Press "Enter" to skip to content

Sanda Perțea, 28 de ani la Camera Notarilor Publici București
Martie 2024

Încep prin a spune ceea ce cu toții cunoaștem și, cu siguranță, am simțit cel puțin o dată în viață, în parcursul nostru personal sau profesional, și anume că „OMUL sfințește locul!”

Îmi vin în mod natural aceste cuvinte în minte de fiecare dată cand mă gândesc la Sanda. A fost alături de instituția noastră  încă de la începuturile sale, mai precis din 16 aprilie 1996, și a trecut prin mai toate compartimentele Camerei, acolo unde era nevoie de ea si peste tot a adus o contribuție remarcabilă prin multă seriozitate și o putere de muncă extraordinară.

Din anul 2003 și-a început activitatea în cadrul departamentului Resurse Umane, iar prin profesionalismul ei exemplar și dedicarea sa a reformat în scurt timp acest departament.

Cu toții putem spune despre Sanda că a fost mereu dispusă să ofere o mână de ajutor, iar atitudinea mereu pozitivă și abordarea empatică față de colegi, au ajutat la formarea unui colectiv compact și profesionist.

Cu reale competențe organizatorice, Sanda a fost motorul care a menținut ordinea și eficiența în acest domeniu complex al evidenței notarilor publici și a birourilor notariale și care, în permanență, a transformat  provocările cu care s-a confruntat într-o oportunitate de învățare pentru sine și pentru colegi. Extrem de atentă la detalii, o calitate esențială pentru acest loc și cu un profesionalism desăvârșit, ea a reușit să formeze un sistem de evidență eficient și precis. 

Îi mulțumim Sandei pentru contribuția sa remarcabilă și îi dorim să rămână la fel de puternică și veselă și să aibă o pensie la fel de lungă ca și activitatea ei la Cameră.

Sunt recunoscătoare pentru că i-am  fost colegă  și pentru că am avut ocazia să lucrez alături de un OM cu un suflet mare și un adevărat profesionist!  

Alina Popa, Director general adjunct al Camerei Notarilor Publici București