S-ar fi cuvenit să întâmpinăm vara cu soare și modă, balsamul sufletului oricărei femei…dar mai este oare vremea modei? Ne mai putem oare gândi la modă în timpuri atât de tulburi?
Pacea este primul lucru la care mă gândesc, iar moda aduce și ea omagiul său păcii, un alb imaculat în outfituri pentru toate ocaziile. Vă propun să îmbrățișăm și noi această tendință, începându-ne vara cu un outfit complet alb. De zi sau de seară, de birou sau de vacanță, un outfit all white va atrage cu siguranță privirile, iar simbolistica sa nu va scăpa privitorului…
Într-un timp parcă desprins de lume, moda își croiește timid drumul spre noi…încearcă să aducă un strop de culoare în viețile noastre, să ne însenineze și să ne facă să privim cu încredere și speranță spre viitor.
Deși mai sfioasă decât altă dată, moda încă ne întoarce privirile către o vitrină frumoasă sau către o purtătoare a sa cu personalitate și stil… Așa am descoperit flori și fluturi pe albul imaculat al unor rochii lungi, cu mult volum în partea de jos și bine structurate pe tors, fără mâneci, din bumbac sau tafta, gata parcă să transforme o zi obișnuită într-o sărbătoare pentru purtătoare. Tot astfel am descoperit și culorile neon, vibrante ca o zi toridă de vară, galbenul fiind culoarea hit a acestui sezon.
Și pentru că moda se reinventează iar și iar, preluând și reinterpretând tendințe mai vechi sau mai noi, cuvântul de ordine al acestei veri este boho chic, adică lejeritate și naturalețe transpuse în piese vestimentare flamboaiante, fuste lungi cu volane și motive etnice, bluze supradimensionate, rochii vaporoase din materiale naturale, cu imprimeuri florale sau orientale, purtate cu cizme din velur sau sandale romane. Moda anilor ′60 revine și ea, readucând în actualitate taiorul scurt cu fustă midi/mini dreaptă sau ușor evazată, purtate cu pantofi retro, cu toc mediu și vârf pătrat, o opțiune rafinată și sofisticată pentru o zi la birou.
Moda verii nu uită nici de vacanță, mi-a amintit asta o vitrină din centrul capitalei, în care se etalau privitorului rochii-cămașă din poplin ale căror detalii grafice te duc cu gândul la vacanța mare, mere verzi, cireșe și inimi sângerii. Dungile mariner alb și albastru, îmbogățite cromatic cu galben și corai, regăsite pe bluze, fuste scurte, dar și sacouri relaxate, alături de o geantă supradimensionată din împletitură de rafie și sandale cu platformă din același material, făceau și ele aluzie la vacanța ce va să vină.
Înconjurate de frumusețea suavă a modei acestei veri ne păstrăm astfel curajul de a crede într-un viitor mai bun pentru oameni, în care pacea și toleranța ne aduc mai aproape, în care tot ce ține de firescul vieții – chiar și moda, de ce nu? – să nu dispară.
Pe curând,
Raluca Moglan, notar public