”Dragi colegi,
După un an în care am înțeles cel mai bine că viitorul este întotdeauna incert, Camera Notarilor Publici București a decis să acorde un mic ajutor Asociației ”Casa Bună” care de de mulți ani îngrijește copiii din mediile defavorizate pentru care prezentul este cu adevărat foarte greu.
Cei circa 350 de voluntari ai asociației sprijină aproape 300 de copii cu cele necesare unui trai normal, mâncare, îmbrăcăminte, rechizite, echipamente pentru școala on-line și nu în ultimul rând atenție și vorbe bune. Prin programul de ajutor la teme inițiat de asociație, copiii lucrează unu la unu cu voluntari, cu speranța că acest sprijin le va influența decisiv educația și le va oferi o șansă la un viitor mai bun.
Pentru noul proiect ”Școala de meserii” asociația are nevoie de o mașina. O Dacie Papuc, chiar si la mâna a doua, îndeajuns de bună, cu care să transporte scule, echipamente și materiale de construcții și eventual doi ucenici, pe lângă șofer. Aici poate veni și contribuția noastră, o donație oricât de mică, orice sumă de bani este importantă pentru șansa acestor copii de a învăța o meserie și a duce o viață normală în viitor.
Ajutorul nostru poate fi transmis în contul bancar deschis pe numele colegului nostru notar, Bogdan Miclescu.
Vă mulțumim tuturor pentru ajutor si credem, la fel ca cei de la Casa Bună, că a face bine e molipsitor.”
Acesta e mesajul postat la mijlocul lunii ianuarie pe pagina de facebook a Camerei Notarilor Publici București. În urma campaniei de strângere de fonduri derulate timp de o săptămână, notarii publici din Camera București s-au mobilizat și au reușit să adune 38.500 lei, sumă care a fost transferată în contul Asociației Case Bune și care va fi folosită pentru cumpărarea autovehicului necesar proiectului Școala de Meserii.
E o dovadă că faptele bune sunt ușor de realizat și că împreună putem face lucruri minunate. Cu siguranța mașina cumpărată va oferi unor tineri mai puțin favorizați o șansă la o viață normală. Și cu siguranță, așa cum cred cei de la Casa Buna, a face bine este molipsitor!
Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici București