Conferința ERA – Aplicarea „Cartei UE” în practica judiciară
Iunie 2026 

Andreea Duican, notar public

Conferința internațională cu tema ”The Eu Charter in Legal Practice”, organizată sub egida European Academy of Law (ERA), parte din proiectul EU Charter 2025, a reunit în acest an, în Spania, Barcelona, în zilele de 18 și 19 iunie, profesioniști din diverse arii de practică, atât din mediul public, cât și privat. Camera Notarilor București a fost reprezentată de doi notari, Andreea Duican și Ana Niță. Scopul conferinței a fost acela de a se identifica blocajele în plan național, respectiv instituțional, care împiedică o interpretare unitară a dispozițiilor Cartei Drepturilor Fundamenale a UE (Carta UE) și o aplicare nediscriminatorie a drepturilor fundamentale, eșuându-se astfel în asigurarea unei protecții efective a drepturilor fundamentale.

Carta UE a fost concepută ca un catalizator al încrederii cetățenilor europeni în legitimitatea și transparența instituțiilor Uniunii Europene, dobândind, odată cu implementarea ei în Tratatul de la Lisabona (2009), aceeași valoare juridică cu cea a Tratatelor UE. Deși Carta are o forță juridică obligatorie pentru statele membre, modul în care drepturile și libertățile reglementate devin efective în plan național, depinde în mod crucial de cei chemați să le aplice, respectiv judecători, procurori, avocați și, nu în ultimul rând, notari.

În acest context, conferința a abordat trei teme principale, respectiv:

• Protecția drepturilor fundamentale în sistemul european (evoluție, arhitectura sistemului de protecție și integrarea drepturilor fundamentale în dreptul Uniunii Europene, jurisprudența Curții Europene de Justiție);

• Rolul și impactul articolului 47 din Carta UE (dreptul la un remediu efectiv și la un proces echitabil);

• Principiul nediscriminării în legislația comunitară și rolul articolului 21 din Carta UE, la nivel național.

• Arhitectura protecției drepturilor fundamentale în sistemul Uniunii Europene

Conferința a fost deschisă prin prelegerea domnului profesor Joan Solanes Mullor, profesor asociat la catedra de Drept Constituțional din cadrul Universității Pompeu Fabra, care a prezentat evoluția și organizarea sistemului european de protecție a drepturilor fundamentale pe trei niveluri, respectiv:

1. constituționalismul național – primul nivel de protecție a drepturilor fundamentale, având ca mecanisme de protecție constituțiile naționale, care recunosc drepturile fundamentale și Curțile Constituționale care asigură protecția juridică;

2. sistemul internațional – fondarea în anul 1949, prin Tratatul de la Londra, a Consiliului Europei, care a creat Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, asigurând un sistem regional mai eficient decât sistemul ONU;

3. Uniunea Europeană – inițial a fost un proiect economic, drepturile fundamentale fiind protejate la nivel național și prin CEDO. Ulterior, doctrina Curții de Justiție a UE (CJUE) a recunoscut principiile generale ale dreptului UE și drepturile fundamentale, culminând cu elaborarea, în anul 2000, a Cartei Drepturilor Fundamentale și implementarea ei în Tratatul de Lisabona, în anul 2009, dobândind același statut ca și Tratatele UE.

Așadar, conform opiniei profesorului Mullor, aceste trei niveluri – constituțiile naționale, CEDO și Carta UE – nu se exclud, ci coexistă și se suprapun în statele membre UE, iar atunci când se aplică dreptul UE, instanțele naționale sunt obligate să se abțină de la aplicarea legislației naționale contradictorie sau să activeze mecanismul trimiterii preliminarii la CJUE (art.267 TFUE). În același timp, ca o garanție subsidiară, individul păstrează dreptul de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.

• Când își găsește aplicare Carta? „Umbra dreptului UE” și articolul 51 din Carta

Metafora „umbrei dreptului UE” suprinde principiul că oriunde se aplică dreptul UE se aplică și Carta. Invers, dacă nu are incidență dreptul UE, nici Carta nu va avea aplicabilitate.

La o primă lectură, domeniul de aplicare a Cartei pare a fi prestabilit de dispozițiile articolului 51 care „se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”¹.

Cu toate acestea, din perspectiva jurisprudențială, Magdalena Ličková, referent la CJUE, abordând o problemă spinoasă generată de conflictul dintre constituțiile naționale și Carta UE, a arătat cum jurisprudența CJUE conturează o interpretare mai largă a art.51, cauzele Melloni și Fransson fiind de referință în acest sens.

Așadar, în cauza Melloni², Curtea Constituțională a Spaniei a întrebat dacă poate aplica standardul său constituțional mai ridicat pentru o rejudecare după o condamnare în absență, iar CJUE a decis că nu, argumentând că o reglementare internă, chiar dacă ar conferi o protecție superioară drepturilor cetățeanului, nu poate prevala asupra normei comunitare.

Pe de altă parte, în cauza Åkerberg Fransson³, CJUE a stabilit o interpretare in extenso privind aplicarea dreptului UE atunci când acesta nu se aplică în mod direct, prin raportare la scopul Cartei UE și la raportul dintre dreptul intern și dreptul UE în general. În concret, CJUE a stabilit că „ o instanță a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziții sau a unei măsuri naționale prin care, într-o situație în care acțiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, se pune în aplicare acest drept în sensul art. 51 (1) din cartă, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.”

