Press "Enter" to skip to content

Cooperarea europeană în domeniul arhivisticii sau … despre fascinanta întâlnire dintre vechi mărturii scrise și tehnologia de ultimă generație
Decembrie 2023

În cadrul conferinței de toamnă, organizată la Skopje (Macedonia de Nord), în perioada 8-10 noiembrie 2023, Camera Notarilor Publici București, prin Direcția Arhivă, a devenit membră a International Centre for Archival Research (ICARUS).

IICARUS este organizația internațională al cărei principal scop este acela de a sprijini Arhivele și instituțiile conexe pentru a identifica soluții la provocările determinate de era digitală în domeniul arhivelor. Astăzi, sub umbrela ICARUS, activează cu succes, peste 180 de instituții din 30 de țări europene și Canada.

Cu peste 15 ani de experiență în dezvoltarea tehnologiilor digitale legate de arhive, aplicate în instituțiile memoriei, ICARUS a contribuit de la început în mod substanțial nu doar la adaptarea sectorului arhivistic și cultural la era digitalizării continue, ci implicit și la conservarea și promovarea patrimoniului cultural european. Desfășurând conferințe internaționale, convenții, ateliere, mese rotunde etc., Institutul reprezintă un rezervor de experiență profesională și expertiză în cadrul grupurilor ocupaționale, care face legătura între sfera educației, expresiile creative și profesioniștii arhivelor prin organizarea de activități care dezvoltă și implică noi competențe, publicarea de studii și cercetări, dezvoltarea de instrumente și resurse digitale. Crezul ICARUS este că știința datelor reprezintă astăzi „cheia” prin care chiar și cele mai dark archives (în sensul de arhive care nu sunt încă date în cercetare) pot deveni accesibile publicului larg, cu focus pe generația tânără, dar și generațiile viitoare, pentru care, în fapt, este păstrată memoria lumii.

Organizare

ICARUS, acronimul pentru International Center for Archival Research, este o organizație internațională non-profit al cărei obiect de activitate îl constituie elaborarea și promovarea de proiecte arhivistice. Fondată în anul 2007, în Austria (funcționează sub prevederile legii austriece), are ca organisme statutare Adunarea Generală, Consiliul Executiv, Controlorii și Consiliul de Arbitraj. Alăturarea într-un context colaborativ a arhivelor, bibliotecilor și muzeelor din statele Europei Centrale și de Sud-Est, în vederea realizării schimburilor de experiență profesională, a reprezentat un deziderat proiectat și atins, ICARUS desfășurându-se astăzi sub forma unei rețele cu peste 180 de instituții din 36 de țări, inclusiv Arhivele Naționale ale României și Camera Notarilor Publici București.

Potrivit Statutului, în cadrul ICARUS există trei categorii de membri, fiecare determinată de o anumită cotizație, responsabilități și beneficii în cadrul organizației. În orice situație, calitatea de membru revine exclusiv persoanelor juridice și organizațiilor care trebuie să acrediteze un reprezentant pentru a acționa în numele instituției în cadrul Adunării Generale. O abordare perseverentă în cadrul activităților Institutului poate determina reprezentativitate instituțională în ședințele Consiliului Executiv. Atribuirea calității de membru se face la propunerea Consiliului Executiv și supusă la vot Adunării Generale, întrunită de două ori pe an.

În acest context amintim că, la data de 27.09.2023, Camera Notarilor Publici București a transmis acordul de aderare la ICARUS, devenind astfel membru cu drepturi depline ale acestei entități. Calitatea de membru oferă posibilitatea implicării în proiecte arhivistice internaționale în cadrul programelor finanțate de Comisia Europene și obținerea de asistență (proceduri, standarde, know-how) în acțiunile de digitalizare. Participarea noastră ca membru al acestei organizații presupune, printre altele, desemnarea unui reprezentant care să mențină activ legătura inter-organizațională, prin participarea bianuală la ședințele Adunării Generale și la lucrările conferințelor cu tematică profesională, organizate de regulă la începutul și spre sfârșitul fiecărui an de unul sau mai mulți membri, în colaborare. Cheltuielile de participare, în situația noastră, sunt suportate de către ICARUS și de către Camera Notarilor Publici București.

