Press "Enter" to skip to content

Despre starea Camerei, la final de mandat
Decembrie 2021

Aproape 700 de notari din 5 județe și din Municipiul București. 4 sedii secundare. Notari publici cu vârste diferite, de la puțin peste 20 până la aproape 80 de ani. Proaspăt absolvenți sau foști judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Doctori în drept, absolvenți și ai unei facultăți de medicină, silvicultură sau psihologie. În mai puține cuvinte, Camera București.

Pentru cei aleși să conducă dar și pentru personalul angajat, Camera București semnifică mult mai mult decât cifre și statistici: înseamnă sute de moduri de lucru, viziuni, speranțe, tot atâtea dorințe sau așteptări. Să asculți pe fiecare, să încerci să răspunzi tuturor, să fii empatic dar ferm este o provocare permanentă pe care noi am acceptat-o și căreia ne dorim să îi răspundem întotdeauna. Încercăm să o facem cu responsabilitate, fără părtinire și cu dorința permanentă de a ține uniți sute de oameni în jurul unui proiect comun: o Cameră puternică aparținând unor profesioniști.

La final de an și de mandat, nu putem să nu ne uităm în urmă. Să vedem ce am făcut dar mai ales ce nu am reușit să facem. Să învățăm lecțiile pe care le avem de învățat, să facem planuri pentru viitor dar să nu uităm să ne bucurăm de ceea ce am reușit, împreună, să realizăm.

Mandatul care se încheie acum a stat, fără îndoială, sub semnul pandemiei. Ceea ce s-a simțit la biroul fiecăruia dintre noi, s-a multiplicat la nivelul Camerei. Aceleași griji, aceleași decizii dureroase: reduceri de salarii, renunțarea la angajamente, reamenajarea priorităților, reconfigurarea traseului inițial stabilit.

Cu toate acestea, proiectele mari și importante au fost păstrate și duse la bun sfârșit. Pe altele, am început să le proiectăm. Am finalizat sediul nou de arhivă din Cernica în care azi pot fi depozitate peste 80.000 de cutii speciale, într-un spațiu realizat la cei mai înalți parametri tehnici și arhitecturali, dotat cu sisteme și instalații care oferă un grad maxim de siguranță și ușurință în exploatarea arhivei. Ținând seama de dezvoltarea actuală a activităților Camerei, depunem eforturi pentru achiziționarea unui imobil de birouri corespunzător funcțiunii de sediu central al Camerei și operaționalizarea acestuia conform deciziei membrilor Camerei luată prin votul dat în Adunarea Generală din toamna acestui an.

Ca urmare a dotării noului sediu de arhivă, activitatea acestui departament s-a îmbunătățit simțitor. Ne-am propus un timp de răspuns de 24 de ore și am ajuns, azi, la o medie de câteva ore, depășind 20.000 de solicitări anual. Publicarea, în luna decembrie, a albumului Drept și istorie reprezintă o mărturie a modului în care înțelegem valoarea documentelor pe care le păstrăm, devenind un model pentru instituții cu tradiție în domeniu. Recunoașterea a venit chiar de la Editura Monitorul Oficial care sublinia legătura dintre cele două instituții, ce au în comun ”trecutul documentar al țării1.

Pentru noi, ca profesioniști, este important să știm că ceea ce se regăsește în paginile acestui prețios album ar putea fi cândva înlocuit de actele semnate de noi, astăzi. Așadar, să nu uităm nici măcar o clipă valoarea oricărui act pe care îl semnăm și conservăm. Să nu uităm că percepția publică cu privire la unul dintre noi se răsfrânge asupra imaginii noastre generale. Fiecare dintre noi contribuim la consolidarea sau distrugerea ei. De aceea, acțiunile de control în scop de prevenție a unor practici greșite, este și trebuie să rămână una dintre prioritățile Camerei. Nu este o misiune plăcută dar este una esențială.

În limita competențelor date prin lege, facem tot ce putem pentru a susține notarii publici în activitatea lor. De aceea, în mandatul ce se încheie am demarat proiectul paginii interne a site-ului nostru, intranetul, în care am adunat resurse extrem de valoroase. Acest proiect este abia la început. Va continua să se dezvolte într-o manieră care, sperăm noi, îl va transforma într-un instrument indispensabil. Cu același gând, am continuat activitatea ziarului Notar de București, pe care l-am adaptat vremurilor actuale, trecându-l în online și pe platformele sociale. Am constatat cu bucurie că unul dintre notarii publici din Camera București, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat să se alăture echipei care a pregătit ultimele numere, prezentând soluții ale jurisprudenței noastre cu relevanță pentru activitatea notarială. Este un semnal îmbucurător că înțelegem că experiența, calitățile fiecăruia dintre noi, pot fi extrem de valoroase pentru profesie. Este modul în care putem contribui fiecare la construcția acestui întreg.

Ziarul nu este singura formă în care ne facem cunoscuți ca profesioniști. Încercăm să atragem atenția autorităților dar și publicului larg asupra nevoii de intervenție legislativă atunci când dispozițiile legale, nu doar că ridică dificultăți de aplicare dar pot afecta serios circuitul civil. De aceea ne-am propus și, atunci când pandemia ne-a permis, am și reușit să organizăm o conferință pe tema protecției monumentelor istorice. Cu invitați de seamă din lumea universitară, din societatea civilă dar și din instituții publice cu competențe în domeniu, am arătat că suntem nu doar profesioniști responsabili ci și că ne preocupă formele de protecție a acestor valori însemnate pentru identitatea noastră națională. Trebuie să subliniem că acest eveniment a reprezentat încă un mod de a atrage atenția asupra celor câteva zeci de pagini de memorii transmise Ministerului Culturii în ultimii 4 ani.

