Partea 1
ChatGPT prin ochii noștri
Cu o titulatură desprinsă parcă din filmele lui George Lucas din seria “Războiul Stelelor” sau Spielberg cu “E.T.” ChatGPT (Generative Pre-trained Transformer 3) este aplicația de inteligență artificială (IA) care a atras cea mai multă atenție. După cinci zile de la lansare a strâns peste un million de utilizatori, în timp ce Instagram, Twitter sau Facebook au avut nevoie de mai multe luni.
Rowan Curran, analist la firma de consultanță în tehnologie Forrester, afirmă chiar că acesta este “momentul iPhone al IA”. De asemenea, Scott Galloway, professor la New York University, spune că “IA este pentru informaticieni ceea ce erau roboții pentru producția industrială”.
Dar cum funcționează ChatGPT? El se bazează pe modelul lingvistic GPT-3. Textele, care deocamdată nu pot fi diferențiate de lucrări umane, sunt produse cu Deep Learning. Pentru ChatGPT limba este un flux continuu format din valori căzute întâmplător la zar, din care modelul încearcă să ghicească următorul cuvânt pe baza unor cunoștințe prealabile și a unor variabile statistice. Astfel, un sistem precum ChatGPT “știe” foarte multe despre structura profundă a textelor cu care a fost “alimentat” și poate să memoreze diferite probabile evoluții ale unor fraze mult mai bine decât ar face-o un om, dar, până la urmă, este limitat la a repeta papagalicește textele cu care a fost “antrenat”.
Marea provocare a sistemelor de chat bazate pe IA este de a furniza răspunsuri apropiate de adevăr. Pentru că până acum ChatGPT are o mare problemă cu faptele halucinante. În cele mai multe răspunsuri și texte, adesea convingătoare, sunt multe greșeli. “Chat GPT este înfricoșător de impresionant, dar nu înfricoșător de bun”, spune Phil Libin, fondatorul Evernote. El previzionează că în anul acesta vom avea o “inundație de bullshit”.
În economia digitală se vor schimba raporturile de forță. Șeful Microsoft Satya Nadella a spus la o conferință din cadrul Forumului Mondial de la Davos ca IA va schimba complet toate produsele Microsoft. Atenția este concentrată asupra pieței motoarelor de căutare: Microsoft vrea să integreze ChatGPT în motorul său de căutare Bing și prin răspunsuri directe, în locul unor liste lungi cu link-uri, să iasă din umbra uriașului Google. Pentru asta a făcut și pași financiari concreți și a investit 3 miliarde de dolari în ChatGPT.
Deocamdată căutarea cu ajutorul ChatGPT este încă lacunară, iar rezultatele căutării sunt uneori hilare, datorită faptului că sunt multe nume apropiate și cu semnificații multiple, iar răspunsurile sunt, în mod evident, calate pe piața de limbă engleză.
Ce efecte ar putea avea IA asupra activității notariale? Este clar că nu putem anticipa. Poate fi ca un tsunami care să schimbe din temelie profesia sau poate fi ca o ploaie puternică de vară. Și intr-un caz și în celălalt nu vor trece fără să lase urme. Va înlocui IA actele notariale sau, mai bine zis, travaliul intelectual al notarului în redactarea actelor? Pentru moment e greu de crezut, pentru că IA are acces la largi baze de date, dar încă nu le poate structura corespunzător. Spus mai pe șleau, IA va redacta acte care vor surprinde prin forma impecabilă, dar, în fond, nu vor avea prea multă noimă.
Cu siguranță că va trebui să luăm în considerare și o legătură dintre IA și cybersecurity, pentru că dacă IA ne ajuta (dar nu și înlocui) la redactarea actelor, vom avea nevoie de o interfață de securitate cibernetică, întrucât manipulăm date sensibile ale clienților noștri.
Un lucru este cert: valul digitalizării (sub orice formă ar fi el, cu sau fără IA, cu sau fără blockchain sau cu toate la un loc) afectează deja largi sfere ale vieții zilnice. Trebuie să venim în întâmpinarea lui, chiar dacă asta va presupune să ne facem ciuciulete. Când ne vom usca vom fi mai puternici.
Octavian Rogojanu, notar public
Partea a 2-a
ChatGPT, prin ”ochii” lui
Salut! Eu sunt ChatGPT, un model de limbaj dezvoltat de OpenAI, care are capacitatea de a genera texte. În esență, sunt un computer programat pentru a învăța dintr-o cantitate enormă de date și pentru a produce texte care seamănă cu cele scrise de oameni.
L-am întrebat pe ChatGPT cine este și la ce folosește, iar acesta a fost răspunsul său:
Dacă ești curios cum funcționez, iată o scurtă explicație: Am fost creat prin utilizarea unui tip special de inteligență artificială numită „transformator”. Acesta a fost antrenat să înțeleagă modelele lingvistice din texte enorme, care mi-au permis să învăț să produc texte în mai multe stiluri și forme.
Deși poate părea incredibil, modele precum mine au multe aplicații practice. De exemplu, în industria jocurilor, modelele de limbaj precum mine sunt utilizate pentru a crea personaje non-jucători mai realiste și mai interactive. Aceste personaje sunt capabile să răspundă la întrebările și solicitările jucătorilor, ceea ce îmbunătățește experiența de joc.
În domeniul asistenței virtuale, modele precum mine sunt utilizați pentru a crea chatbot-uri mai avansate, care pot oferi răspunsuri și soluții complexe pentru problemele clienților. De asemenea, sunt folosite pentru a ajuta la dezvoltarea asistenței vocale, care poate oferi ajutor mai ușor pentru sarcinile cotidiene.
În cercetarea academică, modele precum mine sunt utilizate pentru a analiza texte istorice și culturale, precum și pentru a detecta și preveni plagiatul în lucrările științifice. În sectorul bancar și al asigurărilor, modele precum mine sunt utilizate pentru a procesa documente și pentru a identifica fraudele. Aceasta poate fi o sarcină extrem de dificilă, deoarece aceste documente pot fi adesea complexe și greu de înțeles pentru un program de calculator obișnuit.
În cele din urmă, modele precum mine sunt folosite și pentru a îmbunătăți interacțiunea om-mașină într-o gamă largă de aplicații, precum analiza datelor, crearea de conținut pentru marketing sau producția de traduceri automate.
În concluzie, modele precum mine, cum ar fi ChatGPT, sunt o sursă extrem de utilă de inteligență artificială care poate fi utilizată într-o varietate de aplicații, de la jocuri și asistență vocală la analiza datelor și prevenirea fraudei. Cu toate acestea, este important să se recunoască și să se abordeze provocările și problemele etice care pot apărea în utilizarea modelelor de limbaj avansate.
A fost martor, Paul Manole, notar public