, notarul a ajuns să fie o meserie atât de stimată.
Așadar, poate o meserie care are o vechime atât de mare să beneficieze de pe urma tehnologizării sau o denaturează și ajunge să o pună în pericol? Notarul verifică legalitatea actelor și conferă siguranță circuitului civil2. Dar, poate cel mai important, notarul identifică semnatarul actului in cadrul procedurilor notariale. Ei bine, în cazul în care această identificare se face digital, dispare profesia. De ce ar dispărea profesia de notar? Pentru că identificarea digitală va putea fi făcută de oricine are cunoștințe de informatică, nemaifiind necesară specializarea pe care au o notarii, când vine vorba de identificarea non digitală.
Mai trebuie luat în calcul și faptul că profesia de notar implică zilnic contact cu clienții. Desigur, la nivel teoretic, acest contact se poate asigura și prin mijloace digitale, prin mijloace ca Zoom, Google Meet sau Microsoft Teams. Dar, orice notar știe că un astfel de contact prin mijloace digitale nu este la fel precum contactul direct, nealterat de către niciun mijloc digital, când oamenii vin la notar ca la duhovnic, mai ales cei in vârstă. V-ați putea imaginea cum astfel de oameni, care au dificultăți destul de mari în a se adapta cu tehnologia ce evoluează constant, să aibă un „google meet” cu notarul, sau să își descarce actul de pe cine știe ce platforma? Ei bine, nu cred că majoritatea ar putea face față. Unii da, care sunt mai descurcăreți, dar o parte semnificativă din cetățenii seniori ar avea greutăți majore în a se adapta unei proceduri digitalizate.
O digitalizare excesivă a profesiei ar duce la depersonalizarea relației notar-client. Notarii ajung să își cunoască clienții personal, uneori mai mult, alteori mai puțin. Dacă prin digitalizare se schimbă procedura și modul în care funcționează cabinetele notariale și totul ajunge să se facă online, pentru notari, clienții ar deveni doar niște nume pe un ecran, nemaiexistând această legătură directă asigurată de întâlnirea în persoană a clientului. Se poate spune că într-o astfel de situație, când toată activitatea notarială ajunge să se desfășoare online, se pierde un „know how” dobândit de generații și transmis de la notarul clasic balzacian, de la notarul de stat, la notarul public actual. Ar însemna să întoarcem spatele tradițiilor și obiceiurilor care au făurit această profesie și până la urmă am da uitării tradițiile și obiceiurile care au călăuzit și dezvoltat sistemul juridic românesc.
În ciuda celor spuse până acum, este crucial să recunoaștem meritele pe care digitalizarea și tehnologizarea le-au avut în a ușura profesia de notar. Dezvoltarea în masă a calculatoarelor și a programelor de tipul Microsoft Word le-a permis notarilor să redacteze și să completeze actele mult mai rapid, spre deosebire de vremurile când acestea erau scrise de mână sau cu mașinile de tastat. Această eficientizare de care vorbesc nu se referă doar la timpul „per se” de a scrie actele, dar în special la faptul că notarii nu mai trebuie să scrie contractul de la capăt, ci având salvate pe calculator contracte precedente, pot utiliza forma acestor contracte și să o adapteze noilor contracte pe care trebuie să le facă.
Digitalizarea a dus totodată la crearea a diverse platforme online, mai exact site-uri, pe care notarii să poată verifica diverse informații, dar aceste site-uri ajuta și la îndeplinirea formalităților de publicitate. Mai exact, registre care erau ținute pe hârtie, s-au mutat online. Exemple de astfel de registre sunt registrele naționale notariale, registrele pentru regimurile matrimoniale (în care se înscriu convențiile matrimoniale), registrul revocărilor de procuri, unde orice notar este obligat să verifice dacă procura folosită este sau nu revocată, registrul in care se înscriu liberalitățile (donații, testamente), registrul opțiunilor succesorale, registrul privind evidența cererilor de divorț3. Mutarea acestor registre pe o platformă online a simplificat enorm munca notarilor și conferă siguranță circuitului civil.
După cum se poate observa, digitalizarea are atât beneficiile ei cât și dezavantaje considerabile, când vine vorba de notari. Este important ca digitalizarea să fie folosită pentru a-i ajuta pe notari. Spre exemplu, s-ar putea crea un software care să îi ajute pe notari în a-și calcula mai ușor taxele colectate. Totuși, trebuie spus că digitalizarea are o limită, ea trebuie într-adevăr îmbrățișată de către notari, dar trebuie să se țină seama de un echilibru. Până la urmă, este pusă în joc însăși existența profesiei.
Avocatura a fost la rândul ei supusă transformării în ultimii ani, din nou, datorită îmbunătățirii tehnologice vizibile în fiecare aspect al vieții. Asemănător cu notarii, avocații trebuie deseori să interacționeze cu clienții lor. Revenind la o idee menționată anterior, contactul cu clienții se realizează mai ușor prin întâlniri fizice decât prin întâlniri online. Cu toate acestea, dat fiind faptul că deseori interacțiunea avocaților cu clienții nu implică atâtea proceduri formale, precum cea a notarilor cu clienții, se poate deduce că în eventualitatea în care contactul cu clienții s-ar produce digital, ei nu ar fi așa de afectați precum notarii. În cele din urmă, deseori discuțiile dintre avocați și clienți se rezumă la a le oferi consultanță și chiar și când implică semnarea unui contract, nu este o procedură atât de complicată ca la notari. Totuși, ar fi vorba despre o depersonalizare a relației avocat-client.