• Carta ca instrument de depășire a barierilor procedurale naționale

Tobias Lock, profesor la Facultatea de Drept și Criminologie a Universității Maynooth și director al Centrului de Excelență Jean Monnet din cadrul facultății, a evidențiat în expunerea sa, care este impactul real al articolului 47 din Carta (dreptul la un remediu efectiv și la un proces echitabil), acesta reprezentând piatra de temelie a protecției jurisdicționale în UE, prin care se asigură faptul că drepturile UE nu sunt subminate de autonomia procedurală națională.

Profesorul ne-a reamintit cauza Soledad⁴, în care consumatorii nu au invocat clauzele abuzive într-o primă procedură din cauza normelor naționale privind caracterul definitiv al hotărârilor. În acest caz, CJUE a hotărât că instanțele naționale trebuie să examineze caracterul abuziv din oficiu, chiar și în proceduri contradictorii complete, legând articolul 7 din Directiva 93/13 de articolul 47, asigurându-se că drepturile consumatorilor nu sunt lezate din cauza unor formalități procedurale. De asemenea, în cauza Studio Legale⁵, CJUE a interpretat dreptul la reprezentare legală în lumina Cărții, afirmând dreptul de a numi un nou avocat dacă primul eșuează.

• Nediscriminarea și drepturile fundamentale în UE

Conferința s-a încheiat cu expunerea doamnei Monika Szwarc, director al Centrului de Cercetare privind Aplicarea dreptului UE din cadrul Institutului de Studii Juridice, Academia Poloneză de Științe, care ne-a introdus în sfera de aplicare a principiului nediscriminării, reglementat prin art.21 din Cartă:

” 1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală. 
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.”

Dreptul la nediscriminare functionează ca un meta-drept, prin care se asigură eficiența și protecția altor drepturi fundamentale, fiind reglementat la nivel national (prin constituțiile naționale), la nivel UE (drept primar – Tratatele și Carta UE; drept derivat – prin directive), Consiliul Europei (CEDO )și la nivel international (ONU).

În linii generale, se poate spune că articolul 21 din Cartă, desi se aplică numai atunci când dreptul UE este incident, se configurează într-un instrument puternic, direct aplicabil, individul având dreptul dea-l invoca în fața instanțelor naționale, chiar și în litigiile private, asigurând, astfel, o protecție juridică deplină.⁶

Pe de altă parte, deși Uniunea Europeană se întemeiază pe un concept liberal al statului în care drepturile și libertățile individuale sunt esențiale pentru ordinea juridică, doamna Monika Szwarc, a supus dezbaterii tendințele negative existente în unele state membre, privind scăderea protecției drepturilor minorităților sexuale (LGBT) și opoziția față de conceptul liberal centrat pe individ care, în fapt, este o formă de opoziție față de integrarea europeană.

• Terminologia juridică esențială

Deopotrivă, dezbaterile s-au centrat și pe terminologia juridică, fiind necesar să se distingă între :

• egalitatea formală: toți indivizii au aceleași drepturi conform legii;

• egalitate substanțială: toți au aceleași șanse în practică;

• nediscriminare: interzice tratamentul neechitabil în situații comparabile;

• egalitate: cuprinde obligația de tratament egale, protecție împotriva discriminării, promovarea egalității, combaterea discriminării prin lege și alte măsuri.

De asemenea, distincția între discriminarea directă și cea indirectă este esențială în evaluarea și identificarea situațiilor discriminatorii. În primul caz, discriminarea este definită ca un tratament mai puțin favorabil într-o situație comparabilă și care necesită un grup de referință pentru comparație (ex. persoane cu dizabilități vs.persoane fără dizabilități), pe când cea indirectă apare atunci când o regulă dezavantajează disproporționat un grup și necesită dovezi statistice și evaluare.

În concluzie, doamna Szwarc ne-a recomandat „să pornim cu ochelarii egalității” pentru a identifica o discriminare ascunsă iar analiza discriminării să presupună o gândire critică, date statistice și o perspectivă substanțială, nu doar formală.

Concluzii și provocări

Sistemul complex de reglementare (constituțiile naționale, Carta UE, CEDO) și protecție (instanțele naționale, CJUE, CEDO), conduce la apariția unor riscuri, prin suprapuneri, contradicții sau incoerențe în reglementare și implementare, fiind necesare principii clare de coordonare și mecanisme de armonizare. În plus, jurisprudența CJUE cu privire la sfera de aplicare a Cartei UE este în plină evoluție, ceea ce nu exclude chiar o schimbare de viziune a Curții, cu atât mai mult în contextul aderării UE la CEDO, care ar putea avea ca efect aprofundarea integrării.

În acest context, Carta UE, prin capacitatea sa de armonizare a standardelor de protecție jurisdicțională și limitare a autonomiei procedurale naționale, constituie un pilon central al constituționalismului UE, însă un rol esențial le revine practicienilor, respectiv avocaților și notarilor, care trebuie să știe cum să protejeze clienții, pe de-o parte, și judecătorilor, care trebuie să aplice efectiv dreptul UE.

---