Dragi colegi,
Ne apropiem de finalul unui an cu multe provocări, dar și cu importante realizări și mă bucur că avem atât de multe de sărbătorit în această zi specială, dedicată tradiționalului nostru Concert de Crăciun.
Ultimul număr al ziarului din acest an, lansat azi, reflectă, la rândul său, spiritul acestui bilanț. Prin articolele sale valoroase, aparținând unor profesori și formatori de excepție ai INR, el surprinde teme și provocări ale anului ce se încheie. Aceste analize temeinice ne oferă însă perspective noi și utile cu privire la norme legale complexe, ce ridică mari probleme de practică notarială. Le mulțumesc și pe această cale distinșilor autori pentru efortul și contribuția lor.
Pentru Camera București, anul ce se încheie a fost unul al continuității, dar și al inovației. Am continuat proiectele începute, dar am explorat și noi direcții, de la organizarea întâlnirilor tematice de joia până la participarea la târgul de nunți. Am pornit aceste inițiative din dorința de a contribui la consolidarea relațiilor dintre membrii comunității noastre și de a promova imaginea notarilor ca parteneri de încredere ai societății, prezenți în momentele esențiale din viața oamenilor.
Privind spre viitor, pregătirea profesională trebuie să rămână o prioritate pentru noi toți. Într-o lume în continuă transformare, notarii trebuie să fie mai bine pregătiți ca oricând pentru a-și păstra statutul de terți de încredere. Așa cum sublinia președintele Institutului de Drept European în interviul acordat ziarului nostru, noile tehnologii, deși aduc securitate, nu pot înlocui rolul esențial al profesioniștilor în menținerea calității și integrității tranzacțiilor. Indiferent de progresul tehnologic, fără implicarea activă și calificată a acestor profesioniști, inclusiv a notarilor, „gunoiul” care intră va genera inevitabil „gunoi” la ieșire. Este o lecție importantă pentru viitorul nostru, ce ne invită să privim cu încredere și determinare spre anul ce vine.
Cu aceste gânduri, ne pregătim pentru anul 2025, un an în care vom organiza două conferințe internaționale de anvergură. Aceste evenimente vor oferi o platformă excelentă pentru pregătire și schimb de idei în fața provocărilor ce ne așteaptă. Vă încurajez să vă înscrieți cât mai curând la prima dintre ele, programată pentru luna martie. Sunt convinsă că această ediție va fi cel puțin la fel de interesantă ca prima, organizată în toamna anului 2023.
În încheiere, vreau să vă mulțumesc pentru dedicarea și implicarea voastră de-a lungul acestui an și să vă invit să faceți parte din proiectele și inițiativele viitoare. Sărbătorile ce urmează să vă aducă lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi, iar anul 2025 să fie unul plin de reușite!
7 decembrie 2024,
Laura Badiu,
Președintele Colegiului Director
Comments are closed.