Asociația Casa Bună a organizat în perioada 14-15 mai o competiție sportivă la care au luat parte 16 echipe de fotbal, distribuite în 4 grupe, numerotate de la A la D, compuse din câte 4 echipe fiecare. Meciurile de fotbal au avut câte două reprize, compuse din câte 10 minute / fiecare repriză. Camera Notarilor Publici București a fost invitată de către organizatorii evenimentului să ia parte la această competiție cu o echipă de fotbal, invitație căreia i-am dat curs. Echipa CNPB a luat naștere aproximativ prin luna aprilie 2022, odată cu acceptarea invitației lansate de către Asociația Casa Bună.
În urmă cu 3 luni prietenul și colegul meu Tărăcila Bogdan mi l-a prezentat pe Gutnic Daniel, notar în cadrul C.N.P.B. pentru că aveam nevoie de un om la un meci de fotbal. În urma acestui meci, Daniel mi-a povestit că mai avem ceva colegi care și-ar dori să participe activ pentru a pune bazele unei echipe de fotbal la nivelul Camerei București, astfel încât să ne putem înscrie și să participăm la Cupa Juriștilor din anul 2022. O săptămână mai târziu am organizat un meci împotriva unei echipe competiționale a avocaților, iar partida de fotbal a fost câștigată de către noi, fapt care ne-a confirmat ca avem ceva bun și frumos. A doua zi am anunțat-o pe doamna președinte, Badiu Laura despre inițiativa noastră, iar dânsa ne-a anunțat ca avem o invitație din partea Asociației Casa Bună pentru a participa la un eveniment sportiv caritabil, respectiv Cupa Asociației Casa Bună, invitație căreia i-am dat curs imediat.
În urma tragerii la sorți, echipa noastră a fost repartizata în Grupa D, grupă compusă din Emag/Unicredit și Intersport, grupă pe care am reușit să o câștigăm după ce ne-am impus împotriva echipei Emag-ului cu 2-0, echipei Unicredit-ului cu 3-1 și echipei Intersport-ului cu 2-1.
Ulterior câștigării grupei D, noi am întâlnit echipa BNR-ului, meci pe care l-am câștigat cu 2-0. În semifinale am jucat împotriva echipei Auto Total care a reușit să ne infrângă cu scorul de 1-0. Acesta a fost cel mai dificil joc pe care l-am avut, echipa Auto Total având în componența sa 3 foști jucători care au activat, în trecut, în divizia A și o echipa care joacă împreună de 12 ani. Victoria lor împotriva noastră a fost una meritată. Având în vedere faptul că am fost înfrânți în semifinală, echipele care au fost perdante s-au înfruntat în Finala Mică, respectiv pentru ultimul loc pe podium. În lupta pentru locul 3 ne-am reîntâlnit cu echipa Emag-ului din grupe, echipă modificată ca structură față de cea inițială, iar scorul după terminarea timpului regulamentar de joc a fost 1-1. Conform regulamentului de joc ne-am îndreptat către loviturile de departajare, unde am câștigat meciul cu 2-0, prin golurile lui Gutnic Daniel si Flaviu Celsie și de asemenea prin parada făcută de către Vlad Mozoc, portarul nostru, acest Helmut Duckadam al notariatului 🙂 .
Echipa Camerei Notarilor Publici București a ocupat locul 3, echipa voluntarilor ”Casa Bună” s-a clasat pe locul 2 iar câștigătoarea competiției a fost echipa Auto Total, singura echipă care ne-a înfrânt, în cadrul competiției sportive.
Cine suntem noi?
Noi suntem următorii: Miclescu Bogdan, Miclescu Răzvan, Gutnic Daniel, Bogdan Licsandru, Flaviu Celsie, George Sarca, Lutan Sergiu, Remus Diaconescu, Mihai Mircia, Agachi Sergiu și portarul nostru, care ne-a salvat poarta de nenumărate ori, Mozoc Vlad.
Ce vrem noi?
Să participăm, sub tutela C.N.P.B., la cât mai multe competiții sportive, care să nu ne afecteze orele de lucru :), cupe pe care să le câștigăm, iar trofeele pe care sperăm sa le aducem să fie așezate la un loc de cinste în noul sediul al Camerei București. Este pentru prima dată în istoria notariatului când avem o echipă de fotbal, iar cumva nu este doar echipa Camerei București, ea este reprezentativă pentru toți notarii din România.
Ce urmează?
În prezent încercăm sa ne lărgim lotul pentru a putea da curs unei invitații, externe, dar pe care nu o voi face publică până nu avem confirmarea 100%. Invitația se referă la două meciuri, pe care noi le vom juca împotriva unor colegi, din alte țări, într-un sistem de joc de 11 vs 11, cu 7 rezerve, pe un teren cu dimensiuni oficiale. Pe lângă lărgirea lotului vrem să ne punem la punct și cu condiția fizica pentru a putea face acestei provocări.
Camera Notarilor Publici București, împreună cu doamna președinte Badiu Laura ne-au susținut în acest demers și ne-au încurajat pe tot parcursul competiției și suntem siguri că ne vom bucura mai departe de susținerea lor.
Aș vrea să închei acest articol parafrazându-l pe bunul meu prieten Terzea-Matei Tiberiu: ”Sportul ne unește”!
Bogdan Miclescu, notar public