Press "Enter" to skip to content

IARNA MAGICĂ
Decembrie 2023

Pe 9 decembrie 2023, Ateneul Român a fost gazda unui eveniment memorabil, ”Iarnă magică”, un spectacol de Crăciun organizat de Camera Notarilor Publici București și Fundația Notar 2006. Concertul, care deja a devenit tradiție în programul Camerei București, a reunit laolaltă notari publici și familiile acestora, de la mic la mare, toți pasionați de muzică bună, dar și invitați ai acestora din lumea juridică bucureșteană.

Spectacolul susținut de Orchestra ”Camerata Regală” sub bagheta magică a dirijorului Cristian Mandeal, a reușit să aducă împreună un amestec armonios de muzică, emoții, voie bună, creând o atmosferă de sărbătoare și generozitate, întregul public apreciind ariile alese de distinsul Cristian Mandeal, care a reușit, prin carisma binecunoscută, să ridice sala în picioare de câteva ori, să obțină ropote repetate de aplauze și să aducă bucurie în rândurile tuturor, pregătindu-ne pentru zilele de sărbătoare ce urmau.

Concertul a fost un prilej pentru susținerea proiectului caritabil inițiat de Fundația Notar 2006, de strângere de fonduri pentru finanțarea unui proiect educațional destinat Școlii din Ulmeni, contribuția semnificativă a notarilor publici fiind încă o dată o dovadă a faptului că împreună putem face lucruri mari. Prin donațiile lor individuale, aceștia au demonstrat că notarii sunt caracterizați nu doar de un angajament profesional, ci și de o implicare profundă în îmbunătățirea vieții comunității, a societății în general. 

La acest proiect, ni s-au adăugat cu plăcere Camera Notarilor Publici Ploiești, precum și notari individuali din această Cameră, a căror generozitate a fost un exemplu strălucit de colaborare și responsabilitate socială, evidențiind rolul esențial pe care îl joacă notarii publici în susținerea cauzelor umanitare atunci când își unesc eforturile.

Proiectul ”Școala din Ulmeni” prevede dotarea instituției cu două containere, în vederea creării unui mediu educațional stimulativ și accesibil pentru toți elevii și a prevenirii abandonului școlar. Această inițiativă este vitală pentru comunitate, oferind copiilor din Ulmeni șanse la educație și un viitor mai bun. La spectacol au fost prezenți și elevi ai acestei școli, impresionați de orchestra simfonică și de muzica antrenantă, iar discursul directorului școlii, care a prezentat proiectul său, dificultățile pe care le întâmpină în a ține copiii pasionați de școală și de procesul de învățământ, a impresionat întreaga audiență.

Influența acestui eveniment s-a simțit nu doar în sfera culturală, ci și în sfera socială, fiind o manifestare a generozității umane și a dorinței de a contribui la o cauză nobilă. Prin implicarea activă a notarilor publici, evenimentul a devenit un simbol al unității și solidarității comunității. Contribuțiile generoase ale acestora au demonstrat că, prin colaborare și dăruire, este posibil să se facă o diferență semnificativă în viețile celor mai puțin norocoși, constituind un exemplu de implicare civică și umanitară, subliniind importanța solidarității și a sprijinului reciproc în societate.

 

Rodica Stroe, notar public