Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Între emoție și responsabilitate juridică
Martie 2026

Irina Daniilescu, notar public

Într-o lume guvernată de conflicte, într-o primăvară răscolită de vântuiri și ploi, Marriage Fest nu este doar un eveniment dedicat celebrării iubirii, ci și un spațiu în care viitorii soți pot descoperi elementele necesare pentru a construi un început solid și echilibrat.

La începutul fiecărei povești de iubire stă un vis, acela de a merge împreună prin viață, cu încredere și speranță. În mijlocul emoțiilor, al promisiunilor și al bucuriei, participarea notarilor publici la acest eveniment, aduce un sprijin discret dar esențial, oferind siguranța că acest început frumos este și unul bine așezat, pentru că dincolo de “da”-ul rostit cu inima, există și dorința de a construi ceva durabil, bazat pe claritate, respect și responsabilitate. Iar atunci când iubirea se întâlnește cu înțelepciunea deciziilor bine luate, drumul în doi capătă sensibilitate și sens. Astfel, Marriage Fest, devine nu doar locul unde începe o poveste, ci și spațiul în care ea prinde rădăcini frumos, sigur și pregătit pentru viitor.

Prezența noastră, a notarilor, nu a fost doar una simbolică, ci a demonstrat, înainte de toate, că suntem parteneri de încredere într-un moment important din viața fiecărui cuplu, implicarea noastră reprezentând o inițiativă modernă și necesară, menită să aducă în prim plan dimensiunea juridică a unui moment esențial din viața personală.

Evenimentul, cunoscut pentru diversitatea serviciilor dedicate organizării nunții, a integrat și această componentă juridică, adesea insuficient explorată de viitorii soți. Notarii au oferit informații esențiale privind atât încheierea căsătoriei, cât și reglementarea raporturilor juridice patrimoniale ale soților, prin alegerea regimului matrimonial, precum și despre posibilitatea încheierii unei convenții matrimoniale înainte sau în timpul căsătoriei. Totodată, au fost abordate și alte aspecte juridice relevante, precum cheltuielile căsătoriei, natura veniturilor din muncă și din profesie, declararea locuinței de familie, donațiile între soți, partajul în timpul căsătoriei, administrarea bunurilor comune sau proprii, actele de dispoziție, împuternicirile sau testamentele, adopții, fără a se limita la acestea.

Un aspect relevant constatat în urma interacțiunii cu publicul, a fost reticența multor viitori soți de a aborda înainte de căsătorie discuții privind bunurile și situația lor juridică, pentru o mare parte dintre aceștia astfel de teme fiind percepute ca delicate, existând temerea că ar putea genera o lipsă de încredere reciprocă.

Această abordare reflectă o mentalitate încă prezentă, în care dimensiunea emoțională și festivă a căsătoriei prevalează în fața celei juridice, în consecință, aspectele precum alegerea regimului matrimonial sau protejarea patrimoniului personal fiind adesea amânate sau ignorate, mulți dintre interlocutori demonstrând că nu aveau cunoștință despre existența convențiilor matrimoniale, despre condițiile de încheierea a acestora și efectele fiecărui regim matrimonial în parte, în lipsa informării, mulți viitori soți ajungând să adopte automat regimul comunității legale, fără a cunoaște și analiza alternativele și implicațiile acestora.

De asemenea, participarea notarilor publici nu a fost doar o prezență simbolică, ci a generat un impact real și măsurabil. Pe parcursul celor 3 zile de târg, interacțiunea directă cu aproximativ 1000 de persoane a demonstrat un interes crescut din partea publicului pentru informații juridice, chiar și într-un domeniu perceput inițial ca fiind sensibil. Interacțiunea nu a fost relevantă doar cantitativ, ci mai ales calitativ. Faptul că un număr atât de mare de persoane au ales să discute cu notarii, arată că, o data create condițiile potrivite, un cadru informal, accesibil și lipsit de presiune, reticența inițială a putut fi depășită, confirmându-se astfel că nevoia de informare există, dar trebuie întâmpinată într-un mod adecvat.

Mulți dintre participanți au apreciat utilitatea prezenței notarilor și au fost plăcut surprinși de disponibilitatea acestora de a oferi răspunsuri personalizate, interacțiunea directă contribuind în mod evident la schimbarea percepției asupra rolului notarului public, evidențiind și funcția sa de consiliere.

Mai mult decât atât, reacțiile pozitive din partea presei au consolidat ideea că această inițiativă a avut o relevanță nu doar pentru participanți, cât și la nivelul percepției publice. Aprecierea mass media contribuie la validarea rolului social al notarului și la conturarea unei imagini moderne a profesiei, una orientată spre prevenție, educație juridică și apropiere de cetățean. Acest tip de participare este un exemplu clar de bună practică, în care profesia notarială iese din cadrul formal al biroului și vine în întâmpinarea oamenilor acolo unde aceștia au nevoie de îndrumare. Impactul asupra publicului, dublat de recunoaștere din partea mass mediei, arată că astfel de inițiative contribuie la creșterea nivelului de cultură juridică, fiind un pas important spre o societate mai informată și mai responsabilă din punct de vedere juridic.

Participarea notarilor la un astfel de eveniment reflectă deschiderea noastră tot mai mare către public, într-o societate în care informația corectă este esențială, dialogul direct dintre specialist și cetățean contribuind la prevenirea neînțelegerilor și la consolidarea relațiilor pe baze solide, rolul notarului depășind cu mult simpla întocmire și autentificare a actelor, el devenind un partener social de încredere.

Comentariile sunt închise.