Împreună facem bine! Motto-ul Fundaţiei Notar 2006 s-a materializat, încă odată, într-o acţiune caritabilă menită să aducă bucurie copiilor orfani aflaţi în grija Fundaţiei Bambini în Emergenza din Centrul Andreea Damato, comuna Singureni, judeţul Giurgiu.
Cele şase case familiale ale Centrului, construite în urmă cu peste 25 de ani, găzduiesc în prezent 22 de copii abandonaţi, cu diverse probleme de sănătate. De îngrijirea şi asistenţa acestora se ocupă o delegaţie de Măicuţe Franciscane din Assisi, ajutate de personal de specialitate, asistenţi sociali, psihologi, psihoterapeuţi, educatori. Alţi 16 copii sunt plasaţi în reţeaua de asistenţi maternali ai Centrului.
Mulţi colegi notari din Camera Notarilor Publici Bucureşti au răspuns invitaţiei Fundaţiei Notar 2006 şi au participat la evenimentul caritabil ”Mecena la Singureni”, organizat în ziua de 20 mai, cu scopul de a strânge fondurile necesare renovării casei băieţilor din Centrul Andreea Damato. Obiectivul nu numai că a fost atins, a fost chiar depăşit, reuşindu-se strângerea a peste 130.000 de lei. Cu fondurile adunate, Casa Carol va fi renovată în totalitate şi va oferi siguranţă şi confort copiilor abandonaţi.
Notarii au fost generoşi şi au contribuit atât prin donarea unor tablouri care au facut obiectul unei licitaţii caritabile, cât şi prin donaţii directe către Fundaţia Notar 2006. Tablourile donate au fost opere ale unor pictori cunoscuţi sau au fost pictate de unii dintre colegii noştri notari, multe dintre ele fiind creaţii digitale ale acestora, realizate prin interpretarea descrierii autorului de către o aplicaţie de inteligenţă artificială(AI). Arta realizată prin mijloace digitale a suscitat mare interes printre participanţii la licitaţie, valoarea de vânzare a acestor tablouri fiind comparabilă cu cea a tablourilor realizate prin mijloace clasice.
Ne-am bucurat să îi avem alături de noi la eveniment şi pe copiii din Centru. Desenele şi obiectele realizate de aceştia s-au bucurat de un real succes şi au fost rapid cumpărate de către notari, spre încântarea micilor artişti încurajaţi în talentul lor artistic.
Locaţia superbă, în mijlocul naturii, la Singureni Manor, din Comuna Singureni, spectacolul ecvestru inedit oferit de caii arabi ai gazdei evenimentului, bucuria copiilor care ne-au însoţit şi garden party-ul de la finalul evenimentului au asigurat succesul, atât al acţiunii noastre caritabile, cât şi al întâlnirii noastre colegiale. Ne face mereu plăcere să fim împreună, să ne cunoaştem între noi şi să construim împreună lucruri bune, pentru noi, dar şi pentru cei de lângă noi, aflaţi uneori în mare nevoie.
Suntem bucuroşi că am reuşit, şi de această dată, să ducem la bun sfârşit un proiect de suflet al Fundaţiei Notar şi, de fapt, al nostru, al notarilor din Camera Bucureşti. Şi ne-am bucurat că avem deja această frumoasă tradiţie ca, în preajma zilei de 1 Iunie, comunitatea notarilor din Camera Bucureşţi să organizeze o acţiune caritabilă pentru o cauză legată de copii aflaţi în dificulate.
Şi, ne-am mai bucurat de ceva: să aflăm că a face bine este molipsitor şi că, inspirată de fapta noastră bună, o colegă notar din Constanţa, care a participat şi ea la evenimentul nostru caritabil, a oferit copiilor din Centru Andreea Damato o vacanţă gratuită de cinci zile la un hotel din Costineşti! Împreună facem bine!, motto-ul fundaţiei noastre, rămâne mereu valabil!
Iuliana Diaconu, notar public