Press "Enter" to skip to content

În 2021, după alegeri, privind spre 2022
Iunie 2021

Este o onoare să fiu realesă lider al unor oameni pe care îi iubesc, pe care îi respect, pe care îi prețuiesc și pentru care îmi doresc să construiesc. Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât, în condițiile speciale în care ne aflăm, numărul celor care au votat a fost extrem de mare. Chiar dacă nu este semnificativ numărul lor, este îngrijorător totuși că, pentru unii dintre noi, efortul de a exercita un vot a fost prea mare. Nu trebuie să uităm că a vota, așa cum îți dictează conștiința, pro sau contra, este forma supremă de manifestare a unei democrații, este dovada că iți pasă de cine și cum conduce organizația din care faci parte.

Trei lucruri aș vrea să vă transmit. În primul rând, îi voi aminti pe cei care vor conduce Camera în următorul mandat, căci este o bucurie să am alături de mine o echipă formată din oameni în care cred și împreună cu care sunt sigură că voi putea avea un mandat onorabil. Ne dorim cu toții ca, la finalul său, să vă putem privi în ochi iar dumneavoastră să simțiți că nu ați greșit atunci când ne-ați ales.

Îi mulțumesc domnului Dan Tătaru care, după două mandate în Colegiul Director, a acceptat să își asume rolul de vicepreședinte. Este o poziție care impune multă muncă și responsabilitate. Am convingerea că pregătirea sa extraordinară dar și experiența de două mandate ca membru în Colegiul Director, vor contribui la succesul în noua poziție. De asemenea, consider important că noul Colegiu se va bucura de experiența celor care au avut un rol semnificativ în reușita mandatului ce se încheie și care au fost realeși acum, respectiv doamna Monica Pop și domnii Florian Chiriță, Horia Radu și Octavian Rogojanu. Cred însă că este foarte important să ne înnoim și să beneficiem de expertiza a cât mai multor colegi, de aceea mă bucur că s-a alăturat echipei și doamna Mihaela Durnescu.

Împreună cu colegii supleanți care au deja experiență în această poziție, doamna Raluca Ciubotaru și domnii Radu Berevoianu și Bogdan Tărăcilă alături și de noii veniți, doamna Cristina Marinescu și domnul Bogdan Miclescu, suntem siguri că vom reuși să ducem la bun sfârșit proiectele începute și să demarăm și finalizăm unele noi.

Al doilea lucru despre care aș vrea să vă vorbesc este contextul în care noul mandat se va derula. Suntem toți conștienți că misiunea noastră nu va fi ușoară. Ne-am spus asta și în urmă cu patru ani, fără să ne gândim măcar că, la jumătatea mandatului, vom fi nevoiți să facem față unei pandemii. A fost așadar, cu mult mai greu decât ne-am temut. Ca noi toți, la birourile noastre, și la nivelul Camerei am fost nevoiți să ne regândim modul de a lucra, modul de a ne adresa publicului, am fost forțați să luăm măsuri, unele neplăcute, altele chiar dureroase, pentru a face față unei situații pe care nu am fi imaginat-o măcar anterior.

Privim cu speranță spre viitor înțelegând totuși, acum, mai mult ca niciodată, fragilitatea oricărui plan. Dar asta nu înseamnă că nu putem să imaginăm, să facem planuri, să construim. Trebuie și o vom face, chiar mai motivați decât am făcut-o până acum, mai puternici și mai înțelepți pentru că înțelegem că ceea ce clădim trebuie să fie solid și durabil.

Chiar dacă riscul pandemic pare să se atenueze, știm sigur că anii ce vor veni nu vor fi ușori. Ritmul în care societatea se transformă este unul amețitor și e nevoie să fim pregătiți nu doar pentru a face față, ci pentru a fi în mijlocul schimbărilor, a fi parte din ele. Va trebui să luăm tot ce este bun din ele, fără a pune însă în pericol valorile pe care ani întregi le-am protejat. Noi înțelegem cel mai bine cât de importante sunt garanțiile pe care notarul le dă părților ce i s-au adresat dar și câtă muncă, efort, înțelepciune, toleranță sunt în spatele acestor reușite. De aceea, trebuie să protejăm ceea ce am construit nu doar noi ci și generațiile anterioare, demonstrând că această profesie nu poate fi înlocuită de modele completate de un robot, oricât de sofisticat ar fi acesta.

Dar pentru a putea construi împreună, nu ne putem permite să consumăm timp și energie pentru a ne proteja unii de ceilalți! Este nevoie ca forța și talentul fiecăruia dintre noi să fie combinate și valorificate pentru a demonstra că notariatul este îndeplinit de profesioniști, de oameni valoroși de care societatea are și va avea mereu nevoie. Și acest lucru va fi ușor de obținut doar dacă ne vom simți în siguranță în interiorul organizației și dacă vom înțelege, fiecare dintre noi și cu toții împreună, că este imperios necesar să înceteze orice manifestări de denigrare și concurență neloială.

Vă îndemn așadar, dragi colegi, să fiți buni profesioniști și să lucrați împreună pentru binele general al profesiei pe care cu toții o iubim. Putem fi unul mai bun decât celălalt rămânând totuși o echipă!

Nu în ultimul rând, aș vrea să vă amintesc despre misiunea Colegiului Director de a fi lider. A fi lider, dragi colegi, nu este o misiune simplă și fiecare dintre noi știe acest lucru, fie uitându-se în jur, în societate, fie de la propriul său birou sau chiar din familia sa. Căci rolul de lider seamănă foarte mult cu cel de părinte. Atunci când ești părinte, investești timp și energie în creșterea copiilor tăi, în dezvoltarea și educația lor. Încerci să dai ce ai mai bun pentru ca ei să reușească. Știi însă că ei nu pot reuși dacă nu au reguli și dacă nu le respectă. Îți asumi ca, uneori, impunând respectarea regulilor, să devii părintele ”cel rău”. Pe termen lung știi însă că, numai respectarea regulilor poate proteja familia și pe fiecare dintre membrii săi în parte.

Toleranța pentru încălcarea regulilor, adoptate de noi, pentru protecția noastră și a celor în slujba cărora trebuie să lucrăm, mai devreme sau mai târziu ar putea duce la haos și, în cele din urmă, la distrugere. De aceea, a închide ochii la încălcarea lor, nu poate fi niciodată o soluție corectă nici pentru prezent și nici pentru viitorul profesiei.

În final, aș dori să vă mulțumesc pentru că mi-ați acordat acestă onoare, pentru că ați dat un vot de încredere echipei noastre și să vă asigur că toate acțiunile noastre vor avea un singur scop: o Cameră a notarilor publici puternică, a cărei forță vine nu atât din numărul membrilor ei cât mai ales din valoarea morală, pregătirea profesională și solidaritatea acestora.

Laura Badiu, președintele Colegiului Director