Ovidiu Munteanu, notar public
„O vreme nu era sigură că soțul ei era soțul ei (..). Uneori credea că da, uneori credea că nu, iar uneori hotăra să nu creadă nimic și să-și trăiască mai departe viața cu el, sau cu bărbatul acela care-i semăna, mai în vârstă decât el. Dar și ea devenise la rândul ei mai în vârstă, în absența lui, era foarte tânără când s-a căsătorit.” Așa începe al doisprezecelea roman al lui Javier Marias, publicat în anul 2017.
Acțiunea gravitează în jurul căsătoriei timpurii dintre eroina cărții, spanioloaica Berta Isla și colegul ei de liceu, anglo-hispanicul Tomas Nevinson – unul din acei oameni cu calități excepționale dar care habar nu are cum să le folosească dacă nu este instruit și nu i se spune cum. Și tocmai aici intervine destinul, prin persoana profesorului său de la Oxford, sir Peter Wheeler, fost agent MI6 care sesisează oportunitățile pe care le poate avea un spion cu abilitățile lingvistice ale lui Tomas. (Personajul e familiar fanilor lui Marias din romanele sale precedente: ”Romanul Oxfordului” „Chipul tău mâine”, ș.a. ca și Bertram Tupra sau Eric Southworth, care reapar în romanul de față.)
Racolarea, mai mult sau mai puțin forțată, are loc sub semnul versurilor lui T.S. Eliot („Little Gidding”), versuri care au loc central în structura cărții (obicei mai vechi al lui J. Marias), devenind un leit-motiv:
„Every phrase and every sentence is an end and a beginning,
Every poem an epitaph. And any action
Is a step to the block, to the fire, down the sea’s throat
Or to an illegible stone: and that is where we start”.
La început, Tomas e reticent față de retorica securistă (datoria patriotică, santinela care veghează somnul celor dragi), dar cedează în fața șantajului și își însușește argumentul lui Wheeler, care susține că a-ți servi țara te face să nu devii un proscris în univers. (Această dorință de simplificare și înșelătorie explică de ce masele sunt ușor de manipulat, în opinia Bertei).
Și astfel începe viața dublă a lui Tomas, parte familist lucrând la Consiliul Britanic din Madrid, parte agent secret (MI5, MI6), cu misiuni tot mai lungi și mai periculoase, ascunse sub pretextul instructajelor în Anglia. Viața sa dublă continuă până când, la începutul războiului anglo-argentinian pentru insulele Falkland, Tomas e nevoit să dispară (adică tocmai să devină un proscris în univers), iar familia sa să fie informată de această dispariție și de activitatea sa de spionaj, mai mult bănuită, până atunci, de către soția sa.
Și aici vine opțiunea eroinei. Deși îl declară mort pe soțul ei (pentru a putea încasa pensia), Berta alege să nu își „refacă viața” și, asemenea unei Penelope moderne, să nu facă în viața ei nicio schimbare care să ocupe locul în care soțul ei să se poată întoarce, într-o zi. Ea alege să aștepte și, asemenea frumoasei femei de pe copertă, să privească în fiecare zi în zare spre colțul străzii, de unde ar putea apărea soțul ei.
Autorul urmărește evoluția sa psihologică, între loialitate și resentiment față de persoana iubită. Apare atașamentul față de așteptare (trăire tipic feminină), în lipsa căreia cea care s-a obișnuit să aștepte se simte de parcă i s-a luat aerul.
Și lunga așteptare e răsplătită, soțul risipitor se întoarce după mulți ani acasă, de unde și dilema din deschiderea cărții.
Roman de spionaj?, Roman social? (referințele la violență, tribalism sau Spania franchistă abundă), roman politic? (IRA, Falkland, războiul rece, istoria, dictatura), roman psihologic? (tema soției, a așteptării, a identității).
Mai degraba un roman total, în stilul șarmanat, discursiv-digresiv tipic lui Javier Marias, cartea abundă în trimiteri literare explicite („Colonelul Chabert”, „Henry V”, „Soția lui Martin Guerre”) sau nenumite („Wakefield”, „Femeia care așteaptă”, „Odiseea”), și poate constitui o lectură extrem de provocatoare pentru o multitudine de feluri de cititori.
Nu mă credeți pe cuvând! Citiți cartea!