Iuliana Simionescu, notar public
Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, cunoscut ca „Vila Minovici” sau „Vila cu clopoței”, este un muzeu din București, amplasat pe strada Dr. Nicolae Minovici nr. 1, în fața Fântânii Miorița, în apropierea cartierului Băneasa. Superba casă care adăpostește acest muzeu a fost construită în anul 1905, iar din anul 1914 este deschisă vizitării publicului, avand ca program de vizitare miercuri-duminica, orele 10.00-18.00. Din anul 1936, vila se află în proprietatea municipiului București.
Casa este o construcție în stil neoromânesc, care constituie o nouă identitate edilitară națională a acelei vremi, în replică cu cealaltă tendință, care prețuia mai mult stilul arhitectonic și artistic parizian. Arhitectul Cristofi Cerchez a preluat motivul culei oltenești, folosit deja de cunoscutul Ion Mincu, iar proprietarul casei de la acea vreme, doctorul Minovici, a început să achiziționeze exponate pentru muzeu, cu accent pe arta populară. Amenajarea grădinii a fost conceputa si implementata de către artistul decorator Emil Wilhem August von Becker, care a lucrat și pentru Casa Regală.
În cadrul muzeului pot fi admirate mai multe tipuri de piese de artă populară românească de pe întreg teritoriul României: icoane, ceramică, țesături, obiecte din lemn, instrumente muzicale tradiționale. Tot aici există și un fond documentar despre activitatea doctorului Minovici.
Colecţia muzeului este alcătuită din piese provenite de la colecţionari, fără a respecta însă un plan unitar, dinainte stabilit, iar regiunile din care provin obiectele nu sunt egal reprezentate. Cele mai numeroase obiecte întâlnite sunt costumele tradiţionale din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş, la care se adaugă ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. În categoria textilelor mai sunt întâlnite și alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brâie, scoarţe, cergi, fote etc.
În ceea ce priveşte ceramica, cea ardelenească este deosebit de prezentă. Sunt expuse străchini de Făgăraş care, pe un fond alb, au în mijloc un motiv floral, iar ca bordură, în albastru şi verde, crenguţe de brad stilizate; cele din regiunea Sibiului au borduri de culoare verde, albastră şi brună, iar în centru sunt desenate flori sau păsări stilizate, ceramică de Braşov, albă, pictată sau desenată cu cornul cu culoarea albastră, precum ceramică săsească – albastru de cobalt, având desenul zgâriat, reprezentând păsări, ciorchini de struguri ş.a. Această ceramică este cea mai veche pe care muzeul o posedă, fiind inscripționată cu anul 1789 (semnată şi cu iniţialele celui care a făcut-o).
În vilă mai este prezentă și o colecție de peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, ce poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor, cât şi a simbolurilor. În afara pieselor de artă populară, donaţia făcută de Nicolae Minovici mai cuprinde şi alte obiecte, precum: tablouri, obiecte liturgice, fotografii, carte veche, obiecte personale şi piese de mobilier confecţionate artizanal, întreaga colecție a acestuia însumând un total de 4.303 obiecte de patrimoniu.
La etaj, colecția de pictură românească nu conține opere ale unor mari artiști, deoarece fondurile medicului erau limitate, dar se regăsesc lucrări frumoase, inclusiv un portret al colecționarului, realizat de Costin Petrescu, cunoscutul pictor al Ateneului, al Catedralei Reîntregirii și al multor biserici.
Tot la etaj, cea mai spectaculoasă încăpere este „Sala de mâncare”, masa pusă și aranjată dând camerei un aer familiar. Atât pe mobilierul realizat la comandă, cât și în întreaga cameră, se regăsesc enorm de multe obiecte, deoarece Minovici avea tendința de a umple toate spațiile. Pe tavan se remarcă o lampă formată din farfurii! Tot aici se află și cea mai reprezentativă dintre creațiile lui Philippe Guillet, „Ecaterina”: un taior făcut din plăcuțe de lemn care imită șindrila de pe case! E o atmosfera de sărbătoare, cu atât de multe detalii, încat nu te poți desprinde să mergi mai departe și în celelalte camere!