Cooperarea între membrii organizației se face atât prin întâlniri regulate, cât și online prin intermediul workshop-urilor organizate (așa-numitele ICARUS Lectures). Din 2011 până în prezent reprezentanții Camerei au participat la un număr de 4 întruniri ale asociației (desfășurate la Madrid, Praga, Belgrad și Sittard). În anul 2023, ICARUS a organizat cea de-a 31-a conferință bianuală la Skopje și Ohrid, în Republica Macedonia de Nord. Conferința a avut ca temă „Arhiva comună europeană: conservare, accesibilitate, digitalizare”. Preliminar deschiderii Conferinței a avut loc Adunarea Generală ICARUS (așa cum prevede Constituția organizației). Preambulul ședinței a cuprins, pe lângă cuvântul de deschidere ținut de președintele ICARUS, Birgit Kibal (arhivist, șefa serviciului de afaceri externe al Arhivelor Naționale din Estonia) și dr. Thomas Aigner (Directorul Arhivelor Diocezei St. Pölten, fondatorul și fost președinte ICARUS), secțiunea deja consacrată dedicată noilor membri care au ocazia de a prezenta auditoriului ceea ce reprezintă instituțiile respective, urmate de interacțiunea directă a participanților cu reprezentanții acestora, prin constituirea unor micro-celule de dialog și evidențierea aspectelor importante. Au avut expuneri în această secțiune reprezentanții organizației Family Search (https://www.familysearch.org) și cei ai Camerei Notarilor Publici București.

Proiectele ICARUS

În contextul în care colecțiile digitale au un potențial enorm de a schimba modul în care sunt utilizate informațiile, ICARUS a susținut continuu constituirea unor platforme electronice cu acces gratuit al căror scop este promovarea arhivelor digitalizate. Pe lângă proiectul de digitizare și mapare cartografică a continentului european „Time Machine Project1, despre care am vorbit în numărul anterior și la care instituția noastră s-a alăturat, alte exemple în acest sens sunt portalurile: MOM – Monasterium (https://www.monasterium.net), Matricula (https://data.matricula-online.eu) și Topothek (https://www.topothek.at).

MOM – Monasterium, reprezintă unul din cele patru proiecte online inițiate și susținute de ICARUS. Nucleul/punctul de plecare l-a constituit arhiva episcopală de la St. Pölten iar de aici, având suportul Ministerului pentru Educație, Artă și Cultură din Austria și pe cel al Comisiei Europene, monasterium.net a ajuns să fie o platformă care găzduiește nu doar arhive mânăstirești, ci o largă varietate de documente medievale, pre-moderne și moderne, poate una din cele mai mari enciclopedii online conținând date despre sursele primare, în care au fost introduse metadata și imagini a peste 500 000 de documente (diplome, hrisoave ș.a.), din peste 100 de arhive europene, accesibile în momentul de față online. Interfața este disponibilă în mai multe limbi: engleză, germană, polonă, sârbă, croată, slovenă, cehă, italiană, spaniolă, maghiară și, în proporție de peste 50%, în limba română.

Informații din trecut sunt accesibile așadar prin intermediul acestui proiect într-un mod inovativ, respectând standardele internaționale (de descriere și publicare). EAD (Encoded Archival Description) reprezintă un standard internațional recunoscut (citibil), atât de om cât și de computer, care s-a dezvoltat, în primul rând, pentru folosirea descrierii arhivistice și care direcționează către câmpurile ISAD(G), este inter operațional și util pentru prezervarea digitală. Documentele sunt redate tip imagine (digitizate în format TIFF și publicate în format JPEG) și reprezintă, în facsimil, reproducerea fidelă a acestora. De asemenea, cerințele standard în ceea ce privește imaginile impun existența unei rigle cu standardul de culoare (Kodak Colour Separation Guide Q13) alăturată documentului, pe un fundal gri, luându-se măsuri ca toate părțile scrise să fie vizibile, inclusiv textul acoperit de plicatură sau legenda sigiliului.

Contribuția românească la platforma monasterium.net s-a materializat în publicarea online a documentelor din colecția „Peceți”, aflată în conservarea Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale (pot fi regăsite descrieri pentru întregul corpus al colecției, ce cuprinde 318 hrisoave/diplome, și imagini pentru 160 de documente).

Matricula este un portal online care oferă acces la registrele de stare civilă aflate în păstrarea mânăstirilor – nașteri, căsătorii și decese din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea din diverse țări europene (Austria, Germania, Polonia, Serbia și Slovenia). Portalul reprezintă o modalitate inovatoare, orientată spre accesul la aceste surse istorice neprețuite, printre cele mai utilizate și mai explorate de cercetători.

Introduse pe scară largă la începutul secolului al XVII-lea, registrele parohiale de nașteri conțin informații cu privire la data nașterii și/sau botezului persoanei respective, precum și a părinților și nașilor (nume, reședință, profesie). Registrele de căsătorie prezintă soții (locul de reședință, profesie, vârstă), părinții acestora și martorii de căsătorie. Registrele de deces au înregistrat pentru defuncți: cauza decesului, vârsta, ultimul domiciliu, locul de înmormântare. De la începutul secolului al XX-lea, registrele de nașteri includ adnotări despre căsătoriile efectuate în altă localitate sau despre decesul unei persoane; acest tip de informații nu pot fi găsite în documentațiile anterioare.