Imaginea noastră publică a fost îmbunătățită și prin noua versiune a site-ului Camerei, cnpb.ro, care prezintă activitatea Camerei și simplifică accesul la informațiile și serviciile oferite de Cameră și de notarii publici din Camera București. Site-ul este actualizat la zi cu informații noi despre evenimentele curente și reflectă activitatea bogată din cursul unui an; dacă ne uităm la 2021, vom găsi postate 24 de evenimente și 12 apariții media.

Ca semn al înțelegerii direcțiilor în care se îndreaptă lumea actuală, am făcut pași semnificativi în procesul de digitalizare a procedurilor interne și de administrare electronică a documentelor create de Cameră, am introdus facturarea electronică prin folosirea unor aplicații de creare și trimitere a facturilor și conectarea automată a facturării cu serviciile financiar-contabile, am digitalizat unele procese de administrare a documentelor, respectiv registrul general de corespondență al Camerei și registrul de corespondență al Direcției Arhivă. Pentru efortul pe care l-au făcut de a implementa noile resurse în interesul notarilor publici, trebuie să mulțumim întregului personal al Camerei.

Facem așadar pași în amplul proiect de digitalizare a activității fără ca aceasta să însemne pierderea controlului asupra calității și securității pe care, de 25 de ani o asigurăm, cu multă responsabilitate în beneficiul publicului. Studii valoroase au demonstrat deja că prezența notarului crește semnificativ securitatea circuitului civil și numărul de litigii este cu mult mai mic față de statele în care nu există procedura autentificării. Să nu uităm acest lucru atunci când visăm la minunile tehnologiei. Să acceptăm beneficiile sale, fără să scăpăm din vedere avantajele pe care le oferă un serviciu oferit de om. Să nu devenim ”androizi care visează oi electrice2, e prea curând să pierdem empatia, care are un rol semnificativ în activitatea noastră.

Suntem membri ai comunității și vrem să fim mai multe decât notari pentru comunitatea în care trăim dar și pentru alte zone în care sprijinul nostru este necesar. De aceea, Camera a susținut numeroase acțiuni sociale precum participarea notarilor în echipa voluntarilor „Geeks for Democracy” care au operat call center-ul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București pentru gestionarea pandemiei Covid-19, donații de cărți pentru elevii din școlile rurale, acțiuni de împădurire, cursuri de educație juridică în liceele bucureștene, concursuri cu premii pentru studenții facultăților de drept, donarea unor echipamente IT necesare desfășurării activității de învățământ din cadrul Catedrei de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității din Cernăuți.

Au fost organizate campanii de strângere de fonduri pentru cumpărarea unui autovehicul necesar proiectului Școala de Meserii pentru copiii defavorizați social pe care îi sprijină Asociația Casa Bună, pentru cumpărarea unei imprimante Braille și a altor obiecte speciale pentru elevii cu deficiențe de vedere al Liceului Tehnologic Special ”Regina Elisabeta” din București, au fost sprijinite, alături de Asociația Zi de Bine, familii care se lupă cu sărăcia și boala, am alergat la Crosul Notarilor pentru a strânge fonduri pentru copiii cu dizabilități fizice ai Centrului de Zi Aurora.

Din păcate, cu prilejul acestor acțiuni, am descoperit destul de puține nume noi, aceiași colegi mereu prezenți, au sărit să ajute. Celor absenți le reamintim că prin acțiunile sociale ne putem dezvălui comunității și ca oameni, ca semeni, nu doar ca profesioniști. Imaginea noastră este imaginea pe care o construim: zi de zi, prin activitatea noastre dar, din când în când, și prin mâna de ajutor pe care o întindem spre cei din jurul nostru.

În egală măsură, nu trebuie să uităm că autoritatea publică cu care am fost investiți înseamnă responsabilitate și perfecționare continuă a serviciului public pe care îl oferim. De aceea am inițiat dialoguri dar și parteneriate cu instituții publice și private (direcții fiscale, Camera de Comerț și Industrie, Societatea de Științe Juridice, Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar), toate cu scopul de a oferi beneficiarilor servicii cât mai complexe. Și, pentru că uneori un exemplu bun poate veni de la profesioniști din alte state, în urmă cu doi ani am încheiat un parteneriat cu Camera Notarilor din Hamburg, Germania.

A fost un mandat greu, din care am învățat multe. Dar cel mai bine am înțeles un lucru: că orice plan ai face, trebuie să fii mereu pregătit să îl schimbi sau măcar să îl adaptezi unor condiții neașteptate. În vremuri tulburi, drumul nostru, individual dar și împreună, trebuie să fie însă unul mereu drept: să fim profesioniști, dedicați serviciului public pe care îl îndeplinim fără însă a uita să fim oameni și să contribuim mereu, atât cât putem, la dezvoltarea comunității în care trăim și muncim.

Laura Badiu, Președintele Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici București


2 Trimitere la romanul scriitorului american Philip K. DickDo Androids Dream of Electric Sheep?” care explora, acum mai bine de 50 de ani, problema avansului tehnologic, arătând ce înseamnă să fii om. Spre deosebire de oameni, androizii nu vor putea răspunde niciodată cu empatie.