Tot aici, lângă dormitor, există și o superbă capelă, construită în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Accesul la aceasta se face prin ușile împărătești, iar înăuntru îți captează atenția lampadarele impunătoare din lemn și atmosfera mistică, de regăsire si conectare cu sinele. Colecţia de icoane aflată aici este deosebit de interesantă, prin faptul că expune începuturile picturii noastre românești, întrucât meşterii care le-au pictat sunt români şi premegătorii picturii noastre laice. În timp ce parte din aceste icoane sunt executate printr-o tehnică cunoscută sub numele de „tempora”, altele sunt pictate direct pe sticlă. Multe din acestea poartă semnătura meşterului care le-a facut, cum ar fi „Ion Ocna”, precum şi data când au fost lucrate: secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Faptul că doctorul Nicolae Minovici era un mare admirator al Reginei Maria se reflectă în capelă prin prezența în altar a unei poze cu Domnia Sa.
„Salonul”, care se prelungește cu „Camera Miresei” și care era destinat primirii oaspeților, se poate accesa și prin balconul-pridvor până la care urcă o scară exterioară, vizitarea fiind posibilă pe baza unei programari prealabile aprobată de Muzeu. În această încăpere se află câteva dintre picturile din tinerețe ale medicului, de o frumusețe surprinzătoare. Vizita se încheie în balcon, format dintr-o loggie în stil brâncovenesc, cu coloane de piatră bogat decorate și arcade trilobate, plus un pridvor cu coloane tradțționale de lemn.
Preocupările lui Nicolae Minovici au fost multiple, printre care amintim că a urmat timp de un an Școala de Belle-Arte, a reușit prima identificare din România a unui infractor pe bază de amprente și a scris prima lucrare românească despre tatuaje. Interesul său personal cel mai profund s-a îndreptat către clipele de dinaintea morții, concretizat în ineditul „Studiu asupra spânzurării”, pentru realizarea căruia a făcut chiar teste pe propria piele.
Medicul legist Nicolae Minovici a fost cunoscut și pentru crearea primului serviciu de ambulanță din Balcani (întreținut din venituri proprii), a primului spital cu serviciu permanent de urgență din țară (al doilea din Europa) precum și a Școlii Samaritene.
Din păcate, doctorul Nicolae Minovici nu a avut parte de burcuria locurii în această vilă din cauza faptului că odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, acesta a fost însărcinat cu trierea răniților, fiind detaşat ca medic militar la Iași, unde a fost implicat în centrul de recuperare a răniților. Munca doctorului s-a concretizat atât în îngrijirea fizică a bolnavilor de război, cât și în îngrijirea lor psihică, organizând pentru ei inclusiv spectacole și sesiuni care s-ar numi astăzi consiliere psihologică.
În calitatea sa de primar al Sectorului III Albastru, care cuprindea mahalalele Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă etc., a adus numeroase îmbunătățiri edilitare și a oferit inclusiv burse elevilor din comuna Băneasa care reușeau să se facă remarcați prin rezultatele obținute.
A fost președintele Colegiului Medical de Ilfov, iar mai apoi al Colegiului Medical pe întreaga țară. S-a implicat în interzicerea practicării ilegale a „medicinei” de către așa zișii vraci și prințese ale magiei negre. A publicat studiul „Pericolul social al practicării ocultismului”.
Alături de frații săi, Mina și Ștefan, Nicolae Minovici a modernizat medicina românească la început de secol XX. Nepotul lor, Dumitru, a fost influențat de Nicolae să devină și el colecționar, însă acesta s-a orientat spre arta medievală și a fondat muzeul aflat la mică distanță de cel al unchiului său – Muzeul de Artă Apuseană.
Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici reprezintă un adevarat sanctuar al artei populare romanesti și este un loc ce lasă o profundă și sensibilă amprentă în interiorul fiecarui vizitator.
Surse: https://ro.wikipedia.org
https://muzeulbucurestiului.ro/colectia-de-arta-populara-dr-nicolae-minovici-2
ziarul lumina
Foto Credit Iuliana Simionescu