Deși managerii proiectului își propun să extindă continuu conținutul acestui portal, procesul este monitorizat atent pentru a fi în concordanță cu normativele internaționale și naționale privind accesul la datele de stare civilă și limitările impuse de protecția datelor.

Funcționalitatea unei baze de date poate realiza agregarea de material dispersat, documente și cunoștințe, și poate interveni acolo unde cantitatea mare de documente poate suprasolicita capacitățile muzeelor ​​și arhivelor locale. Topothek, o altă platformă dezvoltată sub auspiciile ICARUS, se dorește a fi răspunsul pentru conservarea regională a documentelor fiind o arhivă online, operată de entități locale, deci arhive ale comunităților din diverse zone geografice ale Europei. Este o sursă istorică regională de referință, concentrându-se nu numai pe conservarea materialului arhivistic păstrat de diverse familii/comunități/entități private, ci și pe promovarea acestuia.

Se apreciază că doar entitățile regionale pot înfățișa istoria locală în mod cuprinzător și în detaliu. Din acest motiv, este susținută ideea ca managerii multiplelor ramificații topothek să fie din rândul localnicilor. Cunoștințele și familiarizarea lor cu elementele locale constituie abilități care vin în sprijinul localizării și identificării sursele istorice relevante.

Topothek există deja în multe localități din țări europene diferite (Austria, Croația, Regatul Țărilor de Jos, Ungaria, Germania, etc.) fapt ce permite o comparație a condițiilor istorice regionale la nivel european, făcând tangibile diversitatea sau bazele comune ale vieții de zi cu zi. Fiind o colecție virtuală, Topothek este ușor de extins și nu trebuie să respecte termenele editoriale sau limitele de pagini. Materialul sursă primar și toate drepturile de utilizare a acestuia rămân în proprietatea deținătorilor de drepturi respectivi.

Reluăm ideea că, în acest context de arhivă virtuală propus de ICARUS, cele două dimensiuni primordiale timpul și spațiul își pierd din însemnătate, devenind chiar irelevante. Documentele sunt accesibile din orice colț al lumii, 24 de ore din 24, zi de zi, fără întârzieri și, un element obligatoriu – gratuit. Faptul că cel interesat nu mai este nevoit să parcurgă poate mii de kilometri pentru a vedea un document înseamnă o considerabilă economie de timp și bani. Sunt eliminate, de asemenea, granițele naționale și regionale. Piesa de arhivă este extrasă din contextul limitat al regiunii de proveniență și pusă la dispoziția cercetătorilor, pasionaților de pretutindeni. În acest fel pot fi reconstituite arhive emanate în același loc sau de aceeași instituție dar care, din cauza unor evenimente istorice, sociale ș.a., au fost împrăștiate în diverse locuri ale lumii. Limitări în ceea ce privește accesul la documentele publicate în platformele susținute de ICARUS nu există, cu excepția celor generate de natura și caracteristicile actelor: limba/paleografia în care sunt redactate și limba în care este redată metadata (uneori s-a optat pentru redactarea acesteia în limba țării care postează documentele pentru a nu îngreuna ritmul de publicare prin impunerea folosirii unei limbi de circulație internațională).

ICARUS partener al proiectului European Digital Treasures

https://www.digitaltreasures.eu

Propus, inițiat și coordonat de Arhivele Statului din Spania, în cadrul Programului Creative Europe 2014-2020 (în colaborare cu Ministerul Educației din Spania, Arhivele Ungariei, Norvegiei, Portugaliei, Maltei ș.a. ), a fost unul din cele 17 proiecte selectate de către Agenția Europeană „The Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA)ˮ din cele 99 înscrise în cursa pentru finanțare, cu un scor de 81/100. A avut ca scop final trei mari direcții: generarea de plus valoare și profitabilitate din partea arhivelor, diversificarea utilizatorilor (componenta originală a proiectului) – prin identificarea și implementarea unor strategii și activități care să implice audiență alternativă, adică sectorul cel mai slab reprezentat în relația cu arhivele, extremele de vârstă: foarte tineri și persoanele în etate, precum și promovarea mobilității transnaționale.

Au fost atinse cu succes principalele obiective (Business Modells) – conectarea sectorului de gaming (Serious Game Sector) cu cel cultural, crearea unor produse comerciale și digitale interactive distractive prin intermediul cărora au fost atrași noi utilizatori de arhive (generația Z), de educare online a profesorilor care au impact asupra acestor noi potențiali utilizatori, oferind un punct de intrare aventuros în lumea arhivelor. Pentru a explora și a interacționa cu Silver Generation, formată din pensionari și cetățeni care depășesc vârsta de peste 60 de ani, s-au organizat programe de formare și expoziții specifice pentru a incita noi hobby-uri în acest grup important de utilizatori ai arhivei.