În situația în care digitalizarea ar duce la desfășurarea proceselor în format virtual și acestea să nu mai fie fizic, am putea vorbi și în cazul acesta de o schimbare în ceea ce privește desfășurarea profesiei de avocat așa cum o știam și noi. Un proces virtual nu putem spune neapărat ca ar fi un avantaj sau dezavantaj pentru avocați, însă ce putem spune cu siguranța este că acest aspect ar schimba modul de interogare a martorilor, dar și prezentarea probelor. Dacă aceste procese virtuale ar efecte negative asupra prezentării probelor și modului de interogare a martorilor, în situația aceasta putem vorbi clar despre un dezavantaj al proceselor virtuale, care evident, l-ar afecta și pe avocat.
Faptul că jurisprudența poate fi găsită online, evident prin utilizarea diverselor softuri prezente pe piață, este clar un factor benefic al digitalizării, ce evident le face viața avocaților mai ușoară. Chiar dacă sistemul juridic în România nu este de „Common Law”, unde esențial e să găsești o speță precedentă care se potrivește cu cazul tău și în sistemul „continental”, găsirea unei spețe asemănătoare poate fi de folos. Astfel, avocaților le este mai ușor a identifica astfel de spețe și astfel câștigă timp, ceea ce le oferă posibilitatea de a-și dezvolta mai bine pledoaria.
Există și alte tipuri de software, ce măsoară numărul de ore petrecut de avocați pe o anumită speță. În momentul când aceștia își cer onorariul de la client pentru acea speță, un astfel de software le oferă dovada față de client că ei într-adevăr au muncit cât au pretins, ceea ce le oferă legitimitatea de a cere banii respectivi. În acest fel, deși riscul unei eventuale neînțelegere între client și avocat nu este exclus total, el este totuși diminuat de acest program.
Putem spune că și avocații au avut clar de câștigat de pe urma digitalizării, ba mai mult, având în vedere natura mai flexibilă a acestei profesii, ei se pot adapta mai ușor condițiilor noii lumi, mult mai digitalizate.
Când vorbim de procese virtuale, nu trebuie să ne referim doar la avocați, ci și la procurori și judecători, ei fiind la rândul lor implicați în procese. O bună parte din ideile menționate anterior se aplică și pentru procuror. Mai exact, procesele virtuale pot împiedica interogarea martorilor sau prezentarea probelor, ceea ce evident ar fi un mare dezavantaj față de procesele fizice. Până la urmă, „jus est ars aequi et boni”. Ei bine, când buna desfășurare a procesului este împiedicată, dreptul nu mai este arta echității și a binelui.
La rândul lor, procurorii sunt avantajați și ei de programele de căutare a jurisprudenței, fiindu-le mult mai simplu de a găsi spețele dorite, astfel economisind mult timp și energie. Dacă e să vorbim despre procurori, dar și judecători, de altfel, sunt deja de notorietate poveștile cu teancurile de dosare care sunt îngrămădite pe birourile acestora. Cu siguranța că din privința aceasta, era digitală le-ar putea aduce mai multe schimbări pe care aceștia le-ar primi cu brațele deschise, menite tocmai de a reduce birocrația și a mai eficientiza felul în care aceștia își exercită profesia.
Când vorbim despre procese în epoca digitală, trebuie să vorbim cu siguranța despre înlocuirea judecătorilor umani cu judecătorii din inteligența artificială, sau cum sunt ei mai bine cunoscuți, roboți. În primul rând, o astfel de ipostază ar duce practic la sfârșitul meseriei de judecător, așa cum o știm noi, funcția lor fiind preluată total de tehnologie. Totodată, trebuie spus și că aceasta ar schimba și felul în care procurorii și avocații sunt implicați în procese, speculându-se chiar că nu ar mai fi nevoie de ei în eventualitatea în care inteligența artificială soluționează procesul. Unele țări deja au recurs la inteligența artificială pe postul judecătorului, precum Estonia4.
În orice caz, nici mașinăriile nu sunt infailibile. Dacă e discutăm despre inteligența artificială în procese, dincolo de problemele de etică ce sunt adresate, există o altă problemă crucială, cea a hackerilor. Este deja bine-cunoscut că aceasta e problema majoră în zilele noastre, ce s-ar extinde evident și asupra proceselor și ar afecta evident integritatea lor.
În concluzie, este clar că tehnologia simplifică viața juriștilor din multe puncte de vedere, dar trebuie să existe o limită. Când vorbim despre dispariția profesiilor juridice din cauza tehnologiei, este clar că trebuie să fim atenți la digitalizare și să ne apărăm profesiile noastre.