O a treia prioritate s-a concentrat pe promovarea mobilității transnaționale a managerilor, istoricilor, experților, graficienilor, designerilor industriali și arhiviștilor, care au contribuit la realizarea de noi produse tehnologice. Trei expoziții interactive transmediatice proiectate în Ungaria, Norvegia, Portugalia, Austria, Malta și Spania au oferit sprijin și vizibilitate celor trei mari zone culturale europene: „Construcția Europei, de la Carol cel Mare la tratatele UE”, „Exil, fluxuri migratorii și solidaritate” și „Descoperirile europene: de la Lumea Nouă la Era Tehnologiei”. Proiectul a suscitat și interesul Arhivelor Naționale ale României. Documentul propus – manuscrisul lui Conrad Haas, păstrat în colecția Manuscrise nr. 2286, păstrat la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, a fost selectat (după o evaluare consistentă, dat fiind numărul mare de propuneri din partea a peste 70 de instituții), printre cele 20 câștigătoare, fiind încadrat în cel de-al treilea topic al conceptului: Descoperirile europene: de la Lumea Nouă la Era Tehnologiei. Manuscrisul de aproape 400 de pagini, care a primit în contemporaneitate numele de Coligatul de la Sibiu, deoarece reprezintă în fapt 3 tratate de pirotehnie legate împreună, se păstrează la Arhivele Naționale și este cel mai vechi manuscris medieval păstrat cu această tematică. Elemente precum rachete bumerang (deci cu traseu dus- întors), rampe de lansare pentru acestea, dispozitive de aprindere în trepte, folosirea aripioarelor sub formă de delta pentru stabilizarea traiectoriei, schițe ale unor mici nave spațiale (numite căsuțe zburătoare) pot părea astăzi o normalitate în domeniul aeronauticii, însă acum aproape 500 de ani reprezentau o tehnologie impresionantă. Având la bază schițele avangardistului inventator și noțiuni din textul manuscrisului, a fost reconstituită în cadrul acestui proiect macheta rachetei lui Conrad Haas.

ICARUS a fost responsabil de activitățile de comunicare și diseminare ale proiectului – folosind rețeaua sa largă de instituții de arhivă și cercetare pentru a propaga rezultatele proiectului, dar și pentru a obține feedback cu privire la diferitele acțiuni ale acestuia.

Menținerea contactului cu organisme internaționale care au preocupări în domeniul științei arhivistice și resurse de a pune în practică proiecte importante la care putem adera, în special de digitizare și publicare online, reprezintă o aliniere firească a instituției noastre la necesitățile momentului. Participarea la evenimentele organizate de către ICARUS reprezintă o oportunitate reală pentru promovarea instituțională a Camerei București. Este, în același timp, o ocazie de a cunoaște și analiza climatul arhivistic internațional, de a colabora cu alte instituții în sensul promovării patrimoniului documentar prin publicarea de articole de specialitate și de a organiza workshop-uri cu participare internațională.

ICARUS este o organizație valoroasă care merită susținută. Dacă sunteți interesați de știința arhivisticii contemporane sau de istoria europeană, vă încurajăm să explorați proiectele și realizările ICARUS, vizitând site-ul web: https://www.icar-us.eu/.

Cosmin Mihailovici, Directorul Direcției Arhivă


Foto:

1392 (6900) mart. 30, [Roman]

Hrisovu lui Roman I vv., domnul Moldovei, cu fiii Alexandru și Bogdan, prin care dăruiește slugii sale Ivaniș (Ionaș) Viteazul, pentru credincioasă slujbă, trei sate pe Siret: Ciursăceuți, Vladimirăuți și Bucurăuți.

http://images.monasterium.net/img/RO-ANR/ColPec/RO_ANR_Peceti__13920330_111_r-1.JPG

Registrul deceselor 01.01.1798-31.12.1884, Elixhausen, Arhiepiscopia Salzburgului, Austria

https://data.matricula-online.eu/en/oesterreich/salzburg/elixhausen/STB1/?pg=2

Topoteca St. Pölten, Bistumsbezirk https://stpoelten-bistum.topothek.at/

https://www.digitaltreasures.eu/gallery/product-catalog/

https://www.digitaltreasures.eu/wp-content/gallery/entertainment/Rocket_Austria.jpg


1 ICARUS coordonează 2 workpackage-uri: cel de concept infrastructură și cel de comunicare/diseminare.